Succesiune. Sentința nr. 2751/2013. Judecătoria BÂRLAD
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2751/2013 pronunțată de Judecătoria BÂRLAD la data de 20-11-2013 în dosarul nr. 2194/189/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BÂRLAD
JUDB
SENTINȚA CIVILĂ Nr.2751/2013
Ședința publică de la 20 Noiembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. E. J.
Grefier C. C. C.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta L. I., CNP –_ cu domiciliul procesual ales la Cabinet Avocat A. V. cu sediul în Bârlad, ., ., ., reclamanta S. GAROFIȚA, CNP –_, cu domiciliul procesual ales la Cabinet Avocat A. V. cu sediul în Bârlad, ., . și pe pârâtul L. N., CNP –_, cu domiciliul în G., Micro 13 B, ., ., județul G., pârâtul L. V., CNP –_, cu domiciliul în G., Micro 19, ., ., pârâtul L. I., CNP –_, cu domiciliul la fam.C. O., I.A.S. D., ., având ca obiect „succesiune”, cauză ale cărei dezbateri au avut loc în ședința publică din 13.11.2013 și consemnate în încheierea de la acea dată, parte integrantă din prezenta hotărâre, când în conformitate cu art. 396, alin.1 Cod procedură civilă, pronunțarea cauzei s-a amânat pentru termenul de astăzi.
INSTANȚA
La data de 16 aprilie 2013, cu nr._ a fost înregistrată la instanță acțiunea prin care reclamantele L. I. și S. Garofița au solicitat în contradictoriu cu pârâții: L. N., L. V. și L. I. pronunțarea unei hotărâri prin care să se dezbată succesiunea defunctului L. G. P., decedat la data de 11 noiembrie 2004, cu ultimul domiciliu în . urmând să se constate că au calitatea de moștenitoare: ele, reclamantele, respectiv L. I. în calitate de soție supraviețuitoare, cu cota de ¼ și S. Garofița, în calitate de fiică, cu cota de ¾, renunțători la succesiune fiind pârâții: L. N., L. V., L. I., în calitate de fii, pentru masa succesorală cuprinzând: cota indiviză de 1/2 din casa de locuit construită din paianță și chirpici situată în . și suprafața de 1 ha și 2600 m.p. teren menționată în titlul de proprietate nr.753/_ codul_ emis la data de 29 octombrie 1996 de Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate V. pe numele defunctului L. G. P., din care suprafața de 1900 în intravilan și 1 ha și 700 în extravilan.
În motivare, reclamantele au susținut că acte de acceptare a succesiunii au făcut numai ele, pârâții fiind renunțători deși au vocație succesorală în calitate de fii.
În drept s-au invocat disp. art. 644 și urm. Cod civil, Legea nr.319/1944, art. 728 Cod procedură civilă.
S-a solicitat proba cu înscrisuri, interogatoriul pârâților, martorii R. V. și R. M..
Pârâții L. N., L. V. și L. I. au formulat întâmpinare prin care au solicitat admiterea acțiunii principale în parte întrucât nu pot fi primite susținerile reclamantelor că ei sunt străini de succesiune.
Pe cale reconvențională au solicitat să se dezbată succesiunea defunctului, urmând să se constate că masa succesorală este formată din: suprafața de 1 ha și 700 m.p., situat în extravilanul satului Roșiești, județul V., identificată în Titlul de proprietate nr.753/_, eliberat pe numele defunctului L. G. P. de către Comisia Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor la data de 29.10.1996; suprafața de 1900 m.p. teren situat în intravilanul satului Roșiești, județul V., identificată în Titlul de proprietate nr.753/_, eliberat pe numele defunctului L. G. P. de către Comisia Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor la data de 29.10.1996; ½ din casa de locuit situată în ., construită în anul 1957, să se constate că au calitatea de moștenitori L. I., în calitate de soție, cu o cotă de ¼, S. Garofița, în calitate de fiică, cu o cotă de 3/16, L. N., în calitate de fiu, cu co cotă de 3/16, L. V., în calitate de fiu, cu o cotă de 3/16, L. I., în calitate de fiu, cu o cotă de 3/16, să se dispună ieșirea din indiviziune conform cotelor prin lotizarea imobilelor ce fac parte din masa succesorală, să se constate că pârâtul reclamant L. N., are un drept de creanță în cuantum de 3000 lei reprezentând îmbunătățiri aduse imobilului, casă, după decesul autorului lor, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, pârâții-reclamanți au susținut că nu sunt renunțători la succesiune întrucât nu și-au manifestat voința de a renunța la succesiune pentru a fi încadrați în categoria moștenitorilor renunțători, că au participat la înmormântarea autorului lor, având o contribuție financiară efectivă atât pentru înhumare, cât și pentru pomenirile ulterioare deoarece reclamanta L. I. este de altă credință, că, durata și continuitatea actelor materiale de îngrijire și îmbunătățire a imobilului succesoral au fost pentru o perioadă lungă de timp, ceea ce exclude caracterul unor acte întâmplătoare și dovedesc însușirea calității de moștenitor și de proprietar.
