Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 576/2015. Judecătoria BÂRLAD
| Comentarii |
|
Sentința nr. 576/2015 pronunțată de Judecătoria BÂRLAD la data de 23-02-2015 în dosarul nr. 576/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BÂRLAD
Bârlad, ., județul V.
Înregistrată în evidența A.N.S.P.D.C.P. sub nr. 3380/2006
Tel: 0235/_; Tel/Fax: 0235/_; Fax: 0235/_; E-mail :_
DOSAR nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 576/2015
Ședința din Camera de Consiliu
din 23.02.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: D. M. T.
GREFIER: D. H.
Pe rol judecarea cauzei civile formulată de reclamanta EOS KSI ROMÂNIA SRL BUCUREȘTI cu sediul în București .. 10 A sector 2 în contradictoriu cu pârâta E. N. domiciliată în . jud. V. și domiciliul procesual ales la Cabinet avocat M. V. G. cu sediul în Cluj N., . . ., având ca obiect cerere de valoare redusă, ale cărei dezbateri au avut loc în ședința publică din 16 februarie 2015, consemnate în încheierea de ședință din acea zi ce face corp comun cu prezenta sentință civilă, când instanța din lipsă de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea în cauză pentru astăzi 23 februarie 2015 și s-a dat următoarea hotărâre:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 03.11.2014, sub nr._ reclamanta . SRL a chemat în judecată pe pârâta E. N., solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună obligarea acestuia la plata sumei de 644,02 lei, reprezentând contravaloare facturi neîncasate de telecomunicații integrate, suma de 644,02 lei, reprezentând penalități de întârziere aferente debitului principal, suma de 89,66 lei, reprezentând dobândă legală și suma de 199,19 lei, reprezentând taxa de reziliere în conformitate cu clauzele contractuale.
În motivare, reclamanta a arătat că între . (fosta .) și debitor s-a încheiat contractul de servicii de telecomunicații integrate nr._/05.08.2011, în baza căruia i s-a atribuit codul de abonat nr._. Compania Orange România SA a prestat serviciile pentru care s-a obligat contractual, emițând facturi în acest sens, facturi ce nu au fost achitate integral de către debitor. Astfel, s-au calculat penalități conform contractului până la concurența debitului principal, iar apoi s-au calculat dobânzi legale conform OG 9/2000 și ulterior conform OG 13/2011.
Reclamanta a mai arătat că a încercat soluționarea în mod amiabil a prezentului litigiu, însă debitorul nu a înțeles să achite debitul restant.
În drept, acțiunea a fost întemeiată pe prevederile art. 1025-1032 Cod procedură civilă, art. 969, art. 1073 și art. 1084 Vechiul Cod Civil, Titlul IV, Capitolul I privind Cesiunea de Creanță din Noul Cod Civil.
În probațiune, reclamanta a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, sens în care a depus la dosar, în copie certificată pentru conformitate cu originalul, următoarele: Contractul de abonament încheiat între Orange România SA și debitor, facturile emise, modul de calcul al debitului, extras din Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare pentru dovada cesiunii, copie CI.
Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 50 de lei, conform dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.
În temeiul dispozițiilor art. 1029 alin. 3 C.proc.civ., instanța a procedat la comunicarea către pârâtă a formularelor de răspuns, însoțite de copie a formularelor de cerere și de copii de pe înscrisurile depuse de reclamantă, pârâta răspunzând în termen de 30 de zile de la primirea acestora.
Astfel, la data de 28.11.2014 a fost depus de către pârâtă un înscris intitulat întâmpinare în cuprinsul căruia a solicitat admiterea în parte a acțiunii formulate de către reclamantă, fiind de acord să achite suma de 644,02 lei reprezentând contravaloarea facturilor neachitate, iar referitor la celelalte capete de cerere a arătat că acestea ar trebui respinse ca neîntemeiate.
