Plângere contravenţională. Sentința nr. 563/2013. Judecătoria BÂRLAD

Sentința nr. 563/2013 pronunțată de Judecătoria BÂRLAD la data de 21-02-2013 în dosarul nr. 5343/189/2012

Dosar nr._ plângere contravenționala

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BÂRLAD

JUDB

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 563/2013

Ședința publică de la 21 Februarie 2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE G. E.

Grefier E. D.

Pe rol fiind judecarea cauzei Civile privind pe petentul petentul C. P., domiciliat în Bârlad, ., ., ., în contradictoriu cu intimatul-organ constatator C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România prin CESTRIN, cu sediul în București, .. 401 A, sector 6, având ca obiect ,, plângere contravenționala”.

La apelul nominal făcut în ședința publică, la ordine, a răspuns petentul C. P. personal, lipsă fiind organ constatator INSPECTORATUL JUDEȚEAN DE POLIȚIE V. prin reprezentant legal.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, în cadrul căruia învederează instanței că:

- sub nr. 2659/4.02.2013 au fost înregistrate la dosar precizările formulate de intimat și acte ( f.20-23);

- sub nr. 3371/12.02.2013 au fost comunicate la dosar precizări cu privire la relațiile solicitate de la Primăria comunei Grivița;

- s-a solicitat judecata și în lipsă.

Au fost verificate actele și lucrările dosarului de președintele de complet, după care:

Instanța aduce la cunoștință petentului conținutul actelor depuse la dosar pentru acest termen și acordă cuvântul petentului cu privire la acestea.

Petentul, având cuvântul, arată că din planșele foto depuse la dosar de intimat și din adeverința comunicată de Primăria . DN 24, km 63+500 se află în intravilanul comunei Grivița.

Nemaifiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat instanța acordă cuvântul pentru propunerea de probe.

Petentul, având cuvântul, arată că nu are probe de administrat în cauză.

Instanța ia act că petentul înțelege să nu-și propună probe în cauza de față.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța declară terminată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul pe fondul cauzei.

Petentul , având cuvântul, solicită admiterea plângerii, anularea procesului verbal de contravenție și exonerarea de plata amenzii.

În temeiul dispozițiilor art. 150 Cod proc. civ. instanța declară dezbaterile închise și lasă cauza în pronunțare.

Ulterior deliberării,

JUDECATORIA

La data de 19.10.2012 s-a înregistrat pe rolul Judecătoriei Bârlad, sub numărul _ plângerea formulată de petentul C. P., în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică CESTRIN împotriva procesului verbal . nr._ din 10.10.2012, solicitând în principal anularea procesului verbal și anularea măsurii de sancționare .

În motivarea în fapt a plângerii, petentul a arătat că în ziua și ora consemnată în procesul verbal s-a deplasat până la restaurantul „Cort Kristal” pentru a semna un contract pentru o nuntă, urmând a reveni imediat în oraș. Adresa acestui restaurant este pe DN 24 Km 63+500 în documente fiind pe . parte din mun. Bârlad, astfel că nu a părăsit raza administrativă a acestui oraș.

Petentul a anexat copie de pe procesul verbal contestat, carte de identitate, permis de conducere, certificat de înmatriculare ( f. 3-6).

La data de 12.02.2013 a depus la dosarul cauzei adeverința nr. 538/07.01.2013 emisă de . se arată că terenul situat în punctul denumit Bădeana -7 case de pe raza comunei Grivița, jud. V. este situat în intravilan, conform Hotărârii Consiliului Local Grivița nr. 11/1996.

Intimatul a depus la dosarul cauzei copie de pe certificat calificat și planșă foto ( f. 9-11).

La solicitarea instanței intimatul a comunicat faptul că poziția km 63+500 se află în afara localității pe DN 24, pe raza mun. Bârlad.

Plângerea este scutită de plata taxei judiciare de timbru și timbru judiciar, conform art. 15 lit. i din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările ulterioare, respectiv art. 1 alin. 2 din O. G. nr. 32/1995 privind timbrul judiciar, cu modificările ulterioare.

Verificând din oficiu conform art.34 din O.G. nr. 2/2001, instanța constată că plângerea este formulată în termenul de 15 zile de la data luării la cunoștință.

În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.

Analizând probele administrate în cauză, instanța reține următoarele:

Prin procesul verbal de contravenție .>R12 nr._ din 10.10.2012 întocmit de către intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică CESTRIN, petentul C. P. a fost sancționat cu amendă de 250 lei reținându-se în sarcina sa săvârșirea contravenției prevăzută de art.8 alin 1 din OG nr. 15/2002

Prin procesul verbal sus-menționat s-a reținut de către organul constatator că în ziua de 25.09.2012 ora 10:27 petentul a circulat pe DN 24 km63+500m fără a deține rovigneta valabilă.

Fiind investită, potrivit art. 34 alin. 1 din O.G. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu verificarea legalității și temeiniciei procesului verbal instanța reține următoarele:

Sub aspectul legalității procesului-verbal, instanța reține că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor prevăzute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001, republicată, cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute.

Instanța mai retine, de asemenea, si împrejurarea că faptelor li s-a dat o corectă încadrare juridică, raportat la situația de fapt reținută de agentul constatator.

