Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2238/2015. Judecătoria BÂRLAD
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2238/2015 pronunțată de Judecătoria BÂRLAD la data de 07-10-2015 în dosarul nr. 2238/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
JUDB
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 2238/2015
CAMERA DE CONSILIU de la 07 Octombrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE G. E.
Grefier E. D.
Pe rol fiind judecarea cauzei Civile privind pe reclamanta S.C. Compania de Utilități Publice S.A. cu sediul în B. . jud. V., înmatriculată la Registrul Comerțului cu nr. J37/494/ 2006, CUI RO18916672, cod IBAN RO88 BRDE 380SV_ deschis la BRD–Agenția B. în contradictoriu cu pârâta C. E., CNP_, cu domiciliul în B., ., ., ., având ca obiect ,, cerere de valoare redusă”.
La apelul nominal făcut în ședința din camera de consiliu lipsind părțile în cauză
Procedura legal îndeplinită. Fără citarea părților.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, au fost verificate actele și lucrările dosarului de președintele de complet, după care;
Ulterior deliberării,
JUDECĂTORIA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele :
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 19.06.2015 sub numărul_, reclamanta S.C. Compania de Utilități Publice S.A. a chemat în judecată pe pârâta C. E., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea acesteia la plata sumei de 703,84 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor de salubrizare prestate și a sumei de 176,07 lei, reprezentând majorări de întârziere pentru debitul datorat, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că în temeiul contractului de prestări servicii de salubrizare nr. _ din data de 28.01.2007 a prestat pârâtei servicii în valoare de 703,84 lei. Deși pârâta s-a obligat la plata facturilor în termen de 30 de zile de la scadență, acest lucru nu s-a petrecut, motiv pentru care s-au calculat majorări de întârziere cf. art. 14 alin. 4 din contract.
Reclamanta a propus pârâtei soluționarea pe cale amiabilă, însă acesta nu a dat curs invitației, refuzând în continuare plata debitului.
În drept, acțiunea nu a fost motivată.
În probațiune, reclamanta a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, sens în care au fost depuse la dosar următoarele: situația facturilor de salubritate (f. 8), fișa de cont pentru operațiuni diverse (f.9-10), facturi (f. 12-17), invitație la conciliere (f.11) contract de prestare a serviciului de salubrizare a localităților nr._ din data de 28.01.2007 (f. 18-20).
Pârâta nu a depus formularul de răspuns completat corespunzător și nici nu a răspuns printr-un alt mijloc adecvat, fără utilizarea formularului de răspuns, în termenul acordat de 30 de zile de la primirea comunicării.
Instanța a încuviințat pentru reclamantă proba cu înscrisurile depuse la dosar.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
La data de 28.01.2007 s-a încheiat între reclamantă și pârâtă contractul de prestare a serviciului de salubrizare a localităților nr._, prin care reclamanta s-a obligat să presteze servicii publice de salubrizare privind colectarea, transportul și depozitarea deșeurilor municipale, iar pârâta s-a obligat (art.14 din contract) să achite contravaloarea facturilor pentru serviciile de salubrizare în termenul de scadență de 30 zile de la data emiterii acesteia.
Societatea reclamantă a furnizat pârâtei serviciile de salubrizare la care s-a obligat. Deși a beneficiat de serviciile prestate de către reclamantă, pârâta nu a achitat contravaloarea acesteia, acumulând un debit în cuantum de 703,84 lei, la care au fost calculate penalități de întârziere în cuantum de 176,07 lei.
Deși reclamanta a încercat soluționarea litigiului pe cale amiabilă, pârâta nu a dat curs invitației .
În ceea ce privește legea aplicabilă, instanța constată că sunt incidente dispozițiile art. 6 alin. 2 C. civ. și cele ale art. 3 din Legea 71/2011 pentru punerea în aplicare a Codului civil, potrivit cărora actele și faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârșite înainte de . Codului civil nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, săvârșirii ori producerii lor. Întrucât contractul dintre părți a fost încheiat la data de 28.01.2007, când reclamanta a început prestarea serviciilor, sub imperiul Codului civil din 1864, acesta este aplicabil în cauza de față.
Conform art. 969 din Codul civil 1864, convențiile legal încheiate reprezintă legea părților, neexecutarea acesteia antrenând răspunderea contractuală a părții care nu și-a executat din culpă obligațiile contractuale, iar potrivit art. 970 din același act normativ convențiile trebuie executate cu bună-credință. Art. 1073 din Codul civil 1864 prevede că creditorul are dreptul de a obține îndeplinirea exactă a obligației iar în caz contrar are dreptul la dezdăunare.
