Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 1921/2014. Judecătoria BÂRLAD

Sentința nr. 1921/2014 pronunțată de Judecătoria BÂRLAD la data de 08-09-2014 în dosarul nr. 1873/189/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BÂRLAD

JUDB

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1921/2014

Ședința din cameră de consiliu de la 08 Septembrie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE M. R.

Grefier A.- M. A.

Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamanta ÎNTREPRINDERE INDIVIDUALĂ N. V.L.G. și pe pârâta . -P. DE LUCRU BÂRLAD, având ca obiect cerere de valoare redusă.

Fără citare părți.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că pricina are ca obiect cerere de valoare redusă, se află la primul termen de judecată, după care:

În temeiul art. 131 Cod proc. civ. instanța procedează la verificarea competenței Judecătoriei Bârlad în soluționarea cererii, constatând că, potrivit art. 1027 Cod proc. civ. raportat la art. 94 alin. 1 și art. 107 Cod proc. civilă, este competentă general, material și teritorial să judece această pricină.

Instanța constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată la data de 08.05.2014 reclamanta Întreprindere Individuală N. V.L. G. a chemat în judecată pârâta . - P. DE LUCRU BÂRLAD solicitând obligarea sa la plata sumei de 4788 lei și a dobânzii de 3% până la achitarea debitului.

Pârâta nu a formulat întâmpinare.

Din actele dosarului instanța reține că cererea este fondată.

Astfel, în baza contractului nr. 19 din 20.05.2013 reclamanta a închiriat pârâtei două spații publicitare, conform facturilor nr. 245 din 27.08.2003 și nr. 252 din 27.09.2013, nr. 261 din 31.10.2013 și nr. 268 din 29.11.2013.

Deși nu a contestat facturile emise de pârâtă, nu a achitat sumele datorate, nici după ce a fost notificată, astfel că sunt întrunite condițiile prevăzute de contract, art. 1350 cod civil și art. 1026 și următoarele Cod proc. civilă pentru admiterea acțiunii.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea reclamantei ÎNTREPRINDERE INDIVIDUALĂ N. V.L. G., CUI_, cu sediul în Bârlad, ., .. A, . împotriva pârâtului . - P. DE LUCRU BÂRLAD, C._, J_, cu sediul în Bârlad, ., județul V., pe care o obligă să-i plătească suma de 6727,14 lei cu titlu de chirie pentru panouri publicitare, dobândă de 3% până la achitarea debitului și 50 lei cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 08 septembrie 2014.

Președinte,

M. R.

Grefier,

A.- M. A.

Red. jud. MR

Tehnored. gref. AAM

4 ex./02.10.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 1921/2014. Judecătoria BÂRLAD