Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 3108/2015. Judecătoria BÂRLAD
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3108/2015 pronunțată de Judecătoria BÂRLAD la data de 08-12-2015 în dosarul nr. 3108/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BÂRLAD
Bârlad, ., județul V.
Înregistrată în evidența A.N.S.P.D.C.P. sub nr. 3380/2006
Tel: 0235/_; Tel/Fax: 0235/_; Fax: 0235/_; E-mail :_
DOSAR nr. 4836 /189/2015
SENTINȚA CIVILĂ NR. 3108 /2015
Ședința din Camera de Consiliu din 8 decembrie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: D.-M. T.
GREFIER: L. R.
Pe rol judecarea cauzei Civile privind pe reclamanta . V. – prin SUCURSALA BÂRLAD, cu sediul în Bârlad, .. 1, jud. V. și pe pârâtul H. A., CNP:_, domiciliat în Bârlad, ., ., ., având ca obiect cerere de valoare redusă .
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsind- reclamanta - . V. - PRIN SUCURSALA BÂRLAD, prin reprezentant și pârâtul - H. A..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că:
-obiectul dedus judecății este cerere de valoare redusă,
-este prim termen de judecată,
-s-au verificat actele și lucrările dosarului, după care:
Verificând competența, în temeiul art. 131 C.proc.civ., instanța stabilește că este competentă material și teritorial să soluționeze cauza, în conformitate cu prev. art. 1027 punctul 1 lit.j Cod proc. civ. raportat la art. 107 al.1 C.civil, este competentă general, material și teritorial să judece această pricină.
Conform dispozițiilor art. 238 C.proc.civ, raportat la conținutul actelor procesuale, la probele admisibile în această procedură, instanța estimează durata acestui proces cu finalitate la acest termen.
În temeiul dispozițiilor art. 255 și art. 258 C.proc.civ. va încuviința pentru reclamantă proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.
Nemaifiind cereri de formulat și probe de administrat, instanța constată terminată cercetarea judecătorească în temeiul dispozițiilor art. 394 Cod proc. civ. declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Asupra cauzei civile de față, având ca obiect pretenții, instanța constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecata înregistrată pe rolul Judecătoriei Bârlad sub nr. unic _ , la data de 22.09.2015 reclamanta ., prin Sucursala Bârlad a chemat în judecată pe pârâtul H. A., solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 1.259,31 lei reprezentând contravaloare debit apă-canal aferent perioadei iulie 2014-august 2015, la plata sumei de 96,89 lei, reprezentând penalități de întârziere la plată, precum și la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 50 lei, reprezentând taxa judiciară de timbru achitată.
În motivare, reclamanta a arătat că prin HCLM nr. 179/2007, Consiliul Local Bârlad a concesionat serviciile de alimentare cu apă și de canalizare din Mun. Bârlad către operatorul ., iar prin contractul de cesiune nr._/2007, RAGCL Bârlad a cedat toate drepturile și obligațiile ce decurg din contractele de furnizare/prestare a serviciilor de alimentare cu apă și de canalizare încheiate cu utilizatorii persoane fizice și juridice către operatorul regional.
Astfel, în temeiul contractului nr._/2008, reclamanta a prestat servicii pârâtului în domeniul apă-canal, în intervalul iulie 2014-august 2015, pe care acesta a refuzat să le plătească în mod nejustificat, deși avea obligația de a le plăti în 30 de zile de la scadență. Deși nu a contestat facturile de consum, pârâtul nu le-a achitat în termenul legal, motiv pentru care i-au fost calculate penalități de întârziere în suma de 96,89 lei.
În drept, acțiunea a fost întemeiată pe prevederile art. 1270, 1272, 1516,1523 din Codul civil, ale Legii nr. 51/2006, ale Legii nr. 241/2006, art. 228-229 din Ordinul nr. 88/2007 al Președintelui ANRSC, art. 225-226 din Regulamentul de organizare și funcționare a serviciului public de alimentare cu apă și de canalizare.
În probațiune, reclamanta a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, sens în care a depus la dosar, în copie certificată pentru conformitate cu originalul, următoarele: Contractul de prestări servicii, Fișa contabilă privind situația debitului și a penalităților de întârziere, facturile emise pârâtului pentru serviciile prestate, calculul penalităților de întârziere pentru neplata fiecărei facturi, adresa de notificare a debitelor (f. 8-18).
Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 50 lei, conform dispozițiilor art. 6 alin. 1 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.
În temeiul dispozițiilor art. 1029 alin. 3 C.proc.civ., instanța a procedat la comunicarea către pârât a formularelor de răspuns, însoțite de copie a formularelor de cerere și de copii de pe înscrisurile depuse de reclamantă, fără ca pârâtul să răspundă în termen de 30 de zile de la primirea acestora.
