Partaj judiciar. Sentința nr. 2251/2013. Judecătoria BĂILEŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 2251/2013 pronunțată de Judecătoria BĂILEŞTI la data de 31-10-2013 în dosarul nr. 2933/183/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BĂILEȘTI JUDEȚUL D.
Dosar nr._
Sentința civilă nr.2251
Ședința publică din 31 octombrie 2013
Completul constituit din:
Judecător M. P.
Grefier V. M.
x.x.x.x
Pe rol se află judecarea acțiunii civile formulată de reclamantul T. I. împotriva pârâtului T. B. G. .
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile,reclamantul solicitînd în temeiul dispozițiilor art.223 c.pr.civ.judecarea cauzei în lipsă.
Procedura de citare este legal îndeplinită .
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință,care a învederat că pricina se află la primul termen de judecată și că părțile au fost legal citate,iar la 16.10.2013 pîrîtul a înaintat la dosar întîmpinare,după care instanța,a constatat că în conformitate cu dispozițiile art.131 alin.1 c.pr.civ.este competentă general,material și teritorial să soluționeze cauza și din oficiu a constatat că obiectul cauzei nu este partaj succesoral și stabilire calitate de moștenitor,ci acțiune în constatare.
Nemai fiind cereri de formulat sau probe de administrat,instanța a reținut cauza pentru soluționare în fond .
INSTANȚA
Asupra acțiunii civile de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la 25.09.2013,sub nr._ reclamantul T. I. a chemat în judecată pe pârâtul T. B. G.,solicitând să se constate dreptul său de proprietate asupra celor 975 acțiuni primite de la S.I.F.Oltenia S.A.de tatăl lor T. I.,în prezent decedat,cu ultimul domiciliu în .
În motivarea acțiunii,a arătat că tatăl lor T. I. a deținut la SIF Oltenia 975 de acțiuni,după cum rezultă din recipisa de confirmare a cererii de schimb nr.432 eliberată de fostul FPP nr.5 Oltenia (actualmente SIF Oltenia).
A mai susținut că are drept de proprietate asupra celor 975 de acțiuni întrucît fratele său,pîrîtul T. B. G.,a renunțat la orice drept de moștenire,așa cum rezultă din declarația autentificată la 7 mai 2012 .
În final, a arătat că în succesiunea respectivă nu mai există alte bunuri.
În drept a invocat dispozițiile art.953 și urm.c.civ.și art.35 c.pr.civ.
În dovedirea cererii,reclamantul a depus la dosar declarația sa autentificată la nr.3301 din 3.07.2012,certificatul de naștere și actul său de identitate,declarația de neacceptare a pîrîtului autentificată la nr.1003 din 7 mai 2012,certificat de naștere și certificat de deces privind pe T. I.,ordinul de plată nr._ din 16.04.2004,recipisa de confirmare a cererii de schimb nr.432 și chitanță privind plata taxei judiciare de timbru.
La 16.10.2013 pîrîtul a înaintat la dosar întîmpinare prin care a solicitat admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
In cauză,instanța a dispus citarea ambelor părți,care însă nu s-au prezentat,reclamantul solicitînd în temeiul dispozițiilor art.223 c.pr.civ.judecarea cauzei în lipsă.
Din actele și lucrările dosarului,instanța reține următoarele:
Procedura succesorală notarială este facultativă pentru moștenitorii sezinari, care sunt trimiși de drept în posesiunea bunurilor moștenite – art. 653 din vechiușl cod civil, aplicabil la momentul deschiderii succesiunii autorului reclamantului,T. I..
Sunt însă, situații în care ei nu-și pot exercita unele atribute cu privire la bunurile moștenite determinat, îndeobște, de lipsa certificatului de moștenitor.
Pornind de la această realitate, legiuitorul a consacrat, atât în vechiul cod de procedură civilă (art. 111) cât și în noul cod (art. 35) posibilitatea constatării dreptului unei persoane, dacă aceasta justifică un interes ți nu are la îndemână calea acțiunii în realizare.
Este evident că nu se pune problema unei acțiuni în realizare întrucât reclamantul,în calitatea sa de moștenitor a intrat în posesiunea bunurilor de la data deschiderii succesiunii tatălui său.
Cum acesta mai are un frate, care ar putea pretinde același drept decurgând din calitatea sa de succesibil al autorului asupra acțiunilor acestuia la SIF Oltenia,reclamantul justifică interesul promovării cererii, astfel încât cererea este admisibilă.
Fratele reclamantului, pârât în cauză, nu a făcut acte de acceptare a succesiunii autorului său, așa cum rezultă din declarația autentică dată de acesta în fața notarului la data de 17 mai 2012.
În consecință, reclamantul de devenit proprietar exclusiv al acțiunilor deținute de tatăl său la SIF Oltenia la data deschiderii succesiunii acestuia – 30 iulie 1997.
Ca atare, acțiunea este întemeiată și va fi admisă,urmând a se constata dreptul de proprietate al reclamantului asupra celor 975 acțiuni la S.I.F.Oltenia S.A.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea civilă în constatare formulată de reclamantul T. I. domiciliat în mun.București,Calea Moșilor,nr.231,..A,apt.16,. împotriva pârâtului T. B. G. domiciliat în mun.B.,.,jud.B..
Constată dreptul de proprietate al reclamantului asupra a 975 acțiuni la S.I.F.Oltenia S.A.
Sentință cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare,apel ce se va depune la Judecătoria Băilești.
Pronunțată în ședința publică din data de 31 octombrie 2013.
Judecător,
M. P.
Grefier,
Red.jud.M.P. V. M.
Tehnored.V.M.
Ex.4/ .2013
← Acţiune în constatare. Sentința nr. 1860/2013. Judecătoria... | Acţiune în constatare. Sentința nr. 2213/2013. Judecătoria... → |
---|