Actiune in regres. Sentința nr. 1786/2014. Judecătoria BÂRLAD
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1786/2014 pronunțată de Judecătoria BÂRLAD la data de 16-07-2014 în dosarul nr. 35/189/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BÂRLAD
JUDB
Sentința Civilă Nr. 1786/2014
Ședința publică de la 16 Iulie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. E. J.
Grefier G. C.
Pe rol judecarea cauzei Civile privind pe reclamanta . PRIN SUCURSALA BACĂU, cu sediul în Bacău, ./B și pe pârâta . SA, cu sediul în București, ..3, sector 3, ..10, intervenientul Z. I., cu domiciliul în mun.V., ., ., având ca obiect actiune in regres, cauză ale cărei dezbateri au avut loc în ședința publică din 09 iulie 2014 și consemnate în încheierea de la acea dată, parte integrantă din prezenta hotărâre, când în conformitate cu art. 396 alin.1 Cod procedură civilă, pronunțarea cauzei s-a amânat pentru termenul de astăzi.
INSTANȚA
La data de 8 ianuarie 2014, cu nr.35, s-a înregistrat la instanță cererea prin care reclamanta S.C. C. Asigurări S.A. prin reprezentanții legali a solicitat în contradictoriu cu pârâta S.C. A. R. Astra S.A și Z. I., intervenient forțat, pronunțarea unei hotărâri prin care să oblige pârâta S.C. A. R. Astra S.A. și pe Z. I., intevenient forțat, să plătească reclamantei, în solidar suma de_,17 lei, reprezentând diferență neachitată din contravaloarea prejudiciului adus reclamantei din culpa intervenientului forțat, sumă la care se vor adăuga penalități de întârziere de 0,1% pe zi de întârziere calculate de la data înștiințării pârâtei, 20 septembrie 2013 până la achitarea debitului principal, calculate conform art.64 alin.4 din Ordinul 14/2011, debit ce va fi actualizat cu indicele de inflație, la data efectivă a plății, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a susținut că în data de 16 aprilie 2013, Z. I., conducea autovehiculul cu nr. de înmatriculare_ și datorită neatenției a intrat în coliziune cu autovehiculul cu nr.de înmatriculare_, care efectua manevra de viraj la stânga în mod regulamentar.
Ca urmare a accidentului rutier din data de 16 aprilie 2013, s-a completat de către cei doi participanți la trafic, constatarea amiabilă de accident din care rezultă că vinovat de producerea accidentului rutier se face Z. I..
La data producerii accidentului rutier, Z. I. deținea pentru autovehiculul cu nr.de înmatriculare_, polița de asigurare RCA ./02/X1/SP nr._ valabilă la acea dată încheiată cu S.C. A. R. ASTRA S.A, iar autovehiculul cu nr.de înmatriculare_ condus de E. C., proprietatea . era asigurat CASCO la societatea reclamantă cu polița nr._, cu valabilitate cuprinsă între 1 aprilie 2013 și 31 martie 2014
Pentru pagubele provocate, reclamanta în baza contractului de asigurare a despăgubit pe asigurata ., achitând suma de_,34 lei cu O.P. nr.3587 din 25 mai 2013.
Prin adresa 2460 din data de 12 septembrie 2013 a notificat asigurătorul RCA cu privire la cuantumul debitului comunicându-i și documentația necesară.
Până la această dată pârâta S.C. A. R. ASTRA S.A, a virat în contul reclamantei la data de 18 noiembrie 2013, suma de_,17 lei, reprezentând jumătate din cuantumul despăgubirii plătite de reclamantă, fără a justifica prin documente această poziție abuzivă.
A încercat și soluționarea amiabilă a cauzei la mediator însă nu s-a realizat soluționarea amiabilă.
În drept a invocat dispozițiile art.2210, art.1357 din Noul Cod Civil, art.39 al.1, 2 din Ordinul CSA 14/2011, art. 64 al. 4 din Ordinul CSA 14/2011.
A depus în probă în copie:dosarul de daune AV0019BD13, cererea de despăgubiri nr.2460 din 12 septembrie 2013, dovada comunicării cererii și a documentației necesare, OP 3587 din 28 mai 2013, deviz de reparații, declarația persoanei vinovate de producerea accidentului, Z. I., polița de asigurare CASCO, polița de asigurare RCA, act de identitate.
