Fond funciar. Sentința nr. 519/2015. Judecătoria BÂRLAD
| Comentarii |
|
Sentința nr. 519/2015 pronunțată de Judecătoria BÂRLAD la data de 17-02-2015 în dosarul nr. 519/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BÂRLAD
JUDB
Sentința civilă Nr. 519/2015
Ședința publică de la 17 Februarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE G. B.
Grefier V. M. B.
Pe rol judecarea cauzei Civile privind pe reclamanta S. M., domiciliată în satul Șuletea, ., cu domiciliul procesual ales la cab.av. M. R., cu sediul în V., ., ., parter, jud. V. și pe pârâții Z. G., domiciliat în ., C. JUDEȚEANĂ V. PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE și C. L. BANCA DE APLICARE A LEGILOR FONDULUI FUNCIAR, având ca obiect fond funciar.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pârâtul Z. G., lipsă fiind reclamanta și pârâții C. JUDEȚEANĂ V. PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE și C. L. BANCA DE APLICARE A LEGILOR FONDULUI FUNCIAR.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că la data de 16.02.2015 reclamanta a depus la dosar cerere de renunțare la judecată, după care:
Instanța acordă cuvântul asupra cererii de renunțare la judecată formulată de reclamantă.
Pârâtul Z. G. arată că el a lucrat la CAP. Funcționarii de la primăria i-au comunicat că reclamanta va fi pusă în posesie.
În temeiul art. 394 C.pr.civ. instanța declară dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
În urma deliberării în secret în Camera de Consiliu, conform art. 1030 rap. la art. 395 C.pr.civ., a adoptat următoarea hotărâre:
I. Procedura de judecată
A. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 16.09.2014 sub număr de dosar_, repartizat în mod aleatoriu prezentului complet civil (C.civil 2) spre competentă soluționare, reclamanta S. M. a chemat în judecată pe pârâții Z. C. G., C. pentru stabilirea dreptului de proprietatea asupra terenurilor Banca, C. Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietatea supra terenurilor V. solicitând să se constate nulitatea absolută parțială a titlului de proprietate nr. 1022/_ din data de 05.12.1995 în ceea ce privește suprafața de 1,4 ha teren arabil situat pe raza satului Gara Banca, ., tarlaua 64, . punctul Arghiroaia, obligarea celor două comisii să o pună în posesie și să-i elibereze titlu de proprietate asupra suprafeței menționate, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea în fapt a cererii a arătat că a formulat cerere la lege 18/1991 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului cu suprafața de 1,5 ha arabil pe care îl moștenise de la autorul N. T.. Cererea a fost soluționată favorabil, iar prin hotărârea Comisiei Județene a fost reconstituit dreptul de proprietate pentru o suprafață de 1,5 ha teren arabil înscrisă în Anexa 2A. maia rată că i s-a emis o adeverință de proprietate pentru suprafața respectivă, suprafață care a fost evidențiată în procesele verbale de punere în posesie ca fiind situată pe vechiul amplasament de pe teritoriul satului Gara Banca. Cu toate acestea la data de 05.12.1995 C. Județeană a emis titlul de proprietate nr. 1022/_ pe numele pârâtului Z. C. G. în care este cuprinsă și suprafața de teren asupra căreia i se reconstituise dreptul de proprietate, deși acesta nu avea nici un drept asupra terenului
În drept, au fost invocate dispozițiile art. III alin. 1 lit. a din Legea 169/1997, Legea 18/1991.
B. Apărările formulate
Pârâtul a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei de interes a acțiunii. Nici reclamanta și nici autorii nu au formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate. Nu a fost pusă în posesie cu această suprafață de teren. Pe fondul acuzei a arăta că cererea este neîntemeiată.
II. În fapt:
Prin cererea efectuată la termenul din data de 16.02.2015, reclamanta a arătat că înțelege să renunțe la judecata cererii cu care instanța a fost învestită.
III. Reglementări incidente
Speței de față îi devin incidente prevederile art. 406 C.pr.civ. care are următorul enunț: reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, fie verbal în ședință, fie prin cerere scrisă (alin. 1). Cererea se face personal sau prin mandatar cu procură specială (alin.2). Dacă renunțarea s-a făcut după comunicarea cererii de chemare în judecată, instanța, la cererea pârâtului, îl va obliga pe reclamant la cheltuielile de judecată pe care pârâtul le-a făcut (alin. 3). Dacă reclamantul renunță la judecată la primul termen la care părțile sunt legal citate sau ulterior acestui moment, renunțarea nu se poate face decât cu acordul expres sau tacit al celeilalte părți. Dacă pârâtul nu este prezent la termenul la care reclamantul declară că renunță la judecată, instanța va acorda pârâtului un termen până la care să își exprime poziția față de cererea de renunțare. Lipsa unui răspuns până la termenul acordat se consideră acord tacit la renunțare (alin. 4).
IV. Soluția adoptată
Raportând dispozițiile legale mai sus citate la prezenta cauză, instanța urmează ca, printr-o sentință să constate renunțarea la judecata cererii formulată de reclamanta S. M. renunțare formulată în scris pentru termenul din data de 17.02.2015 cu care pârâtul prezent în fața instanței a fost de acord.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
JUDECĂTORIA
HOTĂRĂȘTE:
1. Constată că reclamanta S. M. domiciliată în satul Șuletea, . CNP:_ cu domiciliul procesual ales la cabinet de Avocat M. R. a renunțat la judecata cauzei formulată în contradictoriu cu pârâții Z. C. G. CNP:_ domiciliat în .. Banca, jud. V., C. L. pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Banca și C. județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate V..
2. Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, potrivit art. 406 alin. 6 rap. la art. 468 C.proc. civ. Cererea de recurs se depune la Judecătoria Bârlad.
3. Pronunțată în ședință publică azi, 17.02.2015.
Președinte, G. B. | ||
Grefier, V. M. B. |
Red. B.G.
Tehnored. V.B. 24 Februarie 2015/ 6 ex.
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 546/2015.... | Grăniţuire. Sentința nr. 1252/2015. Judecătoria BÂRLAD → |
|---|








