Pretenţii. Sentința nr. 877/2014. Judecătoria BÂRLAD
| Comentarii |
|
Sentința nr. 877/2014 pronunțată de Judecătoria BÂRLAD la data de 31-03-2014 în dosarul nr. 4873/189/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BÂRLAD
JUDB
SENTINȚA CIVILĂ 877/2014
Ședința publică de la 31 Martie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE: D. C.
GREFIER: D. C. H.
Pe rol judecarea cauzei civile formulată de reclamantul T. G. domiciliat în Bârlad . B, jud. V. în contradictoriu cu pârâtul G. R. domiciliat în Bârlad . jud. V. având ca obiect pretenții PÂNĂ LA 10.000 LEI.
La apelul nominal făcut în ședința publică la prima strigare a cauzei au răspuns reclamantul T. G. personal și martorul C. F. I. lipsă fiind pârâtul G. R. și martorul B. S..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că:
- dosarul are ca obiect pretenții;
- la dosar s-a depus procesul verbal de îndeplinire a mandatului de aducere emis pentru martorul C. F. I.;
- apărătorul pârâtului av. C. I. a depus la dosar prin serviciul registratură cerere de strigare a cauzei la sfârșitul ședinței de judecată;
Interpelat, reclamantul T. G. arată că nu se opune lăsării cauzei la sfârșitul ședinței de judecată.
La apelul nominal, făcut în ședința publică la sfârșitul ședinței de judecată au răspuns reclamantul T. G. personal și asistat de avocat ales P. E. și martorul C. F. I. lipsă fiind pârâtul G. R. și martorul B. S..
Apărătorul reclamantului, avocat P. E. depune la dosar înscrisuri cu privire la faptul că martorul B. S. încuviințat pentru reclamant se află în străinătate. Solicită înlocuirea martorului B. S. cu martorul A. A. – M..
Instanța față de motivele invocate de reclamant referitoare la neprezentarea martorului încuviințat B. S., apreciază că sunt îndeplinite condițiile pentru înlocuirea sa, motiv pentru care admite cererea și dispune înlocuirea martorului B. S. cu martorul A. A. – M..
Se audiază martorii A. A. – M. și C. F. I. sub prestare de jurământ declarațiile acestora fiind consemnate în proces verbal și atașate la dosarul cauzei.
Apărătorul reclamantului T. G., avocat P. E. arată că renunță la administrarea probei cu interogatoriul pârâtului G. R..
Instanța ia act că reclamantul T. G. renunță la administrarea probei cu interogatoriul pârâtului G. R..
Nemaifiind cereri de formulat și probe de administrat, instanța se socotește lămurită, declară încheiată cercetarea procesului și acordă cuvântul părților prezente asupra fondului cauzei.
Având cuvântul pe fondul cauzei, apărătorul reclamantului arată că din toate probele administrate rezultă cu certitudine că între părți a existat o altercație. Reclamantul a fost lovit de către pârât și în urma loviturii reclamantului i s-a tumefiat un ochi. Din acest motiv reclamantul T. G. nu a putut merge la serviciu. A fost formulată o plângere penală în urma acestei altercații iar în urma acestei plângeri s-a stabilit faptul că pârâtul l – a lovit pe reclamant aplicându – i – se pârâtului o amendă de 200 lei. Ulterior, reclamantul T. G. a formulat prezenta acțiune în pretenții civile, întrucât s – a simțit lezat să fie bătut în fața copiilor din cartier. Reclamantul a suferit și un prejudiciu material întrucât nu a putut merge la serviciu. Acțiunea formulată de reclamant este întemeiată și a fost dovedită. Solicită admiterea acțiunii formulată și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată. Depune la dosar chitanța privind plata onorariului de avocat.
Considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, în temeiul art. 394 alin. 1 cod procedură civilă instanța închide dezbaterile și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra prezentei cauze civile, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Bârlad la data de 08.10.2013 sub nr._, reclamantul T. G. a chemat în judecată pe pârâtul G. R. solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 5000 lei cu titlu de daune morale, pentru faptul că a fost lovit de acesta în ziua de 08.06.2012, săvârșind infracțiunea de lovire sau alte violențe, în urma căruia i s-a aplicat o amendă administrativă, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că, la data de 08. 06.2012 se afla pe . proprietate personală când a fost lovit de către pârâtul G. R. cu pumnul în zona fețe. A formulat plângere la P. de pe lângă Judecătoria Bârlad,, plângere care a format obiectul dosarului penal nr. 3023/P/2012 în care s-au efectuat cercetări iar pârâtul a fost scos de sub urmărire penală în baza art. 18 ind. 1 C.pen., aplicându-i-se o amendă administrativă. În această modalitate, latura civilă a rămas nesoluționată.. Reclamantul solicită daune morale de la pârât deoarece a avut ochiul vânăt aproape o lună de zile, timp în care a fost văzut de foarte multă lume. Lucrează într-un salon de frizerie, unde are zilnic mulți clienți. În momentul săvârșirii faptei, erau prezenți și membrii familie sale, respectiv soția și copiii, fiind pus într-o situație jenantă. Consideră reclamantul că imaginea sa a fost vătămată, iar daunele morale solicitate sunt modeste față de atingerea gravă care i-a fost adusă de către pârât.
Ca temei legal al acțiunii, petentul a invocat prevederile art. 1357, art. 1365 C. civ.
În probațiune, reclamantul a solicitat încuviințarea probei cu interogatoriul pârâtului, înscrisuri, proba testimonială cu martorii B. S. și I. A.. A depus la dosar: ordonanța nr. 821/II/2/2013 (f. 5), ordonanța nr. 3023/P/2012 (f.6-7), copie C.I.
Cererea este scutită de la plata taxei judiciare de timbru conform dispozițiilor art. 29 lit. i din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.
Pârâtul a depus întâmpinare (f.13) prin care a solicitat instanței respingerea acțiunii ca nefondată.
În motivarea în fapt întâmpinării pârâtul a arătat că ordonanța pronunțată în dosarul nr. 3023/P/2012 nu are autoritate de lucru judecat în fața instanței civile iar pârâtul trebuie să dovedească îndeplinirea condițiilor răspunderii civile delictuale respectiv: fapta ilicită, vinovăția, legătura de cauzalitate și prejudiciul suferit. Totodată, a solicitat suspendarea prezentei cauze până la soluționarea dosarului penal 4851/P/2013, având ca obiect plângerea formulată de pârât împotriva reclamantului pentru săvârșirea infracțiunilor de instigare la mărturie mincinoasă, denunțare calomnioasă și fals în înscrisuri sub semnătură privată. La data de 08.06.2012 între reclamant și pârât a avut loc un conflict datorită faptului că reclamantul este o persoană arogantă de rea credință și mergea cu viteză mare pe stradă punând în pericol cetățenii. Pârâtul nu l-a lovit pe reclamant, nu l-a jignit, doar i-a atras atenția în mod civiliza asupra comportamentului său. Pârâtul este o persoană în vârstă, serioasă. Totodată, pârâtul este foarte bolnav.
În motivarea în drept a întâmpinării, intimatul a invocat dispozițiile art. 150 și 205 C. proc. civ.
În probațiune, pârâtul a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, cu interogatoriul reclamantului precum și proba cu martorii C. A., C. F. I..
La dosar a fost atașat Dosarul penal nr. 3023/P/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad.
Analizând cererea de chemare în judecată, instanța reține următoarele:
Cu privire la cererea de suspendare a judecății formulată de pârât
Cf. art. 431 C.pr.civ., „Instanța poate suspenda judecata (…) 2. când s-a început urmărirea penală pentru o infracțiune care ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează să se dea, dacă legea nu prevede altfel”. În cauză, deși pârâtul a invocat faptul că se impune suspendarea cauzei pentru faptul că a formulat plângere penală în contra reclamantului pentru săvârșirea infracțiunilor de instigare la mărturie mincinoasă, denunțare calomnioasă și fals în înscrisuri sub semnătură privată, instanța reține că în primul rând pârâtul nu a făcut dovada formulării unei atare plângeri, nedepunând la dosar nici un înscris în acest sens. În al doilea rând, nu reiese că, chiar dacă există o astfel de plângere, în cauză s-ar fi dispus începerea urmăririi penale. În al treilea rând, pârâtul nu a invocat nici un motiv de natură să releve existența unei înrâuriri hotărâtoare asupra litigiului de față a soluției date dosarului penal ca urmare a plângerii pe care invocă că ar fi făcut-o în contra reclamantului.
Pentru aceste considerente, instanța urmează a respinge cererea pârâtului de suspendare a cauzei ca neîntemeiată.
