Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr. 1224/2013. Judecătoria BÂRLAD
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1224/2013 pronunțată de Judecătoria BÂRLAD la data de 16-05-2013 în dosarul nr. 650/189/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BÂRLAD
JUDB
Sentința civilă nr. 1224
Ședința publică din data de 16 mai 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE I. T.
Grefier VICTORIȚA C.
Pe rol soluționarea acțiunii pentru pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare imobiliară, acțiune formulată de reclamanții B. N. D. și B. M. C., domiciliați în București, ..31, ., ., ., împotriva pârâtei V. M., domiciliată în satul Jigălia, ..
La apelul nominal făcut în ședința publică nu a răspuns nicio parte.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Grefierul învederează că obiectul dedus judecății este pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare imobiliară; procedura de citare este legal îndeplinită; prin serviciul registratură în data de 13.05.2013, reclamanții au depus la dosar cerere de repunere pe rol a cauzei care a fost suspendată la data de 19.04.2012; prin încheierea de ședință din data de 19.04.2012 judecarea cauzei a fost suspendată pentru lipsa nejustificată a părților și că, potrivit referatului întocmit de grefă, la data de 16.05.2013 s-a dispus, din oficiu, repunerea pe rol a cauzei pentru constatarea perimării.
După care,
INSTANȚA
Asupra acțiunii civile introduse de reclamanții B. N. D. și B. M. C. împotriva pârâtei V. M. înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 09.02.2012, având ca obiect pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare imobiliară;
Având în vedere că din verificarea actelor de la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost efectuat la data de 19.04.2012, când cauza a fost suspendată în temeiul dispozițiilor art.242 pct.2 C.p.civ. pentru lipsa nejustificată a părților;
Văzând că în conformitate cu dispozițiile art. 248 C.p.civ. orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar și împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an, iar potrivit dispozițiilor art. 252 C.p.civ perimarea se poate constata și din oficiu;
Constatând că de la data încheierii de suspendare prezenta cauză a rămas în nelucrare mai mult de un an din vina părților, nemaîndeplinindu-se nici un act de procedură în vederea judecării pricinii;
Instanța, în baza art.248 și urm Cpciv, urmează a constata perimată acțiunea de față.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Constată perimată acțiunea pentru pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare imobiliară, acțiune formulată de reclamanții B. N. D. și B. M. C., domiciliați în București, ..31, ., ., ., împotriva pârâtei V. M., domiciliată în satul Jigălia, ..
Cu recurs în 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședința publică din 16 mai 2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
T. I. C. VICTORIȚA T.
Red.T.I.
Tehnored.C.V.T./22.05.2013/5ex. comunicari 3/
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 3023/2013.... | Pretenţii. Sentința nr. 734/2013. Judecătoria BÂRLAD → |
|---|