S-a solicitat proba cu înscrisuri, interogatoriile conducătorilor auto implicați în eveniment: Z. I. și E. A., expertiză tehnică auto.
S-a depus în copie dosarul de daune BB1013 DA020457, extras din protocolul de soluționare pe cale amiabilă.
Excepția necompetenței teritoriale invocată de pârâta Societatea de A. R. Astra SA București a fost respinsă așa cum s-a reținut prin încheierea pronunțată în ședința publică din 5 martie 2014.
În prezenta cauză s-a încuviințat proba cu înscrisuri, expertiză tehnică auto, expert M. V., având ca obiective: stabilirea dinamicii producerii accidentului, dacă la stabilirea gradului de vinovăție a conducătorilor auto implicați în eveniment asigurătorul de răspundere civilă Astra, pentru conducătorul auto_, Z. I., a respectat prevederile Anexei 1 – procedura privind stabilirea răspunderii și regimul probator, având în vedere că accidentul a fost soluționat pe cale amiabilă, fiind încadrată culpa conducătorilor auto conform art. 7, pct. 1, cazul 1.4.
Din probatoriul administrat în cauză, instanța reținere că la data de 16 aprilie 2013, conducătorul autoturismului AUDI cu nr. de înmatriculare_ respectiv E. A. C. se deplasa de la Bârlad spre T., pe DN 24 (E 581) iar când a încercat să intre în sediul . amplasat pe partea stângă în sensul de mers, a fost tamponată din spate de către autoturismul SKODA cu nr. de înmatriculare_ condus de Z. I. care se angajase în depășirea acesteia, fără a observa că aceasta semnaliza stânga.
Între cei doi conducători de vehicule s-a încheiat o constatare amiabilă de accident la societatea de asigurări . din prezenta cauză în care se schițează pozițiile în care s-au tamponat cele două autoturisme.
Expertul a reținut că în concluziile raportului de expertiză, că răspunderea pentru producerea accidentului rutier din data de 16 aprilie 2013 revine în proporție de 100% conducătorului auto Z. I., intervenient forțat din prezenta cauză, întrucât acesta nu a respectat prevederile regulamentului de aplicare a OUG 195/2002, art.118 lit. a potrivit cărora „Conducătorul de vehicul care efectuează depășirea este obligat să se asigure că acela care îl urmează sau îl precede nu a semnalizat intenția începerii unei manevre similare și că poate depăși fără a pune în pericol sau stânjeni circulația din sens opus”, punct de vedere menținut și prin răspunsul la obiecțiunile formulate de pârâta ., cu precizarea că evenimentul rutier s-a produs așa cum a fost declarat de cei doi conducători auto implicați și schițat clar de aceștia, că din fotografiile 1,2,3 din expertiza drumul public pe care s-a produs evenimentul rutier se observă că acest drum are o singură bandă de circulație pe sens, iar tamponarea s-a produs pe sensul opus de circulație și nu pe banda 2 cum susține pârâta.
Față de susținerile expertului din concluziile raportului de expertiză, argumentate logic și cu referire la dispozițiile legale încălcate, instanța urmează să-și însușească concluziile acestui raport și să rețină că vinovat de producerea evenimentului rutier din data de 16 aprilie 2013 este Z. I., intervenient forțat, neputând fi reținută culpa comună a celor doi conducători auto, respectiv Z. I. și E. A. în producerea evenimentului, așa cum a susținut pârâta . SA.
În ceea ce privește legea aplicabilă instanța apreciază că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art.2210, art.1357 Cod civil, Legea nr.287/2009, art.39 al.1,2 din Ordinul CSA 14/2011, art.64 al. 4 din Ordinul CSA 14/2011.
În baza contractului de asigurare și a cererii de despăgubiri nr.2460 din 12 septembrie 2013, societatea de asigurare a S.C. C. Asigurări S.A.,a întocmit dosarul de daune AV0019BD13, a comunicat pârâtei documentația întocmită potrivit dovezii de comunicare depuse în probă și în baza devizului de reparații depus în probă a plătit către asiguratul CASCO contravaloarea reparației de_, 34 lei, din care pârâta i-a virat numai suma de_,17 lei la data de 18 noiembrie 2013, deși culpa aparține în întregime lui Z. I., intervenient forțat, care deținea pentru autovehiculul cu nr.de înmatriculare_, polița de asigurare RCA ./02/X1/SP nr._ valabilă la acea dată încheiată cu S.C. A. R. ASTRA S.A.
