Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u.. Sentința nr. 1862/2014. Judecătoria BÂRLAD
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1862/2014 pronunțată de Judecătoria BÂRLAD la data de 01-09-2014 în dosarul nr. 3346/189/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BÂRLAD
JUDB
Sentința civilă Nr. 1862
Ședința publică de la 01 Septembrie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE E. B.
Grefier L. G.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe creditoarea ., cu sediul în București, ., sector 1, cu nr. de ordin în Registrul Comerțului J_, C. RO_, prin avocat B. O., domiciliat în R., .. 61, jud N., în contradictoriu cu debitoarea ., cu sediul în ., având ca obiect ordonanță de plată - art.1013 C. ș.u.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsind:
- reclamant - . SA
- pârât - .
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, că procedura este legal îndeplinită; s-a solicitat judecata în lipsă; au fost verificate actele și lucrările dosarului de președintele de complet, după care:
Având în vedere că este primul termen la care părțile sunt legal citate, în temeiul art. 131 Cod proc. civ. instanța procedează la verificarea competenței Judecătoriei Bârlad în soluționarea cererii, constatând că, potrivit art.1027 C.pr.cv., rap.la art. 94 pct. 1lit.j Cod proc. civ. și art.107C.pr.civ., este competentă general, material și teritorial să judece această pricină.
În baza art. 258 Cod proc. civ., rap. la art. 255 C.pr.civ., încuviințează pentru reclamantă proba cu înscrisuri pe care o apreciază utilă, pertinentă și admisibilă.
Instanța constată că pârâul nu a depus întâmpinare, nu a invocat excepții, motiv pentru care urmează să fie decăzut din dreptul de a mai propune probe și de a invoca excepții potrivit prevederilor art. 208 alin.2 C.pr.civ.
În temeiul art. 238 Cod proc. civ. instanța estimează durata cercetării procesului pentru 30 de zile.
Având în vedere lipsa părților legal citate și faptul că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, potrivit disp.art. 411 al.2 C.pr.civ., în temeiul dispozițiilor art. 394 Cod proc. civ. instanța declară dezbaterile închise și lasă cauza în pronunțare, după deliberare dându-se sentința de față:
INSTANȚA
Deliberând asupra prezentei cauze civile, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Bârlad la data de 05.08.2014, sub nr._ creditoarea S.C. ButanGas S.A. a chemat în judecată pe debitoarea S.C. P. G. S.R.L., solicitând instanței ca prin emiterea unei ordonanțe de plată să dispună obligarea acesteia la plata sumei de 1337,08 lei reprezentând contravaloarea facturii privind butelii livrate în baza Contractului nr. 505/10.05.2010 și plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii creditoarea a arătat că între aceasta și debitoare s-a încheiat Contractul nr. 505/10.05.2010, având ca obiect distribuție, livrare butelii cu GPL. Aceasta a mai arătat că în baza acestui contract, semnat și ștampilat de ambele părți, au fost livrate butelii cu GPL către debitoare, iar aceasta ar fi trebuit să achite facturile eliberate conform contractului, anexate cererii, însă debitoarea nu le-a achitat în întregime.
Creditoarea a precizat că debitoarei i s-a comunicat o somație prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, însă nu a înțeles să achite debitul restant. Ca atare, sunt îndeplinite condițiile art. 1013 din Codul de procedură civilă, fiind vorba despre o creanță certă, lichidă și exigibilă.
Ca temei legal al acțiunii, creditoarea a invocat prevederile art. 1013-1024 Cod procedură civilă.
Creditoarea a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri și a depus în copie, următoarele: somație de plată cu confirmare de primire (f. 3-4, f. 12), Contract de livrare, distribuție cu transport ButanGas România SA nr. 505/10.05.2010 (filele 5-9), proces-verbal de primire-predare în custodie (fila 10), fișă parteneri (fila 13), facturi (f. 14-15).
Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 200 lei, conform art. 6 alin. 2 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.
Debitoarea nu a depus întâmpinare.
Instanța a încuviințat pentru creditoare proba cu înscrisurile depuse la dosar.
Analizând cererea introdusă pentru emiterea ordonanței de plată, instanța reține următoarele:
Între părți a fost încheiat la data de 10.05.2010 Contractul de livrare, distribuție cu transport ButanGas România SA nr. 505, având ca obiect vânzarea fără condiții de exclusivitate din partea vânzătorului a gazului petrolier lichefiat, în butelii pentru utilizare casnică în zona definită în contract. Raporturi contractuale dintre părți au continuat și prin emiterea de facturi în considerarea cărora creditoarea a livrat mărfuri. Sunt atașare la dosar două facturi, una cu nr._/31.07.2011, în valoare de 817,06 leu și cea de-a doua, cu nr._/31.12.2011, în valoare de 1020,02 lei, din cele două facturi rămânând de achitat un rest de 1337,08 lei.
Creditoare a încercat soluționarea pe cale amiabilă a litigiului notificând debitoarea pentru achitarea sumelor datorate (f. 3-4, f.12), însă debitoarea nu a dat curs solicitării de plată a debitului.
