Pretenţii. Sentința nr. 1030/2014. Judecătoria BÂRLAD
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1030/2014 pronunțată de Judecătoria BÂRLAD la data de 17-04-2014 în dosarul nr. 4182/189/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
JUDB
Sentința civilă nr. 1030
Ședința publică din data de 17 aprilie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE I. T.
Grefier VICTORIȚA T. C.
Pe rol soluționarea acțiunii în despăgubiri civile contractuale (pentru plata sumei de 15.348 lei, reprezentând contravaloarea materialelor și a manoperei pentru lucrările de instalații termice efectuate la imobilul proprietatea pârâtei, situat în B., ..15, precum și la plata dobânzii legale aferente sumei menționate, începând cu data introducerii acțiunii și până la plata efectivă), formulată de reclamanta . B., cu sediul în B., ., înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului cu nr. J_, CUI_, având ca administrator pe G. R., reprezentată prin avocatul C. I., din B., ., . Z. A. (CNP-_), domiciliată în B., ., ., . în B., ..7A.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns: pentru reclamantă, avocat C. I., legitimat cu împuternicire avocațială aflată la dosar, pentru pârâtă, avocat B. D., legitimat cu împuternicire avocațială aflată la dosar, lipsind reclamanta și pârâta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care a învederat instanței că: obiectul dedus judecății este acțiune în pretenții; procedura de citare este legal îndeplinită; prin serviciul registratură la data de 11.04.2014 reclamanta prin avocat a depus înscrisuri la dosar, respectiv bonuri consum.
Interogate de instanță, părțile declară că nu mai au cereri de formulat și nu mai sunt alte incidente de soluționat, după care președintele deschide dezbaterile asupra fondului cauzei, conform art.392 C.pr.civ.
Avocat C. I., pentru reclamantă, arată că lucrarea a fost efectuată în proporție de 80%, s-au făcut probe, s-au emis facturi care au fost înregistrate în contabilitate, dar greșeala reclamantei a fost că nu a întocmit contract anterior. Aceste sume reprezintă manopera pentru instalația de încălzire prin pardoseală stabilită la 8704 lei conform raportului de expertiză, și materiale proprii utilizate la instalația de apă și canalizare în valoare de 1391 lei, iar restul materialelor de la furnizor au fost achitate de către pârâtă. Acțiunea a fost dovedită cu acte, martori, expertiză. Solicită obligarea pârâtei la plata acestor două sume, la plata dobânzii legale din momentul introducerii acțiunii și la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariu expert, onorariu avocat și taxa de timbru.
Avocat B. D., pentru pârâtă, solicită respingerea acțiunii, obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată. Arată că reclamanta a fost de rea credință, a citat pârâta în mai multe locuri dar nu unde trebuia. Precizează că toate documentele depuse de reclamantă la dosarul cauzei sunt întocmite procausa: 6 facturi nesemnate, nedatate câte două facturi care au același număr. Mai sunt documente la dosar care sunt considerate contracte și care sunt cu inexactități. Nici devizele nu au dată înscrisă, nu sunt semnate, și acestea sunt sunt întocmite procausa de către reclamantă. Pârâta nu a contractat și nu a semnat niciun act pentru lucrarea cu reclamanta, ci la imobilul proprietatea pârâtei au fost efectuate lucrări de către numitul B. T., în baza unei înțelegeri intervenite între pârâtă și acesta, iar B. T. l-a luat pe reprezentantul reclamantei G. R. pentru a efectua loucrarea și acesta l-a și plătit. Numitul B. T. a arătat că pârâta i-a achitat suma de 400 milioane lei vechi. Pentru aceste motive, acțiunea reclamantei trebuie respinsă, iar reclamanta ar trebui să se îndrepte cu acțiune către B. T., deoarece pârâta a achitat de patru ori prețul și nu a avut nicio înțelegere cu reclamanta.
Avocat C. I., pentru reclamantă, cu privire la citare, arată că a solicitat citarea la cabinetul stomatologic și nu a fost creat nici un prejudiciu pârâtei. Precizează că acele chitanțe depuse la dosar de către pârâtă sunt întocmite procausa. Arată că documentele depuse la dosar de către reclamantă nu sunt semnate pentru că reclamanta a mers pe încredere, lucrările sunt făcute, între reclamantă și pârâtă au existat întâlniri și discuții, a fost o înțelegere.
Avocat B. D., pentru pârâtă, arată că acele chitanțe depuse la dosar au fost confirmate de omul care a primit banii.
Considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, în temeiul art. 394 C.pr.civ, președintele închide dezbaterile.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată la instanță cu nr._ din 6.09.2013 reclamanta . B. a chemat în judecată și personal la interogatoriu pe pârâta Z. A., solicitând ca, prin sentința ce se va pronunța:
- să fie obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 15.348 lei, reprezentând contravaloarea materialelor și a manoperei pentru lucrările de instalații termice efectuate la imobilul proprietatea pârâtei, situat în B., . și să fie obligată pârâta la plata dobânzii legale aferente sumei menționate, începând cu data introducerii acțiunii și până la plata efectivă.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că în luna iulie 2013 pârâta Z. A. a solicitat reclamantei să efectueze la imobilul proprietatea acesteia din B., . de instalații sanitare și termice, constând în instalații de încălzire prin pardoseală la parterul și la etajul imobilului, cu centrală și cu toate automatizările necesare și în instalații sanitare în cele 3 băi ale imobilului, în bucătărie, plus accesorii, cămine, apometre. Au fost întocmite un contract de antrepriză și un contract de garanție, pe care pârâta a tergiversat să le semneze, însă, cu toate acestea, reclamanta a realizat lucrările, cunoscând că pârâta este o persoană respectabilă în oraș. Astfel, reclamanta a efectuat la imobilul pârâtei lucrări la instalația termică de încălzire prin pardoseală la parter și la etaj, inclusiv racorduri și alte accesorii. Lucrarea efectuată este profesională, fiind utilizate materiale și tehnologii de ultimă generație, cu grad sporit de confort și fiabilitate în timp. În luna august 2013, după realizarea instalației termice, pârâta a luat la cunoștință despre lucrările efectuate și reclamanta a emis facturile nr._, nr._, nr._, nr._, nr._, reprezentând manopera și factura nr._, reprezentând materialele proprii ale reclamantei. Totodată, reclamanta a achiziționat pentru pârâtă, de la ., materiale în sumă totală de 2.850 lei. Însă după emiterea facturilor, pârâta a refuzat să plătească sumele menționate, deși a fost notificată în acest sens.
