Acţiune în constatare. Sentința nr. 1860/2013. Judecătoria BĂILEŞTI

Sentința nr. 1860/2013 pronunțată de Judecătoria BĂILEŞTI la data de 29-07-2013 în dosarul nr. 895/183/2012

Dosar nr.895/183/2012 - acțiune in constatare -

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BĂILEȘTI JUDEȚUL D.

Sentinta civilă Nr. 1860

Ședința publică de la 29 iulie 2013

Completul compus din:

JUDECĂTOR - M. P.

Grefier – V. M.

x.x.x.x

Pe rol se află soluționarea acțiunii civile în constatare formulată de reclamantul R. D. în contradictoriu cu pîrîta M. I..

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.

Procedura completă .

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință,după care instanța,a reținut cauza spre soluționare cu privire la referatul de perimare întocmit de serviciul registratura al acestei instanțe.

INSTANȚA,

Constată că la 12.03.2012 reclamantul R. D. a chemat în judecată pe parata M. I.,solicitând să se constate valabilitatea conventiei de vinzare cumpărare încheiată la data de 10.01.2010,cu privire la suprafața de 6.000 m.p. teren extravilan,situat pe raza . și să se pronunțe o hotărîre care să țină loc de act autentic de vînzare cumpărare.

Prin încheierea de ședință din 5.07.2012 cauza a fost suspendată în baza art.155/1 pct.1 c.p.civ.avînd în vedere că reclamantul nu și-a îndeplinit obligațiile impuse de instanță de a depune la dosar o schiță semnată de ambele părți cu privire la individualizarea terenului, iar la data de 10.07.2013 a fost repusă pe rol în vederea analizării perimării acesteia.

Potrivit art.248 cod procedură civilă orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, dacă a rămas în nelucrare din vina părților timp de 1 an.

Avînd în vedere aceste dispoziții ,instanța urmează să constate perimată acțiunea .

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Constată perimată acțiunea civilă in constatare formulată de reclamantul R. D. cu domiciliul în mun.Băilești,.,.,apt.12,jud.D. împotriva pîrîtei M. I. cu domiciliul in ..D..

Sentință cu recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică azi 29 iulie 2013.

Judecător, Grefier,

M. P. V. M.

Red.jud.M.P.

Tehnored.V.M.

Ex.2/ 29.07.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Acţiune în constatare. Sentința nr. 1860/2013. Judecătoria BĂILEŞTI