Plângere contravenţională. Sentința nr. 292/2014. Judecătoria BÂRLAD

Sentința nr. 292/2014 pronunțată de Judecătoria BÂRLAD la data de 30-01-2014 în dosarul nr. 5597/189/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BÂRLAD

JUDB

Sentința Civilă Nr. 292/2014

Ședința publică de la 30 Ianuarie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE: T. I.

GREFIER: M. A.

Pe rol soluționarea plângerii contravenționale formulate de petentul I. E. domiciliat în Bârlad, ., ., ., jud. V., plângere formulată împotriva procesului-verbal de constatarea contravenției . nr._ din 14.11.2013, încheiat de Inspectoratul de Poliție al Județului V..

La apelul nominal făcut în ședința publică nu a răspuns nicio parte.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că:

- pricina are ca obiect plângere contravențională;

- cauza se află la stadiul de cercetare a procesului (prev. art. 237 din codul de procedură civilă (Legea nr. 134/2010);

- procedura de citare este legal îndeplinită;

- la data de 13.01.2014, prin serviciul registratură, petentul I. E. a depus la dosar o cerere prin care a arătat că renunță la judecata plângerii; s-au verificat actele dosarului; după care:

În temeiul dispozițiilor 131 Codul de procedură civilă (Legea nr. 134/2010), instanța constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze această pricină.

Instanța potrivit art. 394 din Codul de procedură civilă (Legea nr. 134/2010), consideră că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, închide dezbaterile și reține cauza pentru soluționare.

INSTANȚA

Sub nr._ din 22.11.2013, a fost înregistrată la această instanță plângerea formulată de petentul I. E., împotriva procesului-verbal de constatarea contravenției . nr._ din 14.11.2013, încheiat de Inspectoratul de Poliție al Județului V..

În motivarea plângerii, petentul a arătat că el nu a săvârșit contravenția reținută în sarcina lui.

În dovedirea plângerii, petentul a depus la dosar, în copie, procesul-verbal de constatarea contravenției . nr._ din 14.11.2013, încheiat de Inspectoratul de Poliție al Județului V..

Plângerea a fost formulată în termen legal.

Inspectoratul de Poliție al Județului V. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea plângerii deoarece, la data de 14.11.2013, ora 14,13, pe . Bârlad petentul a condus autovehiculul Mercedes înmatriculat cu nr._, oprind pentru a urca și coborî călători din autovehicul, iar la plecarea de pe loc nu a acordat prioritate de trecere autoturismului Opel_, abaterea fiind filmată video.

Inspectoratul de Poliție al Județului V. a comunicat instanței documentația în baza căreia a fost întocmit procesul-verbal de contravenție (6 fotografii efectuate după înregistrarea video a aparatului radar din data de 14.11.2013, buletinul de verificare metrologică nr._/11.04.2013 emis de Laboratorul de metrologie legală).

După comunicarea plângerii la organul constatator, printr-un înscris depus la dosarul instanței la data de 13.01.2014 (fila 23), petentul a arătat că renunță la judecata plângerii.

Reținând că petentul a renunțat la judecata plângerii, în cauză devin aplicabile prevederile art. 406 din Codul de procedură civilă (Legea nr. 134/2010), conform cărora:

„(1) Reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în ședință de judecată, fie prin cerere scrisă.

(2) Cererea se face personal sau prin mandatar cu procură specială.

(3) Dacă renunțarea s-a făcut după comunicarea cererii de chemare în judecată, instanța, la cererea pârâtului, îl va obliga pe reclamant la cheltuielile de judecată pe care pârâtul le-a făcut.

(4) Dacă reclamantul renunță la judecată la primul termen la care părțile sunt legal citate sau ulterior acestui moment, renunțarea nu se poate face decât cu acordul expres sau tacit al celeilalte părți. Dacă pârâtul nu este prezent la termenul la care reclamantul declară că renunță la judecată, instanța va acorda pârâtului un termen până la care să își exprime poziția față de cererea de renunțare. Lipsa unui răspuns până la termenul acordat se consideră acord tacit la renunțare.

(5) Când renunțarea la judecată se face în apel sau în căile extraordinare de atac, instanța va lua act de renunțare și va dispune și anularea, în tot sau în parte, a hotărârii sau, după caz, a hotărârilor pronunțate în cauză.

(6) Renunțarea la judecată se constată prin hotărâre supusă recursului, care va fi judecat de instanța ierarhic superioară celei care a luat act de renunțare. (…)”.

Pentru a se lua act de renunțarea petentului la judecata plângerii, instanța a stabilit termen de judecată la data de 30.01.2014, termen la care se constată că organul constatator nu a solicitat ca petentul să-i plătească cheltuieli de judecată.

Ca urmare, în temeiul art. 406 din Codul de procedură civilă, se va constata că petentul I. E. a renunțat la judecata plângerii formulate împotriva procesului-verbal de constatarea contravenției . nr._ din 14.11.2013, încheiat de Inspectoratul de Poliție al Județului V..

Se va lua act că organul constatator nu a solicitat cheltuieli de judecată.

Plângerea a fost legal timbrată, cu 20 lei, taxă judiciară de timbru.

Cheltuielile de judecată efectuate în cauză de către petent, vor rămâne în sarcina acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Constată că petentul I. E. (CNP-_), domiciliat în Bârlad, ., ., ., a renunțat la judecata plângerii formulate împotriva procesului-verbal de constatarea contravenției . nr._ din 14.11.2013, încheiat de Inspectoratul de Poliție al Județului V..

Ia act că organul constatator nu a solicitat cheltuieli de judecată.

Cheltuielile de judecată efectuate în cauză de către petent, rămân în sarcina acestuia.

Cu recurs în 30 de zile de la comunicare, cererea de recurs urmând să fie depusă la Judecătoria Bârlad.

Pronunțată în ședința publică din 30 ianuarie 2014.

PREȘEDINTE, GREFIER,

T. I. M. A.

Red. T.I./ 03 februarie 2014

Tehnored. A.M. /4 ex./06.02.2014

2 comunicări/

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 292/2014. Judecătoria BÂRLAD