Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2688/2014. Judecătoria BÂRLAD

Sentința nr. 2688/2014 pronunțată de Judecătoria BÂRLAD la data de 05-11-2014 în dosarul nr. 2733/189/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BÂRLAD

JUDB

Sentința Civilă Nr. 2688/2014

Ședința publică de la 05 Noiembrie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE D. E. J.

Grefier G. C.

Pe rol judecarea cauzei Civile privind pe reclamanta . SUCURSALA BÂRLAD, cu sediul în Bârlad, .. 1, jud.V. și pe pârâtul F. M., cu domiciliul în C., M., jud.V., având ca obiect cerere de valoare redusă.

La apelul nominal făcut în ședința din Camera de Consiliu au lipsit părțile.

Procedura fără citarea părților, în conformitate cu dispozițiile art.1029 Cod proc.civilă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că în temeiul art.1030 Cod proc.civilă s-a fixat termen pentru pronunțare și redactarea hotărârii la data de 05 Noiembrie 2014 ; au fost verificate actele și lucrările dosarului de către președintele de complet, după care:

INSTANȚA

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 01 iulie 2014 sub număr de dosar_, reclamanta S.C. A. S.A. V., prin prin Sucursala Bârlad, a solicitat ca pe calea procedurii cererii cu valoare redusă prevăzută de art. 1025-1032 C.proc. civ. (Legea 134/2010 privind codul de procedură civilă), ca pârâtul F. M. să fie obligat la plata sumei de 825,25 lei reprezentând contravaloare servicii apă-canal prestate și neachitate, penalități de întârziere în cuantum de 162,13 lei, precum și la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea în fapt a cererii formulată pe formularul de cerere, reclamanta a arătat că, prin HCLM nr. 34/2009, Consiliul Local M. a concesionat serviciile de alimentare cu apă și canalizare din M. operatorului regional S. C. A. S.A., că, începând cu 1 februarie 2011 S. C. A. S.A prin Punctul de lucru M. a prestat servicii în domeniul apă-canalizare pârâtului, însă acesta din urmă a înțeles să achite aceste servicii până în luna iunie 2012, inclusiv, iar începând cu luna iulie 2012 și până în luna mai 2014 a refuzat să le achite, că pârâtul nu a contestat facturile de consum pentru lunile menționate și nici nu le-a achitat, astfel că, a calculat penalități de întârziere în cuantum de 162,13 lei, că deși pârâtul a fost convocat la conciliere directă în vederea soluționării pe cale amiabilă a litigiului, prin adresa nr.96 din 15 februarie 2013 acesta nu și-a îndeplinit obligația.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1270, 1272, 1516, 1523 C.civ., prevederile Legii 51/2006, Legea 241/2006, art. 228-229 din Ordinul 88/2007 a președintelui ANRSC - Regulamentul cadru al serviciului de alimentare cu apă și de canalizare, art. 228-229 din Regulamentul serviciului de alimentare cu apă și canalizare a Municipiului Bârlad, aprobat prin HCLM Bârlad nr. 23/2008.

Cererea de chemare în judecată a fost timbrată cu taxa de timbru în cuantum de 50 lei, în conformitate cu art. 6 din OUG 80 /2013 privind taxele judiciare de timbru.

În temeiul art. 411 Cod procedură civilă a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Prin formularul de cerere reclamanta a solicitat ca soluționarea cauzei să se facă fără dezbateri orale.

Pârâtul nu a depus formularul de răspuns și nu a răspuns instanței prin alt mijloc în termen de 30 de zile de la primirea comunicării.

Reclamanta a depus la dosar, în dovedirea cererii copii de pe înscrisuri, certificate pentru conformitate cu originalul.

În cauză a fost administrată proba cu înscrisurile depuse la dosar.

Procedura cu privire la prezenta cerere cu valoare redusă s-a desfășurat în camera de consiliu, fără citarea părților, în conformitate cu dispozițiile art. 1029 Cod procedură civilă.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoare:

Începând cu data de 1 februarie 2011, reclamanta a prestat pârâtului servicii în domeniul apă canal, iar acesta a înțeles să le achite numai până în luna iunie 2012, iar pentru perioada iulie 2012 și până în luna mai 2014 deși a beneficiat de aceste servicii a refuzat să le achite.

Între reclamanta S.C. A. S.A. și pârâtul F. M., s-a încheiat Contractul de furnizare/prestare a serviciului de apă și canalizare nr._ din 31 iulie 2012.

Ca urmare a prestării serviciilor de apă și canalizare, reclamanta a emis facturi fiscale, astfel cum rezultă din situația debitului depus la dosar, în cuantum total de 825,25 lei.

