Acţiune în constatare. Sentința nr. 1045/2013. Judecătoria BĂILEŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 1045/2013 pronunțată de Judecătoria BĂILEŞTI la data de 21-03-2013 în dosarul nr. 434/183/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BĂILEȘTI JUDEȚUL D.
Sentința civilă nr. 1045
Ședința publică de la 21 Martie 2013
Completul constituit din:
Judecător M. P.
Grefier V. M.
x.x.x.x
Pe rol se află judecarea acțiunii civile privind constatarea valabilității convenției de vânzare cumpărare cu privire la o suprafață de teren și pronunțarea unei hotărâri judecătorești care să țină loc de act autentic de vânzare cumpărare, formulată de reclamantul P. C. Ș. împotriva pârâtei J. F..
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns martorul J. C. M.,lipsă fiind părțile,reclamantul fiind reprezentat de avocat Ț. I..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință,s-a depus la dosar de apărătorul reclamantului încheierea nr.15 din 14.02.2013 eliberată de BNP G. G. cu sediul în Băilești,a fost audiat martorul prezent,după care instanța, constatând că nu mai sunt cereri de formulat sau probe de administrat,a acordat cuvântul pe fondul cauzei .
Având cuvântul,avocat Ț. I. pentru reclamant,a solicitat admiterea acțiunii, constatarea valabilității convenției de vânzare cumpărare, iar hotărârea ce se va pronunța să țină loc de act autentic de vânzare cumpărare, fără cheltuieli de judecată.
INSTANȚA,
Prin acțiunea înregistrată la 22.01.2013,sub nr._ ,reclamantul P. C. Ș. a chemat în judecată pe pârâta J. F., solicitînd să se constate valabilitatea convenției de vânzare cumpărare încheiată la 15.08.2011 și să pronunțe o hotărâre judecătorească care să țină loc de act autentic de vânzare cumpărare,în legătură cu această convenție, încheiată între reclamant în calitate de cumpărător și pârâtă în calitate de vânzătoare,cu prețul de 11.500 lei,achitat integral de cumpărător, pentru suprafața de 1 ha si 1500 mp teren arabil extravilan situată pe raza ., în T 45, P4, cu vecinii:N-Fircoi E.,E-De 67,S-P. M.Gh.,V-P. T.,conform TDP nr.196-_/03.08.1995.
În motivarea acțiunii,a arătat că prin convenția de vânzare cumpărare încheiată la data de 15.08.2011 a cumpărat de la pârâtă suprafața de teren arabil extravilan sus menționată,cu prețul de_ lei achitat integral și a intrat în posesia acesteia .
A susținut că la data încheierii convenției au convenit ca în termen de o lună să se prezinte la notar pentru încheierea actului autentic,însă ulterior pârâta a refuzat să se mai prezinte.
În drept a invocat dispozițiile art.1073-1077 c.civ. și art.5 alin.2 Titlul X al legii 247/2005.
În dovedirea cererii,reclamantul a depus la dosar convenția de vânzare cumpărare,actul său de identitate și cel al pîrîtei,certificat de deces privind pe J. F.,certificat de căsătorie pentru pîrîtă, titlu de proprietate nr.196-_/03.08. 1995,certificatul fiscal nr.312/14.12.2012 eliberat de Primăria . deschiderea procedurii succesorale a defunctului J. F.,certificatul nr._/22.02. 2012 eliberat de OCPI D.,chitanța privind plata taxei judiciare de timbru, timbru judiciar și încheierea nr.15 din 14.02.2013 eliberată de BNP G. G. cu sediul în Băilești.
In cauză la solicitarea reclamantului a audiat pe martorul J. C. M..
Din actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
În baza legii 18/1991 autorului pîrîtei J. F. i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 4 ha și 3100 m.p.teren pe raza .-i-se titlul de proprietate nr.196-_/03.08.1995, pîrîta fiind moștenitoarea acestuia în calitate de sotie,așa cum atestă sesizare pentru deschiderea procedurii succesorale eliberată de Consiliul Local al ..
La 15.08.2011 reclamantul și pârâta au încheiat un antecontract de vânzare-cumpărare prin care aceasta din urmă s-au obligat să vîndă reclamantului suprafața de 1 ha si 1500 mp teren arabil extravilan situată pe raza ., în T 45, P4, cu vecinii:N-Fircoi E.,E-De 67,S-P. M.Gh.,V-P. T.,conform TDP nr. 196-_/03.08.1995, cu pretul de 11.500 lei, achitat integral și a intrat în posesia acestuia.
Ulterior încheierii antecontractului reclamantul a stăruit pe lângă pârâta să se prezinte la notarul public pentru întocmirea contractului de vânzare cumpărare în formă autentică,însă aceasta nu s-a prezentat,așa cum rezultă din declarația martorului audiat în cauză .
In cauză pârâta a fost citată cu chemare la interogatoriu ,dar nu s-a prezentat.
Potrivit art.225 c.pr.civ.dacă partea fără motive temeinice refuză să răspundă la interogatoriu,sau nu se înfățișează, instanța poate socoti aceste împrejurări ca o mărturisire deplină sau numai ca un început de dovadă în folosul părții potrivnice .
În conformitate cu art. 2 alin.1 din Titlul X al legii 247/2005 privind reforma în domeniul proprietății și justiției și unele măsuri adiacente, terenurile cu sau fără construcții, situate în intravilan și extravilan, indiferent de destinația sau de întinderea lor, pot fi înstrăina te și dobândite prin acte juridice între vii, încheiate în formă autentică, sub sancțiunea nulității absolute .
În situația în care una din părți refuză să se prezinte la notar, art.5 alin.2 din aceeași lege dispune în sensul că cealaltă parte se poate adresa instanței de judecată pentru a pronunța o hotărâre judecătorească, care să țină loc de act autentic de vânzare cumpărare.
În speță, instanța reține că această condiție este îndeplinită având în vedere declarația martorului audiat în cauză și de asemenea, sunt îndeplinite și condițiile vânzării conform art. 1295 cod civil.
În consecință,acțiunea va fi admisă,urmând să se pronunțe o hotărâre judecătorească care să constate vânzarea și să țină loc de act autentic de vânzare – cumpărare, instanța suplinind consimțământul pârâtei conform art. 1073 și 1077 c. civ. și art.5 din titlul X al legii 247/2005.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE :
Admite acțiunea civilă formulată de reclamantul P. C. Ș. domiciliat în com.Rast,.,jud.D.,împotriva pârâtei J. F., domiciliată în com.Rast,., jud.D. .
Constată valabilitatea antecontractului de vânzare - cumpărare încheiat între
- 3 -
reclamant și pîrîtă la data de 15.08.2011, prin care pîrâta s-a obligat să vândă
reclamantului suprafața de 1 ha si 1500 mp teren arabil extravilan situată pe raza ., în T 45, P4,cu vecinii:N-Fircoi E.,E-De 67,S-P. M.Gh., V-P. T.,conform TDP nr.196-_/03.08.1995.
Hotărârea tine loc de contract.
Sentință cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din data de 21.03.2013.
Judecător,
M. P.
Grefier,
V. M.
Red.jud.M.P.
Tehnored.V.M.
Ex.4/21.04.2013
← Acţiune în constatare. Sentința nr. 2330/2013. Judecătoria... | Acţiune în constatare. Sentința nr. 1100/2013. Judecătoria... → |
---|