Succesiune. Sentința nr. 3142/2015. Judecătoria BÂRLAD

Sentința nr. 3142/2015 pronunțată de Judecătoria BÂRLAD la data de 09-12-2015 în dosarul nr. 3142/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BÂRLAD

JUDB

Sentința civilă Nr. 3142

Ședința publică de la 09 Decembrie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE G. E.

Grefier V. A.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta Ș. G. și pe pârâta U. . PRIMARULUI, pârâtul Ș. V., pârâtul Ș. M., pârâtul Ș. S. D., pârâtul Ș. C., având ca obiect ,,succesiune”.

La apelul nominal, făcut în ședința publică, nu au răspuns părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 25.11.2015 susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi care face parte integrantă din prezenta încheiere, când instanța având nevoie de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea pentru astăzi când în aceeași compunere, a hotărât următoarele:

INSTANȚA,

Prin cererea înregistrată la instanță cu nr. _ din 09.12.2015, reclamanta Ș. G., a solicitat ca, în contradictoriu cu pârâta Unitatea Administrativ Teritorială a ., prin sentința ce se va pronunța să se constate dreptul de proprietate al său și al fostului soț Ș. I. decedat la 28 noiembrie 2009, a imobilului casă de locuit și suprafața de 1163 mp real măsurat 1751 mp,situat în intravilanul satului Bădeana, ..

Totodată a solicitat în contradictoriu cu pârâții Ș. V., Ș. M., Ș. S.-D. și Ș. C. prin sentința ce se va pronunța să se dispună dezbaterea succesiunii defunctului soț Ș. I., decedat la 28 noiembrie 2009 cu ultimul domiciliu în ., stabilind masa succesorală, moștenitorii și cotele.

Solicită cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că s-a căsătorit cu Ș. I. la data de 17 iunie 1970. Din căsătoria lor au rezultat 4 fii (pârâții din prezenta cauză). După căsătorie, ea și defunctul soț au ridicat un imobil pe un lot de teren situat în intravilanul satului Bădeana, având următoarele vecinătăți: la N- drumul satului, la S- M. I., la E- N. T. și la V- D. D.. Acest imobil l-au stăpânit în mod continuu, netulburat, public și în nume de proprietari începând cu 17 iunie 1970, data căsătoriei lor și până în prezent. În această casă a conviețuit împreună cu Ș. I. pe toată perioada căsătoriei lor, aici și-au crescut și cei 4 fii.

La data de 28 noiembrie 2009, soțul ei a decedat, ea rămânând să locuiască în această casă și folosind terenul aferent. În luna ianuarie 2015, a întocmit documentația pentru obținerea numărului cadastral provizoriu și i s-a acordat Nr._ la OCPI V.. Casa de locuit are o suprafață de 94 mp, este ridicată din paiantă (vălătuci).

Arată că, întrucât este la o vârstă respectabilă, intenționează să aibă acte de proprietate pentru acest imobil, pentru a putea fi cuprins în masa succesorală a defunctului soț. Casa este ridicată în timpul căsătoriei cu defunctul, astfel încât în masa succesorală urmează a fi cuprinsă cota de 1/2 din acest imobil. Întrucât are calitatea de soție supraviețuitoare și vine în concurs doar cu descendenții defunctului rezultă că are cota de 1/4 din masa succesorală iar 3/4 revine pârâților. Modalitatea de dobândire a proprietății terenului pe care are casa de locuit este uzucapiunea de lungă durată.

Cererea a fost întemeiată în drept pe dispozițiile 651- 694 și art. 1890 cod civil vechi .

În susținere a depus la dosarul cauzei copie de pe copie de pe certificat de atestare fiscală nr. 122/27.05.2015, încheierea de verificare a procedurilor succesorale, adeverința nr. 1090/04.03.2015, certificat de sarcini nr. 9973/06.03.2015, adeverinta nr. 967/24.02.2015, referat de admitere ( prima înregistrare imobil), plan de amplasament si delimitare, anexa nr. 24 ( f. 10-21). La termenul din data de 25.11.2015 a depus copie de pe actele de stare civilă si de pe certificatul de deces nr. 45/30.11.2009 .

