Evacuare. Sentința nr. 205/2014. Judecătoria BÂRLAD
| Comentarii |
|
Sentința nr. 205/2014 pronunțată de Judecătoria BÂRLAD la data de 23-01-2014 în dosarul nr. 5679/189/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BÂRLAD
JUDB
Sentința civilă nr. 205
Ședința publică din data de 23 ianuarie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE I. T.
Grefier VICTORIȚA T. C.
Pe rol soluționarea acțiunii în reziliere contract de închiriere și pentru evacuare imobiliară, formulată de reclamanta . Publice SA (CUP) Bârlad, cu sediul în Bârlad, ., înmatriculată la Registrul Comerțului cu nr. J_, cod unic de înregistrare R., cont IBAN RO88 BRDE 380SV_ deschis la BRD-Agenția Bârlad, reprezentată prin director general A. N. B., împotriva pârâților H. M. G. (CNP-_), L. A. (CNP-_) și a minorei H. L. D. (CNP-_), asistată de reprezentanții săi legali, H. M. G. și L. A., domiciliați în Bârlad, . nr.30, ..
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns: pentru reclamantă, consilier juridic I. C. legitimată cu delegație aflată la dosar, lipsind pârâții.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că: obiectul dedus judecății este cerere în reziliere contract de închiriere și pentru evacuare imobiliară, procedura de citare este legal îndeplinită, este prim termen de judecată.
Potrivit dispozițiilor art. 131 alin. 1 din Codul de procedură civilă, instanța constată că este competentă din punct de vedere general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză.
Conform art. 238 Cod pr. civ., președintele procedează la estimarea duratei necesare cercetării procesului astfel încât procesul să fie soluționat într-un termen optim și previzibil, pentru un termen de 14 zile.
Consilier juridic I. C., pentru reclamantă, depune la dosar delegația de reprezentare și înscrisuri.
Interogată de instanță, consilier juridic I. C., pentru reclamantă, declară că nu mai are cereri de formulat și nu mai sunt alte incidente de soluționat, după care președintele deschide dezbaterile asupra fondului cauzei, conform art.392 C.pr.civ.
Consilier juridic I. C. pentru reclamantă, solicită admiterea acțiunii și evacuarea pârâților. Cu cheltuieli de judecată, reprezentând contravaloare taxă judiciară de timbru.
Considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, în temeiul art. 394 C.pr.civ, președintele închide dezbaterile.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată la instanță cu nr._ din 27.11.2013 reclamanta . Publice SA (CUP) Bârlad, prin reprezentant legal, a chemat în judecată pe pârâții H. M. G., L. A. și pe minora H. L. D., asistată de reprezentanții săi legali, H. M. G. și L. A., solicitând ca, prin sentința ce se va pronunța, să se dispună:
- rezilierea contractului de închiriere încheiat cu pârâta H. M. G.;
- evacuarea pârâților H. M. G., L. A. și a minorei H. L. D., din imobilul situat în Bârlad, . nr.30, .> - să fie obligați pârâții la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, prin contractul de închiriere nr. 684/23.03.2012, ea a închiriat pârâtei H. M. G. locuința situată în Bârlad, . nr.30, . A. este concubinul acesteia, iar minora H. L. D. este fiica lor. Inițial, contractul de închiriere nr. 684/23.08.2012 a fost încheiat pentru o perioadă de 12 luni, iar ulterior durata contractului a fost prelungită până la data de 21.03.2014. Pârâții nu au îndeplinit obligația de plată a chiriei și a facturilor emise pentru consumul de apă-canal-salubritate, de energie termică, energie electrică, alte cheltuieli de întreținere datorate pentru folosința în comun cu ceilalți locatari ai imobilului (cheltuielile pentru igienizarea imobilului, consum de energie electrică pe casa scării). Față de neîndeplinirea obligației de plată a chiriei și a utilităților, se impune evacuarea pârâtului și a minorilor din imobil.
În dovedirea acțiunii, reclamanta a depus la dosar, în copie: contractul de închiriere nr. 684/23.03.2012; actele adiționale nr. 1 și nr.2 la contractul de închiriere nr. 684/23.03.2012; situația facturilor pentru chirii locuințe sociale neîncasate la data de 1.01.2014; situația facturilor de salubritate din perioada 30.09.2006-1.01.2014 neîncasate la 1.01.2014; fișa de cont pentru operații diverse- fond locativ la 23.01.2014; notificarea nr. 484/23.07.2013.
Pârâții nu au formulat întâmpinare, nu a propus probe în apărare.
Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, se rețin următoarele:
Prin contractul de închiriere nr. 61/24.09.2010 și ulterior prin contractul de închiriere nr. 684/23.03.2012, reclamanta . Publice SA (CUP) Bârlad, în calitate de locator, a închiriat pârâtei H. M. G., în calitate în calitate de chiriaș, imobilul situat în Bârlad, . nr.30, .-o cameră, o bucătărie, o baie, un hol, o debara, cu o suprafață de 57,95 m.p.
Conform ultimului contract de închiriere (nr. 684/23.03.2012), termenul de închiriere a fost stabilit inițial pentru 12 luni, începând cu data de 23.03.2012, până la data de 22.03.2013.
Prin actul adițional nr. 2 la contractul de închiriere nr. 684/23.03.2012, contractul de închiriere a fost prelungit până la data de 21.03.2014.
Chiria lunară stabilită prin contractul de închiriere este de 66,6 lei, din care chiriașul urma să plătească suma de 4,2 lei (15% din venitul net al familiei calculat pe ultimele 12 luni), iar diferența până la valoarea totală a chiriei urma să fie subvenționată de la bugetul local al mun. Bârlad.
