Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 3122/2015. Judecătoria BÂRLAD

Sentința nr. 3122/2015 pronunțată de Judecătoria BÂRLAD la data de 08-12-2015 în dosarul nr. 3122/2015

document finalizat

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BÂRLAD

JUDB

Sentința civilă Nr. 3122/2015

Ședința din camera de consiliu de la 08 Decembrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE G. B.

Grefier C. M.

Pe rol judecarea cauzei Civile privind pe reclamant . PRIN SUCURSALA BÂRLAD, cu sediul în Bârlad, .. 1, jud. V. și pe pârât ARGIȘANU I. (decedat), pârât ARGIȘANU V., domiciliată în Bârlad, ..80, ., având ca obiect cerere de valoare redusă.

La apelul nominal făcut în ședința camerei de consiliu au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care;

Verificând în temeiul art.131 cod pr.civilă competența de soluționare a cererii, instanța constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina în temeiul art.94 pct.1 lit.K cod pr.civilă coroborat cu art.107 cod.pr.civilă.

Instanța, din oficiu, invocă excepția lipsei capacității procesuală de folosință a pârâtului Argișanu I..

În temeiul art. 255 C.pr.civ. instanța încuviințează pentru reclamantă proba cu înscrisuri în ceea ce privește cererea formulată în contradictoriu cu pârâta Argișanu V., apreciind proba ca fiind admisibilă și concludente.

Ia act că pârâta Argișanu V. nu a propus probe în condițiile prev de art.205 cod pr.civilă.

Instanța se socotește lămurită, declară terminată cercetarea procesului în temeiul art. 244 din Noul Cod de procedură civilă și fixează termen pentru pronunțarea și redactarea hotărârii la termenul de astăzi, 08.12.2015.

INSTANȚA :

În urma deliberării în secret în Camera de Consiliu, conform art. 1030 rap. la art. 395 C.pr.civ., a adoptat următoarea hotărâre:

I. Procedura de judecată

A. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 14.10.2015 sub număr de dosar_, repartizat în mod aleatoriu prezentului complet civil (C.civil 2) spre competentă soluționare, reclamanta .. V., prin reprezentant legal, a solicitat ca pe calea procedurii cererii cu valoare redusă prevăzută de art. 1025-1032 C.proc. civ. (Legea 134/2010 privind codul de procedură civilă), pârâții Argisanu I. și Argisanu V. să fie obligați la plata sumei de 457,38 lei debit și la plata penalităților de întârziere în cuantum de 52,45 lei, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea în fapt a cererii formulată pe formularul de cerere, reclamanta a arătat că reclamanta a arătat că, prin HCLM nr. 179/2007, Consiliul Local Bârlad a concesionat serviciile de alimentare cu apă și canalizare din municipiul Bârlad operatorului regional S. C. A. S.A., prin contractul de cesiune nr._/2007 și prin care R.A.G.C.L. a cedat toate drepturile și obligațiile ce decurg din contractele de furnizare/prestare a serviciilor de alimentare cu apă și canalizare încheiate cu utilizatorii persoane fizice și juridice către operatorul regional. Reclamanta a arătat că, începând cu data de 01.01.2008, a prestat servicii în domeniul apă-canalizare pârâtei, iar aceasta a înțeles să achite debitul până în luna martie 2014, inclusiv. Din luna aprilie 2014 și până în luna septembrie 2015 a prestat servicii pârâților în valoare de 457,38 lei, însă aceștia din urmă au refuzat în mod nejustificat să-și achite obligațiile de plată. Reclamanta a arătat că, pârâții nu au contestat facturile de consum și nici nu le-au achitat, astfel că, a calculat majorări de întârziere în cuantum de 52,45 lei. Pârâții au fost convocați la conciliere directă în vederea soluționării pe cale amiabilă a litigiului, prin adresa nr. 8522/15.09.2015, însă aceștia nu au dat curs acestei notificări.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1270, 1272, 1516, 1523 C.civ., prevederile Legii 51/2006, Legea 241/2006, art. 228-229 din Ordinul 88/2007 a președintelui ANRSC - Regulamentul cadru al serviciului de alimentare cu apă și de canalizare, art. 228-229 din Regulamentul serviciului de alimentare cu apă și canalizare a Municipiului Bârlad, aprobat prin HCLM Bârlad nr. 23/2008.

Cererea de chemare în judecată a fost timbrată cu taxa de timbru în cuantum de 50 lei, în conformitate cu art. 6 din OUG 80 /2013 privind taxele judiciare de timbru

În temeiul art. 411 C.proc. civ. a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Prin formularul de răspuns reclamanta a solicitat ca soluționarea cauzei să se facă fără dezbateri orale.

