Pretenţii. Sentința nr. 709/2015. Judecătoria BÂRLAD

Sentința nr. 709/2015 pronunțată de Judecătoria BÂRLAD la data de 11-03-2015 în dosarul nr. 709/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BÂRLAD

JUDB

SENTINTA CIVILĂ Nr. 709/2015

Ședința publică de la 11 Martie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: RĂDIȚA I.

Grefier: G. I.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamata S. A. REASIGURARE ASTRA SA BUCUREȘTI- PRIN SUCURSALA V. în contradictoriu cu pârâtul B. R. V., având ca obiect pretenții .

La apelul nominal făcut în ședința publică raspunde consilier juridic pentru reclamanta S. A. Reasigurare Astra SA București- prin Sucursala V. si lipsește pârâtul B. R. V..

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței ca procedura de citare este legal îndeplinită; obiectul cererii deduse judecații este pretenție, pârâtul a fost citat cu mențiunea personal la interogatoriu, s-a solicitat judecarea cauzei în lipsa, după care:

Instanța constă că pârâtul lipsește deși a fost citat cu mențiunea personal la interogatoriu .

Consilierul juridic F. C., arată că nu are cereri de formulat.

Nefiind cereri de formulat și alte incidente de soluționat, instanța constată cercetarea procesului încheiata, în temeiul art.392 noul Cod proc. civ. declara deschiderea dezbaterilor în fond și acordă cuvântul pentru susținerea cererii.

Consilierul juridic F. C., pentru reclamantă având cuvântul la dezbateri, solicită admiterea cererii așa cum a fost formulată și obligarea pârâtului B. R. D. la plata sumei de 2949,16 lei prima de asigurare încasată pentru poliță. Cu cheltuieli de judecată, reprezentând taxa judiciară de timbru.

Instanța considera lămurite împrejurările de fapt și temeiurile de drept, declara dezbaterile închise și retine cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Cu nr.5817 din 18.11.2014 s-a înregistrat cererea prin care de reclamanta S. Reasigurare Astra S.A., cu sediul în București, ..3, ..10, sector 3, înregistrată sub nr.J40/305/191, CUI_, prin sucursala V., cu sediul în V., ., nr.47, CUI_ în contradictoriu cu pârâtul B. R. D., cu domiciliul în Bârlad, . .. . a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să oblige pârâtul să plătească reclamantei suma de 2 949,16 lei daune, reprezentând contravaloarea primă de asigurare și penalități calculate de la data de 18 nov.2014 și până la plata efectivă a sumei precum și la cheltuieli de judecată.

Motivând cererea reclamanta a susținut că a încheiat cu pârâtul contractul de agent nr.898/2012 având ca obiect încheierea de contracte de asigurare de către intermediar.

La perioada 17 martie 2014 -25 martie 2014 pârâtul a emis polițele RCA și CASCO nr. VS_, VS_; VS_; VS_; VS_; VS_; VS_; VS_. A încasat primele de asigurare de la clienți însă nu a depus sumele încasate în contul colector al societății reclamante, încălcând prevederile art.8 pct.8.2 din contract. Pârâtul a fost somat prin adresele 687/25.04.2014 și 1037/21.07.2014 să achite suma de 2949,16 lei către reclamantă sume ce reprezintă prime de asigurare încasate, însă pârâtul nu a dat curs acestor somații. A invocat dispozițiile art.1357 și art.1489 din codul civil și art.8 din contract. A depus în probă copie de pe somațiile: 687/25.04.2014 și 1037/21.07.2014, cu confirmare de primire extras privind polițele emise de pârât cu sumele încasate, cu copia de confirmarea asigurărilor RCA și CASCO nr. VS_; VS_; VS_; VS_; VS_; VS_; VS_; VS_.

Pârâtul nu a depus întâmpinare, nu s-a prezentat în instanță, instanța a aplicat dispozițiile art.208 din codul de procedură civilă.

Din înscrisurile depuse în probă de reclamantă instanța reține că între reclamantă și pârâtul B. R. D. s-a încheiat contractul de agent nr.898 /2012 având ca obiect încheierea de contracte de asigurare de către intermediar. Potrivit acestui contract primele de asigurare încasate de agent pentru contractele de asigurare de răspundere civilă obligatorii pentru daune produse terților prin accidente de autovehicule intermediate de agentul de asigurări, vor fi depuse în contul bancar al unității. Asigurătorului, în termen de maxim trei zile calendaristice de la data încheierii contractului de asigurare și încasării primelor/ratelor de asigurare. Potrivit art.14.6 din contract, „asigurătorul poate sesiza instanțele judecătorești pentru recuperarea primelor de asigurare și a penalităților calculate până la data achitării integrale a debitului.

La perioada, 17 martie 2014-25 martie 2014 pârâtul a emis polițele RCA și CASCO nr. VS_, VS_; VS_; VS_; VS_; VS_; VS_ ; VS_. A încasat primele de asigurare de la clienți în valoare de 2949,16 lei însă nu a depus sumele încasate în contul colector al societății reclamante. Potrivit „art.1350 din codul civil privind răspunderea contractuală (1) Orice persoană trebuie să își execute obligațiile pe care le-a contractat. (2) Atunci când, fără justificare, nu își îndeplinește această îndatorire, ea este răspunzătoare de prejudiciul cauzat celeilalte părți și este obligată să repare acest prejudiciu, în condițiile legii. (3) Dacă prin lege nu se prevede altfel, niciuna dintre părți nu poate înlătura aplicarea regulilor răspunderii contractuale pentru a opta în favoarea altor reguli care i-ar fi mai favorabile.”

Cum pârâtul nu a respectat prevederile contractuale în temeiul textului de lege sus amintit cu referire la art.8 din contractul încheiat între părți instanța apreciază cererea reclamantei întemeiată și urmează să o admită așa cum a fost formulată. În temeiul art.453 din codul de procedură civilă pârâtul ,căzut în pretenții urmează să fie obligat la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de proces reclamantei reprezentând taxa de timbru.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea pentru daune formulată de reclamanta S. Reasigurare Astra S.A., cu sediul în București, ..3, ..10, sector 3, înregistrată sub nr.J40/305/191, CUI_, prin sucursala V., cu sediul în V., ., nr.47, CUI_ în contradictoriu cu pârâtul B. R. D., cu domiciliul în Bârlad, ., .. ., . .

Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 2 949,16 lei daune, reprezentând contravaloarea primă de asigurare și penalități calculate de la data de 18 nov.2014 și până la plata efectivă a sumei.

Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 211,5 lei cheltuieli de judecată.

Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare,cererea se depune la Judecătoria Bârlad.

Pronunțată în ședința publică de la 11 Martie 2015.

Președinte,

RĂDIȚA I.

Grefier,

G. I.

Red.R.I.

Tehnored. G.I. 20 Martie 2015/ 4 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 709/2015. Judecătoria BÂRLAD