Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 691/2014. Judecătoria BÂRLAD

Sentința nr. 691/2014 pronunțată de Judecătoria BÂRLAD la data de 10-03-2014 în dosarul nr. 5921/189/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BÂRLAD

JUDB

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 691/2014

Ședința din Camera de Consiliu de la 10 Martie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE C. D.

Grefier A. V.

Pe rol fiind judecarea cauzei Civile privind pe reclamanta S. R. DE RADIODIFUZIUNE cu sediul în București, .. 60-64, Sector 1 în contradictoriu cu pârâta .. cu sediul în Bârlad, ., ., ., Jud. V. având ca obiect „cerere de valoare redusă”.

Cauza se soluționează în Cameră de Consiliu, fără citarea părților, conform art. 1029 alin.1 Cod proc.civ.

La apelul nominal făcut în Camera de Consiliu au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că dosarul se află la primul termen de judecată, s-au respectat dispozițiile art.1029 alin.3 N.C.P.C. potrivit rezoluției președintelui de complet și despre faptul că pârâta nu a restituit formularul de răspuns și nu a depus întâmpinare; au fost verificate actele și lucrările dosarului de către președintele de complet, după care:

În temeiul disp. art. 131 alin 1 din Codul de procedură civilă, instanța procedează la verificarea competenței și constată că este competentă general, material si teritorial pentru a soluționa prezenta cauză, în temeiul art. 1027 din codul de procedură civilă raportat la art. 94 al.1 lit.j și art.107 din Noul Cod de procedură civilă.

În temeiul art.238 Cod de procedură civilă, instanța estimează durata cercetării procesului cu finalitate la termenul de astăzi.

Instanța apreciază proba cu înscrisurile existente la dosarul cauzei, depuse de reclamantă, ca fiind admisibilă și concludentă potrivit disp. art. 255 Cod de procedură civilă și o încuviințează potrivit disp. art. 258 Cod de procedură civilă.

În temeiul art.1030 Cod de procedură civilă, instanța reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Deliberând asupra prezentei cauze civile, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Bârlad la data de 12.12.2013, sub nr._ reclamanta S. R. DE RADIODIFUZIUNE a chemat în judecată pe pârâta .., solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța pe calea procedurii cererii de valoare redusă să dispună obligarea acesteia la plata sumei de 226,52 lei reprezentând taxă pentru serviciul public de radiodifuziune aferentă perioadei februarie 2011-iunie 2012 și la plata sumei de 46,84 lei reprezentând penalități de întârziere calculate până la data de 09.12.2013.

În motivarea cererii completate pe formularul de cerere reclamantul a arătat că, în fapt, persoanele juridice cu sediul în România, inclusiv filialele, sucursalele, agențiile și reprezentanțele acestora, precum și reprezentanțele din România ale persoanelor juridice străine, au obligația să plătească o taxă pentru serviciul public de radiodifuziune și o taxă pentru serviciul public de televiziune, în calitate de beneficiari ai acestor servicii, că taxa lunară pentru serviciul de radiodifuziune se va încasa de către S. Comercială de Distribuție și Furnizare a Energiei Electrice S.A., precum și faptul că pentru neplata la termen a taxei lunare pentru serviciul de radiodifuziune se plătesc penalități pentru fiecare zi de întârziere.

În motivarea în drept a cererii, reclamanta a invocat dispozițiile art. 40 alin. 3 și 4 din Legea nr. 41/1994, art. 5 alin. 1 și art. 6 alin. 1 din H.G. nr. 977/2003.

Cererea este scutită de la plata taxei judiciare de timbru conform dispozițiilor art. 30 alin. 1 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.

Pârâta nu a depus formularul de răspuns completat corespunzător și nici nu a răspuns printr-un alt mijloc adecvat, fără utilizarea formularului de răspuns în termenul acordat de 30 de zile de la primirea comunicării.

În susținerea acțiunii, reclamanta a depus, în fotocopii certificate pentru conformitate cu originalul, următoarele înscrisuri: centralizator calcul debit și penalități (filele 5-6), facturi (filele 8-35), adresă nr. 1405 din data de 11.07.2014 (fila 44).

Analizând cererea de chemare în judecată prin prisma motivelor invocate, pe baza probatoriului administrat și a dispozițiilor legale aplicabile, instanța reține următoarele:

Pârâta, persoană juridică, nu și-a îndeplinit obligația de plată a taxei pentru serviciul public de radiodifuziune ce se încasează de către societatea de distribuție și furnizare a energiei electrice E.ON ENERGIE ROMÂNIA S.A., pentru care au fost emise, în perioada februarie 2011-iunie 2012, facturi în cuantum de 226,52 lei, astfel cum rezultă atât din centralizatorul de calcul a debitului și a penalităților aflat la fila 5-6, cât și din facturile depuse la dosarul cauzei (filele 8-35).

Având în vedere neexecutarea obligației către pârâtă de plată a taxei pentru serviciul public de radiodifuziune, reclamanta a calculat penalități de întârziere în cuantum de 46,84 lei conform Ordinului ANRE nr. 5/2003.

Având în vedere înscrisul depus de reclamantă la dosarul cauzei și aflat la fila 45, instanța constata ca pârâta a achitat sumele datorate de 226,52 lei reprezentând taxă pentru serviciul public de radiodifuziune aferentă perioadei februarie 2011-iunie 2012 și cea de 46,84 lei reprezentând penalități de întârziere calculate până la data de 09.12.2013. De asemenea, instanța reține și că din înscrisul depus reiese că pârâta a făcut plata în cunoștință de cauză, pentru a se stinge debitul către reclamanta S. R. DE RADIODIFUZIUNE.

În această situație, fata de dispozițiile art. 1091 C.civ., conform cărora datoriile se sting prin plată, instanța reține că înscrisurile depuse la data de 17.02.2014 face dovada stingerii creanței reclamantei, iar cererea acesteia privind plata sumelor datorate cu titlu de taxă pentru serviciul public de radiodifuziune aferentă perioadei februarie 2011-iunie 2012 și penalități de întârziere, apare ca rămasa fără obiect, urmând a fi respinsa ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge ca rămasă fără obiect cererea formulată de reclamanta S. R. DE RADIODIFUZIUNE cu sediul în București, .. 60-64, Sector 1 în contradictoriu cu pârâta .. cu sediul în Bârlad, ., ., ., Jud. V..

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Bârlad sub sancțiunea nulității.

Pronunțată în ședință publică, azi, 10.03.2014.

PREȘEDINTEGREFIER

C. DARIEALINA V.

Red. C.D. 24.03.2014

TEHNORED. A.V. 24.03.2014

EX.4

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 691/2014. Judecătoria BÂRLAD