În drept s-au invocat disp. art. 200, 204 Cod procedură civilă.
S-a solicitat proba cu înscrisuri, proba testimonială și interogatoriul reclamantelor.
La solicitarea instanței, reclamantul L. N. a indicat prin precizările aflate la fila 68, dosar că a efectuat următoarele îmbunătățiri la imobil: împrejmuire imobil cu gard, realizare uluce, reparații anexa gospodărească (magazie), reparații uși imobil casă, lucrări efectuate în anul 2011-2012.
S-a solicitat și proba cu expertiză de specialitate.
Instanța a apreciat, așa cum s-a reținut prin încheierea pronunțată în ședința publică din 4 septembrie 2013 că se impune pronunțarea unei încheieri de admitere în principiu.
În acest sens s-a încuviințat proba cu interogatoriul pârâților-reclamanți, proba testimonială în cadrul căreia, pentru reclamantele-pârâte au fost audiați martorii: R. M. și D. N., iar pentru pârâții-reclamanți: Apenei N., Apenei I., s-a prorogat pronunțarea cu privire la efectuarea unei expertize tehnice de specialitate după pronunțarea încheierii de admitere în principiu.
Potrivit disp. art. 984 din Codul de procedură civilă, Legea nr. 134/2010, pentru pronunțarea încheierii de admitere în principiu, instanța a stabilit elementele prevăzute la art.983, și a întocmit minuta.
În considerentele încheierii de admitere în principiu, s-a reținut că, în ce privește compunerea masei succesorale, părțile au solicitat includerea în masa succesorală a defunctului L. G. P., decedat la data de 11 noiembrie 2004, cu ultimul domiciliu în . a următoarelor bunuri: suprafața de 1 ha și 700 m.p., situat în extravilanul satului Roșiești, județul V., identificată în Titlul de proprietate nr.753/_, eliberat pe numele defunctului L. G. P. de către Comisia Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor la data de 29.10.1996; suprafața de 1900 m.p. teren situat în intravilanul satului Roșiești, județul V., identificată în Titlul de proprietate nr.753/_, eliberat pe numele defunctului L. G. P. de către Comisia Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor la data de 29.10.1996; ½ din casa de locuit situată în ., județul V., construită în anul 1957.
Existența acestor bunuri ca făcând parte din masa succesorală a defunctului L. G. P. nu a fost contestată, iar dreptul de proprietate al defunctului asupra lor rezultă din Titlul de proprietate nr. 753/_, eliberat pe numele defunctului L. G. P. de către Comisia Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor la data de 29.10.1996, adeverința nr. 965 emisă la data de 21 martie 2013 de ..
La data decesului, L. G. P. era căsătorit cu L. I., cu care a avut patru copii: S. (L.) Garofița, L. N., L. V. și L. I..
Prin Încheierea nr. 6 din 1 aprilie 2013 privind verificările efectuate în evidențele succesorale ale Camerei Notarilor Publici și ale Uniunii Naționale a Notarilor Publici din România, emisă de biroul notarului public B. I.Tony M. din Bârlad, s-a constatat că în urma decesului defunctului L. G. P. nu s-a deschis procedura succesorală, pentru perioada 2002 până în prezent, nu s-au găsit înregistrate testamente/acte juridice de revocare/modificare a testamentelor, nu s-au găsit înregistrate declarații privind opțiunea succesorală în evidențele Camerei Notarilor Publici și nici în evidențele Registrului Național de Evidență a Opțiunilor Succesorale.
Articolul 91 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, prevede că „Moștenirile deschise înainte de . Codului civil sunt supuse legii în vigoare la data deschiderii moștenirii”.
Moștenirea rămasă în urma defunctului L. G. P. s-a deschis la data de 11 noiembrie 2004, dată la care acesta a decedat, astfel că moștenirea rămasă în urma defunctului va fi analizată în temeiul prevederilor Codului civil din 1864.