În drept, reclamanta a invocat prevederile art. 1516, art. 1530, art. 1851-1873 din Codul civil.
În dovedirea acțiunii, reclamanta a depus la dosar, în copie, certificat de informare privind avantajele medierii; notificarea din data de 20.08.2013; înscrisuri sub semnătură privată intitulate „Contract de antrepriză”, „Contract de garanție a lucrării executate de .” și „Contract de ultimă evaluare a lucrării de montare a instalației de pardoseală și aducțiune apă rece și apă caldă”; dispoziții de livrare din 10.06.2013, 18.07.2013, 22.07.2013, 23.07.2013, 24.07.2013, facturile fiscale nr. 63/5.08.2013, nr. 63/4.08.2013, nr. 64/5.08.2013, nr. 66/5.08.2013, nr. 67/5.08.2013, nr. 65/fără dată și a folosit proba cu interogatoriu, proba cu martori și proba cu expertiză tehnică judiciară în construcții.
Reclamanta a timbrat acțiunea cu 871 lei, taxă judiciară de timbru.
Pârâta a formulat întâmpinare (filele 108-110, vol. I dosar), prin care a solicitat respingerea acțiunii reclamantei, ca neîntemeiată. Pârâta a susținut că înscrisurile depuse la dosar de către reclamantă și intitulate „Contract de antrepriză”, „Contract de garanție a lucrării executate de .” și „Contract de ultimă evaluare a lucrării de montare a instalației de pardoseală și aducțiune apă rece și apă caldă” nu au nicio valoare juridică deoarece nu îndeplinesc cerințele prev. de art. 1166 din Codul civil, nu au fost încheiate între reclamantă și pârâtă, ci au fost scrise, datate și semnate numai de către reclamantă, pârâta nu a participat la întocmirea lor și nici nu le-a semnat. Pârâta a mai arătat că ea nu a semnat niciunul dintre înscrisurile depuse la dosar de către reclamantă, deci nu a semnat nici dispozițiile de livrare, nici facturile emise de reclamantă, care au fost greșit întocmite, ca urmare înscrisurile depuse la dosar nu sunt opozabile pârâtei. Cu privire la lucrările menționate în cererea de chemare în judecată, pârâta a arătat că la imobilul proprietatea ei au fost efectuate lucrări de către numitul B. T., în baza unei înțelegeri intervenite între ea și acesta. Pe șantierul organizat la imobilul ei, pârâta la găsit de două ori pe reprezentantul reclamantei și de fiecare dată l-a rugat să părăsească imobilul deoarece ea nu avusese cu acesta nicio înțelegere. Pârâta a susținut că ea nu a semnat niciun contract cu reclamanta pentru efectuarea lucrărilor la imobilul proprietatea ei, ci pentru realizarea de lucrări la imobilul ei pârâta s-a înțeles numai cu B. T..
Pârâta a folosit în proces proba cu înscrisuri, depunând, în copie, procese-verbale de predare-primire din datele de 2.04.2013, 9.04.2013, 16.04.2013, 19.04.2013, 2.05.2013, 18.05.2013, 20.05.2013, 27.05.2013, 30.05.2013, 11.06.2013, 18.06.2013, 28.06.2013, 13.07.2013, 26.07.2013, 3.08.2013, 10.08.2013, 17.08.2013; proba cu martori.
Din analiza probelor administrate, se rețin următoarele:
Reclamanta . B. este înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului cu nr. de ordine J37/156/22.02.2008 și are ca activitate principală construcții a clădirilor rezidențiale și nerezidențiale; asociatul unic și administratorul reclamantei este G. R..
Pârâta Z. A. este proprietara unei vile situată în B., ..15. În vara anului 2013, imobilul pârâtei se afla în construcție, nu avea montate nici ușile, nici ferestrele, acoperișul nu era terminat. Tot în vara anului 2013, la acest imobil proprietatea pârâtei au fost efectuate lucrări de instalații termice și sanitare. Martorul A. I., propus de reclamantă, a declarat că la imobilul proprietatea pârâtei au fost efectuate: instalație prin pardoseală de încălzire a imobilului la parter și la etajul 1; aducțiune de apă din curtea imobilului în interiorul imobilului; au fost montate distribuitoare de apă caldă, apă rece în interiorul imobilului și distribuitoare de încălzire; instalație de evacuare a apei la cele 3 băi din imobil, la bucătărie, la mașina de spălat, lucrări la realizarea cărora el, martorul, a participat în mod direct. Pentru lucrările efectuate, martorul nu a fost plătit cu bani, însă, în schimb, în vara anului 2013, reclamanta a instalat la locuința martorului o centrală termică. Martorul este de meserie lăcătuș confecții metalice și începând din anul 1989 el a practicat și alte meserii, precum instalații sanitare și termice. În vara anului 2013, martorul A. I. nu avea loc de muncă și, fiind în căutarea unui loc de muncă, l-a cunoscut pe G. R.. Ca urmare, martorul a participat la efectuarea lucrărilor menționate mai sus, din partea reclamantei . efectuate de el împreună cu G. R.. Lucrările efectuate la imobilul pârâtei au durat timp de două săptămâni, între orele 8-18. Imobilul nu avea montată ușă de intrare, ci ca ușă era o ramă de scândură pe care era montată o folie de plastic; imobilul nu avea încuietori decât la beci, unde erau depozitate materialele și uneltele de lucru ale reclamantei. În perioada în care a executat lucrări la imobilul pârâtei, martorul a văzut-o pe pârâtă de mai multe ori la acest imobil, a văzut-o și în timp ce aceasta vorbea cu G. R.. O parte din materialele folosite la efectuarea lucrărilor menționate a fost a reclamantei, iar altă parte a materialelor fusese cumpărată de către reclamantă de la un magazin. După ce au fost efectuate lucrările menționate, pârâta a cerut lui G. R. și martorului să plece din imobilul respectiv, ceea ce ei au și făcut. Când martorul și G. R. au încetat lucrările la imobil, era efectuată 90% din lucrarea totală ce trebuia executată. În timp ce martorul efectua lucrările menționate, la imobilul pârâtei efectua lucrări și numitul B. T., respectiv acesta monta pereți din rigips, tavane false, efectua finisaje la imobil. B. T. efectua deja lucrări la imobil atunci când martorul și G. R. au început să efectueze lucrările menționate. După ce martorul și G. R. au încetat lucrările la imobilul pârâtei, la acest imobil mai trebuiau efectuate următoarele lucrări: proba instalației din pardoseala de la parterul imobilului; montarea centralei termice; montarea obiectelor sanitare din băile imobilului. Martorul nu cunoaște dacă . pentru efectuarea lucrărilor de către pârâta Z. A. sau de către B. T.. Martorul A. I. a mai declarat că de la G. R. știe că pârâta nu i-a plătit acestuia contravaloarea lucrărilor efectuate.