Astfel, potrivit art. 8 alin 1 din Og nr. 15/2002 “ (1) Fapta de a circula fără a deține rovinietă valabilă constituie contravenție și se sancționează cu amendă.”

Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal,instanța reține următoarele:

Petentul beneficiază de prezumția de nevinovăție în cauză, astfel cum rezultă din interpretarea Convenției europene pentru drepturile omului și a jurisprudenței CEDO. In jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (cauza Öztürk împotriva Germaniei, Hotarârea din 21 februarie 1984; cauza A. contra României, Hotarârea din 4 octombrie 2007 ) se reține în mod constant că, indiferent de distincțiile care se fac în dreptul intern între contravenții și infracțiuni, persoana acuzată de comiterea unei fapte calificate în dreptul intern ca fiind contravenție trebuie să beneficieze de garanțiile specifice procedurii penale.

Față de cele expuse mai sus, instanța concluzionează că acuzația adusă petentului este o acuzație penală în sensul Convenției, iar acesta beneficiază de prezumția de nevinovăție, care a fost instituită cu scopul de a proteja indivizii fața de posibilele abuzuri din partea autorităților, motiv pentru care sarcina probei în procedura contravențională desfășurată în fața instanței de judecată revine în primul rând organului constatator și, în condițiile în care acesta face dovada vinovăției, petentul urmează să-și probeze nevinovăția .

Referitor la procesul-verbal, trebuie reținut că, în genere, fiind întocmit de un organ al statului aflat în exercițiul funcțiunii trebuie să i se recunoască valoarea probatorie sub aspectul constatării stării de fapt.

În acest sens este de remarcat că în jurisprudența Curții s-a reținut în mod constant că prezumțiile nu sunt în principiu, contrare Convenției.

Astfel, în Hotărârea pronunțată în cauza Salubiaku vs Franței, Curtea a reținut că prezumțiile sunt permise de Convenție, dar nu trebuie să depășească limitele rezonabile ținând seama de gravitatea mizei și prezervând drepturile apărării

Petentul a formulat prezenta plângere motivat de faptul că nu a părăsit zona administrativă a mun. Bârlad.

Făcând abstracție de faptul că însuși petentul a depus la dosarul cauzei adeverința nr. 538/07.01.2013 emisă de . rezultă că locația la care s-a deplasat este înafara razei administrative a mun. Bârlad, aflându-se în intravilanul . că plângerea formulată de petent este neîntemeiată având în vedere următoarele dispoziții legale aplicabile în cauză:

Art. 1 alin 2, 2ind. 1 și 2 ind. 2 din OG nr. 15/2002 :

(2) Începând cu data de 1 iulie 2002 se introduce tariful de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România, denumit în continuare tarif de utilizare, aplicat tuturor utilizatorilor români și străini pentru toate vehiculele înmatriculate care sunt folosite pe rețeaua de drumuri naționale din România și structurat în funcție de perioada de parcurs și de staționare, de încadrarea în clasa de emisii poluante (EURO), de masa totală maximă autorizată (MTMA) și de numărul de axe, după caz.

(2^1) Tariful de utilizare se aplică pe rețeaua de drumuri naționale din România, definită la art. 1 alin. (1) lit. d), cu excepția sectoarelor de drum pentru care se vor aplica tarife de concesiune.

(2^2) Sectoarele de drum pentru utilizarea cărora se vor percepe tarife de concesiune și care vor fi exceptate de la plata tarifului de utilizare vor fi stabilite prin hotărâre a Guvernului.

Art. 1 lit d din O.G. nr.15/2002 definește - rețeaua de drumuri naționale din România ca fiind drumurile de interes național definite conform art. 6 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

Art. 6 din O.G. nr. 43/1197

(1) Drumurile de interes național aparțin proprietății publice a statului și cuprind drumurile naționale, care asigură legăturile cu capitala țării, cu reședințele de județ, cu obiectivele de interes național, între ele, precum și cu țările vecine, și pot fi clasificate ca:

a) autostrăzi;

b) drumuri expres;

c) drumuri naționale europene (E);

d) drumuri naționale principale;

e) drumuri naționale secundare.

Astfel, așa cum susține și petentul la data de 25.09.2012 acesta s-a deplasat pe DN 24, fără a avea achitat tariful de utilizare a acestui drum național, astfel că urmează a constata că procesul verbal este temeinic, petentul se face vinovat de săvârșirea faptei reținută în procesul verbal contestat.

Instanța reține, de asemenea, că s-a aplicat petentului o amendă în cuantumul prevăzut de lege pentru contravenția săvârșită, iar față de natura și împrejurările săvârșirii faptelor, apreciază că sancțiunea aplicată este proporțională cu gradul de pericol social al acestora..

Față de aceste considerente, instanța apreciază plângerea ca fiind nefondată și, pe cale de consecință, o va respinge cu această mențiune.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petentul C. P., domiciliat în Bârlad, ., ., ., în contradictoriu cu intimatul-organ constatator C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România prin CESTRIN, cu sediul în București, .. 401 A, sector 6, împotriva procesului verbal de contravenție . nr._ din data de 10.10.2012 pe care îl menține.

Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 21 Februarie 2013.

Președinte,

G. E.

Grefier,

E. D.

Red. Jud. E.G.

Tehnored. Gref. E.D.

4 ex/12 Martie 2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 563/2013. Judecătoria BÂRLAD