Plângere contravenţională. Sentința nr. 209/2014. Judecătoria BÂRLAD
| Comentarii |
|
Sentința nr. 209/2014 pronunțată de Judecătoria BÂRLAD la data de 23-01-2014 în dosarul nr. 5866/189/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BÂRLAD
JUDB
Sentința civilă nr. 209
Ședința publică din data de 23 ianuarie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE I. T.
Grefier VICTORIȚA T. C.
Pe rol soluționarea plângerii formulată de petentul C. C. (CNP-_, domiciliat în com. Ivești, . nr. 321, jud. G., împotriva procesului-verbal de constatarea contravenției . nr._ din 28.06.2013, încheiat de Inspectoratul de Poliție al Județului V..
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns martorul semnatar al procesului verbal de contravenție- B. F., lipsind petentul și organul constatator.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care a învederat instanței că: obiectul dedus judecății este plângere contravențională, procedura de citare este legal îndeplinită; prin serviciul registratură în data de 21.01.2014, Postul de poliție al comunei Zorleni a depus la dosar proces verbal privind executarea mandatului de aducere a martorului semnatar al procesului verbal de contravenție- B. F..
După depunerea jurământului, a fost ascultat martorul B. F., mărturia acestuia fiind consemnată și atașată la dosarul cauzei.
În baza art. 394 C.pr.civ, instanța consideră că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei.
INSTANȚA
Sub nr._ din 9.12.2013 a fost înregistrată la această instanță adresa nr._ din 5.12.2013, prin care Judecătoria V. a trimis, spre competentă soluționare, plângerea formulată de petentul C. C., împotriva procesului-verbal de constatarea contravenției . nr._ din 28.06.2013, încheiat de Inspectoratul de Poliție al Județului V..
În motivarea plângerii, înregistrată inițial la Judecătoria V. cu nr. 5242/333/1.08.2013, petentul a arătat că el nu a săvârșit contravenția reținută în sarcina sa, el nu a condus autovehiculul cu viteză peste limita legală. De asemenea, parbrizul autovehiculului era fisurat în colțul dreapta sus, astfel că nu influența câmpul vizual al conducătorului auto, urmele de coroziune erau cauzate de pietricelele care au lovit vopseaua de pe aripă, becul de poziție de pe partea dreaptă a autovehiculului funcționa. Petentul a mai susținut că procesul-verbal de contravenție a fost semnat de un martor, cu toate că la locul constatării contravenției nu se afla nicio persoană. Petentul a solicitat admiterea plângerii și anularea procesului-verbal de contravenție.
În dovedirea plângerii, petentul a depus la dosar, în copie, procesul-verbal de constatarea contravenției . nr._ din 28.06.2013.
Inspectoratul de Poliție al Județului V. a formulat întâmpinare, prin care a ridicat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei V. în soluționarea plângerii, excepție motivată prin aceea că faptele contravenționale au fost săvârșite în raza de competență teritorială a Judecătoriei Bârlad.
Cu privire la fondul cauzei, organul constatator a solicitat respingerea plângerii, ca neîntemeiată, deoarece la data de 28.06.2013, ora 8,45, pe DE 581, km 78 petentul a condus, pe relația Bârlad- V., autoutilitara VW cu nr._ cu viteza de 116 km/h. Totodată, s-a constatat că petentul nu a folosit pe timpul zilei faza de întâlnire în afara localității, abaterea fiind filmată pe auto MAI_. Anvelopele stânga erau uzate peste limita legală; prezenta urme de coroziune pe aripa dreaptă și defecțiuni la sistemul de iluminare, fapte prevăzute de art. 108 alin.1 lit. a pct.4; art. 99 alin.1 pct.18; art. 108 alin.1 pct. 7, art. 101 alin.1 pct.11 din OUG nr. 195/2002.
Inspectoratul de Poliție al Județului V. a comunicat instanței documentația în baza căreia a fost întocmit procesul-verbal de contravenție, respectiv a comunicat:
- 6 fotografii efectuate după înregistrarea video a aparatului radar din data de 28.06.2013;
- buletinul de verificare metrologică nr._/11.04.2013, emis de Laboratorul de metrologie al BBSC Communications Systems SRL.
