Pretenţii. Sentința nr. 27/2014. Judecătoria BÂRLAD
| Comentarii |
|
Sentința nr. 27/2014 pronunțată de Judecătoria BÂRLAD la data de 09-01-2014 în dosarul nr. 5602/189/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BÂRLAD
JUDB
Sentința civilă nr. 27
Ședința publică din data de 09 ianuarie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: T. I.
GREFIER: C. VICTORIȚA T.
Pe rol soluționarea acțiunii în despăgubiri civile, formulată de reclamantul O. N. M., aflat în penitenciarul Jilava, ., jud. Ilfov, împotriva pârâtei L. R., domiciliată în Bârlad, ..57, jud. V..
La apelul nominal făcut în ședința publică nu a răspuns nicio parte.
Procedura nu este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că dosarul are ca obiect cerere în despăgubiri civile; este lipsă de procedură cu pârâta întrucât citația emisă pentru aceasta a fost restituită la dosar cu mențiunea „destinatar necunoscut”; prin încheierea de ședință din data de 13.12.2012 judecata cauzei a fost suspendată în conformitate cu art.1551 alin.1C.pr.civ, constatând că desfășurarea procesului este împiedicată din vina reclamantului prin neîndeplinirea obligațiilor stabilite în cursul judecății, respectiv, reclamantul nu a indicat cuantumul total al pretențiilor în vederea calculării taxei judiciare de timbru; s-a dispus din oficiu, repunerea pe rol a cauzei pentru constatarea perimării.
După care,
INSTANȚA
Asupra acțiunii civile introdusă de reclamantul O. N. M., împotriva pârâtei L. R., înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 1.11.2012, având ca obiect acțiune în despăgubiri civile.
Având în vedere că din verificarea actelor de la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost efectuat la data de 13.12.2012 când cauza a fost suspendată în temeiul dispozițiilor art.1551 alin.1C.pr.civ, constatând că desfășurarea procesului este împiedicată din vina reclamantului, prin neîndeplinirea obligațiilor stabilite în cursul judecății, respectiv reclamantul nu a indicat cuantumul total al pretențiilor în vederea calculării taxei judiciare de timbru;
Văzând că în conformitate cu dispozițiile art. 248 C.p.civ orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar și împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an, iar potrivit dispozițiilor art. 252 C.p.civ perimarea se poate constata și din oficiu;
Constatând că de la data încheierii de suspendare prezenta cauză a rămas în nelucrare mai mult de un an din vina părților, nemaiîndeplinindu-se nici un act de procedură în vederea judecării pricinii;
Instanța, în baza art.248 și urm Cpciv, urmează a constata perimată acțiunea de față.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Constată perimată acțiunea în despăgubiri civile, formulată de reclamantul O. N. M., aflat în penitenciarul Jilava, ., jud. Ilfov, împotriva pârâtei L. R., domiciliată în Bârlad, ..57.
Cu recurs în 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședința publică din 9 ianuarie 2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
T. I. C. VICTORIȚA T.
Red.T.I
Tehnored. C.V.T./15.01.2014/6ex.
comunicari 3/
| ← Pretenţii. Sentința nr. 3375/2014. Judecătoria BÂRLAD | Fond funciar. Sentința nr. 1513/2014. Judecătoria BÂRLAD → |
|---|