În cauză instanța a încuviințat pentru reclamantă proba cu înscrisurile depuse la dosar.
Procedura de judecată în materia cererilor de valoare redusă este, ca regulă, scrisă și se desfășoară în întregime în camera de consiliu, fără citarea părților, așa cum rezultă din interpretarea art. 1029 alin. 1 și 2 C.proc.civ.
Cu titlu excepțional, instanța are facultatea de a dispune înfățișarea părților, din oficiu, sau la solicitarea uneia dintre părți, atunci când apreciază acest fapt ca fiind necesar.
Pe de altă parte, potrivit art. 1030, în cazul în care nu se primește nici un răspuns de la partea interesată (s.n. pârâtul) în termenul stabilit la art. 1029 alin. 4, 6 sau 8, instanța se va pronunța cu privire la cererea principală […] în raport cu actele aflate la dosar.
Având în vedere motivele invocate de reclamantă, dar mai ales, atitudinea procesuală a pârâtului, care nu a depus formularele de răspuns completate în termenul legal, nu a adus alte apărări și nici nu a propus alte mijloace de probă, instanța a constatat cauza în stare de judecată, apreciind ca fiind lămuritoare actele aflate la dosarul cauzei.
Analizând înscrisurile administrate în cauză, în lumina prevederilor legale incidente, instanța de judecată constată următoarele:
1. Cu privire la capătul de cerere principal, constând în obligarea pârâtului la plata sumei de 1.259,31 lei reprezentând contravaloare debit apă-canal aferent iulie 2014-august 2015:
În temeiul contractului nr._/2008, încheiat între pârâtul H. A., în calitate de utilizator și reclamanta .- prin Sucursala Bârlad, în calitate de operator, aceasta din urmă a furnizat/prestat servicii de alimentare cu apă și de canalizare, fiind emise facturi fiscale lunare aferente serviciilor prestate pentru perioada iulie 2014-august 2015.
Prin HCLM nr. 179/2007, Consiliul Local Bârlad a concesionat serviciile de alimentare cu apă și de canalizare din Mun. Bârlad către operatorul ., iar prin contractul de cesiune nr._/2007, RAGCL Bârlad a cedat toate drepturile și obligațiile ce decurg din contractele de furnizare/prestare a serviciilor de alimentare cu apă și de canalizare încheiate cu utilizatorii persoane fizice și juridice către operatorul regional. Reclamanta . a prestat servicii de apă-canal pârâtului potrivit fișei fiscale și a facturii din data de 31.08.2015, acesta beneficiind de servicii de alimentare cu apă și de canalizare, prestate de către reclamantă.
În cadrul facturii emise de reclamantă, s-a prevăzut că, în caz de neplată a prețului în termen de 30 de zile de la scadență, se va aplica o majorare de 0,03% pe fiecare zi întârziere.
Conform Fișei contabile, în perioada iulie 2014-august 2015, pârâtul figurează cu un debit în sumă de 1.259,31 lei, reprezentând preț pentru serviciile de apă-canal. Deoarece facturile emise de reclamantă nu au fost plătite la scadență, au fost calculate în sarcina pârâtului penalități de întârziere la plata prețului în sumă totală de 96,89 lei, modul de calcul al penalităților de întârziere rezultând din fișa contabilă.
Pârâtul a fost notificat de către reclamantă, prin adresa nr. 9307/30.09.2015 (fila 8), însă nu a dat curs acesteia, în sensul achitării debitului.
În ceea ce privește legea aplicabilă, instanța constată că sunt incidente dispozițiile art. 6 alin. 2 C. civ. și cele ale art. 3 din Legea 71/2011 pentru punerea în aplicare a Codului civil, potrivit cărora actele și faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârșite înainte de . Codului civil nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, săvârșirii ori producerii lor. Întrucât contractul dintre părți a fost încheiat în anul 2008, când reclamanta a început prestarea serviciilor, sub imperiul Codului civil din 1864, acesta este aplicabil în cauza de față.
Conform art. 969 din Codul civil 1864, convențiile legal încheiate reprezintă legea părților, neexecutarea acestora antrenând răspunderea contractuală a părții care nu și-a executat din culpă obligațiile contractuale iar potrivit art. 970 din același act normativ convențiile trebuie executate cu bună-credință. Art. 1073 din Codul civil 1864 prevede că creditorul are dreptul de a obține îndeplinirea exactă a obligației iar în caz contrar are dreptul la dezdăunare.