Ca urmare potrivit art.1 lit.a din Legea nr.319/1944 și art 669 din vechiul Cod civil, moștenitori cu vocație succesorală sunt reclamanta L. I., în calitate de soție supraviețuitoare cu cota de ¼ din masa succesorală, reclamanta S. Garofița și pârâții L. N., L. V. și L. I., în calitate de fii, cu cote egale din cota de ¾ din masa succesorală.
Decesul defunctului a avut loc la data de 11 noiembrie 2004, iar potrivit art. 700 Cod civil: „dreptul de a accepta succesiunea se prescrie printr-un termen de 6 luni, socotit de la data deschiderii succesiunii” deci acest articol stabilește regula potrivit căreia prescripția dreptului de opțiune este unică deoarece termenul de 6 luni începe să curgă, atât pentru succesibilii în rang preferențial, cât și pentru subsecvenți, de la data deschiderii succesiunii.
Prescripția dreptului de opțiune succesorală are un caracter extinctiv: succesibilul care nu acceptă moștenirea la care este chemat în termen de 6 luni pierde odată cu acest drept însăși vocația sa succesorală, adică devine străin de succesiunea respectivă. În consecință împlinirea termenului de prescripție stinge retroactiv atât dreptul de opțiune cât și titlul de moștenitor.
Din verificarea evidențelor succesorale a rezultat că moștenitorii cu vocație succesorală ai defunctului L. G. P. nu au făcut acte de acceptare expresă a succesiunii, așa cum prevăd disp. art. 689 Cod civil, respectiv prin înscris autentic sau sub semnătură privată. Așadar, instanța a analizat dacă intenția de acceptare a moștenitorilor defunctului rezultă neîndoielnic din îndeplinirea oricăror activități pe care moștenitorii nu le puteau face decât în această calitate.
După decesul defunctului, reclamanta L. I. a rămas să locuiască în imobilul casă de locuit, la acea dată existând contractul de întreținere autentificat sub nr. 4242 din 22 iunie 1994 încheiat între reclamantă și soțul acesteia, L. G. P. și reclamanta S. Garofița și S. V., cu privire la imobilul, casă de locuit și terenul aferent intravilan în suprafață de 1993 m.p., contract pentru care s-a dispus rezoluțiunea prin sentința civilă nr.1130 pronunțată la data de 20 aprilie 2011 de Judecătoria Bârlad, sentință rămasă definitivă și irevocabilă prin nerecurare.
Reclamanta S. Garofița i-a trimis bani mamei sale pentru înmormântarea tatălui său, dar și pentru întreținere, așa cum rezultă din depozițiile martorilor R. M. și D. N., tot ea fiind cea care a contribuit cu bani la lucrările efectuate la imobil, atât în perioada în care contractul de întreținere era în ființă, cât și după acest moment, instanța apreciind că prin comportamentul lor reclamantele și-au manifestat intenția de acceptare a succesiunii în termen de 6 luni de la decesul defunctului. De altfel, terenul extravilan a fost lucrat o perioadă în arendă de R. M. și soțul său, banii fiind trimiși de reclamanta S. Garofița, după care a fost dat în arendă, conform contractului de arendă încheiat de L. I., la data de 1 noiembrie 2008, o dovadă în plus că reclamantele au acceptat succesiunea.
În ce privește pârâții, L. N. a susținut în interogatoriu că a avut grijă de casă după stricarea actelor, respectiv a montat uluce, a schimbat gard, frezat grădina, a efectuat munci agricole, însă a recunoscut că mama lui i-a dat bani pentru muncile efectuate, în timp ce pârâtul L. V., a susținut că nu a luat bunuri după decesul defunctului.
De asemenea, în ședința publică din 16 octombrie 2013, L. N. și L. V., au recunoscut că mama lor era cea care lua produsele agricole de la asociație, după ce a murit tatăl lor.
Coroborând aceste susțineri, cu cele ale martorilor Apenei N., Apenei I. care au arătat în depozițiile lor, că în urmă cu doi ani l-au văzut pe N. făcând gardul din plasă, a făcut acoperiș la beci, din azbest și folie de polietilenă deasupra peste azbest, tot el a lucrat terenul de lângă casă, iar împreună cu N. a curățat terenul din curte de salcâmi și spini, instanța a apreciat că pârâții nu au făcut acte de acceptare a succesiunii defunctului în termen de 6 luni de la deschiderea succesiunii, iar pe de altă parte, că actele menționate nu intră în categoria celor care echivalează cu o acceptare tacită, respectiv: . folosința bunurilor, acte de administrare care nu au un caracter urgent cu privire la bunurile succesorale singulare, în cazul de față pârâtul L. N., fiind și plătit pentru lucrările efectuate, așa cum a recunoscut prin interogatoriu.