În motivare a susținut că stipularea unei penalități în cuantum de 0,5% pe zi de întârziere echivalează cu penalitate cumulată de 182,5% pe an, fiind în fapt o cotă disproporționat de mare față de dobânzile practicate pe piața bancară, contravenind dispozițiilor imperative ale Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive dintre contractele încheiate între profesioniști și consumatori. În susținerea acestui aspect a invocat prevederile disp. art. 4 și 6 din Legea nr. 193/2000, fiind citate și cauze din jurisprudența Curții Europene de Justiție. De asemenea, a mai precizat reclamanta că această clauză contractuală contravine și disp. O.G. nr. 13/2011 întrucât potrivit art. 5 alin. 1 și 2 din ordonanța invocată „dobânda nu poate depăși dobânda legală cu mai mult de 50% pe an. Orice clauză prin care se încalcă dispozițiile alin. 1 este nulă de drept”, prin urmare deoarece dobânda stipulată în contractul încheiat între părți depășește cu mai mult de 150% dobânda legală, această clauză este nulă de drept.
Referitor la capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata dobânzii legale, a arătat că creditoarea este decăzută din dreptul de a pretinde dobânda legală, fiind o sancțiune ce intervine ope legis. În subsidiar, a susținut că suma de 89,66 lei solicitată cu acest titlu nu este o creanță certă, nefiind indicate momentele între care s-au calculat aceste dobânzi pentru ca instanța să poată verifica cu exactitate întinderea creanței.
În ceea ce privește capătul de cerere privind acordarea sumei de 199,19 lei cu titlu de taxă de reziliere, pârâta a solicitat respingerea acestuia întrucât contractul nu a fost reziliat. Astfel, a arătat că potrivit art. 1.16 alin. 1 din contractul părților, contractul poate înceta prin reziliere la inițiativa Orange România fără punerea în întârziere, fără preaviz, fără intervenția instanței judecătorești și fără îndeplinirea unei alte formalități la data menționată în notificarea scrisă de reziliere trimisă de către Orange România. Pârâta a invocat faptul că nu a fost notificată cu privire la rezilierea contractului, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1552 Cod civil.
La data de 05.01.2015, reclamanta a depus răspuns la întâmpinare în cuprinsul căruia a solicitat instanței să constate că întâmpinarea este neîntemeiată întrucât debitul principal în cuantum de 644,02 lei reprezintă contravaloarea celor două situații financiare emise în 12.11.2011 și 12.12.2011 de către Orange România S.A. și neachitate de debitor, iar perioada pentru care se solicită plata creanței este cuprinsă între data scadentă a ultimei facturi și data calculării dobânzii legale, mai exact între 26.12.2011 și 27.09.2014. A mai precizat reclamanta că Orange România S.A. a reziliat contractul încheiat cu debitorul E. N., fiind calculate ulterior penalizări de întârziere în cuantum de 0,5% pentru fiecare zi calendaristică de întârziere timp de 200 de zile, până la concurența cu debitul principal, susținând referitor la caracterul abuziv al acestora invocat de pârâtă, că aceasta ar fi avut posibilitatea să nu semneze contractul dacă nu ar fi fost de acord cu prevederile inserate în cuprinsul lui. Referitor la dobânda legală solicitată, pârâta a arătat că a fost calculată conform prevederilor OG 13/2011 începând cu data cesiunii, pentru perioada 09.05._14.
În cauză instanța a încuviințat pentru ambele părți proba cu înscrisurile depuse la dosar și a solicitat reclamantei să depună la dosarul cauzei, dacă există, notificarea de reziliere și dovada de comunicare a acesteia către pârâta E. N..
La data de 13.02.2015, reclamanta a precizat că se află în imposibilitatea de a pune la dispoziția instanței dovada de comunicare solicitată întrucât din conținutul art. 1.16 din TCG nu reiese că această notificare se transmite cu confirmare de primire.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
La data de 05.08.2011 a fost încheiat Contractul de servicii de telecomunicații integrate nr._ (filele 21-22) între . și pârâta E. N., în baza căruia pârâtei i s-a atribuit codul de abonat nr._.