Martorul C. M., propus de reclamantă, a declarat în instanță că îl cunoaște pe G. R. începând din anul 2012, când între ei s-au stabilit relații de afaceri. Astfel, G. R. se ocupă cu instalații termice și sanitare și îi găsea martorului (ca reprezentant al . Bacău), cumpărători. La începutul anului 2013, la solicitarea lui G. R. și împreună cu acesta, martorul a discutat cu pârâta, prezentându-i acesteia o ofertă pentru echipamentele termice și pentru sistemul de încălzire prin pardoseală. Pentru ca martorul să stabilească ce cantitate de materiale era necesară pentru lucrările menționate, G. R. i-a prezentat acestuia niște specificații (suprafața casei proprietatea pârâtei). Înainte de a se întâlni cu pârâta, martorul s-a deplasat la imobilul pârâtei pentru a se întâlni cu G. R.. Deplasându-se la imobilul pârâtei, martorul i-a întâlnit acolo pe G. R. și pe B. T.. Urmare a discuțiilor și a înțelegerii dintre el și pârâtă, martorul C. M. a livrat pârâtei materialele necesare, întocmind documentele de livrare pe numele cumpărătorului Z. A., iar prețul materialelor a fost plătit de către pârâtă. După vreo lună și jumătate de zile de la data livrării materialelor, martorul s-a deplasat la imobilul pârâtei unde se efectuau lucrările de montare a instalației de încălzire prin pardoseală, înainte de finalizarea lucrărilor, când lucrările de instalație de încălzire în pardoseală la etajul 1 erau realizate în proporție de 45-50%. Când martorul a mers la imobilul pârâtei, acolo se afla G. R. împreună cu alți 2 bărbați. G. R. stătea pe un scaun deoarece suferise o intervenție chirurgicală, iar ceilalți 2 bărbați întindeau țeava prin pardoseală și erau supravegheați de G. R.. La acel moment, martorul a apreciat că lucrările erau bine efectuate. Ulterior, martorul a aflat că G. R. fusese înlăturat de către pârâtă de la efectuarea lucrărilor. Martorul a mai declarat că tot el a livrat pârâtei și materialele necesare pentru instalația sanitară ce urma să fie efectuată la imobilul acesteia, iar prețul acestor materiale i-a fost plătit de către soțul pârâtei. Lucrările la casa pârâtei nu au fost finalizate, astfel că nu a avut loc recepția finală a lucrărilor. Martorul a mai declarat că G. R. efectuează lucrările de instalație conform standardelor cerute de producător.
Martorul A. M., propus de pârâtă, a declarat că, la solicitarea pârâtei, el a efectuat proiectul designului interior al casei pârâtei. În aceste împrejurări, martorul a cunoscut că B. T. urma să execute lucrările la casa pârâtei, inclusiv instalația de încălzire prin pardoseală. Lucrările la casa pârâtei au început în primăvara anului 2013 și martorul mergea aproape zilnic la această casă pentru a supraveghea lucrările, ocazie cu care i-a văzut acolo pe B. T., pe G. R. și alte persoane care lucrau acolo. Martorul a declarat că toate lucrările se efectuau prin B. T.. Martorul a vrut să discute cu G. R., însă nu s-a putut înțelege cu el, din cauză că acesta nu respecta indicațiile martorului. Martorul a mai declarat că a văzut cum pârâta îi plătea lui B. T. prețul manoperei pentru lucrările efectuate la casă, la sfârșitul fiecărei săptămâni, așa cum ei se înțeleseseră de la început. Martorul l-a văzut pe G. R. lucrând doar la instalația sanitară a casei pârâtei, instalația sanitară fiind mai ușor de executat decât instalația de încălzire prin pardoseală.
