Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii. Sentința nr. 3190/2014. Judecătoria BÂRLAD
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3190/2014 pronunțată de Judecătoria BÂRLAD la data de 10-12-2014 în dosarul nr. 4473/189/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BÂRLAD
JUDB
Sentința Civilă Nr. 3190/2014
Ședința publică de la 10 Decembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE: RĂDIȚA I.
Grefier: A. M. I.
Pe rol judecarea cauzei Civile privind pe petenta P. C. IBĂNEȘTI, cu sediul în . în contradictoriu cu intimatul-contravenient B. I. L., domiciliat în .. Ibănești, jud. V., având ca obiect înlocuire a sancțiunii amenzii cu sancțiunea muncă în folosul comunității.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reprezentant I. M. pentru petenta P. . intimatul-contravenient B. I. L..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care a învederat instanței că obiectul dedus judecății este înlocuire a sancțiunii amenzii cu sancțiunea muncă în folosul comunității; procedura de citare este legal îndeplinită cu părțile din proces; cauza se află la primul termen de judecată; intimatul-contravenient nu a depus întâmpinare; s-au verificat actele dosarului, după care ;
În temeiul art. 131 Cod procedură civilă instanța procedează la verificarea competenței Judecătoriei Bârlad în soluționarea cererii, constatând că, potrivit art. 7 alin. 1 din O.G. nr. 55/2002, este competentă general, material și teritorial să judece această pricină.
Reprezentantul petentei depune la dosar împuternicire de reprezentrare a Primăriei .. Mai depune la dosar un set de înscrisuri reprezentând procesul verbal de constatare a contravenției și Proiect de Hotărâre a Consiliului Local al comunei Ibănești nr.2345/09.12.2014 privind stabilirea domeniilor serviciilor publice și locul în care contravenienții vor presta activități în folosul comunității. Arată că nu a făcut acte de executare potrivit dispozițiilor legale împotriva contravenientului.
Interpelat reprezentantul petentei declară că nu mai are alte cereri de formulat.
Nemaifiind cereri de formulat și alte incidente de soluționat, în temeiul dispozițiilor art.392 Cod procedură civilă instanța deschide dezbaterile asupra fondului cauzei și dă cuvântul părții prezente.
Reprezentantul petentei, având cuvântul pe fondul cauzei, solicită admiterea cererii.
În temeiul dispozițiilor art. 394 Cod procedură civilă instanța declară dezbaterile închise și lasă cauza în pronunțare, după deliberare dându-se sentința de față:
INSTANȚA
Asupra cauzei de față ;
Cu nr.4473 din 19.09.2014 s-a înregistrat cererea prin care P. ., în contradictoriu cu contravenientul B. I. L., CNP_,cu domiciliul în . a solicitat înlocuirea amenzii aplicate prin procesul verbal de contravenție . nr._ din 18.03.2013, încheiat de Poliția Ibănești, cu muncă în folosul comunității.
În susținerea cererii reclamanta a motivat că amenda aplicată contravenientului nu au putut fi executată în termenul legal de 30 zile și că acesta nu are surse de venit. Organul de executare nu a depus nici un document din care să rezulte starea materială a contravenientului, faptul că acesta nu a putut fi executat din cauza lipsei resurselor materiale.
Contravenientul nu a depus întâmpinare și legal citat acesta nu s-a prezentat în instanță.
Potrivit art. 9 alin. 1,2 ,3,5,art.39 lit. ” a” din O.G. nr. 2/2001, art.1 din O.G. nr. 55/2002 așa cum a fost modificate,în cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile, de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, organul de executare va sesiza instanța de judecată pe a cărei rază teritorială are domiciliul contravenientul, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității, ținându-se seama de partea din amendă care a fost achitată.
În cauză nu s-a dovedit starea materială a contravenientului și faptul că s-a declanșat executare și că are surse de venit. Nefiind îndeplinite cerințele textelor sus menționate cererea se va respinge ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge cererea de înlocuire a sancțiunii amenzii cu sancțiunea muncă în folosul comunității, formulată de P. ., în contradictoriu cu contravenientul B. I. L., CNP_,cu domiciliul în . privind procesul verbal de contravenție . nr._ din 18.03.2013, încheiat de Poliția Ibănești.
Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea se depune la Judecătoria Bârlad.
Pronunțată în ședința publică din 10 dec.2014.
Președinte, RĂDIȚA I. | ||
Grefier, A. M. I. |
Red.R.I./16.12.2014
Tehnored. A.I.
4 ex./16 Decembrie 2014
| ← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 1769/2014. Judecătoria... | Pretenţii. Sentința nr. 793/2014. Judecătoria BÂRLAD → |
|---|