Pârâta Unitatea Administrativ teritorială . la data de 21.07.2015 întâmpinare prin care a arătat că este de acord cu acțiunea formulată de reclamantă. Ternul în suprafață de 1751 m.p. intravilan nu este cuprins în domeniul public sau privat al comunei Tutova.

Ceilalți pârâți nu au formulat întâmpinare, nu și-au propus probe și nu au făcut acte de procedură.

La termenul din data de 28.10.2015 prezent în fața instanței pârâtul Ș. M. a arătat că este de acord cu prezenta acțiune în totalitate și cu dezbaterea succesiunii.

În cauza a fost administrată proba cu înscrisuri și proba testimonială .

Din analiza probelor administrate, se rețin următoarele:

La data de 28.11.2009 a decedat Ș. I. cu ultim domiciliu în ., potrivit certificatului de deces nr. 45/30.11.2009 aflat în copie la dosarul cauzei.

Din certificatul de atestare fiscală nr. 122/27.05.2015 eliberat de Serviciul taxe si impozite din cadrul Primăriei ., rezultă că Ș. G. figurează în evidențele acestei instituții în intravilanul satului Bădeana, cu o casă de locuit de 94 m.p. construită din 1946 din paianță si teren aferent de 1163 m.p., consemnându-se totodată că nu figurează în evidențele compartimentului fiscal cu creanțe bugetare.

Potrivit adeverinței nr. 1090/04.03.2015 emisă de . Ș. G. împreună cu soțul ei Susnea I., decedat la data de 30.11.2009 au dobândit în anul 1973 o locuință cu suprafața construită de 94 m.p. si o suprafață de 1163 m.p. teren aferent. Locuința si terenul aferent au dobândit-o de la părinții defunctului Ș. I., . Din anul 1973 au plătit anual impozitele aferente locuinței si terenului. Referitor la suprafața de 1163 m.p. nu a fost solicitat de nimeni conform legii fondului funciar.

Potrivit adeverinței nr. 1090/04.03.2015 emisă de . S. G. figurează în intravilanul satului Bădeana cu o casă de locuit de 94 m.p. din paianță construită din anul 1946 si anexe gospodărești de 16 m.p. având o suprafață aferentă de 1163 m.p., conform reg agr. Vol 09, tip I, pag 02, pe satul Bădeana. Suprafața de 1163 m.p. nu face parte din domeniul public sau privat al comunei Tutova.

Potrivit Referatului de admitere ( prima înregistrare imobil) nr. 1601/13.01.2015 emis de Oficiul de cadastru si publicitate imobiliară V. în urma solicitării privind recepția si avizarea documentației cadastrale de primă înregistrare pentru imobilul situat în ., jud. V. în suprafața măsurată de 1751 m.p. si suprafața din acte de 1160 m.p., se reține că identificarea si localizarea amplasamentului a fost realizată cu respectarea prevederilor regulamentelor în vigoare, astfel încât imobilul a fost înregistrat provizoriu în evidența OCPI sub nr. cadastral_.

Potrivit Certificatului nr. 9973/06.03.2015 emis de Oficiul de cadastru si publicitate imobiliară V. pe numele Ș. G. pentru imobil situat în . cu nr. cadastral atribuit_/U. Tutova, nu s-au găsit sarcini si cărți funciare deschise.

Martora Ș. M., audiată la propunerea reclamantei a declarat că reclamanta împreună cu defunctul ei soț au construit o casa de peste 40 de ani pe o suprafață de teren de aprox 10-15 ari. Ea stie că reclamanta si defunctul ei soț sunt proprietarii casei si ai terenului si nu au existat litigii cu privire la casa si teren. A mai arătat că imobilul casă este construit din lut, are 2 camere, un antret si un chiler si este acoperită cu tablă. Soțul reclamantei a decedat în urmă cu 4-5 ani, iar după decesul acestuia în imobil a continuat să locuiască doar reclamanta. Copiii au o relație foarte bună cu mama lor. Familia Ș. nu a fost plecată niciodată din imobil. Vecinătățile imobilului au fost indicate de martor ca fiind familia D., N. T., M. si drumul sătesc. Reclamanta este cea care plătește impozitul, copii ai ajută la cultivarea terenului, muncile gospodărești.

