Plângere contravenţională. Sentința nr. 1418/2014. Judecătoria BÂRLAD
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1418/2014 pronunțată de Judecătoria BÂRLAD la data de 26-05-2014 în dosarul nr. 1056/189/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BÂRLAD
JUDB
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1418/2014
Ședința publică de la 26 Mai 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. R.
Grefier N. B.
Pe rol soluționarea plângerii contravenționale formulată de petentul C. A., CNP._, cu domiciliul în Bârlad, ., jud. V., împotriva procesului verbal de constatare a contravenției . NR._ DIN 11.03.2014 emis de intimat I. V..
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței faptul că procedura de citare este legal îndeplinită, stadiul procesual este primul termen de judecată, s-au verificat actele și lucrările dosarului, după care:
Verificând competența în baza art.131, alin.1 noul Cod proc. civ., instanța stabilește că este competentă general, material și teritorial să judece această pricină.
Față de înscrisurile depuse la dosar, instanța se socotește lămurită și declară cercetarea procesului încheiată, conform art. 244 alin.1-3 din codul de procedură civilă (Legea nr. 134/2010).
Instanța potrivit art. 394 din Codul de procedură civilă (Legea nr. 134/2010), închide dezbaterile și reține cauza pentru soluționare.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față.
Prin cererea înregistrată la 20.03.2014 petentul C. A. a formulat plângere împotriva procesului verbal de constatare a contravenției ., nr._ din 11.03.2014 emis de I. V., susținând că agentul constatator nu a indicat toate împrejurările ce pot duce la aprecierea gravității faptei și nu a încadrat fapta săvârșită în prevederile legale ce o incriminează.
Prin întâmpinare I. V. solicită respingerea plângerii ca nefondată,întrucât actul contestat a fost legal întocmit și a fost semnat de un martor asistent în condițiile în care petentul a refuzat semnarea procesului verbal.
Din actele dosarului instanța reține că plângerea este nefondată.
Astfel, se constată că procesul verbal a fost legal întocmit indicându-se fapta comisă și anume respectarea culorii roșii a semaforului iar aceasta fiind corect încadrată în disp. art.100 al.3 lit.d din OG.nr.195/2002.
Pe fondul cauzei, petentul nu a reușit să înlăture prezumția de autenticitate și veridicitate a actului contestat în condițiile în care nu a solicitat administrarea nici unei probe din care să rezulte o altă situație de fapt.
În aceste condiții, actul contestat are forța probantă prin el însuși cu privire la vinovăția petentului, sens în care a stabilit și Tribunalul V. prin Decizia nr.211 din 30.09.2013
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge, ca nefondată, plângerea petentului C. A., CNP._, cu domiciliul în Bârlad, ., jud. V., formulată împotriva procesului verbal de constatare a contravenției . nr._ din 11.03.2014 emis de intimat I. V..
Cu apel în 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Bârlad
Pronunțată în ședința publică de la 26 Mai 2014.
Președinte, M. R. | ||
Grefier, N. B. |
Red. R.M. 03.06.2014
Tehnored. B.N. 03.06.2014/ 5 ex.
| ← Succesiune. Sentința nr. 972/2014. Judecătoria BÂRLAD | Evacuare. Sentința nr. 347/2014. Judecătoria BÂRLAD → |
|---|








