Plângere contravenţională. Sentința nr. 532/2014. Judecătoria BÂRLAD
| Comentarii |
|
Sentința nr. 532/2014 pronunțată de Judecătoria BÂRLAD la data de 24-02-2014 în dosarul nr. 5555/189/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BÂRLAD
JUDB
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 532/2014
Ședința publică de la 24 Februarie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE: D. C.
GREFIER: D. C. H.
Pe rol judecarea cauzei civile formulată de petenta . cu sediul în Bârlad . jud. V. în contradictoriu cu intimatul I. T. DE MUNCĂ V. cu sediul în V. .. 274 jud. V. având ca obiect plângere contravenționala PV . NR._ DIN 11.11.2013.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns pentru petenta . avocat ales cu delegație de reprezentare la dosar F. C., pentru intimatul I. T. DE MUNCĂ V. consilier juridic A. G. care depune delegație de reprezentare și martorii B. A. G. și C. I. încuviințate pentru petentă.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că:
- dosarul are ca obiect plângere contravențională;
- cauza se află la administrare probatoriu;
- a fost solicitată judecata cauzei în lipsă de către intimat prin întâmpinare;
Se audiază martorii B. A. G. și C. I. sub prestare de jurământ, declarațiile acestora fiind consemnate în proces verbal și atașate la dosarul cauzei.
Nemaifiind cereri de formulat și probe de administrat, instanța în temeiul art. 392 cod procedură civilă deschide dezbaterile asupra fondului cauzei și acordă cuvântul părților prezente.
Având cuvântul pe fondul cauzei, apărătorul petentei solicită instanței admiterea plângerii formulată, și să se dispună sancțiunii amenzii cu avertisment. Administratorul societății a fost sfătuit de către reprezentanții intimatei să încheie contractul de muncă cu data de 1. La momentul contractului în unitate se desfășura în paralel și o inspecție fiscală. În unitate se aflau trei persoane. Era absolut firesc ca o persoană dintre cele trei aflate în unitate să îi arate numitei B. A. ce are de făcut. Solicită înlocuirea cu avertisment. Procesul verbal a fost încheiat la data de 11 noiembrie 2013.
Având cuvântul pe fondul cauzei, consilierul juridic al intimatului solicită instanței respingerea plângerii formulată de petentă. B. A. nu avea contract de muncă încheiat. A declarat că nu a semnat un contract de muncă. Din fișa de identificare a rezultat că B. A. a declarat că lucrează din 4.06.2013. Declarațiile martorilor petentei se contrazic. Solicită respingerea plângerii formulată.
În replică, apărătorul petentei precizează că vânzătorul este vânzător și are atribuțiile sale iar gestionarul are alte atribuții. B. A. este gestionar.
Instanța în temeiul art. 394 cod procedură civilă închide dezbaterile și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele :
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub numărul_ la data de 20.11.2013, petenta ., a formulat, în contradictoriu cu intimatul I. T. de Muncă V., plângere contravențională împotriva procesului verbal de contravenție . nr._ întocmit de intimat la data de 11.11.2013, solicitând înlocuirea amenzii cu avertisment.
În motivare, petenta a arătat că la data de 06.11.2013 la punctul de lucru al societății s-au prezenta inspectorii de la ITM V.. La momentul controlului, în unitate se afla și numita B. A. G.. În perioada respectivă, societatea a fost supusă unui control fiscal, ce s-a încheiat chiar la data de 06.11.2013. Pentru că o angajată se afla în concediu medical, petenta a dorit să angajeze o altă persoană, respectiv B. A. G., care s-a prezentat la locul de muncă în data de 4,5 și 6 noiembrie 2013. S-a încheiat cu aceasta contract în 4.11.2013, dar în aceste zile, ea nu a muncit efectiv ci a preluat documentația de la angajata ce se afla în concediu și pe care urma să o înlocuiască. Nu a stat decât câteva ore în fiecare zi, urmând ca programul de lucru să înceapă în 06.11.2013. Înăuntrul termenului stabilit de ITM, petenta a făcut dovada existenței contractului de muncă dar și a transmiterii acestuia în sistemul ReviSal. Consideră că avertismentul este suficient întrucât omisiunea de a transmite contractul individual de muncă nu a fost făcută din rea voință.
În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile Legii 53/2003, OG 2/2001..