La data de 09.05.2013, prin intermediul Contractului Cadru de cesiune de creanțe, . a cesionat dreptul de creanță față de debitorul E. N., provenit din contractul de abonament încheiat, către E. INVESTMENT RO GMBH prin administrator la creanțelor E. K. România SRL. Cesiunea a fost înregistrată la Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare sub numărul 2013-_-OCA.
Instanța reține că, pornind de la contractul cadru încheiat între . și pârâta E. N. la data de 05.08.2011, . a emis în facturi în sarcina pârâtei, având la bază serviciile de telefonie mobilă prestate. În cadrul Contractului încheiat între părți s-a prevăzut că, în caz de neplată a prețului în termen de 14 de zile de la emiterea facturii se vor aplica penalități de întârziere conform art. 1.9 alin 4 din Termeni și Condiții Generale, unde se precizează cuantumul de 0,5% pe fiecare zi întârziere (fila 32).
Conform facturilor atașate la dosar la filele 16-20, pârâta figurează cu un debit neachitat în cuantum de 644,57 lei (f. 17).
Deoarece facturile emise de reclamantă nu au fost plătite la scadență, au fost calculate în sarcina pârâtei penalități de întârziere la plata prețului în sumă totală de 644,57 lei. Modul de calcul al penalităților de întârziere rezultă din prevederile contractuale, în cadrul cărora este stabilit cuantumul de 0,5% pe zi de întârziere.
În ceea ce privește legea aplicabilă sub aspect substanțial, instanța constată că sunt incidente dispozițiile art. 6 alin. 2 C. civ. și cele ale art. 3 din Legea 71/2011 pentru punerea în aplicare a Codului civil, potrivit cărora actele și faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârșite înainte de . Codului civil nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, săvârșirii ori producerii lor. Întrucât contractul dintre părți a fost încheiat la data de 05.08.2011, când reclamanta a început prestarea serviciilor, sub imperiul Codului civil din 1864, acesta este aplicabil în cauza de față.
Conform art. 969 din Codul civil 1864, convențiile legal încheiate reprezintă legea părților, neexecutarea acestora antrenând răspunderea contractuală a părții care nu și-a executat din culpă obligațiile contractuale iar potrivit art. 970 din același act normativ convențiile trebuie executate cu bună-credință. Art. 1073 din Codul civil 1864 prevede că creditorul are dreptul de a obține îndeplinirea exactă a obligației iar în caz contrar are dreptul la dezdăunare.
Raportând textele de lege mai sus enunțate la situația de fapt reținută, instanța constată că în cauză sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile contractuale, motiv pentru care prezenta acțiune este întemeiată și va fi admisă pentru următoarele considerente:
Reclamanta și-a executat obligația, aspect necontestat de către pârâtă, dar acesta nu și-a îndeplinit obligația corelativă de a plăti contravaloarea facturilor emise în perioada 11.10-_12, ceea ce a condus la acumularea un debit în cuantum de 644,57 lei, reprezentând preț pentru serviciile furnizate, conform facturilor atașate la dosar.
Întrucât în materia răspunderii contractuale, potrivit art. 1082 din Codul civil 1864, debitorul este prezumat a fi în culpă, odată ce creditorul face dovada îndeplinirii obligației sale, fiind în sarcina debitorului să facă dovada plății, fiind îndeplinite și celelalte condiții necesare pentru angajarea răspunderii civile contractuale (fapta prejudiciabilă – neîndeplinirea de către pârât a obligației de plată a contravalorii serviciilor prestate, prejudiciul – faptul că reclamanta a fost lipsită de folosința sumelor de bani cuvenite la scadența fiecărei facturi și raportul de cauzalitate), instanța va dispune obligarea pârâtei la plata sumei de 644,57 lei cu titlu de debit principal, reprezentând contravaloarea serviciilor furnizate si facturate.
