Pensie întreţinere. Sentința nr. 1743/2014. Judecătoria BÂRLAD
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1743/2014 pronunțată de Judecătoria BÂRLAD la data de 03-07-2014 în dosarul nr. 1464/189/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BÂRLAD
JUDB
Sentința Civilă Nr. 1743/2014
Ședința publică de la 03 Iulie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. E. J.
Grefier G. C.
Pe rol judecarea cauzei Minori și familie privind pe reclamant P. G. D., domiciliat în Bârlad, ..4, ., ., jud. V. și pe pârât P. S. E., domiciliat în Bârlad, ., jud.V., având ca obiect pensie întreținere major.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că procedura de citare este legal îndeplinită, dosarul fiind la primul termen de judecată; despre faptul că s-au depus la dosar relații privind veniturile pârâtului comunicate cu adresa nr.2077 din 24.06.2014 ; s-au verificat actele și lucrările dosarului de către președintele completului de judecată, după care:
În temeiul art. 131 Cod proc. civilă, instanța procedează la verificarea competenței Judecătoriei Bârlad în soluționarea cererii, constatând că, potrivit art. 94 pct.1 lit.a Cod proc. civilă rap.la art.107 C., este competentă general, material și teritorial să judece cauza.
Instanța apreciază proba cu înscrisurile existente la dosarul cauzei, depuse de reclamant, ca fiind admisibilă și concludentă potrivit disp. art. 255 Cod de procedură civilă și o încuviințează potrivit disp. art. 258 Cod de procedură civilă.
Față de faptul că pârâtul nu a formulat probe și nu a depus întâmpinare, în temeiul art.254 Cod de procedură civilă decade pârâtul din dreptul de mai formula probe.
În temeiul art.238 Cod de procedură civilă, instanța estimează durata cercetării procesului cu finalitate la termenul de astăzi.
Constatând că s-au depus înscrisuri, inclusiv relații privind veniturile pârâtului, instanța se socotește lămurită, declară terminată cercetarea procesului în temeiul art.244 Cod de procedură civilă și fixează termen pentru dezbaterea fondului în ședința publică de astăzi.
În temeiul art.392 Cod de procedură civilă, instanța deschide dezbaterile asupra fondului cauzei.
Considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, în temeiul art.394 Cod de procedură civilă, instanța închide dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
Ulterior deliberării ;
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată la această instanță cu nr._ din 11 aprilie 2014, reclamantul P. G. D. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul P. S. E., pronunțarea unei hotărâri prin care să fie obligat pârâtul la pensie de întreținere întrucât deși este major se află în continuarea studiilor.
În motivarea în fapt a cererii, reclamantul a arătat că este fiul pârâtului P. S. E., că în prezent se află în continuarea studiilor, fiind elev în clasa a X-a la Liceul Tehnologic Special ,,Sf.E.” Huși, însă are și probleme de sănătate, iar mama lui nu-i poate acorda singură întreținere deoarece nu are loc de muncă și o are în întreținere și pe sora lui, P. A. E..
În dovedirea cererii, reclamantul a depus la dosar, în copie: act de identitate, adeverința nr. 423 din 10 martie 2014 emisă de Liceul Tehnologic Special ,,Sf.E.” Huși, sentința civilă nr.3192 din 4 noiembrie 2009 pronunțată de Judecătoria Bârlad, adeverință de asigurat emisă de CAS V., referat medical întocmit la data de 12 martie 2014 de Comisia Expertiză V..
A făcut precizarea că pârâtul este salariat la S.C.CUP Bârlad.
A solicitat proba cu înscrisuri.
Pârâtul nu a formulat întâmpinare și nu a îndeplinit alte acte de procedură.
Instanța a încuviințat proba cu înscrisuri.
Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, se rețin următoarele:
Reclamantul P. S. E. este fiul pârâtului P. G. D., născut la data de 11 aprilie 1995.
La data de 11 aprilie 2013, reclamantul P. S. E. a devenit major, iar potrivit adeverinței nr. 423 din 10 martie 2014 emisă de Liceul Tehnologic Special,,Sf.E.” Huși, acesta frecventează cursurile de zi pentru anul de învățământ 2013- 2014 fiind elev în clasa a X-a, calificare,, construcții”.
Pârâtul o are în întreținere și pe minora P. A. E..
Prin sentința civilă nr.3192 pronunțată la data de 4 noiembrie 2009 de Judecătoria Bârlad, pârâtul a fost obligat să plătească celor doi copii minori rezultați din căsătoria lor, suma de 210 lei lunar, din care suma de 110 lei lunar pentru minorul P. G. D. și 100 lei lunar pentru minora P. A. E., începând cu data de 10 iunie 2009 și până la majoratul minorilor.
În prezent, P. G. D., reclamantul din prezenta cauză, a devenit major, însă se află în continuarea studiilor și are probleme de sănătate, așa cum rezultă din referatul medical întocmit la data de 12 martie 2014 de Comisia Expertiză V..
