Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 1451/2014. Judecătoria BÂRLAD
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1451/2014 pronunțată de Judecătoria BÂRLAD la data de 29-05-2014 în dosarul nr. 1976/189/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BÂRLAD
JUDB
Sentința civilă nr. 1451
Ședința publică din data de 29 mai 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE I. T.
Grefier VICTORIȚA T. C.
Pe rol soluționarea cererii de ordonanță președințială, în evacuare imobiliară, formulată de reclamanta G. M. (CNP-_), domiciliată în Bârlad, ., ., . G. S. M. (CNP-_), domiciliat la aceeași adresă.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la prima strigare a cauzei la ora 9, se prezintă pârâtul G. S. M. personal, martorul G. C., lipsind reclamanta.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că obiectul dedus judecății este acțiune în evacuare pe cale de ordonanță președințială, procedura de citare este legal îndeplinită; prin serviciul registratură la data de 28.05.2014 IJJ V. a depus la dosar procesul verbal privind executarea mandatului de aducere a martorului G. C.; prin cererea de la fila nr.15 a dosarului instanței, reclamanta a solicitat judecata în lipsă.
Interogat de instanță, pârâtul arată că nu este de acord cu acțiunea formulată de reclamantă, nu există motive pentru cerere de evacuare a sa din locuință.
Instanța acordă cuvântul pârâtului pentru propunerea de probe.
Pârâtul personal, arată că nu folosește probe în proces.
După depunerea jurământului, a fost ascultat martorul G. C., mărturia acestuia fiind consemnată și atașată la dosarul cauzei.
Cauza a fost lăsată la a doua strigare, în vederea prezentării reclamantei în instanță.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la a doua strigare a cauzei la ora 11,35, se prezintă pârâtul G. S. M. personal, lipsind reclamanta.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că obiectul dedus judecății este acțiune în evacuare pe cale de ordonanță președințială, procedura de citare este legal îndeplinită.
Interogat de instanță, pârâtul declară că nu mai are cereri de formulat și nu mai sunt alte incidente de soluționat, după care președintele deschide dezbaterile asupra fondului cauzei, conform art.392 C.pr.civ.
Pârâtul personal solicită respingerea acțiunii.
Considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, în temeiul art. 394 C.pr.civ, președintele închide dezbaterile.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată la instanță cu nr._ din 14.05.2014, reclamanta G. M. a chemat în judecată pe pârâtul G. S. M., solicitând ca, pe cale de ordonanță președințială, să se dispună evacuarea pârâtului din imobilul situat în Bârlad, ., ., .> În motivarea cererii, reclamanta a arătat că ea și pârâtul G. S. M. sunt soți și au locuința conjugală în Bârlad, ., ., . apartament ce este proprietatea reclamantei. Pârâtul consumă excesiv băuturi alcoolice și este agresiv fizic și verbal, atât față de reclamantă, cât și față de cei doi copii minori ai părților. Din cauza comportamentului violent al pârâtului, reclamanta a fost nevoită să plece din imobilul menționat, în imobilul în cauză rămânând pârâtul.
Cererea nu a fost motivată în drept.
În dovedirea cererii, reclamanta a depus la dosar, în copie, contractul de vânzare-cumpărare imobiliară autentificat cu nr. 2635/26.05.2008 la biroul notarului public F. L. din Bârlad; acte de stare civilă și a folosit proba cu interogatoriu și proba cu martori.
Reclamanta a timbrat cererea cu 20 lei taxă judiciară de timbru.
Pentru judecata cauzei, instanța a dispus citarea părților.
Pârâtul nu a formulat întâmpinare.
Prezent în instanță la termenul de judecată din 29.05.2014, pârâtul a arătat că nu este de acord cu cererea reclamantei.
Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, se rețin următoarele:
Prin contractul de vânzare-cumpărare imobiliară autentificat cu nr. 2635/26.05.2008 la biroul notarului public F. L. din Bârlad, reclamanta Vidinaru M., la acea dată necăsătorită, a cumpărat imobilul situat în Bârlad, ., ., . 2 camere și dependințe.