Prin declarația sa, martorul B. T., propus de pârâtă, a arătat că în luna martie 2013 pârâta i-a solicitat acestuia să efectueze lucrări de finisaje interioare și exterioare la casa proprietatea ei din B., . ce constau în efectuarea pereților despărțitori din rigips, tavane false, gletuire, aplicare tapet, izolație termică exterioară, placări cu piatră după izolare, instalație de încălzire prin pardoseală la parter și la etajul 1 al casei. Martorul a fost de acord să execute aceste lucrări și i-a spus pârâtei că el va lucra împreună cu G. R. pentru montarea instalației de încălzire termică prin pardoseală, situație care a fost acceptată de către pârâtă. Martorul mai lucrase împreună cu G. R. în urmă cu 4-5 ani. La data de 1.04.2013 au fost începute lucrările la casa pârâtei și martorul a lucrat împreună cu G. R. la efectuarea măsurătorilor și la lucrările din pardoseală, după care G. R. a plecat să efectueze o altă lucrare la o altă casă din Tutova și, ulterior, acesta s-a îmbolnăvit. La casa pârâtei au fost efectuate lucrări de încălzire prin pardoseală în proporție de 50% la etaj și de 50% la parter și aceste lucrări au fost efectuate de către I. A., care este angajatului martorului B. T. și de către un alt tânăr, A., care este angajatul lui G. R.. Toate lucrările efectuate la casa pârâtei au fost supravegheate de către B. T. și au fost plătite de către pârâtă, direct, acestuia. Lucrarea de încălzire prin pardoseală a fost reușită, pentru că a fost concepută de către G. R. însă martorul a declarat că, pentru faptul că a participat la această lucrare, el i-a plătit lui G. R. suma de 3.000 lei ron, sumă ce a fost plătită în 2 tranșe (prima dată i-a plătit 2.000 lei și a doua oară i-a plătit 1.000 lei). Martorul s-a înțeles cu pârâta ca prețul manoperei pentru toate lucrările pe care el urma să le efectueze la casa ei să fie de 15.000 euro, preț în care era inclusă și instalația de încălzire prin pardoseală. Martorul împreună cu G. R. au făcut un calcul și au stabilit că prețul manoperei instalației de încălzire prin pardoseală este de 10.000 lei ron. Martorul și G. R. au convenit ca, din prețul de 15.000 euro, fiecare dintre ei doi să primească jumătate. Însă, din cauză că G. R. s-a îmbolnăvit, martorul s-a înțeles cu acesta ca el, G. R., să vină să supravegheze lucrările de încălzire prin pardoseală. Pentru aceste lucrări, martorul a adus un lucrător, iar G. R. a adus un alt lucrător. G. R. a supravegheat lucrările de la parterul casei timp de 8 ore în 2 zile, iar lucrările de la etaj le-a supravegheat timp de 2 zile, iar martorul a apreciat că lui G. R. i se cuvenea suma de 2.500 lei ron. Martorul a mai declarat că pentru toate lucrările pe care le-a efectuat la casa pârâtei timp de 4 luni, până la data prezentei declarații, el a fost plătit cu suma totală de 40.000 lei ron. Pentru materialele necesare instalației de încălzire prin pardoseală, pârâta a spus lui G. R. și martorului că ea avea disponibilă numai suma de 11.000 euro. G. R. a cumpărat aceste materiale de la un magazin din B., fără ca anterior să o fi anunțat pe pârâtă. Materialele cumpărate de G. R. au fost montate în instalațiile sanitare din cele 3 băi ale casei pârâtei. Ulterior s-a iscat ceartă între pârâtă și G. R., în care pârâta a reproșat acestuia că piesele fuseseră cumpărate fără să ca ea să fi fost anunțată, după care pârâta a interzis lui G. R. să mai vină la acel imobil. După cearta lui cu pârâta, G. R. a întocmit facturi. Din cauza unor insinuări din partea soției lui G. R., care l-au surprins neplăcut, martorul B. T. a întrerupt relațiile cu G. R.. Martorul a precizat că el nu a încheiat niciun contract cu G. R. și nici G. R. nu a încheiat vreun contract cu pârâta. Inițial, martorul B. T. s-a înțeles cu pârâta că el era cel care răspundea pentru toate lucrările ce urmau să fie efectuate la casa acesteia, iar pentru lucrarea de încălzire din pardoseală martorul urma să lucreze împreună cu G. R.. Pârâta nu a cunoscut însă despre înțelegerea dintre martor și G. R. privind prețul manoperei pentru instalația de încălzire prin pardoseală. Martorul B. T. a precizat că anterior el mai efectuase lucrări de încălzire prin pardoseală și că l-a angajat pe G. R. pentru a se consulta cu el și astfel să realizeze o lucrare corespunzătoare. Lucrarea de aducțiune de apă la casa pârâtei era deja efectuată când martorul și G. R. au început lucrările la casa acesteia. Însă G. R. a efectuat lucrările de aducțiune a apei în casa pârâtei, a montat instalațiile sanitare pentru scurgerea apei reziduale, a făcut instalațiile sanitare în proporție de 50%. Materialele pentru lucrările de instalații sanitare efectuate la casa pârâtei au costat 3.900 lei ron, preț care a fost plătit integral de către pârâtă. Martorul a apreciat că pentru lucrările de încălzire prin pardoseală și pentru cele de instalații sanitare efectuate la casa pârâtei, lui G. R. nu i se mai cuvine nicio plată.
Prin răspunsurile date la interogatoriul propus de reclamantă, pârâta Z. A. a arătat că: în luna aprilie 2013 ea purtat numai cu B. T. discuții pentru efectuarea instalațiilor sanitare și a încălzirii prin pardoseală la imobilul situat în B., . pentru efectuarea instalației de încălzire prin pardoseală pârâta l-a angajat numai pe B. T., nu și pe reclamanta . acestor lucrări pârâta nu a încheiat nici un contract cu reclamanta; ofertele privind materialele ce urmau să fie folosite pentru instalația de încălzire prin pardoseală și pentru aducțiunea de apă au fost prezentate pârâtei de către B. T., de către . Bacău și de către . . pârâta a hotărât ca materialele să fie achiziționate de la . realizarea lucrărilor de încălzire prin pardoseală la parter și etaj, a lucrărilor de aducțiunea apei și a instalațiilor sanitare la cele 3 băi și la bucătărie, pârâta l-a angajat pe B. T., ca persoană fizică; în perioada în care se efectuau lucrările la imobil, pârâta venea o dată pe săptămână, însă nu era mulțumită, de asemenea, la imobil veneau și părinții pârâtei; B. T. a fost cel care a adus firma R. la imobilul pârâtei. La imobilul pârâtei lucrările au început de la etaj, spre parter; la etaj au fost efectuate lucrări de instalație de încălzire prin pardoseală, în prezența lui G. R. și B. T., până când pârâta i-a cerut lui G. R. să părăsească imobilul; pârâta a plătit lui B. T. contravaloarea lucrărilor, fiind întocmite acte redactate la calculator.