Potrivit disp. art.2210 din Codul civil, Legea nr.287/2009, referitoare la subrogarea asigurătorului „(1) În limitele indemnizației plătite, asigurătorul este subrogat în toate drepturile asiguratului sau ale beneficiarului asigurării împotriva celor răspunzători de producerea pagubei, cu excepția asigurărilor de persoane. (2) Asiguratul răspunde pentru prejudiciile aduse asigurătorului prin acte care ar împiedica realizarea dreptului prevăzut la alin.(1), alin.(3) Asigurătorul poate renunța, în tot sau în parte, la exercitarea dreptului conferit de alin. (1).”
Reclamanta a făcut dovada plății daunelor pentru riscul asigurat potrivit poliței de asigurare. Din conținutul poliței de asigurare rezultă că asiguratul a fost asigurat facultativ pentru distrugere și polița de asigurare era valabilă la data de 16 aprilie 2013 când s-a produs evenimentul. Reclamanta a dovedit culpa intervenientului forțat Z. I.. Potrivit art. 1357 referitoare la condițiile răspunderii „(1) Cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare. (2) Autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai ușoară culpă.”
Potrivit art.48 din Legea nr.136/1995, modificată aplicabilă în ceea ce privește răspunderea civilă obligatorie ”Persoanele fizice sau juridice care au în proprietate vehicule supuse înmatriculării/înregistrării în România, precum și tramvaie au obligația să se asigure pentru cazurile de răspundere civilă ca urmare a pagubelor produse prin accidente de vehicule în limitele teritoriale de acoperire și să mențină valabilitatea contractului de asigurare prin plata primelor de asigurare, precum și să aplice pe parbrizul vehiculului sau în alt loc vizibil din exterior vigneta.”
Persoana vinovată de producerea accidentului, Z. I. conducea autovehiculul cu nr. de înmatriculare_, asigurat RCA în baza poliței de asigurare RCA ./02/X!/SP nr._ valabilă la acea dată, încheiată cu S.C. A. R. Astra.
Asigurătorul acordă despăgubiri, în baza contractului de asigurare, pentru prejudiciile de care asigurații răspund față de terțe persoane păgubite prin accidente de vehicule, precum și tramvaie și pentru cheltuielile făcute de asigurați în procesul civil, în conformitate cu legislația în vigoare din statul pe teritoriul căruia s-a produs accidentul de vehicul și cu cel mai mare nivel de despăgubire dintre cel prevăzut în legislația respectivă și cel prevăzut în contractul de asigurare.
Potrivit art.39 Ordinul C.S.A14/2011 „(1) În cazul în care, pentru recuperarea pagubei materiale, persoana păgubită se adresează asigurătorului său de bunuri, constatarea avariilor, soluțiile tehnologice adoptate, precum și modul de stabilire a cuantumului despăgubirilor, respectiv costul reparațiilor părților componente sau ale pieselor avariate ori costul de înlocuire a acestora, inclusiv cheltuielile pentru materiale, precum și cele de demontare și montare aferente reparațiilor și înlocuirilor necesare ca urmare a pagubelor produse prin respectivul accident de vehicul sunt opozabile asigurătorului RCA al persoanei vinovate. (2) În situația respectării prevederilor alin. (1), asigurătorul de bunuri al persoanei păgubite recuperează despăgubirea plătită de la asigurătorul RCA al persoanei vinovate, fără ca asigurătorul RCA să fie îndreptățit să respingă o astfel de cerere. (3) Eventuala diferență de despăgubire, rezultată din modul de calcul al valorii maxime a despăgubirii, dacă este justificată, rămâne pe contul asigurării facultative, neputând fi recuperată de la asiguratul persoană vinovată, dacă despăgubirea plătită din asigurarea facultativă nu depășește limita de despăgubire ce poate fi acordată de asigurătorul RCA pentru prejudiciile cauzate în unul și același accident de vehicul, prevăzută în polița de asigurare.”
În cauză, paguba a fost plătită persoanei păgubite de societatea de asigurare facultativă care în temeiul textului invocat se subrogă în drepturile asiguratului său și în baza dovezii făcute cu privire la despăgubirile plătite poate promova acțiune în regres. Prin urmare, cererea formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâta: S.C. A. R. Astra S.A și Z. I., intervenient forțat urmează a fi admisă.