Conform art. 24 alin. 9-10 din Legea serviciilor comunitare de utilități publice nr. 51/2006: „(9) Factura pentru serviciile furnizate/prestate se emite cel mai târziu până la data de 15 a lunii următoare celei în care prestația a fost efectuată. Utilizatorii serviciilor de utilități publice, persoane fizice sau juridice, sunt obligați să achite facturile reprezentând contravaloarea serviciilor furnizate/prestate în termenul de scadență de 15 zile lucrătoare de la data primirii facturilor; data emiterii se înscrie pe factură. Termenul de scadență privind plata facturii se ia în calcul începând cu data primirii facturii. (10) Neachitarea facturii de către utilizator în termen de 30 de zile de la data scadenței atrage penalități de întârziere stabilite conform reglementărilor legale în vigoare, după cum urmează: a) penalitățile se datorează începând cu prima zi după data scadenței; b) penalitățile sunt egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare; c) valoarea totală a penalităților nu va depăși valoarea facturii și se constituie în venit al operatorului”.
Raportând textele de lege mai sus enunțate la situația de fapt reținută, instanța constată că în cauză sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile contractuale, motiv pentru care prezenta acțiune este întemeiată și va fi admisă pentru următoarele considerente:
Reclamanta și-a executat obligația, aspect necontestat de către pârât, dar acesta nu și-a îndeplinit obligația corelativă de a plăti contravaloarea facturilor emise în perioada iulie 2014-august 2015, ceea ce a condus la acumularea un debit în cuantum de 1.259,31 lei, potrivit fișei contabile.
Întrucât în materia răspunderii contractuale, potrivit art. 1082 din Codul civil 1864, debitorul este prezumat a fi în culpă, odată ce creditorul face dovada îndeplinirii obligației sale, fiind în sarcina debitorului să facă dovada plății, fiind îndeplinite și celelalte condiții necesare pentru angajarea răspunderii civile contractuale (fapta prejudiciabilă – neîndeplinirea de către pârât a obligației de plată a contravalorii serviciilor prestate, prejudiciul – faptul că reclamanta a fost lipsită de folosința sumelor de bani cuvenite la scadența fiecărei facturi și raportul de cauzalitate), instanța va dispune obligarea pârâtului la plata sumei de 1.259,31 lei cu titlu de debit principal, reprezentând contravaloarea serviciilor apă-canal furnizate si facturate. De asemenea, potrivit art. 8.2 din Contractul încheiat între părți, necontestarea facturilor in termenul legal de 15 zile de la emitere echivalează cu acceptarea acestora la plata.
2. Cu privire la capătul de cerere accesoriu, constând în obligarea pârâtului la plata penalităților de întârziere la plată în cuantum de 96,89 lei:
Instanța constată că potrivit art. 1082 cod civil 1864, „Debitorul este osîndit, de se cuvine, la plata de daune-interese sau pentru neexecutarea obligației, sau pentru întîrzierea executării, cu toate că nu este rea-credință din parte-i”. Față de soluția pronunțată cu privire la capătul principal de cerere, acest capăt de cerere este întemeiat, penalitățile fiind calculate conform art. 42 alin.10 din Legea nr. 51/2006 a serviciilor comunitare de utilități publice. Ca atare, îl va obliga pe pârât la plata sumei de 96,89 lei cu titlu de penalități de întârziere către reclamantă.
3. Cu privire la capătul de cerere privind cheltuielile de judecată efectuate de reclamantă
Potrivit art. 1032 alin 1 C.proc.civ., partea care cade în pretenții va fi obligată, la cererea celeilalte părți la plata cheltuielilor de judecată.
Având în vedere dispozițiile legale mai sus amintite și față de faptul că pârâtul a căzut în pretenții, instanța va dispune obligarea acestuia la suportarea cheltuielilor necesare determinate de proces, respectiv la plata către reclamantă a sumei de 50 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulată de reclamanta ., prin Sucursala Bârlad, cu sediul în Bârlad, .. 1, jud. V. împotriva pârâtului H. A., CNP:_, domiciliat în Bârlad, ., ., . .
Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 1.259,31 lei, reprezentând preț pentru serviciile de alimentare cu apă și canalizare prestate acestuia în perioada iulie 2014 – august 2015 și suma de 96,89 lei, reprezentând penalități de întârziere aferente debitului principal.
Obligă pârâtul să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în cuantum de 50 lei.
Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Bârlad.
Executorie de drept.
Dată în camera de consiliu și pronunțată în ședință publică, astăzi, 08.12.2015.
Președinte, D. M. T. | ||
Grefier, L. R. |
Red. Tehnored. Jud. D.M.T. 4.01.2016
Listat L.R. 4 ex. / 6.01. 2016
| ← Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u..... | Pretenţii. Sentința nr. 3095/2015. Judecătoria BÂRLAD → |
|---|