Între pârâta Z. A., în calitate de beneficiar, și B. T., în calitate de prestator de servicii lucrări de finisaj, au fost întocmite următoarele procese-verbale de predare-primire, prin care pârâta a plătit lui B. T. diferite sume de bani, reprezentând c/valoarea de execuție a lucrărilor de finisaje interior și exterior, instalație încălzire pardoseală și instalație sanitară efectuate la imobilul pârâtei din B., .. 15, astfel:
- procesul-verbal din data de 2.04.2013, prin care pârâta a plătit suma de 1.000 lei;
- procesul-verbal din data de 9.04.2013, prin care pârâta a plătit suma de 2.000 lei;
- procesul-verbal din data de 16.04.2013, prin care pârâta a plătit suma de 200 lei;
- procesul-verbal din data de 19.04.2013, prin care pârâta a plătit suma de 1.000 lei;
- procesul-verbal din data de 2.05.2013, prin care pârâta a plătit suma de 3.000 lei;
- procesul-verbal din data de 18.05.2013, prin care pârâta a plătit suma de 150 lei;
- procesul-verbal din data de 20.05.2013, prin care pârâta a plătit suma de 2.650 lei;
- procesul-verbal din data de 27.05.2013, prin care pârâta a plătit suma de 2.500 lei;
- procesul-verbal din data de 30.05.2013, prin care pârâta a plătit suma de 100 lei;
- procesul-verbal din data de 11.06.2013, prin care pârâta a plătit suma de 3.000 lei;
- procesul-verbal din data de 18.06.2013, prin care pârâta a plătit suma de 2.500 lei;
- procesul-verbal din data de 28.06.2013, prin care pârâta a plătit suma de 6.000 lei;
- procesul-verbal din data de 13.07.2013, prin care pârâta a plătit suma de 5.000 lei;
- procesul-verbal din data de 26.07.2013, prin care pârâta a plătit suma de 2.500 lei;
- procesul-verbal din data de 3.08.2013, prin care pârâta a plătit suma de 1.700 lei;
- procesul-verbal din data de 10.08.2013, prin care pârâta a plătit suma de 2.300 lei;
- procesul-verbal din data de 17.08.2013, prin care pârâta a plătit suma de 1.300 lei.
Conform procesului-verbal de predare-primire din data de 10.08.2013, pârâta a plătit lui B. T. suma de 4.000 lei, reprezentând „contravaloare materiale instalații, țevi, ridicate de la d-nul G. și factură achiziție Dacia N.”.
Conform înscrisului sub semnătură privată intitulat „Contract de antrepriză”, reclamanta . B., reprezentată prin G. R., urma să execute încălzire prin pardoseală și 3 băi, cu toate aducțiunile de apă de la apometru până în casă. Pentru încălzirea prin pardoseală prețul manoperei este de 6.048 lei, pentru 3 băi prețul manoperei este de 2.400 lei, iar pentru montaj accesorii prețul manoperei este de 2.600 lei, în total, c/valoarea manoperei este de 11.048 lei. Înscrisul intitulat „Contract de antrepriză”, menționat, nu are dată, nu are nicio mențiune cu privire la locul unde urmau să fie executate lucrările și nici cu privire la beneficiarul lucrărilor, nu a fost semnat de către beneficiar, ci a fost semnat numai de către G. R., administratorul reclamantei.
Prin înscrisul sub semnătură privată intitulat „Contract de garanție a lucrării executate de .”, datat 31.07.2013, reclamanta s-a obligat să asigure garanție de funcționare timp de 2 ani; acest înscris a fost semnat numai de G. R., nefiind semnat de pârâta Z. A..
Prin înscrisul sub semnătură privată intitulat „Contract de ultimă evaluare a lucrării de montare a instalației de pardoseală și aducțiune apă rece și apă caldă”, datat 3.08.2013, s-a consemnat că, până la data de 31.07.2013, la imobilul proprietatea pârâtei Z. A. din B., . fost efectuate: încălzire pardoseală, 3 băi, conexiunile de la apometru până la distribuitoare. Pentru efectuarea conexiunilor, reclamanta a luat piesele de la . bază de dispoziție de plată, în valoare totală de 2.800 lei. În același înscris s-a mai consemnat că pentru lucrările efectuate reclamanta a emis facturi pe care le-a înmânat pârâtei, însă pârâta nu a plătit c/valoarea acestor facturi. Acest înscris a fost semnat numai de G. R., nefiind semnat de pârâtă.
În continuare, reclamanta ., pe numele cumpărătorului Z. A., următoarele facturi fiscale:
- factura nr. 63/5.08.2013, în valoare de 2.200 lei, reprezentând c/valoare „lucrări încălzire pardoseală și băi, alimentare cu apă caldă și rece”;
- factura nr. 63/4.08.2013, în valoare de 3.000 lei, reprezentând c/valoare „lucrări încălzire pardoseală și aducțiune apă”;
- factura nr. 64/5.08.2013, în valoare de 600 lei, reprezentând c/valoare instalații sanitare- montaj sanitare”;
- factura nr. 66/5.08.2013, în valoare de 2.608 lei, reprezentând c/valoare „punere în funcțiune a instalației pardoseală”;
- factura nr. 67/5.08.2013, în valoare de 1.450 lei, reprezentând c/valoare „materiale scurgere PE negru prin sudare”;
- factura nr. 65/fără dată, în valoare de 2.640 lei, reprezentând c/valoare „instalație pardoseală 100 m.p.”.
Niciuna dintre facturile sus enumerate nu a fost semnată de către pârâta Z. A..
Reclamanta a depus la dosar dispoziții de livrare din 10.06.2013, 18.07.2013, 22.07.2013, 23.07.2013, 24.07.2013, însă acestea nu au completate rubrica „denumirea furnizorului”.
La filele 43-57, vol. I ale dosarului reclamanta a depus copii după niște fotografii care au imprimată data de 1.01.2007. Aceste fotografii nu au relevanță în cauză deoarece reclamanta susține că a efectuat lucrări la imobilul pârâtei în luna iulie 2013.
