Acţiune în constatare. Sentința nr. 2082/2013. Judecătoria BÂRLAD

Sentința nr. 2082/2013 pronunțată de Judecătoria BÂRLAD la data de 01-10-2013 în dosarul nr. 1877/189/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BÂRLAD

JUDB

Sentința civilă Nr. 2082/2013

Ședința publică de la 01 Octombrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE G. B.

Grefier V. M. B.

Pe rol judecarea cauzei Civile privind pe reclamantul G. A., domiciliat în Bârlad, ., .. A, ., jud. V. și pe pârâții C. L. BÂRLAD și A. A. A MUNICIPIULUI BÂRLAD PRIN PRIMAR, având ca obiect acțiune în constatare – perimare.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Analizând înscrisurile de la dosarul cauzei prin prisma dispozițiilor referitoare la instituția perimării, în temeiul art. 150 C.pr.civ., instanța reține cauze spre soluționare.

INSTANȚA

După ce a deliberat în secret în Camera de Consiliu, conform art. 256 C.pr.civ., instanța a adoptat următoarea hotărâre:

I. PROCEDURA

A. Încheierea de suspendare

1. Prin încheierea de ședință din 04.09.2012 (f. 36), având în vedere acordul părților, în temeiul art. 242 al. 1 pct. 1 C.pr.civ., instanța a suspendat judecarea cauzei.

B. Viza judecătorului

2. La data de 06.09.2013 (f. 57), în temeiul art. 252 C.pr.civ., s-a dispus citarea părților pentru termenul de 01.10.2013, complet 8 civil, în vederea discutării perimării.

II. ÎN D.

A. Reglementări incidente

3. Potrivit art. 248 din Codul de procedură civilă, orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an. Partea nu se socotește în vină, când actul de procedură urma să fie îndeplinit din oficiu. Termenul perimării nu curge cât timp, fără vina părții, cererea n-a ajuns încă la instanța competentă să o judece sau nu se poate fixa termen de judecată.

4. Potrivit art. 252 C.pr.civ., perimarea se constată din oficiu sau la cererea părții interesate. Președintele instanței va cita de urgență părțile și va dispune ca grefa să întocmească o dare de seamă asupra actelor de procedură în legătură cu perimarea.

5. Potrivit art. 253 C.pr.civ., dacă instanța constată că perimarea nu a operat, pronunță o încheiere, care poate fi atacată o dată cu fondul procesului. Hotărârea care constată perimarea este supusă recursului în termen de 5 zile de la pronunțare.

6. În temeiul art. 101 alin. 3 C.pr.civ., termenele statornicite pe ani, luni sau săptămâni se sfârșesc în ziua anului, lunii sau săptămânii corespunzătoare zilei de plecare.

B. Soluția instanței

7. Făcând aplicarea dispozițiilor legale de mai sus, observând că în dosarul de față s-a împlinit termenul de 1 an de la ultimul act de procedură efectuat (04.09.2012), în temeiul art. 252 raportat la art. 248 C.pr.civ., instanța urmează să constate perimarea cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul G. A. în contradictoriu cu pârâții C. L. Bârlad și Unitatea Administrativ Teritorială Bârlad.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

1. Constată perimată cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul G. A. în contradictoriu cu pârâții C. L. Bârlad și Unitatea Administrativ Teritorială Bârlad.

2. Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare, potrivit art. 253 C.proc. civ.

3. Pronunțată în ședința publică, astăzi, 01 Octombrie 2013

Președinte,

G. B.

Grefier,

V. M. B.

Red. B.G.

Tehnored. M.B. 14.10.2013/ 2 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Acţiune în constatare. Sentința nr. 2082/2013. Judecătoria BÂRLAD