Contestaţie la executare. Sentința nr. 2585/2013. Judecătoria BĂILEŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 2585/2013 pronunțată de Judecătoria BĂILEŞTI la data de 12-12-2013 în dosarul nr. 2053/183/2012
Dosar nr._ - contestație la executare -
ROMÂNIA
JUDECĂTORIABAILESTI
JUDEȚUL D.
Sentința Civilă Nr. 2585
Ședința publică de la 12 decembrie 2013
Instanța constituită din:
Președinte: - V. P. – președinte judecătorie
Grefier: - A. D.
x.x.x.x
Pe rol, soluționarea contestației la executare formulată de contestatoarea . împotriva intimatei Administrația B. de A. J..
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință care a învederat că la data de 26 noiembrie 2013, cauza a fost repusă pe rol din oficiu pentru ca instanța să se pronunțe asupra perimării, după care, constatându-se cauza în stare de judecată a fost reținută spre soluționare.
INSTANȚA
La data de 02.07.2012 contestatoarea . a formulat în contradictoriu cu intimata Administrația B. de A. J. contestație la executare prin care a solicitat admiterea contestației și anularea formelor de executare întocmite de Biroul Executorilor Judecătorești Asociați I. și I. de pe lângă Curtea de Apel C. în dosarul de executare nr. 419/2012 .
A motivat că executarea silită pornită împotriva sa nu are la bază o creanță certă și exigibilă, în sensul art. 379 alin. 1 C.p.c., iar titlul executoriu reprezentat de procesul verbal nr. 562 din 20.04.2012, în baza căruia s-a pornit executarea silită, face obiectul plângerii contravenționale înregistrată pe rolul Judecătorie Băilești sub nr._ .
A mai susținut că pentru a fi admisibile formele de executare inițiate de intimată, creanța trebuie să fie certă, lichidă și exigibilă, însă în prezenta cauză debitoarea a contestat creanța pretinsă nu numai în ceea ce privește existența și cuantumul valoric al acesteia, ci și titlul executoriu, astfel că se impune anularea formelor de executare.
În drept a invocat dispozițiile art. 379 alin. 1 și art. 399 – 404 C.p.c.
Prin încheierea din 26.07.2012 s-a dispus suspendarea judecării cauzei conform dispozițiilor art. 244 pct. 1 C. proc. civilă până la soluționarea recursului împotriva sentinței civile stată în dosarul nr._ având ca obiect plângerea contravențională formulată de contestatoare.
La data de 26.11.2013 s-a întocmit referat de Biroul Arhivă din care rezultă că dosarul_ a fost soluționat prin sentința civilă nr. 1886 din 10.07.2012, ce a rămas definitivă prin Decizia nr. 742 din 21.11.2012 a Tribunalului D. și de atunci a trecut o perioadă de 1 an fără ca părțile să solicite repunerea pe rol a dosarului nr._ .
Cauza a fost repusă pe rol din oficiu la data de 26.11.2013 în vederea analizării perimării acesteia.
Potrivit art.248 cod procedură civilă, orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, dacă a rămas în nelucrare din vina părților timp de 1 an.
În speță, părțile nu au solicitat repunerea cauzei pe rol în vederea continuării judecății în termen de 1 an de la data pronunțării Deciziei nr. 742 din 21.11.2012 a Tribunalului D..
Cum perimarea este o sancțiune îndreptată împotriva părții care nu insistă în soluționarea cererii sale și această cerere se perimă de drept chiar împotriva incapabililor dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de 1 an, instanța urmează să facă aplicarea dispozițiilor art.248 C.p.civ. și să constate perimată acțiunea.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTA R A S T E:
Constată perimată contestația la executare formulată de contestatoarea . cu sediul în . împotriva intimatei Administrația B. de A. J. cu sediul în C., .. 54, județul D..
Sentință cu recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică,azi 12.12.2013.
Președinte, Grefier,
V. P. A. D.
Red.jud.V.P.
Tehnored. A.D.
EX.2/08.01.2014
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 1910/2013.... | Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 463/2013.... → |
---|