Prin notificarea din data de 20.08.2013, reclamanta a solicitat pârâtei Z. A. să-i plătească suma de 11.048 lei, reprezentând c/valoarea manoperei pentru efectuarea instalației sanitare și suma de 2.800 lei, reprezentând c/valoare materiale. Notificarea a fost expediată pârâtei Z. A. la adresa din B., ., ., din adresa nr._/5.11.2013 comunicată de Serviciul Public Comunitar Local de Evidența Persoanelor din B., domiciliul pârâtei Z. A. este în B., ., ., ., vol. I dosar.
Din înscrisurile medicale depuse, în copie, la filele 82-88, vol. I dosar, rezultă că în perioadele 8-10.05.2013, 1-9.07.2013 și 13-16.08.2013 G. R. a fost internat în spital, cu diagnosticele menționate în biletele de externare întocmite.
Pentru soluționarea cauzei, s-a dispus efectuarea unei expertize tehnice judiciare în construcții.
Astfel, prin raportul de expertiză tehnică judiciară în construcții întocmit de expertul G. V., depus la dosarul instanței la data de 3.03.2014, filele 203-220, vol. I, au fost identificate lucrările efectuate la imobilul proprietatea pârâtei Z. A., din B., ..15, stabilindu-se că imobilul situat în B., ..15, este vilă cu regim de parter + un etaj în curs de execuție. Pentru executarea lucrărilor de instalații, de alimentare cu apă și de evacuare (menajeră) la punctele de consum (12 obiecte sanitare aferente parterului și etajului) și instalație de încălzire în pardoseală-tehnologia stație compactă cu schimbător de căldură, nu au fost încheiate contracte între proprietarul Z. A. și . B.. În derularea procesului investițional referitor la lucrările de instalații pentru care s-au emis pretenții de către reclamantă, nu s-au respectat prevederile Legii nr.10/1995 privind calitatea în construcții, prin neangajarea specialiștilor în instalații cu atribuții și atestate de specialist responsabil tehnic cu execuția și diriginte de șantier, nu au fost încheiate acte care să ateste calitatea lucrărilor de instalații executate (procese-verbale de lucrări ascunse, procese-verbale de recepție calitativă, procese-verbale pentru îmbinări, suduri, probe de etanșeitate la presiune a conductelor etc.), având în vedere că lucrările executate sunt îngropate în pardoseala planșeelor (s-a turnat șapa peste placa cu nuturi și rețea conducte, țevi la instalația sanitară-alimentare + evacuare îngropate în pereți), nu s-a efectuat cartea tehnică a construcției referitor la lucrările de instalație executate, așa cum precizează Legea nr. 10/1995.
Conform celor menționate în raportul de expertiză întocmit, în cazul încălzirii prin pardoseală, denumită stație compactă cu schimbător de căldură, se utilizează echipamente care separă circuitul secundar al pardoselei radiante de cel primar al radiatoarelor. În cazul încălzirii prin pardoseală se utilizează materiale speciale, precum izolația cu polistiren cu nuturi, tubul din polietilenă cu barieră de oxigen (în cazul de față țeavă cu memorie tip „purmo”) și fâșie izolantă din polifoam. Componentele acestui sistem înglobează stația compactă cu schimbător de căldură, iar materialele utilizate în acest caz sunt izolația de polistiren cu nuturi, tuburile de polietilenă cu barieră de oxigen și fâșiile izolatoare polifoam. Vila se încălzește de jos în sus prin radiație de căldură. Se folosește obligatoriu țeavă de polietilenă PEX cu barieră de oxigen care rezistă la presiune de 10 atmosfere. Instalațiile sanitare-alimentare cu apă și evacuare aferente clădirilor de locuit sunt alcătuite din conducte din materiale plastice, oțel galvanizat, cupru și plumb, precum și dintr-o multitudine de tipuri de obiecte și echipamente. Coloanele sunt conductele amplasate vertical sau înclinat și sunt racordate la conductele de distribuție inferioară sau superioară și sunt confecționate din oțel zincat, materiale plastice, îmbinate prin lipire, sudură prin polifuziune, sudură cap la cap, în coloane. Conductele de distribuție sunt conductele de alimentare cu apă, amplasate la partea inferioară sau superioară a clădirii care pornesc de la branșamentul rețelei exterioare sau punctul de racord cu rețeaua exterioară (cămin) asigurând astfel legătura la coloana din instalația interioară.
Privitor la evaluarea manoperei aferente lucrărilor de instalații sanitare și termice, executate la clădirea din B., ..15, expertiza a arătat că manopera aferentă execuției lucrărilor de instalații sanitare și termice se stabilește pe baza Indicatoarelor de Norme de deviz pentru lucrări de reparații /construcții noi de încălzire centrală Rpl 1981, de reparații/construcții noi de instalații sanitare la construcții RpS, în funcție de prețurile/tarifele orare practicate pe piața liberă specifică execuției de astfel de lucrări de instalații de către firmele specializate în domeniu, se apreciază tariful orar - una oră prestată de muncitori calificați = 10 lei, în antrepriză care include manopera directă + cheltuielile cu recapitulația de deviz (CASS, șomaj, fond garantare, contribuții concedii, fond accidente, cheltuieli indirecte, profit), inclusiv TVA.
Pentru evaluarea manoperei aferente lucrărilor de instalații sanitare-alimentare cu apă și evacuare (menajeră), cu toate conexiunile executate la clădire, expertiza a stabilit că manopera aferentă (alimentări + scurgeri) celor 12 puncte de consum/obiecte sanitare nemontate (3 WC + 3 chiuvete + 1 cadă + 2 dușuri conexiuni bucătărie + 2 bideuri), manopera estimată este 13 ore/punct de consum (fără montarea obiectelor sanitare): 13 ore x 10 lei/oră = 130 lei cu recapitulațíe de deviz + TVA. Valoarea manoperei aferente 12 puncte de consum = 12 buc. x 130 lei/buc. = 1.560 lei, inclusiv TVA. Manopera aferentă schemei tur-retur corpuri de încălzire- 3 calorifere scăriță pentru uscatul prosoapelor, manoperă unitară, fără montajul acestor calorifere = 11 ore lei/buc x 10 lei/oră = 110 lei/buc., inclusiv TVA, valoarea actuală a manoperei aferente = 3 buc x 110 lei/buc.= 330 lei, inclusiv TVA. Conexiunile aferente punctului de consum mașină de spălat: 12 ore x 1 buc x 10 lei/oră =120 lei, inclusiv TVA. Manopera aferentă la două coloane principale de scurgere cu țevi din material PE- sudare cap la cap, inclusiv conexiuni apă la beci, apometru deja montat: 70 ore x 10 lei/oră = 700 lei, inclusiv TVA. Rezultă că valoarea actuală a manoperei aferente instalației sanitare - alimentare + evacuare, fără montarea obiectelor sanitare/corpuri de încălzire corespunzătoare schemei tur-retur, conexiuni la distribuitoare, la punctele de consum la clădirea în cauză este de 2.710 lei, inclusiv TVA (1.560 lei + 120 lei + 700 lei).
