Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 1804/2014. Judecătoria BÂRLAD
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1804/2014 pronunțată de Judecătoria BÂRLAD la data de 31-07-2014 în dosarul nr. 2186/189/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BÂRLAD
JUDB
Sentința civilă nr. 1804
Ședința din Camera de Consiliu din data de 31 Iulie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE I. T.
Grefier VICTORIȚA T. C.
Pe rol fiind cererea de valoare redusă formulată de reclamanta ., prin Sucursala Bârlad, cu sediul în Bârlad, ..1, împotriva pârâtei A. S. A., domiciliată în Bârlad, ., ., ., jud. V..
Cauza se soluționează în Camera de Consiliu, conform prevederilor art. 1029din codul de procedură civilă (Legea nr. 134/2010);
La apelul nominal nu a răspuns nicio parte.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că pricina are ca obiect cerere de valoare redusă și se află la primul termen de judecată; procedura de citare este legal îndeplinită; s-au verificat actele dosarului; după care:
În temeiul dispozițiilor 131 din Codul de procedură civilă (Legea nr. 134/2010) coroborat cu art. 1027 din Codul de procedură civilă (Legea nr. 134/2010), instanța constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze această pricină.
Conform art. 238 Cod pr. civ., președintele procedează la estimarea duratei necesare cercetării procesului astfel încât procesul să fie soluționat într-un termen optim și previzibil, pentru un termen de 7 zile.
Instanța, din oficiu, ridică excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamantei pentru perioada 1.04._11 și rămâne în pronunțare cu privire la excepția ridicată.
În baza art. 394 C.pr.civ, instanța consideră că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei.
INSTANȚA:
Prin cererea de valoare redusă înregistrată la instanță cu nr._ din 28.05.2014, reclamanta .> V., prin Sucursala Bârlad, a chemat în judecată pârâta A. S. A., solicitând ca, prin sentința ce se va pronunța:
- să fie obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1.379,64 lei, reprezentând preț pentru serviciile de apă-canal furnizate pârâtei în perioada aprilie 2009-martie 2014, precum și la plata sumei de 871,13 lei, reprezentând penalități de întârziere;
- să fie obligată pârâta la plata cheltuielilor de judecată efectuate în proces.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, prin Hotărârea Consiliului Local nr. 179/2007, Consiliul Local al mun. Bârlad a cesionat serviciile de alimentare cu apă și de canalizare din mun. Bârlad către operatorul ., iar prin contractul de cesiune nr._/2007 RAGCL Bârlad a cedat toate drepturile și obligațiile ce decurg din contractele de furnizare a serviciilor de alimentare cu apă și de canalizare, încheiate cu utilizatorii persoane fizice. În aceste condiții, începând cu data de 1.01.2008, . prestat pârâtei A. S. A. servicii în domeniul apă-canal. Pârâta a plătit aceste servicii numai până în luna martie 2009, inclusiv, și, începând cu luna aprilie 2009, până în luna martie 2014, pârâta a refuzat să mai plătească prețul acestor servicii, în valoare totală de 1.379,64 lei. Dată fiind întârzierea pârâtei la plata prețului menționat, au fost calculate și penalități de întârziere în sumă de 871,13 lei.
În cerere, reclamanta a precizat că nu dorește să aibă loc o dezbatere orală.
În drept, reclamanta a invocat prevederile art. 1025-1032 din Codul de procedură civilă (Legea nr. 134/2010); art. 1270, 1272, 1516, 1523 din Codul civil, ale Legii nr. 51/2006, ale Legii nr. 241/2006.
În dovedirea cererii, reclamanta a folosit proba cu înscrisuri, depunând, în copie: contractul de furnizare/prestare a serviciului de alimentare cu apă și canalizare nr._/1.05.2008; fișa contabilă din perioada 30.04._14; factură fiscală; notificarea nr. 152/28.01.2013; convocarea la conciliere directă și procesul-verbal de neprezentare la concilierea directă.
Formularul de cerere și un exemplar din înscrisurile doveditoare, depuse de reclamantă, au fost comunicate pârâtei, împreună cu un formular de răspuns, la data de 2.06.2014, conform dovezii de înmânare aflată la fila 35 dosar.
Pârâta nu a completat și nu a expediat instanței formularul de răspuns.
Pentru soluționarea cererii, în temeiul art. 1029 alin.10 din Codul de procedură civilă instanța a fixat termen pentru înfățișarea părților pentru data de 31.07.2014, termen pentru care părțile au fost citate.
Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, se rețin următoarele:
Prin contractul de furnizare/prestare a serviciului de alimentare cu apă și canalizare nr._/1.05.2008, reclamanta .-Sucursala Bârlad, în calitate de operator, s-a obligat să presteze în folosul pârâtei A. S. A., în calitate de utilizator, servicii de furnizarea apei potabile, de canalizare și de epurare.
