Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 422/2013. Judecătoria BĂLCEŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 422/2013 pronunțată de Judecătoria BĂLCEŞTI la data de 02-07-2013 în dosarul nr. 396/185/2013
Dosar nr._ reexaminare sancțiune contravențională Operator de date cu caracter personal nr.5989
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BĂLCEȘTI, JUDEȚUL V.
Sentința civilă nr. 422
Ședința publică din 02 iulie 2013
Instanța constituită din:
Președinte – C. M.-A.
Grefier – B. S.
Pe rol se află soluționarea sesizării formulată de petentul P. orașului Bălcești, cu sediul în localitatea Bălcești, . nr.1, județul V., privind înlocuirea sancțiunii de 20 ore, muncă în folosul comunității cu sancțiunea amenzii, privind pe intimatul P. M., domiciliat în orașul Bălcești, ., județul V..
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
În temeiul art. 104 al.10 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, s-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că a fost atașat dosarul nr._ .
Cererea este scutită de plata taxei de timbru și a timbrului judiciar conform Legii nr. 146/1997.
Neexistând cereri prealabile sau probe de administrat, instanța constată că pricina este în stare de judecată și trece la soluționarea pe fond a cauzei.
INSTANȚA:
Deliberând asupra cauzei constată următoarele:
Prin sesizarea înregistrata pe rolul acestei instanțe la data de 03.04.2013, sub nr._, petentul P. orașului Bălcești, în contradictoriu cu intimatul P. M., a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună înlocuirea sancțiunii prestării unui număr de 20 ore muncă în folosul comunității dispusă prin mandatul de executare nr. 42/02.10.2012 în baza sentinței civile nr. 391/10.09.2012 a Judecătoriei Bălcești, cu sancțiunea amenzii reținute în procesul verbal de contravenție . nr._/06.05.2011, întocmit de Poliția Orașului Bălcești, astfel cum prevăd disp. art.21 din OG nr. 55/2002.
S-a arătat in motivare că prin sentința civilă nr. 391/10.09.2012 a Judecătoriei Bălcești a fost admisă cererea formulată de Inspectoratul de Poliție Județean V. și s-a dispus înlocuirea amenzii in cuantum de 6000 lei aplicată prin procesul verbal de contravenție . nr._/06.05.2011, întocmit de Poliția Orașului Bălcești cu prestarea unei activități in folosul comunității pe o durată de 20 ore, la Primăria orașului Bălcești.
Primăria orașului Bălcești a înștiințat intimatul prin mai multe adrese despre obligația pe care o are, însă nu a dat curs mandatului de executare și nu a început executarea sancțiunii prestării unei activități în folosul comunității în termenul prevăzut de art.20 din OG nr.55/2002.
Se face trimitere la dispozițiile art.21 din OG nr.55/2002, apreciindu-se că textul legal se referă și la situația supusă judecății, posibilitatea înlocuirii muncii în folosul comunității cu amenda, în procedura reglementată de art.9 alin.3) din OG nr.2/2001, fiind asimilată dispozițiilor art.21 din OG nr.55/2002.
Probatorial s-au anexat adresa nr._/04.10.2012, adresa nr. 1541/12.02.2013 eliberate de Primăria orașului Bălcești, județul V., confirmări de primire (filele 4-7 din dosar).
In drept au fost invocate disp.art.21 din OG 55/2002.
Din oficiu a fost atașat dosarul nr._ al Judecătoriei Bălcești.
Din examinarea coroborată a înscrisurilor depuse la dosar, instanța reține în fapt că, prin cererea formulată la data de 03.04.2013, instanța a fost sesizată de către P. Orașului Bălcești, județul V., în vederea înlocuirii sancțiunii prestării unui număr de 20 ore de muncă în folosul comunității, dispuse prin mandatul nr.42/02.10.2012, în baza sentinței civile nr. 391/10.09.2012 a Judecătoriei Bălcești, cu sancțiunea amenzii contravenționale în ce îl privește pe numitul P. M. .