În ceea ce privește plata penalităților de întârziere, instanța reține că penalitățile au fost calculate în conformitate cu pct. 5 din Contract, care face trimitere la art. 1.9 alin 4 din Termeni și Condiții Generale, procentul fiind de 0.5% pe zi de întârziere. Clauza contractuală menționată are natura juridică a unei clauze penale prin care părțile au înțeles să stabilească anticipat prejudiciul suferit ca urmare a executării cu întârziere a obligațiilor contractuale.
Potrivit art. 1084 Codul Civil 1864, daunele-interese ce sunt debite creditorului cuprind in genere pierderea ce a suferit si beneficiul de care a fost lipsit.
Conform art. 4 din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive (legea de transpunere a prevederilor Directivei 13/93/CEE), ”o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi contractuale, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților”.
Conform anexei la Legea nr. 193/2000 lit. i, ”este considerată abuzivă clauza care obligă consumatorul la plata unor sume disproporționat de mari în cazul neîndeplinirii obligațiilor contractuale, comparativ cu pagubele suferite de profesionist”.
Reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata unor penalități de întârziere de 0,5% pe zi de întârziere, pentru fiecare dintre facturile neachitate, până la achitarea efectivă a debitului. Aceasta înseamnă penalități de întârziere de 182,5% pe an, în contextul în care dobânda bancară comercială este de 15-20% pe an.
Instanța apreciază că penalitatea impusă pârâtei este vădit excesivă, fiind disproporționat de mare raportat la paguba suferită de reclamantă. Acest aspect este de natură a crea un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, contrar cerințelor bunei-credințe și în detrimentul consumatorului.
Contractul în baza căruia reclamanta pretinde plata acestor penalități de întârziere este unul de adeziune, nenegociat, cu clauze pre-formulate. Simplul fapt că pârâta a avut opțiunea de a încheia sau nu contractul nu este suficient pentru a înlătura aplicabilitatea art. 4 din Legea nr. 193/2000 și respectiv caracterul abuziv al clauzei 3.6 din contract.
În speță, pârâta a invocat caracterul abuziv al clauzei contractuale privitor la cuantumul penalităților de întârziere, iar reclamanta a solicitat prin cererea de chemare în judecată obligarea pârâtei la plata sumei de 644,02 lei, reprezentând penalități de întârziere aferente debitului principal, sumă egală cu cea aferentă debitului principal.
Instanța apreciază ca oportună limitarea cuantumului penalităților de întârziere la o sumă maximă egală cu cea a debitului principal de 644,02 lei, aceasta fiind suficient de mare pentru acoperirea prejudiciului suferit de reclamantă și totodată de natură a descuraja pe viitor situații de nerespectare a prevederilor contractuale.
Având în vedere că penalitățile au fost calculate în conformitate cu dispozițiile contractuale, reclamanta optând pentru calculul acestora până la concurența debitului principal, instanța va admite acest capăt de cerere și o va obliga pe pârâtă la plata sumei de 644.57 lei, cu titlu de penalități de întârziere.
În privința capătului de cerere privind dobânda legală, instanța reține că, potrivit dispozițiilor art. 1 din Ordonanța nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar, părțile sunt libere să stabilească, în convenții, rata dobânzii pentru întârzierea la plata unei obligații bănești, iar conform art. 2 din același act normativ, în cazul în care, potrivit prevederilor contractuale, obligația este purtătoare de dobânzi penalizatoare și în absența stipulației exprese a nivelului acestora de către părți, se va plăti dobânda legală aferentă fiecăreia dintre acestea. Așadar, creditorul unei obligații bănești poate solicita obligarea la plata dobânzii legale numai în măsura în care în conținutul clauzei penale nu s-a prevăzut nivelul penalității de întârziere la care se obligă debitorul.