Din adeverința nr.2077 emisă la data de 24 iunie 2014 de S.C.CUP S.A. Bârlad rezultă că pârâtul este salariat și a obținut în ultimele șase luni un venit mediu net lunar în sumă de 804 lei.
În drept, pentru soluționarea acestei acțiuni, instanța va avea în vedere dispozițiile art. 524 Cod civil, Legea nr.287/2009, potrivit cărora are drept de întreținere numai cel care se află în nevoie, neputându-se întreține din muncă sau din bunurile sale.
Art. 499 alin. 3 Cod civil, Legea nr.287/2009 prevede că părinții sunt obligați să întrețină pe copilul devenit major, dacă se află în continuarea studiilor, până la terminarea acestora, dar fără a depăși vârsta de 26 de ani.
În conformitate cu art. 529 Cod civil, Legea nr.287/2009, întreținerea este datorată potrivit cu nevoia celui care o cere și cu mijloacele celui care urmează a o plăti (alin. 1). Când întreținerea este datorată de părinte, ea se stabilește până la o pătrime din venitul său net lunar pentru un copil, o treime pentru doi copii și o jumătate pentru trei sau mai mulți copii. Cuantumul întreținerii datorate copiilor, împreună cu întreținerea datorată altor persoane, potrivit legii, nu poate depăși jumătate din venitul net lunar al celui obligat
Art. 530 din Codul civil (Legea nr. 287/2009), reglementează modalitățile de executare, astfel:
(1) Obligația de întreținere se execută în natură, prin asigurarea celor necesare traiului și, după caz, a cheltuielilor pentru educare, învățătură și pregătire profesională.
(2) Dacă obligația de întreținere nu se execută de bunăvoie, în natură, instanța de tutelă dispune executarea ei prin plata unei pensii de întreținere, stabilită în bani.
(3) Pensia de întreținere se poate stabili sub forma unei sume fixe sau într-o cotă procentuală din venitul net lunar al celui care datorează întreținere. Dispozițiile art. 529 alin. (2) și (3) rămân aplicabile.
Reclamantul este elev în clasa a de Liceul Tehnologic Special,,Sf.E.” Huși, acesta frecventează cursurile de zi pentru anul de învățământ 2013- 2014 fiind elev în clasa a X-a, calificare ,,construcții”, are probleme de sănătate, iar din actele dosarului nu rezultă că ar avea venituri proprii din care ar putea să se întrețină.
În condițiile arătate, se apreciază că reclamantul se află în stare de nevoie, astfel că se impune ca pârâtul să contribuie la întreținerea acestuia.
Pentru considerentele de mai sus, cererea formulată de reclamant este întemeiată, urmând să fie admisă.
În consecință, se va dispune obligarea pârâtului să plătească reclamantului, fiul său major, născut la data de 11 aprilie 1995, pensie de întreținere în cuantumul prevăzut de. art.529 din Codul civil (Legea nr. 287/2009), începând cu data înregistrării cererii, 14 aprilie 2014, conform disp.art.532 alin.1 din Codul civil și până la terminarea studiilor, dar nu mai târziu de împlinirea de către acesta a vârstei de 26 ani, luând în calcul luînd ca baza de calcul veniturile medii nete obținute de pârât în ultimele șase luni la locul său de muncă și ținând cont că o are în întreținere și pe minora P. A. E. căreia îi plătește lunar suma de 100 lei.
În baza art.453 alin.1 Cod proc.civilă, pârâtul va fi obligat la plata cheltuielilor de judecată efectuate de reclamant în cauză reprezentând taxă de timbru.
Cererea a fost legal timbrată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea pensie de întreținere major formulată de reclamantul P. G. D., CNP_, domiciliat în Bârlad, ..4, ., ., jud. V. în contradictoriu cu pârâtul P. S. E., domiciliat în Bârlad, ., jud.V..
Obligă pârâtul P. S. E. să plătească reclamantului P. G. D., fiul său major,născut la data de 11 aprilie 1995, suma de 168 lei lunar cu titlu de pensie de întreținere începând cu data înregistrării cererii, 14 aprilie 2014 și până la finalizarea studiilor, dar nu mai târziu de împlinirea de către acesta a vârstei de 26 ani .
Obligă pârâtul să plătească reclamantului suma de 20 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicarea hotărârii. Cererea de apel va fi depusă la Judecătoria Bârlad.
Pronunțată în ședința publică din 3 iulie 2014.
Președinte, D. E. J. | ||
Grefier, G. C. |
Red.D.E.J.
Tehnored.G.C.
4 ex./08 Iulie 2014
| ← Pensie întreţinere. Sentința nr. 322/2014. Judecătoria BÂRLAD | Exercitarea autorităţii părinteşti. Sentința nr. 1390/2014.... → |
|---|