Conform anexei nr. 2 la contractul de închiriere, titularul contractului de închiriere nr. 684/23.03.2012 este pârâta H. M. G. și împreună cu ea, în același imobil, mai locuiesc L. A. și minora H. L. D., născută la data de 15.08.1996.
Conform contractului de închiriere, chiriașul are obligația de a plăti chiria până la data de 15 a lunii în curs pentru luna precedentă.
Conform art. IV lit. b din același contract, rezilierea contractului de închiriere înainte de termenul stabilit se face la cererea locatorului atunci când chiriașul nu a achitat chiria cel puțin 3 luni consecutive.
Din situația facturilor pentru chirii locuințe sociale neîncasate la data de 1.01.2014, din situația facturilor de salubritate din perioada 30.09.2006-1.01.2014 neîncasate la data de 1.01.2014, din fișa de cont pentru operații diverse- fond locativ la data de 23.01.2014, depuse la dosar de către reclamantă, rezultă că, în perioada 29.02._13, pârâta H. M. G. nu a plătit chiria lunară datorată în baza contractului de închiriere, situație în care ea datorează reclamantei suma totală de 194,82 lei, reprezentând chirie și penalități de întârziere. De asemenea, pârâta nu a plătit c/valoarea facturilor de salubritate emise în perioada 31.01._13, în sumă totală de 653,43 lei, la care se adaugă penalități de întârziere în sumă de 105,08 lei.
Prin notificarea nr. 484/23.07.2013, reclamanta .-o pe pârâta H. M. G. ca, în termen de 5 zile de la primirea notificării, acesta să plătească suma de 147,62 lei, reprezentând chirie și suma de 588,51 lei, reprezentând cheltuieli de salubritate, urmând ca, în cazul contrar, să se procedeze la evacuarea pârâtei din imobil.
Conform art. 102 alin.1 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil:
„(1) Contractul este supus dispozițiilor legii în vigoare la data când a fost încheiat în tot ceea ce privește încheierea, interpretarea, efectele, executarea și încetarea sa.
(2) Modificarea contractului se face cu respectarea tuturor condițiilor prevăzute de legea în vigoare la data modificării. În privința elementelor ce nu fac obiectul modificării, sunt aplicabile dispozițiile alin.1”.
Codul civil (Legea nr. 287/2009) a intrat în vigoare la data de 1.10.2011.
Ultimul contract de închiriere a fost încheiat de părți la data de 23.03.2012, dată la care erau în vigoare prevederile art. 1796 din Codul civil (Legea nr. 287/2009), conform cărora locatarul are următoarele obligații principale:
a) să ia în primire bunul dat în locațiune;
b) să plătească chiria în cuantumul și la termenul stabilite prin contract;
c) să folosească bunul cu prudență și diligență;
d) să restituie bunul la încetarea, din orice cauză, a contractului de locațiune.
Totodată, art. 1817 din Codul civil prevede că „Neexecutarea obligațiilor născute din contract conferă părții prejudiciate dreptul de a rezilia locațiunea, cu daune-interese dacă este cazul, potrivit legii”.
Din actele dosarului rezultă că pârâta nu a îndeplinit, timp de aproape un an de zile, obligația de plată a chiriei, situație în care reclamanta este în drept să solicite rezilierea contractului de închiriere.
Pentru considerentele arătate, acțiunea formulată de reclamantă este întemeiată, urmând să fie admisă.
În consecință, se va dispune rezilierea contractului de închiriere pentru suprafețele cu destinație de locuință nr. 684/23.03.2012 și a actului adițional nr. 2 la acest contract de închiriere, încheiate de reclamanta ., cu pârâta H. M. G..
Totodată, se va dispune evacuarea pârâților H. M. G., L. A. și a minorei H. L. D. din imobilul situat în Bârlad, . nr.30, ..
Potrivit art. 453 alin.1 și art. 455 Cod. proc. civ., pârâții H. M. G. și L. A. vor fi obligați, în solidar, să plătească reclamantei cheltuielile de judecată efectuate în proces (100 lei, taxă judiciară de timbru).
Cererea a fost legal timbrată, cu 100 lei, taxă judiciară de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea în reziliere contract de închiriere și pentru evacuare imobiliară, formulată de reclamanta . Publice SA (CUP) Bârlad, cu sediul în Bârlad, ., înmatriculată la Registrul Comerțului cu nr. J_, cod unic de înregistrare R., cont IBAN RO88 BRDE 380SV_ deschis la BRD-Agenția Bârlad, reprezentată prin director general A. N. B., împotriva pârâților:
- H. M. G. (CNP-_), L. A. (CNP-_) și a minorei H. L. D. (CNP-_), asistată de reprezentanții săi legali, H. M. G. și L. A., domiciliați în Bârlad, . nr.30, ..
Dispune rezilierea contractului de închiriere pentru suprafețele cu destinație de locuință nr. 684/23.03.2012 și a actului adițional nr. 2 la acest contract de închiriere, încheiate de reclamanta . cu pârâta H. M. G..
Dispune evacuarea pârâților H. M. G., L. A. și a minorei H. L. D. din imobilul situat în Bârlad, . nr.30, ..
Obligă pârâții H. M. G. și L. A., în solidar, să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în sumă de 100 lei.
Cu apel în 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând să fie depusă la Judecătoria Bârlad.
Pronunțată în ședința publică din 23 ianuarie 2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
T. I. C. VICTORIȚA T.
Red.T.I.
Tehnored.C.V.T./29.01.2014/6ex. comunicari 4/
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 3019/2014.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 1089/2014.... → |
|---|








