Pretenţii. Sentința nr. 1990/2013. Judecătoria BĂILEŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 1990/2013 pronunțată de Judecătoria BĂILEŞTI la data de 18-09-2013 în dosarul nr. 2259/183/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BĂILEȘTI
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1990
Ședința din Camera de Consiliu de la 18 septembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE F. B.
Grefier A. B.
X.X.X
Pe rol judecarea actiunii civile în pretentii formulată de Asociatia de P. Nr. 1 . pîrîtului O. F. .
La apelul nominal nu au răspuns părtile .
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
In temeiul art. 131 NCPC, instanța verificîndu-și din oficiu competența, constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina conform art. 94 pct. 1 lit c și art. 107 NCPC, după care a retinut cauza pentru solutionare in conformitate cu art. 1030 alin 2 NCPC.
INSTANȚA
Deliberînd asupra cauzei de față, constată următoarele:
La 11.07.2013 Asociatia de P. nr. 1 . formulat cerere in temeiul art. 1025 alin 1 NCPC prin care a chemat în judecată pe pîrîtul O. F. solicitind să fie obligat la plata sumei de 704 lei constind în cote de întretinere neplătite si la 70,4 lei penalități de întîrziere .
A motivat că O. F. a rămas restantier la plata cotelor de întretinere aferente perioadei 31.12.2011 – februarie 2013 in valoare totală de 704 lei pentru care datorează penalități de întîrziere in cuantum de 70,4 lei conform situatiei întocmite de reclamantă .
A invocat în drept dispozitiile art. 1025-1032 NCPC și a solicitat proba cu înscrisurile depuse, respectiv somatia de plată din 29.05.2013 și fișa de cont pentru operatii diverse .
Formularul de cerere și înscrisurile depuse au fost comunicate pîrîtului împreună cu formularul de răspuns în conformitate cu art. 1029 NCPC .
Pîrîtul nu a depus formularul de răspuns completat si nu a formulat cerere reconventională .
Din înscrisurile depuse instanța constată că pîrîtul are o restanță la plata cotelor de contributie pentru intretinerea apartamentului proprietatea sa de 704 lei .
Potrivit art. 46 din Legea 230 / 2007 privind înființarea, organizarea asociatiilor de proprietari, toti proprietarii unei asociatii au obligatia să plătească lunar conform listei de plată a cheltuielilor asociatiei de proprietari, cota de contributie ce le
revine la cheltuielile asociatiei de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociatia de proprietari .
În conformitate cu art. 50 alin 1 din acelasi act normativ, asociatia de proprietari are dreptul de a actiona în justiție pe orice proprietar care se face vinovat de neplata cotelor de contributie la cheltuielile asociatiei de proprietari, mai mult de 90 de zile de la termenul stabilit .
Din înscrisurile depuse rezultă că pîrîtul datorează reclamantei cu titlu de cote de contributie pentru întretinerea apartamentului său suma de 704 lei .
-2-
Instanța constată de asemenea că actiunea este întemeiată și pentru daune interese de neexecutare, reprezentind penalități in sumă de 70,4 lei pe care pîrîtul le datorează în temeiul art. 49 din aceeasi lege .
Ca urmare, instanta urmează să facă aplicarea art. 1030 NCPC și să admită actiunea
În temeiul art. 1031 alin 1 NCPC pîrîtul va fi obligat la cheltuieli de judecată către reclamantă reprezentind onorariu de avocat .
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulată de Asociatia de P. nr. 1 . în mun. Băilești, .. C, .. D. împotriva pîrîtului O. F., domiciliat in mun. Băilești .. 5, ., jud. D. și în consecință:
Obligă pe pîrît la 704 lei cheltuieli de întretinere și 70,4 lei penalități de întîrziere către reclamantă .
Obligă pe pîrît 100 lei cheltuieli de judecată către reclamantă .
Sentință executorie de drept și cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare .
Pronunțată în ședința publică de la 18 septembrie 2013 .
Președinte, F. B. | ||
Grefier, A. B. |
Red. Jud. FB
Tehnored. AB
4 ex/ 26.09.2013
← Acţiune în constatare. Sentința nr. 155/2013. Judecătoria... | Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 2376/2013.... → |
---|