Plângere contravenţională. Sentința nr. 1542/2013. Judecătoria BĂILEŞTI

Sentința nr. 1542/2013 pronunțată de Judecătoria BĂILEŞTI la data de 28-05-2013 în dosarul nr. 1900/198/2012

Dosar nr._ - plîngere contraventională -

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BĂILEȘTI JUDEȚUL D.

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1542

Ședința publică de la 28 mai 2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE - F. B. – JUDECĂTOR

Grefier - B. A.

x.x.x.x

Pe rol judecarea plîngerii formulată de P. I. F. în contradictoriu cu Compania Natională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România – SA cu sediul în mun. Bucuresti .

La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părtile, petenta solicitind judecarea cauzei in lipsă .

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, apreciind cauza in stare de judecată, a retinut-o pentru solutionare in fond.

.

INSTANȚA

Deliberind asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin plingerea din 09.03.2012 înregistrată la nr._ la Judecătoria B., jud. V., petenta P. I. F. a solicitat anularea procesului verbal de contraventie . 12 nr._ /22.02.2012 încheiat de Compania Natională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România – SA prin care a fost sanctionată cu amendă în suma de 250 lei și despăgubiri in sumă de 121,35 lei pentru contraventia prev. de art. 8 alin 2 din OG 15/2002 retinindu-se că la 17.09.2011, ora 22,38, în locul DN 7 Km 188 +900 m în localitatea Seaca jud. V. a circulat cu autoturismul înmatriculat sub nr._ fără rovinietă valabilă, proba făcîndu-se cu planșele foto_,_ și_.

A motivat că nu mai este proprietara autoturismului din data de 17.02.2011 pe care l-a vîndut numitei M. M. și în acest sens a depus un înscris sub semnătură privată intitulat contract de vînzare cumpărare precum și adeverința nr. 6193/07.03.2012 eliberată de Primăria mun. Băilești .

A sustinut că legea sanctionează detinătorul de autovehicul pentru lipsa rovinietei, respectiv proprietarul și că ea nu mai este proprietarul autoturismului .

A solicitat judecarea cauzei in lipsă .

Plingerea a fost inaintată Judecătoriei B., jud. V. care și-a declinat competenta de solutionare in favoarea Judecătoriei Băilești în temeiul art. 10 ind. 1 din OG 15/2002 prin sentința civilă nr. 1180 din 12 martie 2013.

La Judecătoria Băilești cauza a fost primită la 19.04.2013, părtile au fost legal citate iar la solicitarea instantei intimata a inaintat dovada de comunicare a procesului verbal

-2-

de contraventie ,certificat calificat pentru agentul constatator L. M. C. P. și plansele foto .

Examinind inscrisurile depuse de către petentă, instanța constată că plîngerea este nefondată .

Astfel, potrivit art. 8 alin 1 din OG 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare si a tarifului de trecere pe reteaua de drumuri naționale din România, constituie contraventie continuă și se sanctionează cu amendă fapta de a circula cu autoturismul de către utilizatori fără a deține rovinietă valabilă .

Potrivit art. 1 alin 1 lit b din același act normativ utilizatorii sint persoanele fizice sau juridice înscrise in certificatul de înmatriculare .

Din cuprinsul procesului verbal de contraventie rezultă că autoturismul_

era înmatriculat la 17.09.2011 ora 22,38 cînd a circulat pe DN 7 km188+ 900 m . pe numele petentei P. F. I.

Avînd in vedere continutul contraventiei și faptul că autoturismul era inmatriculat la data săvîrșirii faptei pe numele petentei, aceasta are calitatea de utilizator și în mod legal a fost sanctionată, neavind nici o relevantă juridică sub aspectul contraventiei retinută de agentul constatator înscrisul sub semnătură privată intitulat contract de vînzare cumpărare .

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge plîngerea formulată de către petenta P. I. F., domiciliată în mun. Băilești, ., nr. 21, jud. D. în contradictoriu cu intimata Compania Natională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România – SA cu sediul în mun. Bucuresti, .. 401A, sector 6 .

Sentință cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi 28 mai 2013.

Președinte,

F. B.

Red.jud.F.B Grefier,

Tehnored.AB B. A.

Ex 4/05.06.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 1542/2013. Judecătoria BĂILEŞTI