Martora V. D., audiată la propunerea reclamantei a declarat că reclamanta împreună cu defunctul ei soț au construit o casa de peste 40 de ani pe o suprafață de teren deținută anterior de tatăl defunctului soț. Casa este construită din lut, are 3 camere, un hol si un chiler si este acoperită cu tablă. Vecinătățile imobilului au fost indicate de martor ca fiind D. M., N. T., M. si drumul sătesc. Suprafața de teren este de aprox 15 ari. În comunitate reclamanta si fostul soț sunt cunoscuți ca proprietari. Soțul reclamantei a decedat în urmă cu 6 ani, iar după decesul acestuia în imobil a continuat să locuiască reclamanta împreună cu copiii, până ce aceștia au plecat la casele lor.

Din lucrările dosarului rezultă că reclamanta și defunctul ei sot, nu posedă acte de proprietate pentru suprafața de teren și nici pentru casa amplasată de această suprafață de teren, situată în intravilanul satului Bădeana, .>jud. V. .

Prin Planul de amplasament si delimitare a imobilului, întocmit de expert C. V.-M., înregistrat provizoriu în evidența OCPI V. sub nr. cadastral_ ( f. 19-20) a fost identificată și delimitată în Anexa nr. 1 suprafața de teren de 1163 m.p., real măsurat 1751 m.p., situată în intravilanul satului Bădeana, ., având ca vecinătăți: N- Drum sătesc; E- N. T.; S- M. I.; V- D. D., pe punctele de contur 1-2-3-4-5-6-7-8-9-10-11-12-13-14-1, precum si imobilul -casă de locuit, C1, în suprafață de 94 m.p. , construită din anul 1946, din paianță.

Prin art. 82 din Legea nr. 71/2011 s-a prevăzut că “ Dispozițiile art. 930 - 934 din Codul civil referitoare la uzucapiunea imobiliară se aplică numai în cazurile în care posesia a început după data intrării în vigoare a acestuia. Pentru cazurile în care posesia a început înainte de această dată, sunt aplicabile dispozițiile referitoare la uzucapiune în vigoare la data începerii posesiei. În cazul imobilelor pentru care, la data începerii posesiei, nu erau deschise cărți funciare, rămân aplicabile dispozițiile în materie de uzucapiune din Codul civil din 1864.”

De asemenea, potrivit art. 58 din Legea nr. 71/2011: „În toate cazurile în care accesiunea imobiliară artificială presupune exercitarea unui drept de opțiune de către proprietarul imobilului, efectele accesiunii sunt guvernate de legea în vigoare la data începerii lucrării.

Față de probele administrate, instanța constată că, în cauză sunt aplicabile prevederile art.1890 din Codul civil din 1864, conform cărora «Toate acțiunile atât reale cât și personale, pe care legea nu le-a declarat imprescriptibile, se vor prescrie prin treizeci de ani, fără ca cel ce invocă această prescripție să fie obligat a produce vreun titlu și fără să i se poată opune reaua-credință».

Pentru considerentele arătate și constatând îndeplinite condițiile prev. de art. 1846-1847, 1890-1894 din Codul civil din 1864 privitoare la prescripția achizitivă de 30 de ani, cererea formulată de reclamantă este apreciată ca întemeiată, urmând să fie admisă.

În consecință, se va constata că reclamanta Ș. G. și defunctul ei soț Ș. I., decedat la data de 28.11.2009, sunt proprietari, prin prescripția achizitivă de 30 de ani, ai suprafeței de teren de 1163 m.p., real măsurat 1751 m.p., situată în intravilanul satului Bădeana, .>jud. V., având ca vecinătăți: N- Drum sătesc; E- N. T.; S- M. I.; V- D. D., puncte de contur 1-2-3-4-5-6-7-8-9-10-11-12-13-14-1, astfel cum a fost identificată și delimitată în Anexa nr. 1 Plan de amplasament si delimitare a imobilului, întocmit de expert C. V.-M., înregistrat provizoriu în evidența OCPI V. sub nr. cadastral_.

În cauză sunt aplicabile și prevederile art. 489 din Codul civil din 1864, potrivit cărora „Proprietatea pământului cuprinde în sine proprietatea suprafeței și a subfeței lui”, precum și prevederile art. 492 din Codul civil din 1864, potrivit cărora „Orice construcție, plantație sau lucru făcut în pământ sau asupra pământului, sunt prezumate a fi făcute de către proprietarul acelui pământ cu cheltuiala sa și că sunt ale lui, până ce se dovedește din contra”.

