Pretenţii. Sentința nr. 1105/2014. Judecătoria BÂRLAD
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1105/2014 pronunțată de Judecătoria BÂRLAD la data de 28-04-2014 în dosarul nr. 84/189/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BÂRLAD
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1105/2014
Ședința publică de la 28 Aprilie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE: D. C.
GREFIER: D. C. H.
Pe rol judecarea cauzei civile formulată de reclamanta . PUBLICE SA BÂRLAD cu sediul în Bârlad . jud. V. în contradictoriu cu pârâta L. V. cu domiciliu în Bârlad .. 129 jud. V. având ca obiect pretenții până la 10.000 lei.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pentru reclamanta . PUBLICE SA BÂRLAD consilier juridic B. A. care depune delegație de reprezentare lipsă fiind pârâta L. V..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că:
- dosarul are ca obiect pretenții;
- părțile au fost legal citate pentru acest termen de judecată;
- reclamanta a depus la dosar prin serviciul registratură răspuns la relațiile solicitate de instanță la termenul anterior;
- a fost solicitată judecata cauzei în lipsă de către reclamantă;
Instanța acordă cuvântul pentru propunere de probe.
Consilierul juridic al reclamantei solicită instanței încuviințarea probei cu înscrisurile de la dosar.
Deliberând, asupra probei cu înscrisuri solicitate de reclamantă prin cererea de chemare în judecată și reiterate la termenul de astăzi, o consideră admisibilă și concludentă soluționării cauzei, motiv pentru care în temeiul dispozițiilor art. 255 și art. 258 cod procedură încuviințează proba cu înscrisuri pentru reclamanta ..
Întrucât pârâta L. V. nu a depus la dosar întâmpinarea și nici nu a solicitat încuviințarea de probe, instanța constată că a intervenit decăderea acesteia din dreptul de propune probe și a invoca excepții în afară de cele de ordine publică în conformitate cu dispozițiile art. 208 și art. 254 alin. 1 cod procedură civilă.
Nemaifiind cereri de formulat și probe de administrat, instanța se socotește lămurită, declară încheiată cercetarea procesului și acordă cuvântul pentru discutarea fondului cauzei.
Având cuvântul pe fondul cauzei, consilierul juridic al reclamantei solicită instanței admiterea acțiunii așa cum a fost formulată și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, în temeiul art. 394 alin. 1 cod procedură civilă, instanța închide dezbaterile și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele :
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanțe sub numărul_, astfel cum a fost modificată,, reclamanta S.C. C. de Utilități Publice S.A. a chemat în judecată pe pârâta L. V., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea acesteia la plata sumei de 676,51 lei reprezentând contravaloarea serviciilor de salubrizare prestate în perioada 31.10._14 și suma de 313,05 lei reprezentând majorări de întârziere aferente debitului solicitat, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că în temeiul contractului de prestări servicii de salubrizare nr. 6359/2007 a prestat pârâtei servicii în valoare de 676,51 lei. Deși pârâta s-a obligat la plata facturilor în termen de 30 de zile de la scadență, acest lucru nu s-a petrecut, motiv pentru care s-au calculat majorări de întârziere cf. art. 14 alin. 4 din contract.
Reclamanta a propus pârâtei soluționarea pe cale amiabilă, însă aceasta nu a dat curs invitației, refuzând în continuare plata debitului.
În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1350 C. civ. și prevederile Legii 51/2006.
În probațiune, reclamanta a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, sens în care au fost depuse la dosar următoarele: situația facturilor de salubritate (f. 5, f. 26), fișa de cont pentru operațiuni diverse (f.6-8), invitație la conciliere (f.13) contract de prestare a serviciului de salubrizare a localităților nr. 6359/14.06.2007 (f. 13-15), facturi (f. 9-11), angajament (f. 12).
Pârâta, legal citată, nu a depus întâmpinare.
Instanța a încuviințat pentru reclamantă proba cu înscrisurile depuse la dosar.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
La data de 14.06.2007 s-a încheiat între reclamantă și pârâta B. L. contractul de prestare a serviciului de salubrizare a localităților nr. 6359 (f.13-15) prin care reclamanta s-a obligat să presteze servicii publice de salubrizare privind colectarea, transportul și depozitarea deșeurilor municipale, iar pârâta s obligat (art.14 din contract) să achite contravaloarea facturilor pentru serviciile de salubrizare în termenul de scadență de 15 zile de la data emiterii acestora.
Societatea reclamantă a furnizat pârâtei serviciile de salubrizare la care s-a obligat. Deși a beneficiat de serviciile prestate de către reclamantă în perioada 31.10._14, pârâta nu a achitat contravaloarea acestora, acumulând un debit în cuantum de 676,51 lei, la care au fost calculate penalități de întârziere în cuantum de 313,05 lei.
Deși reclamanta a încercat soluționarea litigiului pe cale amiabilă, pârâta nu a dat curs invitației. (f.10)
În ceea ce privește legea aplicabilă, instanța constată că data încheierii contractului de prestare a serviciului de salubrizare a localităților este 14.06.2007. Ca atare, sunt incidente dispozițiile art. 6 alin. 2 C. civ. și cele ale art. 3 din Legea 71/2011 pentru punerea în aplicare a Codului civil, potrivit cărora actele și faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârșite înainte de . Codului civil nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, săvârșirii ori producerii lor. Contractul fiind încheiat sub imperiul Codului civil din 1864, acesta este aplicabil în cauza de față.