În art. 14 din contractul menționat, s-a prevăzut că facturarea serviciilor prestate se va face lunar.
În art. 15 din același contract, s-a prevăzut că, pentru neachitarea facturii în termen de 30 de zile de la data scadenței atrage penalități de întârziere egale nivelul dobânzilor datorate pentru neplata obligațiilor față de bugetul de stat.
Conform Fișei contabile din perioada 30.04._14, întocmită de . perioada menționată pârâta A. S. A. figurează cu un debit în sumă totală de 2.418,07 lei, din care: 1.379,64 lei, preț pentru serviciile de apă, canal, salubritate; 871,13 lei, penalități de întârziere la plata prețului.
Prin notificarea nr. 152/28.01.2013, reclamanta a invitat pârâta să plătească debitul, însă pârâta nu a răspuns, iar debitul nu a fost plătit.
Prin adresa din data de 28.01.2013, reclamanta a invitat pârâta la concilierea directă a litigiului, însă pârâta nu a răspuns.
Dată fiind perioada pentru care reclamanta solicită plata prețului și a penalităților, la primul termen de judecată din 31.07.2014 instanța a ridicat, din oficiu, excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamantei pentru perioada 1.04._11.
Privitor la excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantei, potrivit art. 201 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, prevede că “Prescripțiile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a Codului civil sunt și rămân suspuse dispozițiilor legale care le-au instituit”.
La data de 1.04.2009, când a început dreptul la acțiune al reclamantei, erau în vigoare prevederile Decretului nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă
Potrivit art. 3 alin.1 din Decretul nr. 167/1958, termenul general de prescripție este de 3 ani și potrivit art. 7 alin. 1 din același decret, prescripția începe să curgă de la data cînd se naște dreptul la acțiune sau dreptul de a cere executarea silită.
În cauza de față termenul de prescripție a dreptului reclamantei la acțiune a început să curgă la data de 1.04.2009, astfel că reclamanta este în drept să pretindă de la pârâtă despăgubiri civile contractuale pentru perioada pentru care nu s-a împlinit termenul de prescripție de 3 ani, respectiv pentru perioada 1.06._14, în timp ce pentru perioada anterioară, respectiv pentru perioada 1.04._11, s-a împlinit termenul de prescripție de 3 ani.
Din situația debitului privind pe pârâta A. S. A., rezultă că, pentru perioada 1.06._14, pârâta datorează reclamantei suma de 570,52 lei, reprezentând preț și suma de 427,23 lei, penalități de întârziere
În cauză sunt aplicabile prevederile art. 24 alin. (2) din Legea serviciilor comunitare de utilități publice nr. 51/2006 conform cărora:
„Raporturile juridice dintre operatorii serviciilor de utilități publice și utilizatorii acestor servicii sunt raporturi contractuale desfășurate în baza contractului-cadru de furnizare/prestare a serviciilor de utilități publice, elaborat de autoritatea de reglementare competentă, cu respectarea prevederilor legale în vigoare, a regulamentelor serviciilor și a caietelor de sarcini specifice acestora”.
Conform art. 42 alin. (9)- (10) din aceeași lege:
(9) „Factura pentru serviciile furnizate/prestate se emite cel mai târziu până la data de 15 a lunii următoare celei în care prestația a fost efectuată. Utilizatorii serviciilor de utilități publice, persoane fizice sau juridice, sunt obligați să achite facturile reprezentând contravaloarea serviciilor furnizate/prestate în termenul de scadență de 15 zile lucrătoare de la data primirii facturilor; data emiterii se înscrie pe factură. Termenul de scadență privind plata facturii se ia în calcul începând cu data primirii facturii.
(10) Neachitarea facturii de către utilizator în termen de 30 de zile de la data scadenței atrage penalități de întârziere stabilite conform reglementărilor legale în vigoare, după cum urmează:
a) penalitățile se datorează începând cu prima zi după data scadenței;
b) penalitățile sunt egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare;
c) valoarea totală a penalităților nu va depăși valoarea facturii și se constituie în venit al operatorului”.
Totodată, sunt de menționat și prevederile art. 27 alin.(1)-(2) din Legea serviciului de alimentare cu apă și de canalizare nr. 241/2006, conform cărora:
„(1) Are calitatea de utilizator individual al serviciului de alimentare cu apă și de canalizare orice persoană fizică sau juridică ce deține, în calitate de proprietar ori cu drept de folosință dat de proprietar, un imobil având branșament propriu de apă potabilă sau racord propriu de canalizare și care beneficiază de serviciile operatorului pe bază de contract de furnizare/prestare încheiat în nume propriu.
(2) Sunt considerați utilizatori individuali ai serviciului de alimentare cu apă și de canalizare și persoanele fizice sau juridice care nu au branșament propriu de apă potabilă, respectiv racord propriu de canalizare, dacă există condiții tehnice pentru delimitarea/separarea instalațiilor între utilizatori, pentru individualizarea consumurilor și pentru încheierea contractului de furnizare/prestare a serviciului în nume propriu”.
