Plângere contravenţională. Sentința nr. 274/2013. Judecătoria BÂRLAD

Sentința nr. 274/2013 pronunțată de Judecătoria BÂRLAD la data de 24-01-2013 în dosarul nr. 5263/189/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BÂRLAD

JUDB

Sentința civilă nr. 274

Ședința publică din data de 24 ianuarie 2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: I. T.

GREFIER: VICTORIȚA C.

Pe rol soluționarea plângerii formulată de petentul G. G. D., domiciliat în Bârlad, ., ., .-verbal de constatarea contravenției . nr._ din 29.09.2012, încheiat de Poliția Bârlad.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pentru petent, avocat P. V., legitimat cu împuternicire avocațială aflată la dosar, lipsind petentul și organul constatator.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care a învederat instanței că: obiectul dedus judecății este plângere contravențională, procedura de citare este legal îndeplinită.

Instanța, din oficiu, ridică excepția tardivității formulării plângerii contravenționale și acordă cuvântul avocatului petentului cu privire la excepția ridicată de instanță.

Avocat P. V., având cuvântul cu privire la excepția tardivității formulării plângerii contravenționale, arată că în conformitate cu prev. art.101, 104 și 86 C.pr.civ, plângerea este formulată în termen legal, termenul pentru formularea plângerii este ultima zi, la sfârșitul zilei din ultima zi a cererii, în cazul de față fiind trimisă plângerea prin fax în ultima zi și nu se justifică tardivitatea, motiv pentru care solicită respingerea excepției.

După care,

INSTANȚA

Sub nr._ din 16.10.2012 a fost înregistrată la instanță plângerea formulată de petentul G. G. D., împotriva procesului-verbal de constatarea contravenției . nr._ din 29.09.2012, încheiat de Poliția Bârlad.

În motivarea plângerii, petentul a arătat că el nu a săvârșit contravențiile reținute în sarcina sa. În realitate, la data de 29.09.2012, ora 8,45, el desfășura activitate de comerț la o tarabă închiriată din Piața 9 Mai din Bârlad.

În dovedirea plângerii, petentul a depus la dosar procesul-verbal de constatarea contravenției . nr._ din 29.09.2012, încheiat de Poliția Bârlad.

Inspectoratul de Poliție al Județului V. a solicitat, prin note scrise, respingerea plângerii, ca neîntemeiată. Astfel, la data de 29.09.2012, agentul constatator a efectuat un control al activității de comerț desfășurate de petent în Piața 9 Mai din Bârlad, ocazie cu care s-a constatat că petentul nu deținea documente care să ateste proveniența legală a mărfurilor comercializate, motiv pentru care petentul a fost sancționat prin procesul-verbal . nr._/29.09.2012. În timp ce agentul constatator încheia procesul-verbal menționat, petentul a devenit recalcitrant, fiind nemulțumit de faptul că era sancționat, a provocat scandal și a adresat cuvinte jignitoare polițiștilor. În aceste condiții, a fost încheiat procesul-verbal de constatarea contravenției . nr._ din 29.09.2012.

Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, se rețin următoarele:

Prin procesul-verbal de constatarea contravenției . nr._ din 29.09.2012, încheiat de Poliția Bârlad, petentul G. G. D. a fost sancționat cu:

- amenda de 200 lei, pentru săvârșirea contravenției prev. de art. 3 pct. 1 din Legea nr. 61/1991, republicată;

- avertisment, pentru săvârșirea contravenției prev. de art. 3 pct. 26 din Legea nr. 61/1991, republicată.

În fapt, prin procesul-verbal de contravenție s-a reținut că, la data de 29.09.2012, ora 8,45, în timp ce se afla în Piața 9 Mai din Bârlad, petentul a provocat scandal prin adresarea de injurii și expresii obscene, provocând indignarea cetățenilor.

Procesul-verbal de contravenție a fost semnat de către petent, fără obiecțiuni.

La termenul de judecată din 10.01.2013, instanța a ridicat, din oficiu, excepția tardivității plângerii.

Cu privire la excepția menționată, articolul 31 alin.1 din O.G. nr. 2/2001, modificată și completată, prevede că „Împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia”.

În cauza de față, procesul-verbal de contravenție a fost întocmit și înmânat petentului la data de 29.09.2012, iar plângerea a fost înregistrată la instanță la data de 16.10.2012.

Petentul a comunicat plângerea la instanță prin fax, la data de 15.10.2012, ora 22,58, conform mențiunilor înregistrate în partea superioară a plângerii.

Potrivit art. 101 alin.1 din Codul de procedură civilă, „Termenele se înțeleg pe zile libere, neintrând în socoteală nici ziua când a început, nici ziua când s-a sfârșit termenul”.

Articolul 102 alin.1 Cod.proc.civ. prevede că termenele încep să curgă de la data comunicării actelor de procedură dacă legea nu dispune altfel.

Doctrina și jurisprudența au statuat că, indiferent de modul în care este statornicit termenul, partea trebuie să depună actele până la ora închiderii registraturii instanței ori a închiderii oficiului poștal.

În acest sens sunt și prevederile art. 104 Cod.proc.civ., care conform cărora actele de procedură trimise prin poștă instanțelor judecătorești se socotesc îndeplinite în termen dacă au fost predate recomandat la oficiul poștal înainte de împlinirea termenului.

Raportând prevederile legale sus enunțate, la situația de fapt prezentată, rezultă că la ora 22,58, când petentul a expediat plângerea prin fax la Judecătoria Bârlad, registratura instanței nu funcționa, motiv pentru care plângerea a fost înregistrată la instanță a doua zi, la data de 16.10.2012.

În condițiile arătate, plângerea dedusă judecății este tardiv formulată, motiv pentru care excepția tardivității plângerii, ridicată de instanță, urmează să fie admisă.

În consecință, plângerea formulată de petent va fi respinsă, ca tardivă.

Se va menține procesul-verbal de contravenție, inclusiv se vor menține sancțiunile avertisment și de 200 lei amendă, aplicate petentului.

Plângerea este scutită de taxă judiciară de timbru.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția tardivității plângerii, ridicată, din oficiu, de către instanță.

Respinge, ca tardivă, plângerea formulată de petentul G. G. D., domiciliat în Bârlad, ., ., .-verbal de constatarea contravenției . nr._ din 29.09.2012, încheiat de Poliția Bârlad.

Menține procesul-verbal de contravenție sus enunțat, inclusiv menține sancțiunile avertisment și de 200 lei amendă, aplicate petentului.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 24 ianuarie 2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

T. I. C. VICTORIȚA T.

Red.T.I.

Tehnored.C.V.T./01.02.2013/3ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 274/2013. Judecătoria BÂRLAD