Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2453/2013. Judecătoria BÂRLAD

Sentința nr. 2453/2013 pronunțată de Judecătoria BÂRLAD la data de 28-10-2013 în dosarul nr. 4282/189/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BÂRLAD

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 2453/2013

Ședința Camerei de Consiliu de la 28 Octombrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE: D. C.

GREFIER: D. C. H.

Pe rol judecarea cauzei civile formulată de reclamanta E.ON E. ROMANIA SA cu sediul procesual ales în Iași, .. 4 Bis jud. Iași în contradictoriu cu pârâtul B. G. domiciliat în . jud. V., având ca obiect cerere de valoare redusă.

La apelul nominal făcut în ședința Cameră de Consiliu lipsesc reclamanta E.ON E. ROMANIA SA prin reprezentanți legali și pârâtul B. G..

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că:

- dosarul ara ca obiect cerere cu valoare redusă;

- procedura de citare este legal îndeplinită fără citare părți conform art. 1029 alin. 2 cod procedură civilă.

- cauza se află la primul termen de judecată;

- au fost respectat dispozițiile art.1029 alin.3 N.C.P.C. potrivit rezoluției președintelui de complet;

- pârâtul nu a restituit formularul de răspuns și nu a depus întâmpinare;

S-au verificate actele și lucrările dosarului de către președintele de complet, după care:

Instanța, întrucât cauza se află la primul termen de judecată la care procedura este legal îndeplinită, în temeiul art. 131 alin. 1 cod procedură civilă și raportat la art. 94 al.1 lit. j, art. 107 și 1027, cod procedură civilă constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză.

În temeiul art.238 alin. 1 Cod de procedură civilă, instanța estimează durata cercetării procesului cu finalitate la termenul de astăzi.

Întrucât reclamanta E ON E. R. SA a solicitat prin cererea principală încuviințarea probei cu înscrisurile de la dosar, instanța deliberând o consideră admisibilă și concludentă, motiv pentru care în temeiul dispozițiilor art. 255 și art. 258 cod procedură civilă o încuviințează.

În temeiul art.1030 Cod de procedură civilă, instanța reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 13.09.2013, sub nr._ reclamanta E.ON E. R. S.A. a chemat în judecată pe pârâtul B. G., solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța pe calea procedurii cererii de valoare redusă să dispună obligarea acestuia la plata sumei de 376,96 lei reprezentând contravaloare energie electrică consumată și neachitată, la plata sumei de 61,54 lei cu titlu de penalități de întârziere, precum și la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 50 de lei.

În motivare, reclamanta a arătat că a furnizat energie electrică pârâtului, la imobilul acestuia din mun. Bârlad, .. V., în temeiul contractului de furnizare a energiei electrice la consumatori casnici nr._ 1 din 28.05.2007, iar debitorul nu s-a conformat obligației contractuale corelative de a plăti la scadență energia electrică furnizată în perioada iunie 2011-februarie 2012. Ca atare, au fost calculate și penalități de întârziere, în conformitate cu prevederile contractuale.

Ca temei legal al acțiunii, reclamanta a invocat prevederile art. 1270 C. civ. și pe cele ale art. 1025-1032 C. proc. Civ, contractul încheiat între părți.

În probațiune, reclamanta a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, sens în care a depus la dosar, în copie certificată pentru conformitate cu originalul, următoarele: contract de furnizare a energiei electrice la consumatorii casnici nr._ 1 /03.02.2004 (f 7-8), invitație la conciliere creanțe (f. 12 - 13), situația centralizată a datoriilor la 29.01.2013 (f. 16), situația facturilor neîncasate la data de 29.01.2013 (f.17 ), centralizator calcul penalități la data de 29.01.2013 (f. 18), facturi fiscale (f. 19 - 25).

Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru, conform dispozițiilor art. 6 alin. 1 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.

Pârâtul nu a depus formularul de răspuns completat corespunzător și nici nu a răspuns printr-un alt mijloc adecvat, fără utilizarea formularului de răspuns, în termenul acordat de 30 de zile de la primirea comunicării.

La termenul de astăzi din camera de consiliu, instanța a încuviințat pentru reclamantă proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:

La data de 03.02.2004 între părți s-a încheiat contract de furnizare a energiei electrice la consumatorii casnici nr._ 1 (f.7 - 8 ), în baza căruia reclamanta a furnizat energie electrică pârâtului B. G. la imobilul acestuia din mun. Bârlad, .. 55, jud. V.. În îndeplinirea obligațiilor contractuale, reclamanta a furnizat pârâtului energie electrică în cuantum de 376,96 lei în perioada iunie 2011- februarie 2012, fiind emise facturile fiscale aflate la dosar. (f.19 - 25). Acest fapt reiese totodată și din situația facturilor neîncasate la 29.01.2013 (f. 17).

Pârâtul B. G. nu și-a îndeplinit însă obligația contractuală de plată a contravalorii energiei electrice furnizate și nu a dat curs invitației adresate de către societatea reclamantă în vederea identificării unei modalități de stingere pe cale voluntară a debitului datorat (f. 12 -13).

