Rezoluţiune contract. Sentința nr. 2820/2013. Judecătoria BÂRLAD
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2820/2013 pronunțată de Judecătoria BÂRLAD la data de 27-11-2013 în dosarul nr. 2841/189/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BÂRLAD
JUDB
Sentința Civilă Nr. 2820/2013
Ședința publică de la 27 Noiembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE RĂDIȚA I.
Grefier A. M. I.
Pe rol judecarea cauzei Civile privind pe reclamantul C. G., CNP_, cu domiciliul în ., jud. V. în contradictoriu cu pârâtul C. I., CNP_, cu domiciliul în ., având ca obiect rezoluțiune contract.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns reclamantul C. G. personal și asistat de avocat G. V., avocat G. L., cu împuterniciri avocațiale aflate la filele 42 și 43 dosar și pârâtul C. I. personal.
Procedura de citare este legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că: obiectul dedus judecății este rezoluțiune contract; procedura de citare este legal îndeplinită; cauza se află la al II-lea termen de judecată; au fost verificate actele și lucrările dosarului de către președintele de complet, după care ;
Avocat G. L., pentru reclamant, arată că pârâtul a achitat întreaga sumă de bani, în cauză rămânând de soluționat doar capătul de cerere privind rezoluțiunea convenției.
Interpelat reclamantul C. G. arată că a primit de la pârât suma de bani.
Pârâtul C. I. arată că a plătit suma de bani.
Instanța, față de precizările făcute părți la termenul de astăzi, constată că a rămas învestită doar cu privire la capătul de cerere referitor la rezoluțiunea convenției și în temeiul dispozițiilor art. 392 Cod procedură civilă deschide dezbaterile asupra fondului cauzei și dă cuvântul părților.
Avocat G. V., pentru reclamant, având cuvântul pe fond, arată că restrânge obiectul cererii, rămânând de soluționat doar capătul de cerere privind rezoluțiunea convenției. Fără cheltuieli de judecată.
În temeiul dispozițiilor art. 394 Cod proc. civ. instanța declară dezbaterile închise și lasă cauza în pronunțare, după deliberare dându-se sentința de față:
INSTANȚA
Asupra cauzei de față ;
Cu nr.2841 din 29 mai 2013 s-a înregistrat cererea prin care reclamantul C. G., CNP_ în contradictoriu cu pârâtul C. I., CNP_ a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună rezoluțiunea convenției încheiată între părți la data de 15 ianuarie 1999, să repună părțile în situația anterioară încheierii contractului în sensul obligării pârâtului la plata sumei de_ lei rol, actualizată ca preț pentru terenul ce a format obiectul convenției, sub rezerva majorării la suma de 500 lei ron. Să oblige pârâtul să-i plătească contravaloarea investițiilor efectuate pe terenul ce a făcut obiectul convenției, pe care le evaluează la suma de 500 lei.
Motivând cererea reclamantul a susținut că pârâtul este fratele lui.
La data de 15 ianuarie 1999 între el și pârât a intervenit o convenție prin care pârâtul i-a vândut o suprafață de aproximativ 6 ari pentru care a plătit suma de_ lei rol, teren intravilan situat în .. Pârâtul C. I. nu era încă proprietar la acea dată pentru acea suprafață de teren, suprafața de teren aparținea succesiunii mamei lor C. C., care nu fusese dezbătută.
La acea dată a încheiat un înscris sub semnătură privată intitulat declarație prin care s-a stabilit plata pentru teren în sumă de_ lei rol. Din acel moment el a intrat în stăpânirea terenului și l-a folosit până în luna aprilie 2013. Înțelegerea a fost ca după ce se va dezbate succesiunea să meargă la notar, pârâtul să devină proprietar exclusiv și să se perfecteze actul autentic de vânzare cumpărare.
Cu toate că s-a dezbătut succesiunea prin Sentința civilă nr.68 din 12 ianuarie 2012, pronunțată de Judecătoria Bârlad, pârâtul nu a fost de bună credință și în loc să meargă la notar să încheie contractul de vânzare cumpărare cu el a încheiat act de vânzare cumpărare cu sora lor, C. P., la data de 22.03.2013.Terenul este situat în Tarlaua 160, ., fiind identificat în anexa 6 din Raportul de expertiză, parte integrantă din Sentința civilă nr.68 din 12 ianuarie 2012, pronunțată de Judecătoria Bârlad. Întrucât pârâtul a încheiat act autentic cu o altă persoană se impune rezoluțiunea convenției, părțile să fie repuse în situația anterioară și pârâtul să fie obligat să-i restituie suma plătită, actualizată.