În probațiune, petenta a solicitat administrarea probei cu înscrisuri și 2 martori. A depus la dosarul cauzei următoarele: procesul verbal contestat (f.5), proces verbal de control (f. 7), anexă de constatare (f. 8-9), registru salariați (f. 10), contract individual de muncă (f. 12-14), fișa postului (f. 15), dispoziție de repartizare (f. 18), raport de inspecție fiscală (f. 20), certificat de înregistrare (f. 21).
Acțiunea a fost legal timbrată cu taxă de timbru.
Intimatul a formulat întâmpinare (f.24) prin care a solicitat instanței respingerea plângerii contravenționale și menținerea procesului verbal de contravenție ca fiind legal și temeinic.
În fapt, intimata a arătat că în urma unui control al inspectorilor de muncă la un punct de lucru al petentei, s-a constatat că acolo se aflau 3 persoane care desfășurau activitate în folosul angajatorului și care au completat fișele de identificare, respectiv C. I. și N. A., care au declarat că lucrează cu contract individual de muncă, precum și B. A., care a precizat că nu a semnat contract individual de muncă dar că lucrează ca gestionar din 04.11.2013. Din verificările efectuate în registrul general de evidență a salariaților reiese că la data de 06.11.2013 numita B. A. nu avea contract individual de muncă. Susținerea petentei potrivit căreia o persoană se afla în concediu medical iar B. A. prelua documentele de la aceasta este hilară, deoarece persoana depistată fără contract de muncă desfășura în fapt activitate specifică de gestionar în cadrul magazinului. De asemenea, deși contractul individual de muncă este încheiat cu începere din 04.11.2013, a fost transmis în ReviSal la 08.11.2013, ceea ce confirmă faptul că persoana respectivă lucra la negru. Fiind lezate drepturile persoanei angajate, nu se impune înlocuirea sancțiunii aplicate cu cea a avertismentului.
În drept, intimatul a invocat prevederile OG 2/2001, ale Codului Muncii și ale HG 1377/2009.
În probațiune, intimatul a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, sens în care a depus la dosarul cauzei procesul verbal contestat. (f. 28), proces verbal de control (f. 30), anexă de constatare (f. 31), fișe de identificare (f. 33-35), extras Revisal (f. 36), contract individual de muncă (38-39).
Instanța a încuviințat pentru ambele părți proba cu înscrisurile depuse la dosar. De asemenea, pentru petentă a încuviințat proba cu 2 martori, B. A. G. și C. I., ale căror declarații se află atașate la dosar.
Analizând actele si lucrările dosarului, instanța constată următoarele:
Prin procesul verbal . nr._ întocmit de intimat la data de 11.11.2013, petenta a fost sancționată cu amendă contravențională în cuantum de_ lei pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art.260 lit.e din Legea nr. 53/2003 privind codul muncii constând primirea la muncă a până la 5 persoane fără încheierea unui contract individual de muncă.
În cuprinsul procesului verbal de contravenție s-a reținut că la data de 06.11.2013, cu ocazia controlului efectuat de inspectori de muncă la punctul de lucru al . din Bârlad, . au fost găsite prestând activitate în folosul firmei trei salariate. Dintre acestea, salariata B. A. G. a declarat că nu a semnat contract individual de muncă prestând activitate în funcția de gestionar din data de 04.11.2013. Din verificarea raportului de activitate listat din baza de date a Inspecției Muncii în data de 06.11.2013 și conținutul Registrului electronic de evidență a salariaților s-a constatat că numita B. A. G. nu figurează ca având contract individual de muncă.
În acord cu prevederile art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/2001, instanța competentă să soluționeze plângerea verifică dacă aceasta a fost introdusă în termen, ascultă pe cel care a făcut-o și pe celelalte persoane citate, administrează orice alte probe prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalității și temeiniciei procesului-verbal, și hotărăște asupra sancțiunii, despăgubirii stabilite, precum și asupra măsurii confiscării.
Față de data înregistrării plângerii contravenționale și anume 20.11.2013 și data încheierii procesului verbal de constatare a contravenției (11.11.2013), instanța constată că plângerea a fost introdusă în termenul legal de 15 zile.
În ceea ce privește legalitatea procesului verbal contestat, instanța, analizând procesul verbal prin prisma dispozițiilor art. 17 din OG 2/2001 care permit constatarea și din oficiu a nulității acestuia în cazul lipsurilor referitoare la numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator, observă că acesta este regulat întocmit.