În ceea ce privește legea aplicabilă, instanța constată că data încheierii contractului de furnizare a energiei electrice la consumatorii casnici nr._ 1 este 03.02.2004. Deși cauza a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe după data de 1 octombrie 2011 (13.09.2013), data intrării în vigoare a Codului civil, instanța constată că sunt incidente dispozițiile art. 6 alin. 2 C. civ. și cele ale art. 3 din Legea 71/2011 pentru punerea în aplicare a Codului civil, potrivit cărora actele și faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârșite înainte de . Codului civil nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, săvârșirii ori producerii lor. Ca atare, contractul fiind încheiat sub imperiul Codului civil din 1864, acesta este aplicabil în cauza de față.

Conform art. 969 din Codul civil 1864, convențiile legal încheiate reprezintă legea părților, neexecutarea acestora antrenând răspunderea contractuală a părții care nu și-a executat din culpă obligațiile contractuale iar potrivit art. 970 din același act normativ convențiile trebuie executate cu bună-credință. Art. 1073 din Codul civil 1864 prevede că creditorul are dreptul de a obține îndeplinirea exactă a obligației iar în caz contrar are dreptul la dezdăunare

Raportând textele de lege mai sus enunțate la situația de fapt reținută, instanța constată că în cauză sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile contractuale, motiv pentru care prezenta acțiune este întemeiată va fi admisă pentru următoarele considerente:

Contractul încheiat între reclamantă și pârât este unul sinalagmatic, drepturile și obligațiile născute în patrimoniul părților fiind reciproce. Astfel, reclamanta și-a asumat obligația de furnizare a energiei electrice iar pârâtul B. G. de plată a contravalorii prestării acestui serviciu de către reclamantă.

Reclamanta și-a executat obligația, aspect necontestat de către pârât, dar acesta nu și-a îndeplinit obligația corelativă de a plăti contravaloarea facturilor emise în perioada iunie 2011-februarie 2012 ceea ce a condus la acumularea un debit în cuantum de 376,96 lei, potrivit facturilor depuse la dosar și a situației facturilor neîncasate.

Întrucât în materia răspunderii contractuale, potrivit art. 1082 din Codul civil 1864, debitorul este prezumat a fi în culpă, odată ce creditorul face dovada îndeplinirii obligației sale, fiind în sarcina debitorului să facă dovada plății, fiind îndeplinite și celelalte condiții necesare pentru angajarea răspunderii civile contractuale (fapta prejudiciabilă – neîndeplinirea de către pârât a obligației asumate prin contract, prejudiciul – faptul că reclamanta a fost lipsită de folosința sumelor de bani cuvenite la scadența fiecărei facturi și raportul de cauzalitate), instanța va dispune obligarea pârâtului la plata sumei de 376,96 lei cu titlu de debit principal, reprezentând contravaloarea energiei electrice furnizate si facturate.

În ceea ce privește plata penalităților de întârziere, instanța constată că potrivit prevederilor contractuale (art. 11 al. 2 din contract) în caz de neplată a facturilor în termenle 30 de zile de la scadență se calculează penalități de întârziere în sarcina egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare. Potrivit art. 120 alin. 7 din O.G. 92/2003 – Codul de procedură fiscală, nivelul dobânzii de întârziere este de 0,04% pentru fiecare zi de întârziere. Întrucât calculul făcut de reclamantă respecta dispozițiile legale în vigoare dar și prevederile contractuale, în baza principiului libertății contractuale dar și al disponibilității, instanța va admite capătul de cerere privitor la plata penalităților de întârziere în cuantum de 61,54 lei calculate de la data scadenței facturilor emise și neîncasate, conform centralizatorului de calcul al penalităților (f. ).

În ceea ce privește cheltuielile de judecată față de soluția la pronunțată în cauză, având în vedere dispozițiile art. 1031 alin. 1 Cod de procedură civilă care prevăd că partea care cade în pretenții va fi obligată, la cererea celeilalte părți, să plătească cheltuielile de judecată, instanța urmează să admită cererea reclamantei privind acordarea cheltuielilor de judecată și va obliga pârâții la plata sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea în despăgubiri contractuale formulată pe calea procedurii cererii de valoare redusă de reclamanta E.ON E. R. S.A. cu sediul în Târgu M., ., jud. M., cu sediul procesual ales în Iași, ..4 bis, înmatriculată la registrul comerțului cu nr. J_, CUI_, IBAN RO53BRDE270SV_ în contradictoriu cu pârâtul B. G., CNP_, cu domiciliul în ., jud. V.,.

Obligă pârâtul la plata către reclamantă a următoarelor sume:

- 376,96 lei reprezentând contravaloare energie electrică consumată și neachitată în perioada iunie 2011-februarie 2012;

- 61,54 lei reprezentând penalități de întârziere calculate de la data scadenței fiecărei facturi și până la data de 29.01.2013.

Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Bârlad.

Prezenta hotărâre este executorie.

Dată în camera de consiliu și pronunțată în ședință publică azi, 28.10.2013

PREȘEDINTE GREFIER

C. D. D. H.

Red. C.D

Tehnoredactat D.H. 4 ex/ 31 Octombrie 2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2453/2013. Judecătoria BÂRLAD