Conform art. 969 din Codul civil 1864, convențiile legal încheiate reprezintă legea părților, neexecutarea acestora antrenând răspunderea contractuală a părții care nu și-a executat din culpă obligațiile contractuale iar potrivit art. 970 din același act normativ convențiile trebuie executate cu bună-credință. Art. 1073 din Codul civil 1864 prevede că creditorul are dreptul de a obține îndeplinirea exactă a obligației iar în caz contrar are dreptul la dezdăunare
Raportând textele de lege mai sus enunțate la situația de fapt reținută, instanța constată că în cauză sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile contractuale, motiv pentru care prezenta acțiune este întemeiată va fi admisă pentru următoarele considerente:
Contractul încheiat între reclamantă și pârâtă este unul sinalagmatic, drepturile și obligațiile născute în patrimoniul părților fiind reciproce. Astfel, reclamanta și-a asumat obligația de colectare a deșeurilor iar pârâta de plată a contravalorii prestării acestui serviciu de către reclamantă.
Reclamanta și-a executat obligația de colectare a deșeurilor, aspect necontestat de către pârâtă, dar aceasta nu și-au îndeplinit obligația corelativă de a plăti contravaloarea facturilor emise aferente perioadei 31.10._14, acumulând un debit în cuantum de 676,51 lei, potrivit facturilor fiscale depuse la dosar și a situației facturilor neîncasate.
Întrucât în materia răspunderii contractuale, potrivit art. 1082 din Codul civil 1864, debitorul este prezumat a fi în culpă, odată ce creditorul face dovada îndeplinirii obligației sale, fiind în sarcina debitorului să facă dovada plății, fiind îndeplinite și celelalte condiții necesare pentru angajarea răspunderii civile contractuale (fapta prejudiciabilă – neîndeplinirea de către pârâte a obligației asumate prin contract, prejudiciul – faptul că reclamanta a fost lipsită de folosința sumelor de bani cuvenite la scadența fiecărei facturi și raportul de cauzalitate), instanța va dispune obligarea pârâtei la plata sumei de 676,51 lei cu titlu de debit principal.
În ceea ce privește plata penalităților de întârziere, instanța constată că potrivit art.14 din contract, părțile au convenit ca în caz de neplată a facturilor în termen de 30 de zile de la emitere să se perceapă penalități de întârziere egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare, fără ca acestea să depășească cuantumul debitelor.
Potrivit art. 120 alin. 7 din O.G. 92/2003 – Codul de procedură fiscală, nivelul dobânzii de întârziere este de 0,04% pentru fiecare zi de întârziere. Întrucât calculul făcut de reclamantă respecta dispozițiile legale în vigoare dar și prevederile contractuale, în baza principiului libertății contractuale dar și al disponibilității, instanța va admite capătul de cerere privitor la plata penalităților de întârziere în cuantum de 313,05 lei.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată, conform art. 3 din Ordonanța de Urgență nr. 80 din 26 iunie 2013, în vigoare la data sesizării instanței, „acțiunile și cererile evaluabile în bani introduse la instanțele judecătorești se taxează astfel: b) între 501 lei și 5000 lei – 40 de lei +7% pentru ce depășește 500 de lei.” Având în vedere cuantumul sumelor solicitate de reclamantă, respectiv 989,56 lei (676,51 lei+313,05 lei), taxa de timbru este de 74,20 lei. Deși reclamanta a achitat o taxă de timbru în cuantum de 202,02 lei, instanța va obliga pârâta care a căzut în pretenții, în baza art. 453 C.pr.civ, la plata către reclamantă a sumei de 74,20 lei reprezentând taxă de timbru, calculată în cuantumul legal și raportat la obiectul cererii de chemare în judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulată de reclamanta S.C. C.U.P. S.A. Bârlad, cu sediul în Bârlad, ., jud. V., înmatriculată la Registrul Comerțului cu nr. J_, CUI R18916672, cod IBAN RO88 BRDE 380SV_ deschis la BRD–Agenția Bârlad prin reprezentant legal, în contradictoriu cu pârâta L. V. cu domiciliul în mun. Bârlad, .. 129, jud. V., CNP_.
Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 676,51 lei, reprezentând contravaloarea serviciului de salubritate prestat de reclamantă în perioada 31.10._14 și suma de 313,05 lei, reprezentând penalități de întârziere aferente debitului principal.
Obligă pârâta să plătească reclamantei cheltuielile de judecată în cuantum de 74,20 lei.
Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Bârlad sub sancțiunea nulității.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28.04.2014.
PREȘEDINTE GREFIER
C. D. H. D.
Red. C.D
Tehnoredactat D.H. 4 ex/ 05 Mai 2014
| ← Încuviinţare executare silită. Sentința nr. 1996/2014.... | Pretenţii. Sentința nr. 568/2014. Judecătoria BÂRLAD → |
|---|