Prin sentința civ. nr. 3814/27.11.2013, pronunțată de Judecătoria V., s-a dispus declinarea competenței teritoriale de soluționare a plângerii la Judecătoria Bârlad.
În considerentele sentinței civ. nr. 3814/27.11.2013 a Judecătoriei V., s-a reținut că, potrivit art. 32 alin.2 din OG nr. 2/2001, plângerea se soluționează de judecătoria în a cărei rază teritorială a fost săvârșită contravenția, iar DE 581, km 78, unde a fost săvârșită contravenția, se află în raza de competență teritorială a Judecătoriei Bârlad.
La Judecătoria Bârlad, cauza a fost înregistrată cu nr._ din 9.12.2013.
Din analiza probelor administrate, se rețin următoarele:
Prin procesul-verbal de constatarea contravenției CP nr._ din 28.06.2013, încheiat de Inspectoratul de Poliție al Județului V., petentul C. C. a fost sancționat cu:
- sancțiunea de câte 150 lei, amendă (2 puncte amendă) și câte 2 puncte penalizare, pentru fiecare dintre următoarele două contravenții: o contravenție prev. de art. 108 alin.1 lit. a pct.4; o altă contravenție prev. de art. 108 alin.1 pct. 7 din OUG nr. 195/2002;
- câte o sancțiune avertisment pentru fiecare dintre contravențiile prev. de art. 99 alin.1 pct.18; art. 101 alin.1 pct.11 din OUG nr. 195/2002 și cu sancțiunea reținerii certificatului de înmatriculare.
În fapt, prin procesul-verbal de contravenție s-a reținut că, la data de 28.06.2013, ora 8,45, pe DE 581, km 78 petentul a condus, pe relația Bârlad - V., autoutilitara VW cu nr._ cu viteza de 116 km/h. Totodată, s-a constatat că petentul nu a folosit pe timpul zilei faza de întâlnire în afara localității, abaterea fiind filmată pe auto MAI_. Anvelopele stânga erau uzate peste limita legală; prezenta urme de coroziune pe aripa dreaptă și defecțiuni la sistemul de iluminare.
Petentul a refuzat să semneze procesul-verbal de contravenție, motiv pentru care acesta a fost semnat de către martorul B. F..
Procesul-verbal de contravenție a fost comunicat petentului la data de 25.07.2013, astfel că plângerea a fost formulată în termen legal.
Pentru soluționarea cauzei a fost citat martorul B. F. care, prin declarația dată în instanță, a arătat că, la data de 28.06.2013, orele 8,30, el conducea o căruță pe drumul satului Zorleni, jud. V., timp în care a fost oprit de un agent de poliție, care i-a cerut să semneze un proces-verbal de contravenție. Martorul a mai declarat că el a semnat procesul-verbal de contravenție fără să-l fi citit, astfel că nu cunoaște dacă petentul a săvârșit sau nu contravențiile consemnate în procesul-verbal de contravenție.
Din cele 6 fotografii efectuate după înregistrarea video a aparatului radar, comunicate instanței de către organul constatator, rezultă că la data de 28.06.2013, ora 8,45, autovehiculul_ a fost condus cu viteza de 116 km/h.
Aparatul radar cu care a fost constatată abaterea este montat pe autoturismul nr. MAI_.
Din buletinul de verificare metrologică nr. nr._/11.04.2013, emis de Laboratorul de metrologie al BBSC Communications Systems SRL, rezultă că cinemometrul de control rutier tip Autovision, montat pe autoturismul MAI_, a fost verificat metrologic, rezultatul verificării fiind „Admis”, iar durata de valabilitate a verificării este de un an. Mai rezultă că cinemometrul măsoară atât în regim staționar, cât și în regim de deplasare.
Potrivit art. 108 alin.1 lit. a pct.4 și art. 99 alin.2 din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa I de sancțiuni (1-2 puncte amendă) și cu 2 puncte penalizare, depășirea cu 10 - 20 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic.
Articolul 49 alin. 4 lit. b din O.U.G. nr. 195/2002 prevede că limita maximă de viteză pe drumurile expres sau pe cele naționale europene (E) este de 100 km/h.