Potrivit art. 1013 din Codul de procedură civilă, procedura ordonanței de plată „se aplică creanțelor certe, lichide și exigibile constând în obligații de plată a unor sume de bani care rezultă dintr-un contract civil, inclusiv din cele încheiate între un profesionist și o autoritate contractantă, constatat printr-un înscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însușit de părți prin semnătură ori în alt mod admis de lege”.
Așadar, creanța trebuie să constea în plata unei sume de bani, să aibă caracter cert, lichid și exigibil și totodată trebuie să fie constatată printr-un înscris însușit de părți prin semnătură sau alt mod admis de lege.
În cauza de față, există un contract de distribuție încheiat între părți la data de 10.05.2010, respectiv Contractul de livrare, distribuție cu transport ButanGas România SA nr. 505. De asemenea au fost emise facturi în baza cărora s-au desfășurat relațiile comerciale dintre părți, două dintre ele fiind atașate la dosar (factura nr._/31.07.2011, în valoare de 817,06 lei și factura nr._/31.12.2011, în valoare de 1020,02 lei). Deși facturile nu sunt semnate sau ștampilate de către debitoare, instanța reține că ele au la bază voința concordantă a părților exprimată la momentul încheierii contractului. De asemenea, există la dosar dovada de primire de către debitoarea ., la data de 26.03.2014, a următoarelor documente: somație de plată, fișă partener, facturi și avize (f. 12). Mai mult, instanța va corobora aceste aspecte cu face dispozițiilor art. 1018 alin. 3 C. pr.civ., în sensul că va da eficiență prezumției de recunoaștere a pretențiilor creditoarei prin nedepunerea de către debitoare a întâmpinării.
Creanța pretinsă reprezintă o obligație patrimonială, ce are ca obiect plata unei sume de bani. În ceea ce privește caracterul cert, lichid și exigibil al creanței, instanța constată că cerințele art. 662 C.pr.civ. sunt îndeplinite. Astfel, caracterul cert al creanței rezultă din faptul că existența ei decurge din facturile ce au la bază Contractul de distribuție încheiat între părți și nu au fost contestate în vreun fel de debitoare. Creanța este determinată prin facturile fiscale depuse la dosar (f. 14-15). Totodată, creanța este exigibilă, obligația de plată fiind scadentă, facturile având ca date de emitere 31.07.2011, respectiv 31.12.2011.
Față de împrejurările cauzei, instanța va face aplicarea dispozițiilor art. 1018 alin. 3 C. pr.civ., în sensul că va da eficiență prezumției de recunoaștere a pretențiilor creditoarei prin nedepunerea de către debitoare a întâmpinării.
Având în vedere aceste aspecte, instanța va admite cererea creditoarei și va ordona debitoarei să achite creditoarei suma de 1337,08 lei reprezentând contravaloare mărfuri livrate și neachitate - butelii cu GPL. În scopul executării obligației de plată, în temeiul art. 1021 alin. 3 C. proc. civ., instanța va fixa un termen de plată de 30 de zile de la data comunicării hotărârii.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată, față de soluția la pronunțată în cauză, având în vedere dispozițiile art. 453 C.pr.civ. care prevăd că partea care cade în pretenții va fi obligată, la cererea celeilalte părți, să plătească cheltuielile de judecată, instanța urmează să admită cererea creditoarei privind acordarea cheltuielilor de judecată și va obliga debitoarea la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru.
În scopul executării obligației de plată, în temeiul art. 1021 alin. 3 C. proc. civ., instanța va fixa un termen de plată de 30 de zile de la data comunicării hotărârii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
ORDONĂ
Admite cererea pentru emiterea unei ordonanțe de plată formulată de creditoarea . SA, cu sediul în București, ., sector 1, cu nr. de ordin în Registrul Comerțului J_, C. RO_, prin avocat B. O., domiciliat în R., .. 61, jud. N., în contradictoriu cu debitoarea ., cu sediul în ..
Ordonă debitoarei ca în 30 de zile de la data comunicării prezentei ordonanțe să plătească creditoarei suma de 1337,08 lei cu titlu de debit principal (contravaloare butelii cu GPL) cf. facturilor nr._ din data de 31.07.2011, respectiv nr._ din data de 31.12.2011.
Obligă debitoarea la plata către creditoare a sumei de 200 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă de timbru.
Împotriva prezentei se poate formula cerere în anulare în termen de 10 zile de la comunicare, cerere ce se va depune la Judecătoria Bârlad.
Executorie.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 01.09.2014.
Președinte, E. B. | ||
Grefier, L. G. |
Red. E.B./01.09.2014
Tehnored./L.G. 01 Septembrie 2014/ 4 ex.
| ← Pretenţii. Sentința nr. 877/2014. Judecătoria BÂRLAD | Plângere contravenţională. Sentința nr. 2952/2014.... → |
|---|








