Validare poprire. Sentința nr. 434/2015. Judecătoria BÂRLAD

Sentința nr. 434/2015 pronunțată de Judecătoria BÂRLAD la data de 11-02-2015 în dosarul nr. 434/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BÂRLAD

JUDB

SENTINȚA CIVILA Nr. 434/2015

Ședința publică de la 11 Februarie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE G. E.

Grefier E. D.

Pe rol fiind judecarea cauzei Civile privind pe creditoarea S. S.a.R.L., cu sediul în Luxemburg, ., nr. 2, prin reprezentant legal KRUK ROMANIA S.R.L. (fostă S.C. KRUK INTERNATIONAL S.R.L.), cu sediul în Romania, ., . în contradictoriu cu debitoarea G. P., CNP-_, domiciliată în .. V. și terțul - poprit G. I. S.R.L., CUI_, cu sediul în mun.București, sector 4, Int. Binelui, nr. 1A, având ca obiect ,, validare poprire”.

La apelul nominal făcut în ședința publică, la ordine, lipsind părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, în cadrul căruia învederează instanței faptul că la dosar a fost înregistrată sub nr. 1642/27.01.2015, o cerere prin care creditoarea S. S.a.R.L. prin reprezentant legal KRUK ROMANIA S.R.L. solicită să se constate că renunță la judecata cererii de față.

Au fost verificate actele și lucrările dosarului de președintele de complet, după care:

În temeiul art. 131 alin. 1 Cod de procedură civilă, procedează la verificarea competenței Judecătoriei Bârlad în soluționarea cererii,constatând că, potrivit art. 94 pct. 4 Cod proc. civ. coroborat cu art. 789 Cod proc. civ raportat la art. 650 cod proc civ, este competentă general, material și teritorial să judece această pricină.

În temeiul art. 238 Cod proc. civ. instanța estimează durata cercetării procesului cu finalitate la acest termen și rămâne în pronunțare.

Ulterior deliberării,

JUDECĂTORIA

Prin cererea înregistrată la data de 16.12.2014 sub nr. de dosar _ creditoarea S. S., prin reprezentant legal KRUK ROMANIA SRL a solicitat validarea popririi în contradictoriu cu G. I. SRL, în calitate de tert poprit, și G. P., în calitate de debitor.

În motivarea cererii a arătat că prin adresa din data de 28.08.2014, Biroul executorului Judecătoresc Silimon V. a dispus terțului poprit G. I. SRL înființarea popririi asupra sumelor de bani pe care le datorează debitorului G. P.. Poprirea a fost dispusă în dosarul de executare nr. 306/2012 în temeiul titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr._ din data de 12.12.2006 emis de CitiBank Europe plc Dublin- Sucursala România, contract de credit cesionat în data de 29.05.2013 către S. S.. Susține că, terțul poprit nu a înțeles să se conformeze dispoziției de înființare a popririi asupra tuturor veniturilor prezente și viitoare ale debitorului G. P., până la concurența sumei de 2998,21 lei.

Creditoarea a solicitat si amendarea terțului poprit, în temeiul art. 789 alin 9 C. proc. civ, având în vedere ca acesta cu rea-credință a refuzat să-și îndeplinească obligațiile privind efectuarea popririi.

Cererea a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 452 alin 1, art. 460 alin 1, art. 460 alin 2 C. proc. civ.

În susținere a solicitat proba cu înscrisuri și a atașat copie de pe adresa de înființare a popririi si dovada de comunicare, răspuns Casa Națională de Pensii.

La data de 27.01.2015, a fost înregistrată la dosar cererea de renunțare la judecată formulată de creditoarea S. S.a.R.L. prin reprezentant legal KRUK ROMANIA S.R.L.

Debitoarea și terțul poprit au fost citați cu mențiunea de a-și exprima punctul de vedere cu privire la cererea de renunțarea formulată de creditoare, însă nu au comunicat instanței nici un răspuns.

Având în vedere cererea înregistrată la dosar sub nr. 1642/27.01.2015, prin care creditoarea S. S.a.R.L. prin reprezentant legal KRUK ROMANIA S.R.L. solicită să se constate că renunță la judecata prezentei cereri, instanța constată că în cauză devin aplicabile prevederile art. 406 din Cod procedură civilă (Legea nr. 134/2010), astfel că, va lua act că S. S.a.R.L., prin reprezentant legal KRUK ROMANIA S.R.L. a renunțat la judecata cererii având ca obiect „validare poprire”, formulată în contradictoriu cu debitoarea G. P. și terțul - poprit G. I. S.R.L.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Constată că S. S.a.R.L., în calitate de creditoare, cu sediul în Luxemburg, ., nr. 2, prin reprezentant legal KRUK ROMANIA S.R.L. (fostă S.C. KRUK INTERNATIONAL S.R.L.), cu sediul în Romania, ., . a renunțat la judecata cererii având ca obiect „validare poprire”, formulată în contradictoriu cu debitoarea G. P., CNP-_, domiciliată în .. V. și terțul - poprit G. I. S.R.L., CUI_, cu sediul în mun. București, sector 4, Int. Binelui, nr. 1A.

Cu drept de recurs în 30 zile de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria Bârlad.

Pronunțată in ședință publică, astăzi, 11 februarie 2015.

Președinte,

G. E.

Grefier,

E. D.

Red./Tehnored./G.E./12.02.2015

E.D. / 5 ex./ 13 Februarie 2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Validare poprire. Sentința nr. 434/2015. Judecătoria BÂRLAD