Pentru neîndeplinirea obligațiilor de către pârât, reclamanta a calculat penalități de întârziere aferente facturilor, în cuantum de 162,13 lei.

Potrivit art. 1270 alin.1 Cod civil, Legea nr.287/2009 ,, contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante ,,, iar potrivit art.1272 alin.1 Cod civil, Legea nr.287/2009 ,, contractul valabil încheiat obligă nu numai la ceea ce este expres stipulat, dar și la toate urmările pe care legea, obiceiul sau echitatea le dă obligației, după natura sa,, .

Raportând textele de lege mai sus enunțate la situația de fapt reținută, instanța constată că în cauză sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile contractuale, motiv pentru care prezenta acțiune este întemeiată va fi admisă pentru următoarele considerente:

Contractul încheiat între reclamantă și pârât este unul sinalagmatic, drepturile și obligațiile născute în patrimoniul părților fiind reciproce. Astfel, reclamanta și-a asumat obligația de prestare a serviciilor de apă și canalizare, iar pârâtul F. M. de plată a contravalorii prestării acestor servicii de către reclamantă.

Reclamanta și-a executat obligația, aspect necontestat de către pârât, dar acesta nu și-a îndeplinit obligația corelativă de a plăti contravaloarea facturilor emise în perioada iulie 2012-mai 2014 ceea ce a condus la acumularea un debit în cuantum de 825,25 lei, potrivit facturii fiscale depuse la dosar și fișei contabile.

Întrucât în materia răspunderii contractuale, debitorul este prezumat a fi în culpă, odată ce creditorul face dovada îndeplinirii obligației sale, fiind în sarcina debitorului să facă dovada plății, fiind îndeplinite și celelalte condiții necesare pentru angajarea răspunderii civile contractuale (fapta prejudiciabilă – neîndeplinirea de către pârâtă a obligației asumate prin contract, prejudiciul – faptul că reclamanta a fost lipsită de folosința sumelor de bani cuvenite la scadența fiecărei facturi și raportul de cauzalitate), instanța va dispune obligarea pârâtului la plata sumei de 825,25 lei cu titlu de debit principal, reprezentând contravaloarea serviciilor apă-canal furnizate si facturate cf. facturii depuse la dosar.

În ceea ce privește plata penalităților de întârziere, instanța constată că potrivit art.15 al. 2 din contract, părțile au convenit ca în caz de neplată a facturilor în termen de 30 zile de la data scadenței să se perceapă penalități de întârziere egale cu nivelul dobânzilor datorate pentru neplata a termen a obligațiilor bugetare, care nu pot depăși cuantumul debitului.

Potrivit art. 120 alin. 7 din O.G. 92/2003 – Codul de procedură fiscală, nivelul dobânzii de întârziere este de 0,04% pentru fiecare zi de întârziere. Întrucât calculul făcut de reclamantă respecta dispozițiile legale în vigoare dar și prevederile contractuale, în baza principiului libertății contractuale dar și al disponibilității, instanța va admite capătul de cerere privitor la plata penalităților de întârziere în cuantum de 162,13 lei.

În ceea ce privește cheltuielile de judecată, față de soluția la pronunțată în cauză, având în vedere dispozițiile art. 1031 alin. 1 Cod de procedură civilă care prevăd că partea care cade în pretenții va fi obligată, la cererea celeilalte părți, să plătească cheltuielile de judecată, instanța urmează să admită cererea reclamantei privind acordarea cheltuielilor de judecată și va obliga pârâtul la plata sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea în despăgubiri contractuale formulată pe calea procedurii cererii de valoare redusă de reclamanta S.C. A. S.A. V. prin Sucursala Bârlad cu sediul în Bârlad, .. 1, înmatriculată la registrul comerțului cu nr. J_, CUI_, IBAN RO93BTRL03801202H0541601 în contradictoriu cu pârâtul F. M., cu domiciliul în C., M., jud.V..

Obligă pârâtul la plata către reclamantă a următoarelor sume:

- 825,25 lei reprezentând contravaloare servicii apă-canal prestate și neachitate în perioada iulie 2012-mai 2014;

- penalități de întârziere în cuantum de 162,13 lei;

Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Bârlad.

Prezenta hotărâre este executorie.

Dată în camera de consiliu și pronunțată în ședință publică din 5 noiembrie 2014.

Președinte,

D. E. J.

Grefier,

G. C.

Red.D.E.J.

Tehnored.G.C.

4 ex./10 Noiembrie 2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2688/2014. Judecătoria BÂRLAD