B. Apărările formulate

Pârâții nu au depus întâmpinare și nici nu s-au prezentat în fața instanței pentru a arăta probele și mijloacele de apărare.

C. Probe

Reclamanta a depus la dosar, în dovedirea cererii înscrisuri.

În cauză a fost administrată proba cu înscrisurile depuse la dosar.

E. Aspecte procesuale

Procedura cu privire la prezenta cerere cu valoare redusă s-a desfășurat în camera de consiliu, cu citarea părților, în conformitate cu dispozițiile art. 1029 C.proc. civ.

La termenul din data de 08.12.2015 instanța a invocat excepția lipsei capacității procesuală de folosință a pârâtului Argișanu I..

II. In fapt:

Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:

Între părțile în cauză, respectiv reclamanta S.C. A. S.A. și pârâta Argișanu V. s-a încheiat contractul nr._/2014 de furnizare /prestare a serviciului de apă și canalizare.

În perioada aprilie 2014- septembrie 2015, reclamanta S.C. A. S.A. a prestat servicii de furnizare a apei și canalizare pârâților, iar aceștia din urmă au beneficiat de aceste servicii.

Ca urmare a prestării serviciilor de apă și canalizare, reclamanta a emis facturi fiscale, evidențiate în fișa contabilă, în cuantum total de 457,38 lei.

Ca urmare a notificării cu nr. 8439 din data de 11.09.2015 cu privire la plata debitului, pârâta nu a înțeles să îndeplinească obligația de plată.

Pentru neîndeplinirea obligațiilor de către pârâți, reclamanta a calculat majorări de întârziere aferente facturilor, în cuantum de 52,45lei.

La data de 31.07.2014 a decedat Argișanu I. cu ultimul domiciliul în Bârlad, ..80, ., ..

III. În ceea ce privește excepția lipsei capacității procesuale de folosință

În drept, conform art.34 din Noul Cod Civil, capacitatea de folosință este aptitudinea persoanei de a avea drepturi și obligații civile.

Potrivit art.35 al aceluiași act normativ, capacitatea de folosință începe la nașterea persoanei și încetează odată cu moartea acesteia.

Conform art. 56 C.proc. civ. poate fi parte în judecată orice persoană care are folosința drepturilor civile.

Întrucât pârâtul Argișanu I. este decedat de la data de 31.07.2014 – dată la care a încetat capacitatea de folosință a acestuia, față de data introducerii acțiunii, constată instanța că cererea de chemare în judecată a fost formulată împotriva unei persoane fără capacitate procesuală de folosință.

Prin urmare, instanța urmează să admită excepția și să respingă cererea, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără capacitate procesuală de folosință.

IV. Asupra fondului

În drept: în ceea ce privește legea aplicabilă potrivit art. 3 din Legea 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii 287/2009 C. civil, actele și faptele juridice încheiate ori, după caz săvârșite înainte de . Codului civil nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, săvârșirii ori producerii lor.

Având în vedere că data încheierii contractului-izvor de obligații este situată după . Noului cod civil (o1.10.2011) sunt incidente dispozițiile codului civil.

Potrivit art. 1164 C. civ. (Legea 287/2009) obligația este o legătură de drept în virtutea căreia debitorul este ținut să procure o prestație creditorului, iar acesta are dreptul să obțină prestația datorată.

În conformitate cu art. 1165 C. civ. obligațiile izvorăsc din contract, act unilateral, gestiunea de afaceri, îmbogățirea fără justă cauză, plata nedatorată, fapta ilicită, precum și din orice act sau fapt de care legea leagă nașterea unei obligații.

Potrivit art. 1270 Cod civil, contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante.

Art. 1516 din același act normativ, stabilește că, creditorul are dreptul la îndeplinirea integrală, exactă și la timp a obligației.

Potrivit art. 42 pct. 9 și 10 din Legea serviciilor comunitare de utilități publice nr. 51/2006, factura pentru serviciile furnizate/prestate se emite cel mai târziu până la data de 15 a lunii următoare celei în care prestația a fost efectuată. Utilizatorii serviciilor de utilități publice, persoane fizice sau juridice, sunt obligați să achite facturile reprezentând contravaloarea serviciilor furnizate/prestate în termenul de scadență de 15 zile lucrătoare de la data primirii facturilor; data emiterii se înscrie pe factură. Termenul de scadență privind plata facturii se ia în calcul începând cu data primirii facturii.

Potrivit art. 42 alin. 10 din Legea 51/2006 neachitarea facturii de către utilizator în termen de 30 de zile de la data scadenței atrage penalități de întârziere stabilite conform reglementărilor legale în vigoare, începând cu prima zi după data scadenței și, acestea fiind egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare.