Ulterior, la data de 3.12.2012, reclamanta s-a căsătorit cu G. S. M. și din conviețuirea lor a rezultat minorul G. D. D., născut la data de 18.12.2012.
Potrivit susținerilor reclamantei, anterior căsătoriei ei cu pârâtul, reclamanta a mai avut încheiată o primă căsătorie și din prima ei căsătorie reclamanta are un alt copil, pe minorul S. R., născut la data de 14.06.2005.
Din copia cărții sale de identitate, rezultă că pârâtul G. S. M. are domiciliul în apartamentul proprietatea reclamantei, din Bârlad, ., ., .> Prin declarația dată în instanță, martorul G. C., audiat la propunerea reclamantei și care este tatăl pârâtului, a arătat că, în perioada căsătoriei lor, părțile au locuit în apartamentul proprietatea reclamantei, situat în Bârlad. Martorul a declarat că între părți există neînțelegeri din cauză că reclamanta susține că pârâtul consumă alcool, însă reclamanta nu are motive pentru a solicita evacuarea pârâtului din apartamentul reclamantei..
Referitor la cererea de ordonanță președințială articolul 996 din codul de procedură civilă (Legea nr. 134/2010) prevede că:
„(1) Instanța de judecată, stabilind că în favoarea reclamantului există aparența de drept, va putea să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.
(2) Ordonanța este provizorie și executorie. Dacă hotărârea nu cuprinde nicio mențiune privind durata sa și nu s-au modificat împrejurările de fapt avute în vedere, măsurile dispuse vor produce efecte până la soluționarea litigiului asupra fondului.
(3) La cererea reclamantului, instanța va putea hotărî ca executarea să se facă fără somație sau fără trecerea unui termen.
(4) Ordonanța va putea fi dată chiar și atunci când este în curs judecata asupra fondului.
(5) Pe cale de ordonanță președințială nu pot fi dispuse măsuri care să rezolve litigiul în fond și nici măsuri a căror executare nu ar mai face posibilă restabilirea situației de fapt”.
Rezultă că ordonanța președințială presupune să existe urgență, măsura solicitată să aibă caracter vremelnic și să nu se prejudece fondul.
Prin probele pe care a înțeles să le administreze în cauză, reclamanta nu a dovedit că pârâtul ar avea un comportament care să facă imposibilă folosirea pașnică a locuinței proprietatea reclamantei. Din declarația singurului martor pe care reclamanta l-a propus spre audiere, nu rezultă că s-ar impune evacuarea pârâtului din locuința reclamantei.
În aceste condiții, nu s-a dovedit că ar fi îndeplinite condițiile prev. de art. 996 din Codul de procedură civilă referitoare la ordonanța președințială, respectiv nu s-a dovedit în cauză ar exista vreo situație urgentă care să impună evacuarea pârâtului.
Pentru considerentele arătate, cererea de ordonanță președințială formulată de reclamantă, urmează să fie respinsă, ca neîntemeiată.
Potrivit art. 453 Cod.proc.civ., cheltuielile de judecată efectuate în cauză de către reclamantă vor rămâne în sarcina acesteia.
Se va lua act că pârâtul nu a solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge, ca neîntemeiată, cererea de ordonanță președințială, în evacuare imobiliară, formulată de reclamanta G. M. (CNP-_), domiciliată în Bârlad, ., ., . G. S. M. (CNP-_), domiciliat la aceeași adresă.
Cheltuielile de judecată efectuate în cauză de către reclamantă rămân în sarcina acesteia.
Ia act că pârâtul nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Cu apel în 5 zile de la pronunțare, cererea de apel urmând să fie depusă la Judecătoria Bârlad.
Pronunțată în ședința publică din 29 mai 2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
T. I. C. VICTORIȚA T.
Red.T.I.
Tehnored.C.V.T./30.05.2014/5ex. comunicari 3/
| ← Ordin de protecţie. Sentința nr. 1920/2014. Judecătoria BÂRLAD | Exercitarea autorităţii părinteşti. Sentința nr. 3170/2014.... → |
|---|