Cu privire la cererea reclamantului de obligare a pârâtului la plata sumei de 5000 de lei cu titlu de daune morale
În fapt, la data de 08.06.2012 între reclamantul T. G. și pârâtul G. R. a avut loc un conflict spontan motivat de faptul că pârâtul i-a reproșat reclamantului că circula cu viteză prea mare pe stradă. În acest context, între cei doi au avut loc discuții în contradictoriu după care pârâtul, prin geamul mașinii reclamantului, l-a lovit pe acesta cu pumnul în față, învinețindu-i ochiul.
Reclamantul a formulat plângere penală împotriva pârâtului, prin ordonanța Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad nr. 3023/P/2012 acesta fiind scos de sub urmărire penală pentru infracțiunea prevăzută de art. 180 alin. 1 C.pen., în temeiul art. 18 ind. 1 C.pen aplicându-i-se totodată o amendă administrativă în cuantum de 200 de lei. Soluția a fost menținută, prin respingerea plângerii formulată la procurorul ierarhic superior cât și prin respingerea plângerii formulate împotriva soluției procurorului de netrimitere în judecată formulată în fața instanței. Organul de urmărire penală a reținut că deși reclamantul a fost lovit de către pârât cu pumnul peste față și ochiul i-a fost învinețit, fapta, în concret, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.
Pentru angajarea răspunderii civile delictuale a pârâtului trebuie întrunite cumulativ mai multe condiții prevăzute de art. 1357 alin. 1 C. civ., și anume: existența unei fapte ilicite, existența unui prejudiciu, existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu și existența vinovăției celui care a cazat prejudiciul.
În ceea ce privește fapta ilicită, instanța reține că în cauză aceasta constă în acțiunea pârâtului care l-a lovit pe reclamant cu pumnul, prin geamul mașinii acestuia. Existența faptei ilicite decurge din mijloacele de probă administrate în cauză. Astfel, din declarația martorului C. F. I., martorul pârâtului, reiese că pârâtul l-a lovit cu pumnul pe reclamant prin geamul mașinii. Totodată, existența unui conflict între reclamant și pârât reiese și din declarația martorei A. T., care a asistat la discuția în contradictoriu generată de faptul că pârâtul mergea cu viteză. Aceste declarații se coroborează cu cele reținute prin Ordonanța Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad nr. 3023/P/2012. Deși este adevărat că Ordonanța de scoatere de sub urmărire penală nu are autoritate de lucru judecat în fața instanței civile cu privire la existența faptei ilicite și a persoanei care a săvârșit-o, legea recunoscând autoritatea de lucru judecat în această privință doar pentru hotărârea judecătorească definitivă de soluționare a cauzei (ceea ce nu există în speță), în conformitate cu prevederile art. 28 din Codul de procedură penală, instanța reține că celor cuprinse în ordonanță trebuie să li se recunoască o valoare probatorie, de vreme ce este vorba despre un act emis de o autoritate publică, întocmit ca urmare a unor cercetări. Ca atare, de vreme ce mijloacele de probă administrate în fața instanței civile se coroborează cu cele cuprinse în Ordonanța mai sus menționată, în sensul că există fapta ilicită a pârâtului care l-a lovit pe reclamant cu pumnul, instanța reține că prima condiție a răspunderii civile delictuale în cauza e față este îndeplinită.
În ceea ce privește prejudiciul, instanța constată că în cauza dedusă judecății, prejudiciul constă în atingerea adusă onoarei reclamantului care, în urma agresiunii pârâtului, a trebuit să se afișeze în societate cu un ochi vânăt timp de aproximativ o săptămână. Aceste aspecte reies din declarația martorei A. A. M., martora reclamantului, care a relatat că l-a văzut pe reclamant cu ochiul vânăt și totodată, acesta i-a povestit că din acest motiv, de rușine, nu s-a mai dus la serviciu timp de o săptămână. Această declarație se coroborează cu declarația martorei A. A. M. ( sunt două martore distincte, cu același nume, ambele ale reclamantului) care a arătat că reclamantul T. G. nu s-a dus la serviciu fiindu-i rușine. De asemenea, prejudiciul produs reclamantului constă în starea de neplăcere cauzată de faptul că la incident a asistat familia sa, aspect care, cf. declarațiilor martorilor, le-a creat copiilor senzația că oricine își poate face dreptate
Pentru a fi angajată răspunderea civilă delictuală a pârâtului nu este suficient să existe o faptă ilicită și un prejudiciu, ci este necesar ca între faptă și prejudiciu să existe un raport de cauzalitate, în sensul că acea faptă a provocat acel prejudiciu. În această cauză, această condiție este îndeplinită. Astfel, între fapta pârâtului de a-l lovi cu pumnul pe reclamant, cu consecința învinețirii ochiului și prejudiciul constând în crearea unui sentiment de rușine există legătură de cauzalitate în mod indubitabil, care reiese din chiar materialitatea faptei. Totodată, legătura de cauzalitate reiese și din faptul că meseria reclamantului, de frizer, implică lucrul cu publicul, cu atât mai mult în acest context reclamantul având de înfruntat întrebările celor din jur, precum și interpretări date cu privire la motivul pentru care are ochiul vânăt.
