Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Sentința nr. 2883/2014. Judecătoria BÂRLAD
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2883/2014 pronunțată de Judecătoria BÂRLAD la data de 19-11-2014 în dosarul nr. 27/189/2011
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BÂRLAD
JUDB
Sentința Civilă Nr. 2883/2014
Ședința publică de la 19 Noiembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. E. J.
Grefier G. C.
Pe rol judecarea cauzei Minori și familie privind pe reclamanta M. D. M., cu domiciliul în com. VIIȘOARA, . și pe pârâtul M. A., cu domiciliul în com. VIIȘOARA, ., având ca obiect partaj bunuri comune/lichidarea regimului matrimonial.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reclamanta - M. D. M. personal, lipsă fiind pârâtul - M. A..
Procedura legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că, prin încheierea de ședință din data de 30.03.2011, judecarea cauzei a fost suspendată în temeiul art.244 pct.1 Cod proc.civilă și că, potrivit referatului întocmit de grefă s-a dispus, din oficiu, repunerea pe rol a cauzei pentru constatarea perimării; au fost verificate actele și lucrările de la dosar de către președintele completului de judecată, după care:
Reclamanta precizează că ei nu mai locuiesc în țară și nu au mai făcut alte acte de procedură .
INSTANȚA
Asupra acțiunii civile de față introdusă de reclamanta pârâtă M. D. M., în contradictoriu cu pârâtul reclamant M. A., înregistrată pe rolul acestei instanțe cu nr._ din data de 05.01.2011;
Având în vedere că, din verificarea actelor de la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data de 30.03.2011, când cauza a fost suspendată în temeiul dispozițiilor art. 244 pct.1 Cod proc.civilă din vina părților care nu au făcut dovada că hotărârea de divorț este definitivă ;
Văzând că, în conformitate cu dispozițiile art.248 Cod procedura civilă, orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar si în contra incapabililor, dacă a rămas în nelucrare timp de un an, iar potrivit art.252 Cod procedură civilă perimarea se poate constata si din oficiu;
Constatând că de la data încheierii de suspendare prezenta cauză a rămas în nelucrare mai mult de un an din vina părților, neîndeplinindu-se nici un act de procedură în vederea judecării pricinii, instanța, în baza art.248 și urm C.p.civ., urmează a constata perimată acțiunea de față.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Constată perimată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta M. D. M., domiciliată în ., jud.V. în contradictoriu cu pârâtul M. A., cu același domiciliu.
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică 19 noiembrie 2014.
PREȘEDINTE GREFIER
D. E. J. G. C.
Red. D.E.J.
Tehnored.G.C.
2 ex./ 08 Decembrie 2014
| ← Exercitarea autorităţii părinteşti. Sentința nr. 3170/2014.... | Pensie întreţinere. Sentința nr. 322/2014. Judecătoria BÂRLAD → |
|---|








