Plângere contravenţională. Sentința nr. 276/2013. Judecătoria BÂRLAD

Sentința nr. 276/2013 pronunțată de Judecătoria BÂRLAD la data de 24-01-2013 în dosarul nr. 5865/189/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BÂRLAD

JUDB

Sentința civilă nr. 276

Ședința publică din data de 24 ianuarie 2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE I. T.

Grefier VICTORIȚA C.

Pe rol soluționarea plângerii formulată de petentul S. I., domiciliat în .. V., împotriva procesului-verbal de constatarea contravenției . nr._ din 4.08.2012, încheiat de I. General al Poliției de Frontieră –ITPF Iași- SPF Fălciu.

La apelul nominal făcut în ședința publica nu a răspuns nicio parte.Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care a învederat instanței că: obiectul dedus judecății este plângere contravențională, procedura de citare este legal îndeplinită; prin serviciul registratură în data de 21.01.2013, organul constatator a depus la dosar cerere de amânare a judecării cauzei prin care solicită și judecata în lipsă.

După care,

INSTANȚA

Sub nr._ din 15.11.2012 a fost înregistrată la această instanță adresa nr._ din 13.11.2012 prin care Judecătoria V. a trimis, spre competentă soluționare, plângerea formulată de petentul S. I., împotriva procesului-verbal de constatarea contravenției . nr._ din 4.08.2012, încheiat de I. General al Poliției de Frontieră –ITPF Iași- SPF Fălciu.

Inițial plângerea a fost înregistrată cu nr. 5440/333/27.08.2012 la Judecătoria V..

În motivarea plângerii, petentul S. I. a arătat că el nu se face vinovat de săvârșirea contravenției consemnate în procesul-verbal de contravenție deoarece, la data controlului, el a prezentat agentului constatator actul de proveniență al bunului, respectiv a prezentat borderoul de achiziție, însă agentul constatator a ignorat actul prezentat.

În dovedirea plângerii, petentul a depus la dosar procesul-verbal de constatarea contravenției . nr._ din 4.08.2012, încheiat de I. General al Poliției de Frontieră –ITPF Iași- SPF Fălciu și borderoul de achiziție de la producătorii individuali nr. 5/4.08.2012.

Prin sentința civ. nr. 3424/30.10.2012, Judecătoria V. a declinat, la Judecătoria Bârlad, competența teritorială de soluționare a plângerii.

În considerentele sentinței civ. nr. 3424/30.10.2012, s-a reținut că procesul-verbal de contravenție a fost încheiat în urma săvârșirii unei fapte în localitatea Cârja, orașul M., jud. V., astfel că, potrivit art. 32 alin.2 din O.G. nr. 2/2001, competența teritorială de soluționare a plângerii revine Judecătoriei Bârlad, în a cărei rază teritorială se află localitatea Cârja.

Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, se rețin următoarele:

Prin procesul-verbal de contravenție . nr._ din 4.08.2012, încheiat de I. General al Poliției de Frontieră –ITPF Iași- SPF Fălciu, petentul S. I. a fost sancționat cu amenda de 1.000 lei, pentru săvârșirea contravenției prev. de art. 1 lit. e din Legea nr. 12/1990, republicată.

În fapt, prin procesul-verbal de contravenție s-a reținut că, la data de 4.08.2012, ora 12, petentul a efectuat pe raza localității Cârja, jud. V., acte de comerț cu bunuri a căror proveniență nu a fost dovedită (obiecte feroase).

Procesul-verbal de contravenție nu a fost semnat de către petent și nici de un martor.

Procesul-verbal de contravenție a fost comunicat petentului cu recomandată poștală la data de 10.08.2012, iar plângerea a fost comunicată de către petent, Judecătoriei V., cu recomandată poștală depusă la oficiul poștal Slobozia Bradului, jud. V., la data de 22.08.2012.

În aceste condiții, plângerea a fost formulată în termen legal.

Petentul a depus la dosar borderoul de achiziție de la producătorii individuali nr. 5/4.08.2012, din care rezultă că, la data de 4.08.2012, el a achiziționat de la o persoană fizică din M. cantitatea de 850 kg deșeuri.