Potrivit art. 108 alin.1 pct. 7 și art. 99 alin.2 din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa I de sancțiuni (1-2 puncte amendă) și cu 2 puncte penalizare, nerespectarea obligației de a folosi luminile de întâlnire și pe timpul zilei, pe autostrăzi, drumuri expres și pe drumuri naționale europene (E).
Potrivit art. 99 alin.1 pct.18 din OUG nr. 195/2002, constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa I de sancțiuni (1-2 puncte amendă) conducerea pe drumurile publice a unui vehicul cu defecțiuni tehnice, altele decât cele prevăzute la art. 102 alin. (3) lit. b), ori care are lipsă unul sau mai multe elemente de caroserie sau aceasta este deteriorată vizibil.
Potrivit art. 101 alin.1 pct.11 din OUG nr. 195/2002, constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a III-a de sancțiuni (6 - 8 puncte amendă), circulația cu un autovehicul, remorcă sau tramvai cu defecțiuni la sistemul de iluminare sau de avertizare sonoră ori când acestea lipsesc.
Între cazurile în care poliția rutieră reține certificatul de înmatriculare sau de înregistrare ori dovada înlocuitoare a acestuia, prevăzute de art. 112 din OUG nr. 195/2002, republicată, sunt prevăzute și următoarele cazuri:
d) vehiculul circulă cu defecțiuni majore la sistemele de iluminare-semnalizare sau cu alte dispozitive decât cele omologate;
h) anvelopele au alte dimensiuni sau caracteristici decât cele prevăzute în cartea de identitate a vehiculului, prezintă tăieturi sau rupturi ale cordului ori sunt uzate peste limita legal admisă;
v) vehiculul are lipsă elemente ale caroseriei ori aceasta este într-o stare avansată de degradare.
În prezenta cauză, autovehiculul condus de petent avea anvelopele stânga uzate peste limita legală, prezenta urme de coroziune pe aripa dreaptă și defecțiuni la sistemul de iluminare, situație în care în mod întemeiat a fost reținut certificatul de înmatriculare al autovehiculului.
Față de probele administrate și în temeiul textelor de lege invocate, se apreciază că organul constatator a dovedit săvârșirea de către petent a contravenției reținute în sarcina acestuia, procesul-verbal de contravenție fiind încheiat în condiții de legalitate și temeinicie..
În schimb, petentul nu a înlăturat, prin niciun mijloc de probă, temeinicia plângerii pe care el a formulat-o.
Pentru considerentele arătate și potrivit art. 118 din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, plângerea formulată de petent este neîntemeiată, urmând să fie respinsă.
În consecință, se vor menține procesul-verbal de contravenție, amenda totală de 300 lei, sancțiunile avertisment, precum și sancțiunile complementare de 4 puncte penalizare și de reținere a certificatului de înmatriculare, aplicate petentului.
Cheltuielile de judecată efectuate în cauză de către petent vor rămâne în sarcina acestuia.
Plângerea a fost legal timbrată, cu 20 lei taxă judiciară de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge, ca neîntemeiată, plângerea formulată de petentul C. C. (CNP-_, domiciliat în com. Ivești, . nr. 321, jud. G., împotriva procesului-verbal de constatarea contravenției . nr._ din 28.06.2013, încheiat de Inspectoratul de Poliție al Județului V..
Menține procesul-verbal de contravenție sus enunțat, amenda totală de 300 lei, sancțiunile avertisment, precum și sancțiunile complementare de 4 puncte penalizare și de reținere a certificatului de înmatriculare, aplicate petentului.
Cheltuielile de judecată efectuate în cauză de către petent rămân în sarcina acestuia.
Cu apel în 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând să fie depusă la Judecătoria Bârlad.
Pronunțată în ședința publică din 23 ianuarie 2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
T. I. C. VICTORIȚA T.
Red.T.I.
Tehnored.C.V.T./29.01.2014/5ex. comunicari 2/
| ← Pretenţii. Sentința nr. 228/2014. Judecătoria BÂRLAD | Plângere contravenţională. Sentința nr. 2607/2014.... → |
|---|