Referitor la condiția vinovăției celui care a cauzat prejudiciul, instanța reține existența culpei pârâtului în lovirea reclamantului având în vedere atât situația de fapt reținută de către instanță, coroborată cu cele cuprinse în Ordonanța Parchetului nr. 3023/P/2012.
Cu toate că reclamantul a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 5000 de lei cu titlu de daune morale, instanța reține că acest cuantum este unul vădit excesiv. Prejudiciile patrimoniale pentru daune morale reprezintă consecințele dăunătoare suferite de către o persoană, care constau în dureri fizice sau psihice ale victimei, iar prevederile art. 1391 alin. 5 C. civ. rap. la dispozițiile art. 253 alin. 4 C. civ., consacră dreptul persoanei la repararea prejudiciului nepatrimonial ce i-a fost cauzat. Scopul admiterii unei acțiuni în răspundere civilă delictuală îl reprezintă acoperirea pagubei produse prin fapta ilicită, fără ca pe această cale să se realizeze o îmbogățire fără just temei a celui care pretinde repararea.
Despăgubirile trebuie să prezinte un raport rezonabil de proporționalitate cu atingerea adusă reputației, având în vedere, totodată, gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite, intensitatea și gravitatea atingerii adusă acestora. Este adevărat că aprecierea instanței cu privire la evaluarea daunelor morale este subiectivă, dar criteriile care stau la baza cuantumului despăgubirilor sunt obiective. Printre criteriile care trebuie avute în vedere se numără satisfacția echitabilă acordată victimei precum și împiedicarea realizării, continuării sau repetării faptelor dăunătoare.
Atât timp cât în cauză instanța a reținut că atitudinea pârâtului, de a-l lovi pe reclamant, a fost determinată într-o anumită măsură, de chiar comportamentul reclamantului, care a mers cu o viteză nepotrivită pe stradă (aspect confirmat de declarația martorei A. T.), deși fără consecință asupra existenței faptei ilicite în sine, nu poate să nu fie avută în vedere la stabilirea cuantumului despăgubirilor morale acordate. În aceste condiții, având în vedere și prevederile art. 1349 alin. 1 și 2 C. civ. care prevăd că orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune și să nu aducă atingere, prin acțiunile sau inacțiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane și că cel care având discernământ încalcă această îndatorire răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral, instanța va admite în parte cererea reclamantului de obligare a pârâtului la plata de daune morale, în limita sumei de 500 lei, care reprezintă, raportat la împrejurările cauzei, o reparare adecvată a prejudiciului moral cauzat de pârât, față de gradul de lezare a onoarei reclamantului.
Față de soluția la care a ajuns instanța în urma deliberării, având în vedere dispozițiile art. 451 alin. 1 C. proc. civ. și pe cele ale art. 453 alin. 2 C. proc. civ. care prevăd că atunci când cererea a fost admisă numai în parte, judecătorul va stabili măsura în care fiecare dintre părți poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată, instanța urmează să admită în parte cererea reclamantului privind acordarea cheltuielilor de judecată. În acest sens, pârâtul va fi obligat, la plata sumei de 250 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând jumătate din onorariul de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge ca neîntemeiată cererea pârâtului G. R. de suspendare a cauzei.
Admite în parte cererea formulată de reclamantul T. G. domiciliat în mun. Bârlad, ., CNP_, Jud. V. în contradictoriu cu pârâtul G. R., domiciliat în mun. Bârlad, . A, Jud. V. CNP_.
Obligă pârâtul la plata către reclamant a sumei de 500 lei reprezentând daune morale.
Obligă pârâtul la plata către reclamant a sumei de 250 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Bârlad sub sancțiunea nulității.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 31.03.2014.
PREȘEDINTE GREFIER
C. D. H. D.
Red. C.D
Tehnoredactat D.H. 4 ex/ 08 Aprilie 2014
| ← Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii.... | Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u..... → |
|---|