Instanța apreciază ca relevantă în soluționarea cauzei împrejurarea că, la momentul efectuării controlului, petentul a fost depistat efectuând acte de comerț cu obiecte feroase pentru care, la momentul controlului, el nu a prezentat acte de proveniență.

Potrivit art. 1 lit. e din Legea nr. 12/1990 privind protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite, republicată, constituie activitate comercială ilicită și atrage răspunderea contravențională sau penală, după caz, efectuarea de acte sau fapte de comerț cu bunuri a căror proveniență nu este dovedită, în condițiile legii. Documentele de proveniență vor însoți mărfurile, indiferent de locul în care acestea se află, pe timpul transportului, al depozitării sau al comercializării. Prin documente de proveniență se înțelege, după caz, factura fiscală, factura, avizul de însoțire a mărfii, documentele vamale, factura externă sau orice alte documente stabilite prin lege.

Potrivit art. 2 alin.1 lit. c din Legea nr. 12/1990, contravenția prev. de art. 1 lit.e din această lege se sancționează cu prestarea unei activități în folosul comunității sau cu amendă de la 1.000 lei la 1.500 lei.

Este de menționat și Decizia nr. 1/18.02.2002 a Înaltei Curți de Casație și Justiție (recurs în interesul legii, în aplicarea art. 1 lit. e din Legea nr. 12/1990, modificată și completată), în ale cărei considerente s-a reținut că din coroborarea dispozițiilor art. 1 lit. e și art. 2 din Legea nr. 12/1990, rezultă că sancționarea unei atare activități ce constituie contravenție, (…) este condiționată de lipsa documentelor de proveniență a mărfurilor, indiferent daca aceasta se constată pe timpul transportului, al depozitării sau al comercializării. Această condiție nu poate fi considerată îndeplinită, însa, în cazul când persoana care a efectuat actul de comerț dovedește ulterior, în fața instanței căreia i s-a plâns împotriva actului de constatare și sancționare, că documentele de justificare a provenienței mărfurilor existau la data întocmirii procesului-verbal de constatare a contravenției și că nu a avut posibilitatea să le prezinte în momentul efectuării controlului.

Or, în cauza de față, petentul nu a dovedit că, la momentul controlului, el ar fi deținut documente de proveniență.

De asemenea, petentul nu a dovedit nici că, la momentul controlului, ar fi posedat documente de proveniență pe care a fost în imposibilitate de a le prezenta agentului constatator.

Față de considerentele arătate, în mod întemeiat s-a reținut în sarcina petentului contravenția prev. de art. 1 lit. e din Legea nr. 12/1990.

Însă, față de împrejurarea că din actele dosarului nu rezultă că anterior petentul ar mai fi săvârșit contravenții de natura celei în cauză, se apreciază că este suficientă sancționarea petentului cu sancțiunea avertisment, prev. de art. 5 alin.2 lit. a din O.G. nr. 2/2001.

În consecință, potrivit art. 34 alin.1 din OG nr. 2/2001, se va admite în parte plângerea, în sensul că se va dispune înlocuirea amenzii de 1.000 lei, aplicată petentului, cu sancțiunea avertisment.

Se va dispune exonerarea petentului de plata amenzii de 1.000 lei.

Se vor menține celelalte constatări consemnate în procesul-verbal de contravenție.

Nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Plângerea este scutită de taxă judiciară de timbru.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite în parte plângerea formulată de petentul S. I., domiciliat în .. V., împotriva procesului-verbal de constatarea contravenției . nr._ din 4.08.2012, încheiat de I. General al Poliției de Frontieră –ITPF Iași- SPF Fălciu.

Înlocuiește amenda de 1.000 lei, aplicată petentului prin procesul-verbal de contravenție sus enunțat, cu sancțiunea avertisment.

Exonerează petentul de plata amenzii de 1.000 lei.

Menține celelalte constatări consemnate în procesul-verbal de contravenție.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 24 ianuarie 2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

T. I. C. VICTORIȚA T.

Red.T.I.

Tehnored.C.V.T./01.02.2013/5ex. comunicari 2/

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 276/2013. Judecătoria BÂRLAD