Evacuare. Sentința nr. 1167/2013. Judecătoria BÂRLAD

Sentința nr. 1167/2013 pronunțată de Judecătoria BÂRLAD la data de 08-05-2013 în dosarul nr. 5926/189/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BÂRLAD

JUDB

Sentința Civilă Nr. 1167/2013

Ședința publică de la 08 Mai 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE D. J.

Grefier G. C.

Pe rol judecarea cauzei Civile privind pe reclamanta B. L., cu domiciliul în BÂRLAD, ., ., . și pe pârâtul B. M., cu domiciliul în BÂRLAD, CETATEA DE P., nr. 6, .. 2, ., J. V., citat prin publicitate, având ca obiect evacuare .

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat S. M. pentru reclamanta lipsă B. L., lipsă fiind pârâtul B. M..

Procedura legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că pârâtul a fost citat prin afișare la ușa instanței și s-a pus în vedere de către instanță publicarea citației într-un ziar mai răspândit ; au fost verificate actele și lucrările dosarului de către președintele de complet, după care:

Avocat S. M. pentru reclamantă depune la dosar dovada citării pârâtului în ziarul România Liberă din 17 aprilie 2013. Precizează că nu dorește alte probe și nu are alte cereri prealabile fondului.

Instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.

Avocat S. M., având cuvântul pentru reclamantă, solicită admiterea acțiunii, apreciind acțiunea dovedită cu înscrisurile depuse la dosar. Reclamanta este proprietara imobilului apartament dobândit prin contractul de vânzare cumpărare autentificat cu nr.56 din 14.01.2008 la BNP V. T. din Bârlad, iar pârâtul este concubinul reclamantei și au avut acest domiciliu comun. Reclamanta este singura și exclusiva proprietară a apartamentului din care se solicită evacuarea pârâtului care nu are niciun titlu locativ. Solicită admiterea acțiunii și plata cheltuielilor de judecată. Depune la dosar chitanța nr.106 din 13.11.2012 reprezentând onorar avocat în cuantum de 1000 lei.

S-au declarat dezbaterile închise, după care:

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată pe rolul instanței sub nr.5926/189 din 13 noiembrie 2012, reclamanta B. L. a chemat în judecată pe pârâtul B. M. , solicitând să se dispună evacuarea pârâtului din imobilul situat în Bârlad, ., nr. 6, .. 2, ., cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii reclamanta a arătat că pârâtul a fost concubinul ei o perioadă de mai mulți ani, însă în ultimul timp relațiile s-au deteriorat. Pârâtul figurează în cartea de identitate cu domiciliul la imobilul din care se solicită evacuarea. Ea a dobândit acest apartament prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr.56 din 14 ianuarie 2008. Deoarece relația de concubinaj a încetat și în lipsa ei, pârâtul pătrunde în apartament și sustrage diferite bunuri, a formulat prezenta acțiune.

Cererea nu a fost motivată în drept, iar reclamanta a solicitat judecata în lipsă.

Reclamanta a folosit proba cu înscrisuri și a atașat copia contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr.56 din 14 ianuarie 2008 la B.N.P. V. T. din Bârlad.

Citarea pârâtului B. M. s-a făcut prin publicitate, conform art.95 Cod proc.civilă.

Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, instanța reține următoarele:

Potrivit contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr.56 din 14 ianuarie 2008 la B.N.P. V. T. din Bârlad, reclamanta este proprietara imobilului situat în Bârlad, ., nr. 6, .. 2, ., J. V..

Întrucât reclamanta este proprietara imobilului din care se solicită evacuarea, pârâtul având calitatea de tolerat, instanța consideră cererea reclamantei ca fiind întemeiată.

În jurisprudența CEDO, împiedicarea proprietarului de a se folosi de bunul său, constituie o încălcare în același timp a art.1 .

Totodată, art. 555 din Legea nr. 287/2009, privind Codul Civil conferă titularului dreptului de proprietate trei prerogative: posesia, folosința și dispoziția, în temeiul cărora reclamanta, titulară a dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu, este îndreptățită să se bucure de bun „în mod exclusiv și absolut” și implicit, să solicite oricărui terț să părăsească imobilul ce îl ocupă fără drept.

Prin urmare, instanța va admite cererea și va dispune evacuarea pârâtului din imobilul apartament nr. 2 situat în mun. Bârlad, ., nr. 6, .. 2, ., proprietatea reclamantei.

Conform art. 274 alin. 1 Cod. proc. civ., pârâtul va fi obligat să plătească reclamantei cheltuielile de judecată efectuate în cauză reprezentând onorar avocat, taxă de timbru și timbru judiciar.

Cererea a fost legal timbrată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea în evacuare formulată de reclamanta B. L. în contradictoriu cu pârâtul Becalli M..

Dispune evacuarea pârâtului Becalli M., din imobilul apartament nr. 2 situat în mun. Bârlad, ., nr. 6, .. 2, ., proprietatea reclamantei.

Obigă pârâtul să plătească reclamantei suma de 1010,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 8 mai 2013.

Președinte,

D. J.

Grefier,

G. C.

Red.D.J.

Tehnored.G.C.

4 ex./03 Iunie 2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Evacuare. Sentința nr. 1167/2013. Judecătoria BÂRLAD