În motivarea cererii s-a precizat că intimatul P. M. mai are de executat 20 ore de muncă în folosul comunității, dispuse prin mandatul nr. 42 din 02.10.2012, în baza sentinței civile nr. 391 din 10.09.2012 a Judecătoriei Bălcești, în dosarul nr._, întrucât nu s-a prezentat la primar pentru luarea în evidență și executarea sancțiunii prestării unei activități în folosul comunității.
Cererea a fost motivată în drept pe disp. art. 21 din O.G. nr. 55/2002, cu modificările și completările ulterioare.
Deși legal citat, intimatul nu a depus întâmpinare și nici nu s-a prezentat la instanță.
Prin sentința civilă nr. 391 din 10.09.2012 a Judecătoriei Bălcești s-a admis cererea de înlocuire a amenzii cu sancțiunea obligării la prestarea unei activități în folosul comunității, formulată de Inspectoratul de Poliție al Județului V., în contradictoriu cu intimatul P. M., și s-a dispus înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale aplicate prin procesul verbal de contravenție . nr._/06.05.2011, întocmit de Poliția Orașului Bălcești, cu 20 ore de muncă în folosul comunității
Hotărârea a rămas irevocabilă, prin nerecurare, în cauză fiind emis mandatul de executare a sancțiunii contravenționale nr. 42 din 02.10.2012 care a fost înaintat Primăriei orașului Bălcești, județul V..
Obligarea la prestarea unei activități în folosul comunității a fost dispusă în temeiul art.391 din O.G. nr.2/2001 cu modificările și completările ulterioare, care prevede că în situația în care contravenientul nu a achitat amenda stabilită în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, instanța va fi sesizată cu înlocuirea amenzii cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității.
În cazul cererilor privind înlocuirea sancțiunilor nu sunt aplicabile dispozițiile O.G. nr. 55/2002, așa cum rezultă din ansamblul acestui act normativ, care se referă la aplicarea sancțiunii cu prestarea unei activități în folosul comunității cu ocazia încheierii procesului verbal și nu la transformarea amenzii în această sancțiune în etapa de executare.
Astfel, la art.6 din O.G. nr.55/2002 se menționează că, dacă agentul constatator, în raport de gravitatea faptei, apreciază că amenda este neîndestulătoare, încheie procesul verbal de contravenție și îl înaintează în termen de 48 ore instanței, care se va pronunța asupra legalității și temeiniciei procesului verbal și va aplica o sancțiune cu amendă sau obligarea de a presta o activitate în folosul comunității.
De asemenea, art. 21 din același act normativ prevede că, dacă contravenientul cu rea-voință nu se prezintă pentru executarea sancțiunii, judecătorul, la sesizarea primarului, a unității de poliție sau a conducerii unității, poate înlocui această sancțiune cu sancțiunea amenzii.
Prin urmare, acest act normativ nu este aplicabil în cazul transformării amenzii în activitate în folosul comunității în etapa de executare, ci vizează eventual situația contrară.
O altă interpretare ar însemna posibilitatea înlocuirii amenzii în prestarea unei activități în folosul comunității și apoi a acesteia din urmă în amendă, la nesfârșit, cu efecte asupra prescripției executării sancțiunii.
În consecință, instanța va respinge cererea de înlocuire a muncii în folosul comunității stabilită prin sentința nr. 391/10.09.2012 a Judecătoriei Bălcești, pronunțată în dosarul nr._ .
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge ca inadmisibilă sesizarea formulată de petentul P. orașului Bălcești, cu sediul în localitatea Bălcești, . nr.1, județul V., privind înlocuirea sancțiunii de 20 ore muncă în folosul comunității cu sancțiunea amenzii, privind pe intimatul P. M., domiciliat în orașul Bălcești, ., județul V..
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, în cazul declarării căii de atac cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Bălcești. Pronunțată în ședință publică astăzi, 02 iulie 2013, la sediul Judecătoriei Bălcești, județul V..
Președinte, Grefier,
Red.CMA.
Tehnoden.SB.
4 ex/ 10.07.2013
← Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 417/2013.... | Pretenţii. Sentința nr. 442/2013. Judecătoria BĂLCEŞTI → |
---|