Pentru aceste considerente, urmează a admite cererea reclamantei și a constata că reclamanta Ș. G. și defunctul ei soț Ș. I., decedat la data de 28.11.2009, au dobândit prin accesiune imobiliară dreptul de proprietate asupra imobilului-casă de locuit, C1, în suprafață de 94 m.p., construită din anul 1946, din paianță, situată în ., amplasată pe suprafața de teren de 1163 m.p., real măsurat 1751 m.p., situată în intravilanul satului Bădeana, ., având ca vecinătăți: N- Drum sătesc; E- N. T.; S- M. I.; V- D. D., astfel cum a fost identificată și delimitată în Anexa nr. 1, Plan de amplasament si delimitare a imobilului, întocmit de expert C. V.-M., înregistrat provizoriu în evidența OCPI V. sub nr. cadastral_.

Potrivit Anexei nr. 24 eliberată de Primăria .. 27/03.03.2015 de pe urma defunctului Ș. I. au rămas în calitate de prezumtivi moștenitori următorii: Ș. G., în calitate de soție supraviețuitoare, Ș. V., Ș. M., Ș. S.-D. și Ș. C., în calitate de fii.

Din Încheierea nr. 05/06.03.2015 privind verificările efectuate în evidențele succesorale ale Camerei Notarilor Publici Iași și ale Uniunii Naționale a Notarilor Publici din România, emisă de Biroul Notarului Public B. I. Tony-M., rezultă că la data eliberării fiecărui act de interogarea a registrelor, în cauza succesorală a defunctului Ș. I., cu ultim domiciliu în ., nu s-a deschis procedura succesorală, nu s–au găsit înregistrate testamente/ acte juridice de revocare/modificare a testamentelor, nu s-au găsit înregistrate declarații privind opțiunea succesorală.

Din actele de stare civilă și precizările părților depuse la dosarul cauzei, rezultă că moștenitori cu vocație succesorală și totodată acceptanți, rămași de pe urma defunctului Ș. I. sunt: Ș. G., în calitate de soție supraviețuitoare, cu o cotă legală de 1/4 (3/16) din masa succesorală, Ș. V., Ș. M., Ș. S.-D. și Ș. C., în calitate de fii, cu o cotă legală de 3/4 din masa succesorală, respectiv cu o cotă legală de 3/16 fiecare.

Din înscrisurile depuse la dosar și soluția la care s-a oprit instanța cu privire la capătul de cerere ce a avut ca obiect uzucapiune si accesiune rezultă că masa succesorală rămasă de pe urma defunctului Ș. I., se compune din cota de 1/2 din imobilul format din suprafeța de teren de 1163 m.p., real măsurat 1751 m.p., situată în intravilanul satului Bădeana, .>jud. V., având ca vecinătăți: N- Drum sătesc; E- N. T.; S- M. I.; V- D. D., puncte de contur 1-2-3-4-5-6-7-8-9-10-11-12-13-14-1, astfel cum a fost identificată și delimitată în Anexa nr. 1 Plan de amplasament si delimitare a imobilului, întocmit de expert C. V.-M., înregistrat provizoriu în evidența OCPI V. sub nr. cadastral_., pe care se află amplasată casa de locuit, C1, în suprafață de 94 m.p., construită din anul 1946, din paianță,

Prin art. 91 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, s-a prevăzut că: „ Moștenirile deschise înainte de . Codului civil sunt supuse legii în vigoare la data deschiderii moștenirii

Față de cele reținute, în cauză sunt aplicabile prevederile Codului civil din 1864 privind succesiunile.

Potrivit art. 650 din Codul civil, succesiunea se deferă sau prin lege, sau prin voința omului, prin testament.

Potrivit art. 651 din Codul civil, succesiunile se deschid prin moarte. În conformitate cu prevederile Codului civil (art. 654- 658), pentru ca o persoană să poată moșteni trebuie să îndeplinească următoarele condiții: să aibă capacitate succesorală, să nu fie nedemnă de a moșteni și să aibă vocație concretă la moștenire.

Dispozițiile art. 700 C. civil din 1864 prevede că „dreptul de a accepta succesiunea se prescrie printr-un termen de 6 luni socotit de la deschiderea succesiunii”.

Acceptarea succesiunii poate fi expresă sau tacită . ( art. 689 C. civ. din 1864).