Conform art. 24 alin. 9-10 din Legea serviciilor comunitare de utilități publice nr. 51/2006: „(9) Factura pentru serviciile furnizate/prestate se emite cel mai târziu până la data de 15 a lunii următoare celei în care prestația a fost efectuată. Utilizatorii serviciilor de utilități publice, persoane fizice sau juridice, sunt obligați să achite facturile reprezentând contravaloarea serviciilor furnizate/prestate în termenul de scadență de 15 zile lucrătoare de la data primirii facturilor; data emiterii se înscrie pe factură. Termenul de scadență privind plata facturii se ia în calcul începând cu data primirii facturii. (10) Neachitarea facturii de către utilizator în termen de 30 de zile de la data scadenței atrage penalități de întârziere stabilite conform reglementărilor legale în vigoare, după cum urmează: a) penalitățile se datorează începând cu prima zi după data scadenței; b) penalitățile sunt egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare; c) valoarea totală a penalităților nu va depăși valoarea facturii și se constituie în venit al operatorului”.
Raportând textele de lege mai sus enunțate la situația de fapt reținută, instanța constată că în cauză sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile contractuale, motiv pentru care prezenta acțiune este întemeiată și va fi admisă pentru următoarele considerente:
Reclamanta și-a executat obligația, aspect necontestat de către pârât, dar acesta nu și-a îndeplinit obligația corelativă de a plăti contravaloarea facturilor, ceea ce a condus la acumularea un debit în cuantum de 703,84 lei, potrivit fișei contabile.
Întrucât în materia răspunderii contractuale, potrivit art. 1082 din Codul civil 1864, debitorul este prezumat a fi în culpă, odată ce creditorul face dovada îndeplinirii obligației sale, fiind în sarcina debitorului să facă dovada plății, fiind îndeplinite și celelalte condiții necesare pentru angajarea răspunderii civile contractuale (fapta prejudiciabilă – neîndeplinirea de către pârât a obligației de plată a contravalorii serviciilor prestate, prejudiciul – faptul că reclamanta a fost lipsită de folosința sumelor de bani cuvenite la scadența fiecărei facturi și raportul de cauzalitate), instanța va dispune obligarea pârâtei la plata sumei de 703,84 lei cu titlu de debit principal, reprezentând contravaloarea serviciilor prestate și neachitate.
În ceea ce privește plata penalităților de întârziere, instanța constată că potrivit art. 1082 cod civil 1864, „Debitorul este osândit, de se cuvine, la plata de daune-interese sau pentru neexecutarea obligației, sau pentru întârzierea executării, cu toate că nu este rea-credință din parte-i”.
Instanța constată că potrivit art.14 din contract, părțile au convenit ca în caz de neplată a facturilor în termen de 30 de zile de la emitere să se perceapă penalități de întârziere egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare, fără ca acestea să depășească cuantumul debitelor.
Potrivit art. 120 alin. 7 din O.G. 92/2003 – Codul de procedură fiscală, nivelul dobânzii de întârziere este de 0,02% pentru fiecare zi de întârziere. Întrucât calculul făcut de reclamantă respecta dispozițiile legale în vigoare dar și prevederile contractuale, în baza principiului libertății contractuale dar și al disponibilității, instanța va admite capătul de cerere privitor la plata penalităților de întârziere în cuantum de 176,07 lei.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată, față de soluția pronunțată în cauză, având în vedere dispozițiile art. 1032 alin. 1 Cod de procedură civilă care prevăd că partea care cade în pretenții va fi obligată, la cererea celeilalte părți, să plătească cheltuielile de judecată, instanța urmează să admită cererea reclamantei privind acordarea cheltuielilor de judecată și va obliga pârâta la plata sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea formulată pe calea procedurii cererii de valoare redusă, de reclamanta S.C. Compania de Utilități Publice S.A. cu sediul în B. . jud. V., înmatriculată la Registrul Comerțului cu nr. J37/494/ 2006, CUI R18916672, cod IBAN RO88 BRDE 380SV_ deschis la BRD–Agenția B. în contradictoriu cu pârâta C. E., CNP_, cu domiciliul în B., ., ., ..
Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 703,84 lei reprezentând contravaloare servicii prestate și neachitate și suma de 176,07 lei reprezentând penalități de întârziere.
Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxa judiciară de timbru.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria B..
Prezenta hotărâre este executorie.
Pronunțată în ședință publică, azi, 07 Octombrie 2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
E. G. D. E.
Red. / Tehnored E.G./07.10.2015
E..D./ 4 ex./ 07.10. 2015
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 2165/2015.... | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2193/2015. Judecătoria... → |
|---|