Toate materialele au fost puse la dispozițíe/plătite de Z. A..
Referitor la materialele fitinguri ridicate de G. R. (administratorul .) de la . B., montate la instalația sanitară, expertiza a reținut că au fost facturate cu facturile fiscale VSDAA nr. 1315/25.11.2013 și VSDAA nr. 1316/25.11.2013, și plătite cu chitanța nr. 5708/25.11.2013, Z. A. achitând suma de 2.802,30 lei, cu TVA. Rezultă că . nu a efectuat nicio cheltuială cu aprovizionarea materialelor înglobate în lucrări.
În vederea lucrărilor de instalații sanitare și termice nu s-au întocmit situații de lucrări care să fie însușite de către proprietarul beneficiar și de constructorii prestatori de lucrări.
Din procesele-verbale de predare-primire încheiate în perioada mai-august 2013 între Z. A. și B. T., în care sunt menționate lucrările de finisaje interioare și exterioare, instalații de încălzire în pardoseală și instalație sanitară, rezultă că B. T. a primit suma de 40.000 lei fără a întocmi situații de lucrări acceptate la plată de către beneficiar sau vreun document fiscal.
Prin raportul de expertiză s-a stabilit că valoarea actuală a manoperei aferentă instalației de încălzire prin pardoseală corespunzător stadiului fizic actual de execuție constatat la fața locului este de 5.994 lei, inclusiv recapitulația de deviz și TVA (222 m.p. x 6 euro/m.p. x 4,50 lei/euro).
În concluziile raportului de expertiză s-a reținut că, în total, valoarea actuală a manoperei este de 8.704 lei, inclusiv TVA (2.710 lei + 5.994 lei), iar . nu a efectuat nicio cheltuială cu materialele înglobate în lucrările de instalații sanitare-menajere pretinse.
Referitor la calitatea lucrărilor de instalații sanitare și termice ce fac obiectul litigiului, pretinse de ., expertiza a apreciat că au fost identificate/evaluate lucrări ascunse, fără a se întocmi procese-verbale de lucrări ascunse/recepție calitativă, conform Legii nr. 10/1995. Se impune să se facă o expertiză MLPAT în domeniul instalațiilor sanitare și termice și totodată, probele tehnologice care se impun a fi efectuate la recepția obiectivului de investiție la terminarea lucrărilor.
Împotriva raportului de expertiză tehnică judiciară întocmit de expertul G. V. a formulat obiecțiuni reclamanta ., susținând că expertul nu a precizat, a omis să se pronunțe, cu privire la unul din obiectivele formulate, respectiv nu a precizat care este valoarea materialelor proprii utilizate de către reclamantă la instalațiile de apă curentă menajeră de la imobilul pârâtei (fila 244, vol. I dosar).
La obiecțiunile formulate de către reclamantă, expertul tehnic judiciar G. V. a formulat răspunsul depus la dosarul instanței la data de 27.03.2014, filele 3-5, vol. II, arătând că, față de evidența financiar-contabilă și de gestiune a patrimoniului ., depusă de reclamantă la dosarul cauzei după întocmirea raportului de expertiză, rezultă valoarea materialelor de instalații înglobate în lucrările efectuate la imobilul din B., ..15, corespunzător facturilor cu aprovizionare materiale de instalații (2008), cu notele de intrare în gestiune, aviz de însoțire a mărfii nr.001/7.05.2013 pentru punctul de lucru din B., . de consum pentru materialele de instalații înglobate la imobilul din B., ..15, conform centralizator- Registru jurnal (13 bonuri de consum cu numerele 107/31.07.2013, cu valorile de: 98,24 lei, 412,50 lei, 150,60 lei, 41,64 lei, 77,40 lei, 29,40 lei, 222 lei, 78,40 lei, 41,60 lei, 23,24 lei, 83,44 lei, 59,40 lei, 73,12 lei, în valoare totală de 1.390,98 lei). Au fost date în consum (13 bonuri de dare în consum) materiale de instalații în valoare totală de 1.390,98 lei. Reclamanta nu a depus la dosar cele 13 bonuri de consum conform formularului standard (conform exemplarului model anexat), care trebuie să conțină semnăturile șef compartiment, gestionar, primitor-șef lucrare la punctul de lucru din B., ..15, conform atribuțiilor înscrise în fișa postului la data de 31.07.2013.
Față de probele administrate, instanța reține că pentru efectuarea lucrărilor de încălzire prin pardoseală și de instalații sanitare, pârâta Z. A. l-a contactat numai pe B. T., înțelegerea dintre ei nefiind consemnată în vreun contract care să fi fost încheiat în formă scrisă. La rândul său, cu acordul pârâtei, B. T. l-a contactat pe G. R. pentru efectuarea lucrărilor de încălzire prin pardoseală și a lucrărilor de instalații sanitare. Plata manoperei urma să fie făcută de către pârâtă, direct lui B. T., obligație pe care pârâta a îndeplinit-o în totalitate față de B. T. pentru lucrările ce au fost efectuate la casa pârâtei. La rândul lui, B. T. s-a înțeles cu G. R. să-i plătească acestuia jumătate din prețul manoperei, însă, în final, din cauză că G. R. s-a îmbolnăvit, i-a plătit acestuia numai 3.000 lei ron, pentru activitatea lui de supraveghere a lucrărilor de instalație de încălzire prin pardoseală.
