Plângere contravenţională. Sentința nr. 2165/2015. Judecătoria BÂRLAD
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2165/2015 pronunțată de Judecătoria BÂRLAD la data de 01-10-2015 în dosarul nr. 2165/2015
Acesta este document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BÂRLAD
JUDB
Sentința civilă Nr. 2165
Ședința publică de la 01 Octombrie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: I. T.
Grefier: L. G.
Pe rol la ordine fiind soluționarea plângerii formulate de petentul F. M. A. (CNP-_), domiciliat în T., . nr.61, jud. G., împotriva procesului-verbal de constatarea contravenției . nr._ din 9.06.2015, încheiat de Inspectoratul de Poliție al Județului V..
La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsesc toate părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că este prim termen de judecată; I. V. a depus întâmpinare la dosar (fila 10 ds.), s-au verificat actele și lucrările dosarului,după care;
În temeiul art. 131 Cod proc. civ. instanța procedează la verificarea competenței Judecătoriei Bârlad în soluționarea cererii, constatând că, potrivit art. 94 pct.1 lit.j și art. 32 alin.1 din OG. Nr.2/2001, este competentă general, material și teritorial să judece această pricină.
În temeiul art. 238 Cod proc. civ. instanța urmează să estimeze durata cercetării procesului pentru o perioadă de o lună de la acest moment .
Instanța constată că părțile nu au invocat excepții.
Instanța, având în vedere probele propuse de petent, prin cererea de chemare în judecată, respectiv proba cu înscrisuri, apreciază probele admisibile și concludente soluționării cauzei, în baza art. 255 Cod proc. civ., astfel că în temeiul art. 258 Cod proc. civ., le încuviințează.
Instanța, având în vedere probele propuse de intimat, prin întâmpinare, respectiv proba cu înscrisuri , apreciază probele admisibile și concludente soluționării cauzei, în baza art. 255 Cod proc. civ., astfel că în temeiul art. 258 Cod proc. civ., le încuviințează.
În temeiul dispozițiilor art. 394 Cod proc. civ. instanța declară dezbaterile închise și lasă cauza în pronunțare, după deliberare dându-se sentința de față:
INSTANȚA
Sub nr._ din 25.06.2015 a fost înregistrată la instanță plângerea formulată de petentul F. M. A., împotriva procesului-verbal de constatarea contravenției . nr._ din 9.06.2015, încheiat de Inspectoratul de Poliție al Județului V..
În motivarea plângerii, petentul a arătat că el nu a săvârșit contravenția reținută în sarcina sa, nu a circulat cu viteza de 105 km/h, așa cum s-a reținut în procesul-verbal de contravenție.
În drept, petentul a invocat prevederile OG nr. 2/2001.
În dovedirea plângerii, petentul a depus la dosar, în copie, procesul-verbal de constatarea contravenției . nr._ din 9.06.2015, încheiat de Inspectoratul de Poliție al Județului V..
Petentul a timbrat plângerea cu 20 lei taxă judiciară de timbru.
Plângerea a fost formulată în termen legal.
Inspectoratul de Poliție al Județului V. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea plângerii, ca neîntemeiată, deoarece la data de 9.06.2015, ora 8,33, pe DE 581, pe raza localității Sîrbi, pe un sector unde viteza este limitată prin indicator la 70 km/h, petentul a condus autoturismul Audi înmatriculat cu nr._, cu viteza de 105 km/h, abatere filmată cu aparatul radar de pe auto MAI_.
Inspectoratul de Poliție al Județului V. a comunicat instanței documentația în baza căreia a fost întocmit procesul-verbal de contravenție, respectiv a comunicat:
- 4 fotografii efectuate după înregistrarea video a aparatului radar din data de 9.06.2015;
- buletinul de verificare metrologică nr. BBSC-02.01-1195 din 2.04.2015, emis de BBSC Communications Systems SRL.
Prin răspuns la întâmpinare, petentul a susținut că există posibilitatea să se fi produ fenomenul cunoscut ca „transfer de viteză”, în situația în care înaintea autovehiculului său a circulat un alt autovehicul.
Din analiza probelor administrate, se rețin următoarele:
Prin procesul-verbal de constatarea contravenției . nr._ din 9.06.2015, încheiat de Inspectoratul de Poliție al Județului V., petentul F. M. A. a fost sancționat cu 585 lei amendă (6 puncte amendă) și cu 4 puncte penalizare, pentru săvârșirea contravenției prev. de art. 108 alin.1 lit. c pct. 3 din O.U.G. nr. 195/2002, republicată.