În ceea ce privește temeinicia procesului verbal, petenta nu a contestat efectiv cele înscrise în procesul verbal. Astfel, susține petenta, B. A. G., persoana depistată la punctul de lucru fără contract individual de muncă, era prezentă încă din 04.11.2013. Contractul individual de muncă, deși semnat la momentul respectiv, nu fusese transmis în ReviSal. Cu toate acestea, petenta a precizat că persoana depistată de ITM nu muncea efectiv ci prelua documentația de la persoana pe care urma să o înlocuiască.
De asemenea, din cauza unei inspecții fiscale care era în derulare la momentul controlului ITM, administratorul societății a omis să transmită contractul individual de muncă imediat ce a fost încheiat, făcând aceasta ulterior.
Aceste aspecte nu sunt de natură a înlătura răspunderea contravențională a petentei, prezumția de legalitate și temeinicie a procesului verbal fiind confirmată prin înscrisurile depuse la dosar, respectiv fișa de identificare semnată de B. A. G. din 06.11.2013 în care aceasta recunoaște că presta activitate fără a avea încheiat contract individual de muncă din 04.1.2013, cât și din declarația acesteia dată în fața instanței în calitate de martoră.
Cu toate acestea, aspectele învederate sunt de natură a influența sancțiunea aplicată petentei. Instanța apreciază că raportat la împrejurările concrete în care s-a produs fapta, sancțiunea aplicată, a amenzii în cuantum de_ de lei, este totuși prea mare. Scopul reglementărilor juridice în materia protecției muncii este în primul rând acela de asigurare a protecției persoanei care prestează o activitate fără a beneficia de drepturile la asigurări sociale recunoscute de lege, care instituie o minimă protecție a sa ca rezultat al muncii depuse. În al doilea rând, se urmărește combaterea economiei subterane, care aduce grave prejudicii bugetului statului. Întrucât lui B. A. G., persoana depistată ca prestând activitate fără a avea încheiat un contract individual de muncă, i s-a încheiat un contract începând cu data de 01.11.2013 (f. 38), cu dată de începere a activității la 04.11.2013 și care a fost transmis în Revisal la 08.11.2013 (f.37) și lucrează și în prezent la societatea petentă, instanța apreciază că scopul sancțiunii contravenționale poate fi atins și prin aplicarea unui avertisment.
Acesta este suficient pentru a i se atrage atenția petentei ca pe viitor să încheie contracte individuale de muncă cu orice persoană pe care o primește să desfășoare o activitate, chiar dacă administratorul societății este ocupat sau societatea este supusă unor altfel de controale.
Art. 5 al. 5 din OG 2/2001 prevede că sancțiunea aplicată trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite”. Conform art. 21 al. 3 din același act normativ, sancțiunea se aplică „în limitele prevăzute de lege și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei, ținându-se seama de împrejurările în care a fost comisă fapta, de modul și mijloacele de săvârșire, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul verbal de contravenție”. Instanța consideră că gradul de pericol social al faptei nu este unul suficient de mare încât să justifice aplicarea unei amenzi în cuantum de_ de lei ci, raportat la criteriile legale de mai sus, avertismentul este mai bine dozat.
În consecință, instanța va admite în parte plângerea contravențională și va dispune înlocuirea sancțiunii principale a amenzii cu cea a avertismentului.
Pentru considerentele expuse mai sus, instanța constată că procesul verbal . nr._/11.11.2013 este întocmit în mod legal, îndeplinind toate condițiile prevăzute de lege, insă, sub aspectul sancțiunilor aplicate, urmează a admite în parte plângerea petentei, în sensul înlocuirii sancțiunii principale a amenzii cu cea a avertismentului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte plângerea contravențională formulată de petenta ., cu sediul în Bârlad, ., jud. V., J_, CUI RO_, în contradictoriu cu intimatul I. T. de Muncă V., cu sediul în V. .. 274, jud. V., prin reprezentant legal.
Înlocuiește sancțiunea principală a amenzii aplicată prin procesul verbal . nr._/11.11.2013 cu cea a avertismentului.
Menține celelalte dispoziții ale procesului verbal atacat.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Bârlad sub sancțiunea nulității.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 24.02.2014.
PREȘEDINTE GREFIER
C. D. H. D.
Red. C.D
Tehnoredactat D.H 4 ex/. 06 Martie 2014
| ← Fond funciar. Sentința nr. 2529/2014. Judecătoria BÂRLAD | Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii.... → |
|---|