De altfel, tot reclamanta S. Garofița a trimis bani pentru gardul de lemn, iar L. I. a cumpărat gardul de plasă, pe care l-a făcut L. N. și soția lui.
De precizat, că L. N. a susținut că are un drept de creanță constând în împrejmuire imobil cu gard, realizare uluce, reparații anexă gospodărească, reparații uși imobil casă, însă din probatoriul administrat în cauză nu a rezultat că el a suportat contravaloarea împrejmuirii din plasă, a rezultat numai că el l-a construit și că a fost plătit, dar a refuzat banii.
În ce privește ulucele, martora R. M. a susținut că imobilul defunctului nu este prevăzut cu uluce, iar martorul Apenei N. a precizat că N. i-a spus că a pus uluce, fără a preciza însă cine a suportat contravaloarea, astfel că, chiar dacă N. a efectuat o asemenea lucrare, așa cum susține că a efectuat și reparații la anexa gospodărească, la ușile imobilului, aceste lucrări nu pot reprezenta un drept de creanță la imobilul succesoral, întrucât nu s-a dovedit existența unei înțelegeri cu reclamanta L. I. pentru plata contravalorii lor.
Pentru aceste considerente și în baza textelor de lege susmenționate, instanța prin încheierea din 26 octombrie 2013, a admis în principiu cererea privind dezbaterea succesiunii defunctului L. G. P., decedat la data de 11 noiembrie 2004, cu ultimul domiciliu în ., jud.V. și în parte cererea reconvenționale formulată de pârâții reclamanți L. N., L. Virorel și L. I. privind dezbaterea succesiunii defunctului L. G. P., decedat la data de 11 noiembrie 2004, cu ultimul domiciliu în ., jud.V., respectiv numai cu privire la compunerea masei succesorale, a constatat deschisă succesiunea defunctului L. G. P., decedat la data de 11 noiembrie 2004, cu ultimul domiciliu în ., județul V., a stabilit că moștenitori sunt reclamantele: L. I. în calitate de soție supraviețuitoare cu cota de ¼ din masa succesorală și reclamanta S. Garofița, în calitate de fiică cu cota de câte ¾ din masa succesorală, străini de sucesiune prin neacceptare fiind pârâții reclamanți: L. V., L. I. și L. N. în calitate de fii, a stabilit că masa succesorală este formată din cota indiviză de 1/2 din casa de locuit construită din paianță și chirpici situată în . și suprafața de 1 ha și 2600 m.p. teren menționată în titlul de proprietate nr.753/_ codul_ emis la data de 29 octombrie 1996 de Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate V. pe numele defunctului L. G. P., din care suprafața de 1900 în intravilan și 1 ha și 700 în extravilan, imobil cu privire la care pârâtul reclamant L. I. nu are un drept de creanță reprezentând îmbunătățiri aduse imobilului după decesul defunctului, respectiv: împrejmuire imobil gard, realizare uluce, reparații anexa gospodărească, reparații uși imobil casă.
Întrucât reclamantele pârâte nu au solicitat ieșirea din indiviziune, iar prin încheierea privind admiterea în principiu s-a stabilit că pârâții reclamanți sunt străini de succesiunea defunctului, iar pârâtul reclamant L. I. nu are un drept de creanță, s-a apreciat că nu se impune efectuarea expertizelor de specialitate.
Față de cele reținute, instanța urmează să admită cererea privind dezbaterea succesiunii defunctului L. G. P., decedat la data de 11 noiembrie 2004, cu ultimul domiciliu în . privind stabilirea calității de moștenitori și compunerea masei succesorale formulată reclamantele L. I. și S. Garofița în contradictoriu cu pârâții L. N., L. Virorel și L. I. și în parte cererea reconvențională formulată de pârâții reclamanți L. N., L. Virorel și L. I. privind dezbaterea succesiunii defunctului L. G. P., decedat la data de 11 noiembrie 2004, cu ultimul domiciliu în ., respectiv numai cu privire la compunerea masei succesorale și să respingă capătul de cerere reconvențională formulată de pârâtul reclamant L. I. de a se constata că el are un drept de creanță la imobilul casă, reprezentând îmbunătățiri, respectiv: împrejmuire imobil gard, realizare uluce, reparații anexa gospodărească, reparații uși imobil casă, moștenitorii, cotele fiind așa cum au fost stabilite prin încheierea de admitere în principiu.