În speță, părțile au convenit, potrivit pct 5 din Contract, care face trimitere la art. 1.9 alin 4 din Termeni și Condiții Generale, atât cu privire la curgerea penalităților de întârziere în caz de neplată la termen, repectiv termenul de 14 zile de la data emiterii facturii, cât și cu privire la cuantumul acestora, respectiv procentul de 0.5% pe zi de întârziere. În aceste condiții, instanța apreciază că reclamanta nu are un drept de opțiune între clauza penală (sub forma dobânzii contractuale) și dobânda legală, fiind obligată, în temeiul art. 2 din Ordonanța nr. 13/2011 raportat la art. 1088 și art. 969 C. civ., să obțină valorificarea clauzei penale astfel cum a fost convenită cu pârâta.
În consecință, având în vedere că reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata de dobânzi legale penalizatoare aferente prețului serviciilor furnizate, instanța va respinge ca neîntemeiat acest capăt de cerere.
În ceea ce privește cel de-al patrulea capăt de cerere, referitor la plata sumei de 199,19 lei de către pârâtă, reprezentând taxă de reziliere, instanța reține că aceasta este stipulată în art. 1.16 din documentul Termeni și Condiții Generale, la secțiunea Rezilierea contractului, fiind vorba de o obligație a pârâtei ce are drept condiție a priori încetarea contractului dintre părți prin modalitatea rezilierii. Potrivit acestui articol, Contractul poate înceta, prin reziliere, la ințiativa Orange România, fără punere în întârziere, fără preaviz, fără intervenția instanței judecătorești și fără îndeplinirea vreunei alte formalități, la data menționată în notificarea scrisă de reziliere trimisă de către Orange România. Având în vedere că reclamanta nu a atașat la dosar nicio dovadă care să ateste faptul că a dorit încetarea contractului prin modalitatea rezilierii, instanța va respinge acest capăt de cerere, de plată a sumei de 199,19 lei cu titlu de taxă de reziliere, ca nefiind întemeiat.
Cu privire la cheltuielile de judecată, în conformitate cu prevederile art. 1031 alin. (1) și art. 453 Cod procedura civila, instanța poate obliga partea care pierde procesul, la cererea părții care a câștigat, să plătească cheltuieli de judecată. Instanța constată că există la dosar înscrisul din care rezultă efectuarea unor cheltuieli de către reclamantă, respectiv achitarea taxei judiciare de timbru, motiv pentru care, având în vedere faptul că, în speța de față, pârâta este partea care a căzut în pretenții, va admite cererea creditoarei și, prin urmare, va obliga debitorul să plătească în favoarea creditoarei suma de 50 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte cererea formulată de reclamanta . SRL, cu sediul în București, .. 10A, sector 2, CUI_, înregistrată la Registrul Comerțului cu nr. J40/_/2002, cont IBAN RO09BRDE445SV_, deschis la BRD-GSG D., împotriva pârâtei E. N., CNP_5 domiciliată în în . jud. V. și domiciluil procesual ales la Cabinet avocat M. V. G. cu sediul în Cluj N., . . ..
Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 644.02 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor furnizate, conform facturilor din data de 12.12.2011 și 12.11.2011 și suma de 644,02 lei, reprezentând penalități de întârziere pentru debitul datorat.
Respinge capetele de cerere privitoare la dobânda legală și taxa de reziliere, ca nefiind întemeiate.
Obligă pârâta să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în sumă de 50 lei.
Cu apel în 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând să fie depusă la Judecătoria Bârlad.
Pronunțată în ședința publică din 23.02.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
D. M. T. H. D.
Red. D.M..T. 13.03.2015
Tehnoredactat D.H .4 ex/ 13.03.2015
| ← Pretenţii. Sentința nr. 731/2015. Judecătoria BÂRLAD | Rectificare carte funciară. Sentința nr. 2676/2015.... → |
|---|