În ceea ce privește cererea pentru actualizarea debitului și plata penalităților, instanța apreciază cererea întemeiată în temeiul art.64 al.4 din Ordinul C.S.A14/2011, „(1) După acceptarea ofertei de despăgubire, persoana prejudiciată va preciza modalitatea de plată: în numerar sau prin ordin de plată, în contul bancar personal ori în contul bancar al unității de specialitate. (2) În cazul în care în drepturile persoanei prejudiciate s-a subrogat asigurătorul acesteia, asigurătorul RCA efectuează plata despăgubirilor astfel: a) dacă nu există obiecții asupra sumelor solicitate, acestea se vor achita în cel mult 15 zile calendaristice de la data avizării scrise, efectuată de asigurătorul subrogat în drepturile persoanei păgubite, însoțită de documentele justificative. Avizarea de plată poate fi făcută la sediul social sau la oricare dintre unitățile teritoriale ale asigurătorului RCA care desfășoară activități de constatare, de lichidare a daunelor auto și de efectuare a plăților de despăgubiri. Acțiunea în justiție împotriva asigurătorului RCA poate fi exercitată, în mod alternativ, la oricare dintre sediile asigurătorului, respectiv sediul social ori sucursala care a emis polița de asigurare RCA sau sucursala care a lichidat dauna; b) dacă există obiecții întemeiate asupra sumelor solicitate, acestea se vor comunica asigurătorului CASCO în termenul prevăzut la lit. a), urmând ca în termen de cel mult 30 de zile calendaristice de la soluționarea obiecțiilor să se efectueze plata. (3) În cazul neformulării obiecțiilor în termen de 30 de zile, asigurătorul RCA nu mai poate emite obiecții, datoria devenind scadentă. (4) Dacă asigurătorul RCA nu își îndeplinește obligațiile în termenele prevăzute la alin. (2) și (3) sau și le îndeplinește defectuos, la suma solicitată pentru plata asigurătorului RCA se aplică o penalizare de 0,1%, calculată pentru fiecare zi de întârziere.”
În temeiul art.451, art.453, 455 din Codul de proc.civ., pârâta și intervenientul forțat vor fi obligați în solidar la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de proces reprezentând taxă de timbru, indemnizație de expertiză.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Bârlad, excepție invocată de pârâta S.C. A. –R. Astra S.A.
Admite cererea formulată de reclamanta S.C. C. Asigurări S.A., cu sediul în Sibiu, ..5, jud.Sibiu, înregistrată în Registrul comerțului sub nr.J_, CUI_, prin sucursala Bacău, cu sediul în Bacău, ..31/B,R., prin reprezentanții legali, în contradictoriu cu pârâta S.C. A. R. Astra S.A. cu sediul în București, ..3, sector 3, ..10, având CUI RO10330904 și înregistrată în Registrul comerțului sub nr.J_ și Z. I., C.N.P._, intervenient forțat cu domiciliul în mun.V., ..275,., jud.V..
Obligă pârâta S.C. A. R. Astra S.A. și pe Z. I., intervenient forțat, să plătească reclamantei, în solidar, suma de_,17 lei, reprezentând diferență neachitată din contravaloarea prejudiciului adus reclamantei din culpa intervenientului forțat, sumă la care se vor adăuga penalități de întârziere de 0,1% pe zi de întârziere calculate de la data înștiințării pârâtei, 20 septembrie 2013 până la achitarea debitului principal, calculate conform art.64 alin.4 din Ordinul 14/2011, debit ce va fi actualizat cu indicele de inflație, la data efectivă a plății.
Obligă pe pârâta S.C. A. R. Astra S.A. și pe Z. I., intervenient forțat, să plătească în solidar reclamantei suma de 1029 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea se depune la Judecătoria Bârlad.
Pronunțată în ședința publică din 16 iulie 2014.
PENTRU PREȘEDINTE,
D. J. aflată în C.O.
Președintele instanței,
Judecător,
B. N.
GREFIER
G. C.
Red.D.E.J.
Tehnored.G.C.
4 ex./ 25 Iulie 2014
| ← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2616/2014. Judecătoria... | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2787/2014. Judecătoria... → |
|---|