Față de data la care a avut loc înțelegerea dintre pârâtă și B. T., în cauză sunt incidente prevederile art. 1851 alin.1 din Codul civil (Legea nr. 287/2009), referitoare la contractul de antrepriză, conform cărora „Prin contractul de antrepriză, antreprenorul se obligă ca, pe riscul său, să execute o anumită lucrare, materială ori intelectuală, sau să presteze un anumit serviciu pentru beneficiar, în schimbul unui preț”.
Totodată, art. 1852 din Codul civil, privind contractul de subantrepriză, prevede că:
„(1) Prin contractul de subantrepriză antreprenorul poate încredința unuia sau mai multor subantreprenori executarea unor părți ori elemente ale lucrării sau serviciilor, afară de cazul în care contractul de antrepriză a fost încheiat în considerarea persoanei sale.
(2) În raporturile cu beneficiarul, antreprenorul răspunde pentru fapta subantreprenorului la fel ca pentru propria sa faptă.
(3) Subantrepriza este supusă dispozițiilor prevăzute pentru contractul de antrepriză”.
Raportând textele de lege sus invocate, la situația de fapt prezentată, rezultă că pârâta Z. A. a încheiat cu B. T., în formă consensuală, un contract de antrepriză pentru efectuarea unor lucrări la imobilul proprietatea ei, însă, pentru unele dintre aceste lucrări, B. T. l-a angajat pe G. R., pentru a colabora cu el. Rezultă că între pârâtă și reclamanta . B. nu s-a încheiat vreun contract de antrepriză și nici vreun alt fel de contract. În aceste condiții, înscrisurile sub semnătură privată intitulate „Contract de antrepriză”, „Contract de garanție a lucrării executate de .” și „Contract de ultimă evaluare a lucrării de montare a instalației de pardoseală și aducțiune apă rece și apă caldă”, dispozițiile de livrare din datele de 10.06.2013, 18.07.2013, 22.07.2013, 23.07.2013, 24.07.2013, precum și facturile fiscale nr. 63/5.08.2013, nr. 63/4.08.2013, nr. 64/5.08.2013, nr. 66/5.08.2013, nr. 67/5.08.2013, nr. 65/fără dată, depuse la dosar de către reclamantă, nu pot produce efecte juridice, în sensul obligării pârâtei la plata vreunei sume de bani către reclamantă, aceasta deoarece pârâta Z. A. nu și-a asumat nicio obligație față de reclamanta . și-a asumat obligația de plată a contravalorii manoperei față de B. T., obligație pe care pârâta a îndeplinit-o în totalitate, aspect recunoscut de către B. T. prin declarația pe care el a dat-o în instanță.
Cu privire la plata prețului în cazul unui contract de subantrepriză, art. 1856 din Codul civil prevede că „În măsura în care nu au fost plătite de antreprenor, persoanele care, în baza unui contract încheiat cu acesta, au desfășurat o activitate pentru prestarea serviciilor sau executarea lucrării contractate au acțiune directă împotriva beneficiarului, până la concurența sumei pe care acesta din urmă o datorează antreprenorului la momentul introducerii acțiunii”.
Din textul articolului 1856 din Codul civil, sus enunțat, rezultă că obligația de plată a lucrătorului revine antreprenorului (în cazul de față, antreprenorul este B. T.), iar dacă nu a fost plătit de către antreprenor lucrătorul se poate îndrepta cu acțiune împotriva beneficiarului lucrării (în cazul de față, beneficiarul este pârâta Z. A.), însă numai dacă beneficiarul nu și-a îndeplinit obligația de plată față de antreprenor.
Însă, așa cum s-a reținut din probele administrate, pârâta beneficiară Z. A. a plătit antreprenorului B. T. prețul manoperei pentru lucrările efectuate la casa pârâtei, astfel că pârâta nu mai datorează nicio sumă de bani, nici antreprenorului, deci nici lui G. R..
Pentru considerentele arătate, acțiunea în despăgubiri civile contractuale (pentru plata sumei de 15.348 lei, reprezentând contravaloarea materialelor și a manoperei pentru lucrările de instalații termice efectuate la imobilul proprietatea pârâtei, situat în B., ..15, precum și la plata dobânzii legale aferente sumei menționate, începând cu data introducerii acțiunii și până la plata efectivă), formulată de reclamanta . B., împotriva pârâtei Z. A., este neîntemeiată, urmând să fie respinsă.
Consecință a respingerii acțiunii, potrivit art. 453 alin. 1 din codul de procedură civilă (Legea nr. 134/2010), reclamanta . va fi obligată să plătească pârâtei cheltuielile de judecată pe care aceasta le-a efectuat în proces (600 lei, reprezentând onorariu de avocat, plătit cu chitanța din data de 17.04.2014, depusă la dosar).
Cheltuielile de judecată efectuate de către reclamantă vor rămâne în sarcina acesteia.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge, ca neîntemeiată, acțiunea în despăgubiri civile contractuale (pentru plata sumei de 15.348 lei, reprezentând contravaloarea materialelor și a manoperei pentru lucrările de instalații termice efectuate la imobilul proprietatea pârâtei, situat în B., ..15, precum și la plata dobânzii legale aferente sumei menționate, începând cu data introducerii acțiunii și până la plata efectivă), formulată de reclamanta . B., cu sediul în B., ., înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului cu nr. J_, CUI_, având ca administrator pe G. R., reprezentată prin avocatul C. I., din B., ., ., . Z. A. (CNP-_), domiciliată în B., ., ., . în B., ..7A.
Obligă reclamanta . să plătească pârâtei cheltuieli de judecată în sumă de 600 lei.
Respinge cererea reclamantei pentru plata cheltuielilor de judecată.
Cu apel în 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând să fie depusă la Judecătoria B..
Pronunțată în ședința publică din 17 aprilie 2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
T. I. C. VICTORIȚA T.
Red.T.I.
Tehnored.C.V.T./24.04.2014/4ex. comunicari 2/
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 2941/2014.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 1585/2014.... → |
|---|