În fapt, prin procesul-verbal de contravenție s-a reținut că, la data de 9.06.2015, ora 8,33, pe DE 581, pe raza localității Sîrbi, pe un sector unde viteza este limitată prin indicator la 70 km/h, petentul a condus autoturismul Audi înmatriculat cu nr._ cu viteza de 105 km/h, abatere filmată cu aparatul radar de pe auto MAI_.
Procesul-verbal de contravenție a fost semnat de către petent, cu mențiunea că va formula ulterior obiecțiuni.
Din cele 4 fotografii efectuate după înregistrarea video a aparatului radar din data de 9.06.2015, comunicate instanței de către organul constatator, aflate la filele 13-14 din dosarul instanței, rezultă că, la data de 9.06.2015, ora 8,33, autoturismul înmatriculat cu nr._ a fost condus cu viteza de 105 km/h, pe un sector de drum în care viteza este limitată prin indicator.
Aparatul radar cu care a fost constatată abaterea este montat pe autoturismul Dacia L. nr. MAI_.
Din buletinul de verificare metrologică nr. BBSC-02.01-1195 din 2.04.2015, emis de BBSC Communications Systems SRL, rezultă că cinemometrului de control rutier Autovision, montat pe autoturismul Dacia L. nr. MAI_, a fost verificat metrologic, rezultatul verificării fiind „Admis”, iar durata de valabilitate a verificării este de un an. Mai rezultă că cinemometrul măsoară atât în regim staționar, cât și în regim de deplasare.
În cauza de față, în procesul-verbal de contravenție au fost consemnate toate elementele obligatorii prevăzute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001, astfel că procesul-verbal de contravenție a fost legal întocmit.
Privitor la temeinicia procesului-verbal de contravenție, potrivit art.108 alin.1 lit. c pct.3, cu referire la art. 101 alin.2 din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a III-a de sancțiuni (6-8 puncte amendă) și cu 4 puncte de penalizare, depășirea cu 31 - 40 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic.
Articolul 49 alin.4 din O.U.G. nr. 195/2002 prevede că limitele maxime de viteză în afara localităților sunt:
a) pe autostrăzi - 130 km/h;
b) pe drumurile expres sau pe cele naționale europene (E) - 100 km/h;
c) pe celelalte categorii de drumuri - 90 km/h.
Potrivit pct. 4.4 din Norma de metrologie legală 021 – 05 „Aparate pentru măsurarea vitezei de circulație a autovehiculelor (cinemometre)”, măsurările efectuate cu ajutorul cinemometrelor nu pot constitui probe pentru aplicarea legislației rutiere în următoarele cazuri:
- dacă măsurările au fost efectuate în condiții de ceață, ploaie, ninsoare sau furtună;
- dacă cinemometrul este destinat numai utilizării în regim staționar, iar măsurările au fost efectuate cu cinemometrul în mișcare;
- dacă, în momentul măsurării, în raza de măsurare a aparatului se deplasează simultan mai multe autovehicule, iar autovehiculul vizat nu poate fi pus clar în evidență.
În cauza de față, în cele 4 fotografii nu a fost înregistrat niciun alt autovehicul, situație în care nu se poate reține situația vreunui „transfer de viteză”, așa cum a susținut petentul prin răspunsul la întâmpinare.
Instanța apreciază că, prin cele 4 fotografii efectuate după înregistrarea video a aparatului radar, organul constatator a dovedit săvârșirea de către petent a contrvenției reținute în sarcina acestuia, în timp ce petentul nu a dovedit prin niciun mijloc de probă temeinicia plângerii sale.
Pentru considerentele arătate și potrivit art. 118 din OUG nr. 195/2002, republicată, plângerea dedusă judecății urmează să fie respinsă, ca neîntemeiată.
În consecință, se va menține procesul-verbal de contravenție, inclusiv se vor menține amenda de 585 lei și sancțiunea de 4 puncte penalizare, aplicate petentului.
Se va lua act că petentul nu a solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge, ca neîntemeiată, plângerea formulată de petentul F. M. A. (CNP-_), domiciliat în T., . nr.61, jud. G., împotriva procesului-verbal de constatarea contravenției . nr._ din 9.06.2015, încheiat de Inspectoratul de Poliție al Județului V..
Menține procesul-verbal de contravenție sus enunțat, inclusiv menține amenda de 585 lei și sancțiunea de 4 puncte penalizare, aplicate petentului.
Ia act că petentul nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Cu apel în 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând să fie depusă la Judecătoria Bârlad.
Pronunțată în ședința publică din 1 octombrie 2015.
Președinte, Grefier,
T. I. G. L.
Red.T.I.
Tehnored.L.G./ 07.10.2015/ 4 ex.
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 2200/2015.... | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2238/2015. Judecătoria... → |
|---|