A mai solicitat ca pârâtul să fie obligat să-i plătească suma de 500 lei, sub rezerva majorării reprezentând contravaloarea lucrărilor de investiții făcute pe acest teren: gard din scânduri, gard din plasă de sârmă pe spalieri din lemn la stradă, o fântână cu o adâncime de 8 m, la care a montat o pompă submersibilă, cu racord la rețeaua electrică și furtun pentru irigație și aducțiune. A invocat dispozițiile art. 1020, 1021, 994, 1444 din vechiul cod civil, a propus proba cu interogatoriu, martori, expertiză contabilă, expertiză tehnică în construcții. A depus înscrisul intitulat “ Declarație „, încheiat la data de 15 ianuarie 1999, semnat de părți și doi martori, copie de pe Sentința civilă nr. 68 din 12 ianuarie 2012, pronunțată de Judecătoria Bârlad, cu copie de pe expertiza tehnică judiciară, parte integrantă din această hotărâre, adresa nr._/19.04.2013.
Pârâtul nu a depus întâmpinare și nu a formulat probe. S-a prezentat la primul termen de judecată și a fost de acord cu cererea. Părțile au solicitat instanței un termen mai îndelungat pentru a încheia o tranzacție și pentru ca pârâtul să plătească sumele solicitate.
La termenul din 27 noiembrie 2013 ambele părți au adus la cunoștință instanței faptul că pârâtul a plătit sumele solicitate prin cerere, că părțile în fapt au revenit la situația anterioară convenției din data de 15 ianuarie 1999 și restrâng obiectul cererii doar pentru capătul de cerere privind rezoluțiunea convenției. Reclamantul nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Din probele administrate instanța reține următoarele:
Prin înscrisul intitulat “ Declarație ” încheiat între reclamantul C. G. și pârâtul Carana I. la data de 15 ianuarie 1999, reclamantul a declarat că a plătit pârâtului suma de_ lei pentru suprafața de 6 ari teren, dobândit ca moștenire de la părinții lor. Părțile au recunoscut că ulterior urma să se încheie actul autentic de vânzare cumpărare la notar și că acest aspect nu s-a realizat din vina pârâtului care a încheiat act autentic de vânzare cumpărare cu sora lor, C. P., la data de 22.03.2013.
Pârâtul nu și-a îndeplinit obligațiile asumate prin convenție și prezent în instanță a fost de acord cu rezoluțiunea convenției, plătind sumele solicitate de reclamant reprezentând plata terenului și investițiile de pe acest teren.
Convenția părților supusă analizei s-a încheiat sub incidența vechiului cod civil din 1864 și se supune dispozițiilor prevăzute de acest cod în art.1020/1021 din vechiul cod civil. Neexecutarea fără justificare a obligației din convenție are ca efect rezoluțiunea convenției care nu poate fi pronunțată decât de instanță, debitorul în culpă, pârâtul a restituit prețul și contravaloarea investiției de pe teren iar reclamantul trebuie să restituie pârâtului în fapt terenul de 6 ari ce a făcut obiectul convenției.
Urmează să se admită cererea așa cum a fost modificată și să se dispună repunerea părților în situația anterioară încheierii convenției din 15 ianuarie 1999. Nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea modificată formulată de reclamantul Carana G., CNP_, cu domiciliul în satul C., . în contradictoriu cu pârâtul Carana I., CNP_ cu același domiciliu.
Dispune rezoluțiunea convenției încheiată între părți la data de 15 ianuarie 1999 și repune părțile în situația anterioară convenției.
Nu s-au solicitat cheltuieli de judecată
Cu apel de recurs în termen de 30 zile de la comunicare, cererea se depune la Judecătoria Bârlad.
Pronunțată în ședința publică din 27 noiembrie 2013.
Președinte, RĂDIȚA I. | ||
Grefier, A. M. I. |
Red.R.I./19.11.2013
Tehnored.A.I.
4 ex./ 29 Noiembrie 2013
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 1219/2013.... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 2049/2013. Judecătoria... → |
|---|