Raportând textele de lege mai sus enunțate la situația de fapt reținută, instanța constată că prezenta acțiune este întemeiată și o va admite pentru următoarele considerente:

A. Asupra debitului principal

Din analiza prevederilor art. 249 C.proc. civ ( Legea 134/2010 privind Codul de procedură civilă) rezultă că reclamanta care pretinde executarea obligației trebuie să facă dovada existenței obligației și a temeiului juridic, iar pârâta Argișanu V. care pretinde că a executat obligația asumată trebuie să facă dovada acestei executări prin mijloace de probă admisibile.

Existența raporturilor contractuale dintre reclamantă și pârâtă este dovedită prin contractul de prestări servicii încheiat și înscrisurile depuse la dosar, cu putere de lege între părțile contractante.

Instanța reține că, în temeiul contractului amintit, reclamanta și-a executat în mod corespunzător obligația de a presta serviciul de alimentare cu apă și canalizare, aspect necontestat de către pârâți, iar aceasta, nu și-a îndeplinit obligația corelativă de a plăti contravaloarea facturilor emise, acumulând un debit în cuantum de 457,38 lei.

În aceste condiții, întrucât convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante, iar creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației, având în vedere că nu s-a dovedit îndeplinirea obligației prevăzută în contract, instanța va admite cererea reclamantei și va obliga pârâta să plătească suma 457,38 lei, reprezentând contravaloare servicii prestate și neachitate.

B. Asupra penalităților de întârziere

Instanța găsește întemeiat capătul de cerere privind plata penalităților de întârziere, pentru următoarele considerente:

Instanța constată că potrivit art. 15 alin.2 din contract, părțile au convenit în mod valabil clauza penală conform căreia neachitarea facturii în termen de 30 de zile de la data scadenței atrage penalități de întârziere egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare, stabilite conform reglementărilor legale în vigoare.

Potrivit art. 120 alin. 7 din O.G. 92/2003 – nivelul dobânzii de întârziere a fost până la . OUG Nr. 8 din 26 februarie 2014 de 0,04% pe zi de întârziere, iar după acest moment de de 0,03 % pentru fiecare zi de întârziere.

Constatând că obligația de plată a majorărilor de întârziere în cazul neîndeplinirii obligației de plată a serviciilor de apă și canalizare a fost prevăzută de părți în contract și calculată respectându-se legislația fiscală în vigoare, instanța va admite cererea privind plata penalităților, urmând să oblige pârâta la plata sumei de 52,45 lei așa cum rezultă din desfășurătorul de calcul al penalităților de întârziere calculate de către reclamantă.

C. Asupra cheltuielilor de judecată

Față de solicitarea reclamantei, având în vedere că pârâțta a căzut în pretenții, fiind reținută culpa sa civilă și procesuală, în temeiul art. 453 C.proc.civ., instanța va obliga pârâta să plătească reclamantei suma de 50 lei reprezentând taxa judiciară de timbru.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

JUDECĂTORIA

HOTĂRĂȘTE:

1. Admite excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtului Argișanu I., invocată de instanță din oficiu.

2. Admite acțiunea formulată pe calea procedurii cererii de valoare redusă, de reclamanta .. V. prin Sucursala Bârlad, CUI_, Reg Comerțului J37/673/16.10.2007 cu sediul în Bârlad, .. 1, jud. V. în contradictoriu cu pârâta ARGISANU V., CNP:_ domiciliată în Bârlad, ..80, ., ..

3. Obligă pârâta ARGISANU V. să plătească reclamantei .. V. următoarele sume:

- suma de 457,38 lei reprezentând contravaloare servicii de apă și canalizare prestate și neachitate în perioada aprilie 2014- septembrie 2015;

- suma de 52,45 lei reprezentând penalități de întârziere.

4. Respinge acțiunea formulată pe calea procedurii cererii de valoare redusă, de reclamanta .. V. prin Sucursala Bârlad în contradictoriu cu pârâtul Argișanu I., ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără capacitate procesuală de folosință.

5. Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 50 lei reprezentând taxa judiciară de timbru.

6. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, potrivit art. 1033 C.proc. civ., ce se depune la Judecătoria Bârlad, sub sancțiunea nulității.

7. Prezenta hotărâre este executorie, potrivit art. 1031 alin. 3 C.proc. civ.

8. Pronunțată în ședință publică azi, 08.12.2015.

Președinte,

G. B.

Grefier,

C. M.

red. B.G.

tehnored. C.M. 10 Decembrie 2015/ 4 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 3122/2015. Judecătoria BÂRLAD