Evacuare. Sentința nr. 2484/2014. Judecătoria BÂRLAD
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2484/2014 pronunțată de Judecătoria BÂRLAD la data de 21-10-2014 în dosarul nr. 3415/189/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BÂRLAD
JUDB
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 2484/2014
Ședința publică de la 21 Octombrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE G. B.
Grefier C. M.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe reclamant . PUBLICE SA BÂRLAD cu sediul în Bârlad, ., jud.V. și pe pârât M. L. domiciliată în Bârlad, ., ., jud.V., având ca obiect evacuare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă - reclamant - . PUBLICE SA BÂRLAD prin cons.jr.A.B., lipsind: - pârât - M. L..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care;
Reprezentanta delegației depune împuternicirea de reprezentare juridică la dosar.
Instanța pune în discuție competența de soluționare a cererii.
Reprezentanta reclamantei precizează că instanța este competentă sub toate aspectele să soluționeze cererea.
Verificînd în temeiul art.131 cod pr.civilă competența de soluționare a cererii, instanța constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze priicina în temeiul art.94 pct.1 lit.d cod pr.civilă, rap.la art.107 cod pr.civilă.
Instanța acordă cuvîntul pe propunere de probe:
Reprezentanta reclamantei solicită în probă înscrisurile depuse.
Instanța încuviințează pentru reclamantă proba cu înscrisuri, ca fiind admisibilă și concludentă cauzei.
Instanța ia act că pîrîta nu a formulat întîmpinare în temeiul disp.art.205 cod pr.civilă.
Nemaifiind alte cereri formulate de soluționat și acte de depus în temeiul art. 244 al. 1 Cod procedură civilă declară închisă cercetarea judecătorească și întrucât cercetarea judecătorească a avut loc în ședința publică instanța apreciază că publicitatea dezbaterilor este asigurată în ședința publică de astăzi, motiv pentru care declară deschise dezbaterile asupra fondului, acordând cuvântul:
Reprezentanta reclamantei solicită admiterea cererii așa cum a fost formulată, evacuarea pîrîtei titulara contractului împreună cu copii din imobilul proprietatea reclamantei și obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată.
În temeiul art. 394 C.pr.civ. instanța declară dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA :
În urma deliberării în secret în Camera de Consiliu, conform art. 395C.pr.civ., a adoptat următoarea hotărâre:
I. Procedura de judecată
A. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 06.08.2014 sub număr de dosar_ repartizat in mod aleatoriu spre competentă soluționare completului C. civil 2, reclamanta . Publice Sa Bârlad a chemat în judecată pe pârâta M. L., titularul contractului de închiriere, solicitând evacuarea pârâtei împreună cu V. V. și V. G. din locuința situată în Bârlad, ., ., jud. V..
În fapt, reclamanta a arătat că, în calitate de titular al dreptului de administrare al spațiului locativ de stat, a închiriat pârâtei spațiul locativ prin contractul nr. 305 din 03.03.2011, ce a expirat la data de 31.12.2011. La data de 01.01.2012 pârâta M. L. a prelungit contractul de închiriere prin actul adițional nr. 1 valabil până la data de 31.12.2012. După expirarea acestei perioade contractuale contractul de închiriere a fost prelungit din nou prin catul adițional nr. 2 cu începere de la data de 01.01.2012 până la data de 31.12.2013. Susține că la expirarea termenului de închiriere locatarul putea prelungi contractul de închiriere, dacă locatarul cererea în scris prelungirea și dacă acesta își achita chiria la data stabilită în contract. Arată că de la data expirării termenului convenit, pârâta ocupă spațiul locativ fără titlu, fără contract de închiriere.
În drept, reclamanta a invocat art. 1809, art. 1830, art. 1831 C. civ. și art. 25 alin. 2 din Legea 114/1996.
Acțiunea a fost timbrată cu 100 lei, potrivit OUG 80/2013 privind taxele judiciare de timbru
B. Întâmpinare
Pârâta nu a depus întâmpinare și nici nu s-a prezentat în fața instanței pentru arăta probele și mijloacele de apărare.
C. Probe
Reclamanta a atașat cererii de chemare în judecată copii de pe înscrisuri, respectiv situația facturilor neîncasate, fișa de cont pentru operații diverse-fond locativ, Contract de închiriere nr. 305 din data de 03.03.2011, actul adițional nr. 1 la contractul de închiriere, Actul adițional nr. 2 la contractul de închiriere.
În prezenta cauză a fost administrată proba cu înscrisurile de la dosar.
II. În fapt:
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
Între reclamanta S.C. C. de Utilități Publice SA Bârlad și pârâta M. L. a fost încheiat, la data de 03.03.2011 contractul de închiriere pentru suprafețele cu destinația de locuință nr. 305, prin care, începând cu data de 01.01.2011 și până la 31.12.2011, reclamanta s-a obligat să asigure folosința locuinței situată în Bârlad, Trestiana, nr.6, ., jud. V., iar pârâta M. L. să plătească chiria lunară în cuantum de 110,50 lei până la data de 10 a lunii în curs pentru luna scadentă.
Prin actul Adițional nr. 1, contractul de închiriere a fost prelungit pentru 1 na de zile, cu începere de la data de 01.01.2012 până la data de 31,.12.2012.
Prin actul adițional nr. 2, contractul de închiriere a fost prelungit cu începere de la data de 01.01.2013 până la data de 31.12.2013.
Titularul contractului de închiriere locuiește, în imobil împreună cu familia sa, respectiv cu V. V. și V. G., conform fișei locative.