Reclamantele pârâte au efectuat în cauză, cheltuieli de judecată în sumă de 1591 lei, iar pârâtul reclamant L. N. în sumă de 891 lei pentru cererea reconvențională.
Ca o consecință a stabilirii calității de moștenitoare a defunctului pentru reclamantele pârâte, instanța apreciază că pârâții reclamanți nu pot fi obligați la cheltuieli de judecată către reclamantele pârâte întrucât potrivit art.1155 Cod civil, Legea nr.287/2009, moștenitorii universali și cu titlu universal contribuie la plata datoriilor proporțional cu cota succesorală ce revine fiecăruia, așa cum nu pot fi obligate nici reclamantele pârâte la cheltuieli de judecată către pârâtul reclamant L. N. ca o consecință a admiterii în parte a cererii reconvenționale cu privire la compunerea masei succesorale întrucât masa succesorală reținută de instanță este cea propusă și de reclamantele pârâte, solicitarea părților privind obligarea la cheltuieli de judecată urmând a fi respinsă.
Cererea principală și cererea reconvențională au fost legal timbrate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea privind dezbaterea succesiunii defunctului L. G. P., decedat la data de 11 noiembrie 2004, cu ultimul domiciliu în . privind stabilirea calității de moștenitori și compunerea masei succesorale formulată reclamantele L. I., CNP –_ și S. Garofița, CNP –_, ambele cu domiciliul procesual ales la Cabinet Avocat A. V. cu sediul în Bârlad, ., ., . în contradictoriu cu pârâții: L. N., CNP –_, cu domiciliul în G., Micro 13 B, ., ., județul G., L. V., CNP –_, cu domiciliul în G., Micro 19, ., ., județul G. și L. I., CNP –_, cu domiciliul la fam.C. O., I.A.S. D., . și în parte cererea reconvențională formulată de pârâții reclamanți L. N., L. V. și L. I. privind dezbaterea succesiunii defunctului L. G. P., decedat la data de 11 noiembrie 2004, cu ultimul domiciliu în ., jud.V., respectiv numai cu privire la compunerea masei succesorale.
Constată deschisă succesiunea defunctului L. G. P., decedat la data de 11 noiembrie 2004, cu ultimul domiciliu în ., jud.V..
Stabilește că moștenitori legali acceptanți ai defunctului L. Gheoghe P., decedat la data de 11 noiembrie 2004, cu ultimul domiciliu în ., jud.V. sunt reclamantele: L. I. în calitate de soție supraviețuitoare cu cota de ¼ din masa succesorală și reclamanta S. Garofița, în calitate de fiică cu cota de câte ¾ din masa succesorală, străini de sucesiune prin neacceptare fiind pârâții reclamanți: L. V., L. I. și L. N. în calitate de fii.
Stabilește că masa succesorală rămasă de pe urma defunctului L. G. P., decedat la data de 11 noiembrie 2004, cu ultimul domiciliu în ., jud.V. este formată din cota indiviză de 1/2 din casa de locuit construită din paianță și chirpici situată în . și suprafața de 1 ha și 2600 m.p. teren menționată în titlul de proprietate nr.753/_ codul_ emis la data de 29 octombrie 1996 de Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate V. pe numele defunctului L. Gh. P., din care suprafața de 1900 în intravilan și 1 ha și 700 în extravilan, restul cotei indivize de ½ din casa de locuit reprezentând cota soției supraviețuitoare L. I..
Respinge capătul de cerere reconvențională formulată de pârâtul reclamant L. I. de a se constata că el are un drept de creanță la imobilul casă, reprezentând îmbunătățiri, respectiv: împrejmuire imobil gard, realizare uluce, reparații anexa gospodărească, reparații uși imobil casă.
Respinge solicitarea reclamantelor pârâte și a pârâților reclamanți cu privire la cheltuielile de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea se depune la această instanță.
Pronunțată în ședință publică din 20 noiembrie 2013.
Președinte, D. E. J. | ||
Grefier, C. C. C. |
Red. D.E.J. 18.12.2013
Tehnored. 7 ex./C.C. 18.12.2013
| ← Revendicare mobiliară. Sentința nr. 2308/2013. Judecătoria BÂRLAD | Plângere contravenţională. Sentința nr. 452/2013.... → |
|---|