Articolul 30 alin.4 din Legea nr. 241/2006 prevede că „Neachitarea facturii în termen de 30 de zile de la data scadenței atrage după sine penalități de întârziere, după cum urmează:
a) penalitățile sunt egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare, stabilite conform reglementărilor legale în vigoare;
b) penalitățile se datorează începând cu prima zi după data scadenței;
c) valoarea totală a penalităților nu poate depăși cuantumul debitului și se constituie venit al operatorului”.
În cauza de față, pârâta A. S. A. a beneficiat de servicii pentru furnizarea apei potabile și de servicii de canalizare în baza contractului nr._/1.05.2008, însă ea nu a îndeplinit în termen obligația de plată a facturilor emise de către reclamantă.
La data încheierii contractului nr._/1.05.2008, erau în vigoare dispozițiile Codului civil din 1864, cod abrogat prin art. 230 lit. a din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil.
Conform articolului 102 din Legea nr. 71/2011, „Contractul este supus dispozițiilor în vigoare la data când a fost încheiat în tot ceea ce privește încheierea, interpretarea, efectele, executarea și încetarea lui”.
În condițiile de mai sus, sunt aplicabile prevederile art. 969 din Codul civil din 1864, conform cărora „Convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante”.
Pentru considerentele arătate, reținând că pârâta nu a plătit prețul serviciilor de apă-canal de care ea a beneficiat, cererea formulată de reclamantă este în parte întemeiată, urmând să fie admisă în parte, pentru plata prețului și a penalităților aferente perioadei 1.06._14, în timp ce pentru perioada anterioară, respectiv pentru perioada 1.04._11 s-a împlinit termenul de prescripție de 3 ani.
În consecință, potrivit art. 970, art. 1361 din Codul civil din 1864 și art. 1030 din Codul de procedură civilă (Legea nr. 134/2010), pârâta va fi obligată să plătească reclamantei suma de 570,52 lei, reprezentând preț pentru serviciile de apă, canal, salubritate prestate pârâtei în perioada 1.06._14 și suma de 427,23 lei, penalități de întârziere aferente aceleiași perioade.
Se va admite excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamantei pentru perioada 1.04._11, excepție ridicată din oficiu de către instanță și, în consecință, se va respinge, ca prescrisă, cererea în despăgubiri civile contractuale formulată de reclamantă, împotriva pârâtei A. S. A., pentru perioada 1.04._11.
Conform art. 1.031 alin. 1 Cod.proc.civ., pârâta va fi obligată să plătească reclamantei cheltuielile de judecată efectuate în proces, proporținal pretențiilor admise ale reclamantei.
Astfel, conform art. 6 alin.1 din OUG nr. 80/2013, Cererile de valoare redusă, soluționate potrivit procedurii speciale prevăzute de titlul X al cărții a VI-a din Codul de procedură civilă, se taxează cu 50 lei, dacă valoarea cererii nu depășește 2.000 lei, și cu 200 lei, pentru cererile a căror valoare depășește 2.000 lei. Față de aceste prevederi, taxa judiciară de timbru aferentă cererii cu valoare redusă ce nu depășește 2.000 lei, este de 50 lei. În aceste condiții, pârâta va fi obligată să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în sumă de 50 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamantei pentru perioada 1.04._11, excepție ridicată din oficiu de către instanță.
Admite în parte cererea de valoare redusă, în despăgubiri civile contractuale, formulată de reclamanta ., prin Sucursala Bârlad, cu sediul în Bârlad, ..1, CUI_, înregistrată la Registrul Comerțului cu nr. J37/673/16.10.2007, cont RO 93BTRL03801202HO541601 deschis la Banca Transilvania Bârlad, reprezentată prin ing. U. V. C., director Sucursala Bârlad, având ca delegat pe jrs I. G. A., împotriva pârâtei A. S. A. (CNP-_), domiciliată în Bârlad, ., ., ..
Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 570,52 lei, reprezentând preț pentru serviciile de apă, canal, salubritate prestate pârâtei în perioada 1.06._14 și suma de 427,23 lei, penalități de întârziere aferente aceleiași perioade.
Respinge, ca prescrisă, cererea în despăgubiri civile contractuale formulată de reclamanta ., prin sucursala Bârlad, împotriva pârâtei A. S. A., pentru perioada 1.04._11.
Obligă pârâta să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în sumă de 50 lei.
Executorie de drept.
Cu apel în 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând să fie depusă la Judecătoria Bârlad.
Pronunțată în ședința publică din 31 iulie 2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
T. I. C. VICTORIȚA T.
Red.T.I.
Tehnored.C.V.T./04.08.2014/4ex. comunicari 2/
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 1796/2014.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 2267/2014.... → |
|---|