Pârâta nu și-a îndeplinit obligația de plată a chiriei, astfel, cum s-a obligat prin angajamentul de plată.
III. În drept:
Potrivit art. 3 din Legea 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii 287/2009 C. civil, actele și faptele juridice încheiate ori, după caz săvârșite înainte de . Codului civil nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, săvârșirii ori producerii lor.
Deși prezenta acțiune este înregistrată pe rolul instanței la data de 06.08.2014, întrucât contractul invocat de reclamantă este încheiat înainte de . Noului cod civil (01 .10.2011) sunt incidente dispozițiile legii sub imperiul căruia a fost încheiat.
Așadar, în soluționarea prezentei cauze sunt incidente următoarele texte de lege:
Potrivit art. 969 Cod civil, convențiile legal încheiate reprezintă legea părților, neexecutarea acestuia antrenând răspunderea contractuală a părții care nu și-a executat, din culpă, obligațiile contractuale.
Articolul 970 din același cod, conform căruia convențiile trebuie executate cu bună-credință.
Art. 1436 C. civ. stabilește că locațiunea făcută pentru un termen determinat încetează de la sine cu trecerea termenului, fără să fie trebuință de o prealabilă înștiințare.
În conformitate cu art. 1437 C. civ. după expirarea termenului stipulat prin contractul de locațiune, dacă locatarul rămâne și e lăsat în posesie, atunci se consideră locațiunea ca reînnoită, efectele ei însă se regulează după dispozițiile articolului relative la locațiunea fără termen.
Conform art. 1810 Noul cod civil, dacă după împlinirea termenului, locatarul continuă să dețină bunul și să-și îndeplinească obligațiile fără vreo împotrivire din partea locatorului, se consideră încheiată o nouă locațiune, în condițiile celei vechi, inclusiv a garanțiilor.
Conform art. 129 din legea de punere în aplicare a codului civil, dispozițiile art. 1810 C.civ. sunt aplicabile în cazul tuturor contractelor de locațiune al căror termen se împlinește după . Codului civil
IV. Concluzia instanței:
Raportând textele de lege mai sus enunțate la situația de fapt reținută, instanța constată că, prezenta acțiune este întemeiată, pentru următoarele considerente:
Analizând dispozițiile legale invocate la secțiunea în drept, rezultă că, termenul de locațiune fiind determinat prin convenția părților, închirierea încetează de drept prin simpla trecere a termenului, fără să mai fie nevoie de o înștiințare prealabilă (art. 1436 alin. 1 C. civ).
Contractul de închiriere nr. 305 din data de 03.03.2011 a fost încheiat de părțile din prezenta cauză, pentru o perioadă de 1 an, fiind prelungit succesiv prin actul adițional nr. 1 și actul Adițional nr. 2, până la data de 31.12.2013.
Art. 3 alin. 2 din contract prevede că, la expirarea termenului de închiriere, chiriașul poate cerere reînnoirea contractului. Dacă părțile nu consimt asupra reînnoirii contractului de închiriere, locatarul este obligat să predea locuința la expirarea acestuia, în afara cazurilor expres prevăzute de lege. Rezultă că, prelungirea contractului de închiriere încheiat între părți este condiționată de o . împrejurări: acordul ambelor părți, la cererea chiriașului.
La acest moment, contractul de locațiune a încetat prin simpla împlinire a termenului, iar tacita relocațiune nu a operat, în condițiile art. 1810 Noul cod civil, întrucât nu s-a făcut dovada că, chiriașul și-a îndeplinit obligațiile de plată a chiriei.
Pentru aceste motive de fapt și de drept invocate, constatând că pârâta nu deține un titlu care să justifice folosința locuinței din care reclamanta solicită evacuarea, instanța va admite cererea de evacuare a pârâtei M. L. împreună cu V. V. și V. G. din locuința situată în loc. Bârlad, ., ., ..
Asupra cheltuielilor de judecată
Față de soluția la care a ajuns instanța în urma deliberării, având în vedere dispozițiile art. 453 C.pr.civ. care prevăd că partea care pierde procesul va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată, instanța urmează să admită cererea reclamantei privind acordarea cheltuielilor de judecată. În acest sens, pârâta M. L. va fi obligată la plata sumei de 100 lei reprezentând taxa judiciară de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
JUDECĂTORIA
HOTĂRĂȘTE:
1. Admite acțiunea formulată de reclamanta . Publice SA Bârlad cu sediul în Bârlad, ., jud. V. înmatriculată la Registrul Comerțului cu nr. J_, cod unic de înregistrare R18916672 în contradictoriu cu pârâta M. L. CNP:_ domiciliată în loc. Bârlad, ., ., ..
2. Dispune evacuarea pârâtei M. L. împreună cu V. V. și V. G. din locuința situată în loc. Bârlad, ., ., ..
3. Obligă pârâta M. L. să ramburseze reclamantei suma de 100 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
4. Numai cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, potrivit 466 raportat la art. 468 din Cod de procedură civilă. Cererea de apel va fi depusă la Judecătoria Bârlad.
5. Pronunțată în ședință publică astăzi, 21.10.2014.
Președinte, G. B. | ||
Grefier, C. M. |
Red./tehnored. B.G.
C.M. 07 Noiembrie 2014/ 4 ex.
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 1900/2014.... | Pretenţii. Sentința nr. 1082/2014. Judecătoria BÂRLAD → |
|---|