Potrivit art. 689 teza a II-a C. civ. din 1864 – acceptarea este tacită când eredele face un act, pe care n-ar putea să-l facă decât în calitatea sa de erede și care lasă a se presupune neaparat intenția sa de acceptare.

Avînd in vedere situația prezentată mai sus, așa cum a fost reținută pe baza actelor depuse la dosar și a susținerilor făcute de părți în fața instanței, se apreciază că cererea reclamantei este dovedită și întemeiată urmând a fi admisă în temeiul art.650 și urm. din Cod civil din 1864.

Urmează a se lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite acțiunea formulată de reclamanta Ș. G., CNP_, domiciliată în ., jud. V., în contradictoriu cu pârâții Unitatea Administrativ Teritorială ., cu sediul în ., Ș. V., CNP_, cu domiciliul în ., jud. V., Ș. M., CNP_, cu domiciliul în ., Ș. S.-D., CNP_, cu domiciliul în Bârlad, .. 107, jud. V., Ș. C., CNP_, cu domiciliul în Bârlad, .. 9, jud. V..

Constată că, reclamanta Ș. G. și defunctul ei soț Ș. I., decedat la data de 28.11.2009, sunt proprietari, prin prescripția achizitivă de 30 de ani, ai suprafeței de teren de 1163 m.p., real măsurat 1751 m.p., situată în intravilanul satului Bădeana, .>jud. V., având ca vecinătăți: N- Drum sătesc; E- N. T.; S- M. I.; V- D. D., puncte de contur 1-2-3-4-5-6-7-8-9-10-11-12-13-14-1, astfel cum a fost identificată și delimitată în Anexa nr. 1 Plan de amplasament si delimitare a imobilului, întocmit de expert C. V.-M., înregistrat provizoriu în evidența OCPI V. sub nr. cadastral_.

Constată că, reclamanta Ș. G. și defunctul ei soț Ș. I., decedat la data de 28.11.2009, au dobândit prin accesiune imobiliară dreptul de proprietate asupra imobilului-casă de locuit, C1, în suprafață de 94 m.p. , construită din anul 1946, din paianță, situată în ., jud. V., amplasată pe suprafața de teren de 1163 m.p., real măsurat 1751 m.p., situată în intravilanul satului Bădeana, ., având ca vecinătăți: N- Drum sătesc; E- N. T.; S- M. I.; V- D. D., astfel cum a fost identificată și delimitată în Anexa nr. 1, Plan de amplasament si delimitare a imobilului, întocmit de expert C. V.-M., înregistrat provizoriu în evidența OCPI V. sub nr. cadastral_.

Constată deschisă succesiunea defunctului Ș. I., la 28.11.2009, cu ultim domiciliu în ., jud. V..

Constată că masa succesorală rămasă de pe urma defunctului Ș. I., se compune din cota de 1/2 din imobilul format din suprafeța de teren de 1163 m.p., real măsurat 1751 m.p., situată în intravilanul satului Bădeana, .>jud. V., având ca vecinătăți: N- Drum sătesc; E- N. T.; S- M. I.; V- D. D., puncte de contur 1-2-3-4-5-6-7-8-9-10-11-12-13-14-1, astfel cum a fost identificată și delimitată în Anexa nr. 1 Plan de amplasament si delimitare a imobilului, întocmit de expert C. V.-M., înregistrat provizoriu în evidența OCPI V. sub nr. cadastral_., pe care se află amplasată casa de locuit, C1, în suprafață de 94 m.p. , construită din anul 1946, din paianță,

Constată că moștenitori legali acceptanți ai defunctului Ș. I. sunt: Ș. G., în calitate de soție supraviețuitoare, cu o cotă legală de 1/4 (3/16) din masa succesorală, Ș. V., Ș. M., Ș. S.-D. și Ș. C., în calitate de fii, cu o cotă legală de 3/4 din masa succesorală, respectiv cu o cotă legală de 3/16 fiecare.

Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria Bârlad.

Pronunțată în ședință publică azi, 09 Decembrie 2015.

Președinte, Grefier,

E. G. A. V.

Red. / Tehnored E.G./30.12.2015

V.A./ 8 ex./ 30.12.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Succesiune. Sentința nr. 3142/2015. Judecătoria BÂRLAD