Plângere contravenţională. Sentința nr. 2980/2014. Judecătoria BÂRLAD

Sentința nr. 2980/2014 pronunțată de Judecătoria BÂRLAD la data de 25-11-2014 în dosarul nr. 3775/189/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BÂRLAD

JUDB

Sentința civilă Nr. 2980

Ședința publică de la 25 Noiembrie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE R. D.

Grefier V. A.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petent M. L. și pe intimat C. SA C., având ca obiect plângere contravetionala PV . NR_/04 08 2014.

La apelul nominal, făcut în ședința publică, nu au răspuns părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează instanței că:

- este primul termen de judecată;

- părțile au solicitat judecarea cauze în lipsă, după care:

În baza art. 131 Cod de procedură civilă, prin raportare la dispozițiile art. 32 alin.1 din O.G.2/2001, instanța constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze cauza.

Față de împrejurarea că intimata a înaintat la dosar precizări prin care recunoaște pretențiile petentului ( fila 12 dosar), instanța reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față reține următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Bârlad la data de 22.08.2014 sub nr. de dosar_, petentul M. L. a chemat în judecată pe intimata Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România – S.A. solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să se dispună anularea amenzii contravenționale primite în baza procesului-verbal de contravenție . nr._/04.08.2014.

În motivarea acțiunii, petentul a arătat că, în data de 21.09.2013 a vândut autoturismul marca Opel Corsa cu nr. de înmatriculare_ către numitul C. S. A., domiciliat în mun. Focșani, . nr. 17, jud. V..

În aceeași zi a întocmit actele de vânzare-cumpărare ale autoturismului și radierea acestuia de la Taxe și impozite Bârlad.

Petentul a mai arătat că obligația cumpărătorului de a radia autovehiculul în termen de 30 de zile de la cumpărare nu a fost respectată, iar din acest motiv a primit la domiciliu amenda contravențională pentru că nu avea rovinietă.

La data de 13.03.2014 ora 17:23 pe DN7 în loc. Sacamaș jud. Hunedoara mașina a fost monitorizată, nefiind în regulă.

Petentul a solicitat anularea amenzii primite, întrucât el nu mai este posesorul mașinii din data de 21.09.2013.

Cererea nu a fost motivată în drept.

În dovedire petentul a solicitat proba cu înscrisuri.

Petentul a depus la dosarul cauzei următoarele înscrisuri: copie CI (fila 4);copie proces-verbal de contravenție . nr._/04.08.2014 (fila 5); copie carte de identitate a vehiculului (fila 6); contract de vânzare-cumpărare pentru un vehicul folosit (fila 7); copie radiere taxe și impozite (fila 8).

Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru de 20 lei, conform dispozițiilor art. 19 din O.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.

Intimata a depus întâmpinare, prin care a solicitat ca, în temeiul art. 436 Noul Cod de procedură civilă, să se admită plângerea contravențională depusă de petent și să se anuleze procesul-verbal ca netemeinic, cu aplicarea art. 454 Noul Cod de procedură civilă.

În drept, intimata a invocat dipozițiile art. 208 Noul Cod de procedură civilă.

Analizând cererea intimatei de soluționare a cauzei în baza recunoașterii pretențiilor, instanța reține următoarele:

Potrivit art. 436 alin. 1 Noul Cod de procedură civilă, ”când pârâtul a recunoscut în tot sau în parte pretențiile reclamantului, instanța, la cererea acestuia din urmă, va da o hotărâre în măsura recunoașterii”.

Astfel, instanța constată că intimata a solicitat prin întâmpinare ca, în temeiul art. 436 Noul Cod de procedură civilă, să se admită plângerea contravențională depusă de petent și să se anuleze procesul-verbal ca netemeinic, cu aplicarea art. 454 Noul Cod de procedură civilă.

Astfel, se va da efect voinței părților, prin pronunțarea, în condițiile art. 436 alin. 1 Noul Cod de procedură civilă, a unei hotărâri în baza recunoașterii pretențiilor și, în consecință, se va admite cererea, se va anula procesul-verbal . nr._/04.08.2014 întocmit de agent constatator A. Sbingu din cadrul C. S.A. - C. și, în consecință, se va exonera petentul de la plata amenzii contravenționale în cuantum de 250 lei, aplicată prin procesul-verbal anterior menționat, pentru contravenția prevăzută de art. 8 alin. 1 din O.G. nr. 15/2002.

Referitor la solicitarea intimatei în sensul aplicării art. 454 Noul Cod de procedură civilă, instanța reține că, întrucât prin cererea introductivă de instanță petentul nu a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată, art. 454 Noul Cod de procedură civilă este inaplicabil în speță.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

În baza art. 436 alin. 1 Noul Cod de procedură civilă admite cererea de chemare în judecată având ca obiect plângere contravențională, formulată de petentul M. L., domiciliat în mun. Bârlad, .. 2, Fdt. I, jud. V., CNP -_, în contradictoriu cu intimata Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România – S.A., prin subunitatea Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică – C., cu sediul în mun. București, .. 401A, sector 6, CUI_, având nr. de ordine în Registrul Comerțului J40/552/15.01.2004.

Anulează procesul-verbal . nr._/04.08.2014 întocmit de agent constatator A. Sbingu din cadrul C. S.A. - C. și, în consecință, exonerează petentul de la plata amenzii contravenționale în cuantum de 250 lei, aplicată prin procesul-verbal anterior menționat, pentru contravenția prevăzută de art. 8 alin. 1 din O.G. nr. 15/2002.

Cu drept de recurs în 30 de zile de la comunicare, cerere care se va depune la Judecătoria Bârlad.

Pronunțată în ședință publică, azi, 25.11.2014.

Președinte, Grefier,

R. D. V. A.

Red/R.D., 26.11.2014, 4ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 2980/2014. Judecătoria BÂRLAD