Validare poprire. Sentința nr. 433/2015. Judecătoria BÂRLAD

Sentința nr. 433/2015 pronunțată de Judecătoria BÂRLAD la data de 11-02-2015 în dosarul nr. 433/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BÂRLAD

JUDB

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 433/2015

Ședința publică de la 11 Februarie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE G. E.

Grefier E. D.

Pe rol fiind judecarea cauzei Civile privind pe creditoarea O. F. ZRT, cu sediul procesual ales în București, ..79, ., în contradictoriu cu debitorul B. C. (CNP-_), domiciliat în Bârlad, ., jud. V. și terțul poprit . București, cu sediul în București, .-52, . Center, sector 1, J_, RO_, prin administrator judiciar AMT SERVICII DE INSOLVENȚĂ SPRL C., cu sediul în C., Calea Unirii nr. 30, ., având ca obiect ,, validare poprire- rejudecare”

La apelul nominal făcut în ședința publică ,la ordine, lipsind: creditoarea O. F. ZRT prin reprezentant legal, debitorul B. C. și terțul poprit . PRIN ADMINISTRATOR JUDICIAR AMT SERVICII DE INSOLVENTA SPRL C..

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că B. F. M. a depus copie certificată de pe dosarul de executare nr. 101/2012; au fost verificate actele și lucrările dosarului de președintele de complet, după care:

Constatând că cererea de executare silită a fost înregistrată la B. F. M. la data de 21.05.2012, față de dispozițiile art. 3 din Lg. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, instanța stabilește că în prezenta cauză sunt aplicabile dispozițiile Codului de procedură civilă din anul 1865.

Având în vedere proba cu înscrisuri solicitată de creditoare, instanța o apreciază ca fiind legală, concludentă și utilă soluționării cauzei, sens în care, în temeiul art. 167 Cod proc. civ. o încuviințează.

În ceea ce privește proba cu interogatoriu solicitată de creditoare instanța respinge această probă, apreciind că nu este utilă soluționării cauzei.

Având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsa părților și apreciind cauza în stare de judecată, instanța declară dezbaterile închise și lasă cauza în pronunțare.

Ulterior deliberării,

JUDECĂTORIA

Prin cererea înregistrată la Judecătoria Bârlad cu nr. 2831/189 din 4.07.2014, creditoarea O. F. ZRT, a solicitat ca, în contradictoriu cu debitorul B. C. și cu terțul poprit . București, prin sentința ce se va pronunța:

- să se valideze poprirea înființată asupra drepturilor bănești pe care debitorul B. C. le are de primit de la terțul poprit . București.

În motivarea cererii, creditoarea a arătat că, în baza titlurilor executorii - contractul de credit nr. C2203/4300/_/18.06.2007, cesionat de către O. Bank, către O. F. ZRT și a contractului de cesiune nr.51/2012-050, a început procedura de executare silită față de debitorul B. C. ce face obiectul dosarului de executare nr. 101/2012 al biroului executorului judecătoresc F. M. din Iași. În dosarul de executare menționat, executorul judecătoresc a emis, la data de 3.04.2014, adresă de înființare a popririi către terțul poprit . București, unde este angajat debitorul B. C., însă terțul poprit nu s-a conformat adresei de înființare a popririi. Creditoarea a solicitat validarea popririi până la concurența sumei de 8.687,63 lei ron, reprezentând credit restant și dobânzi restante, la care se adaugă suma de 733,52 lei ron, reprezentând cheltuieli de executare silită.

În drept, cererea a fost întemeiată pe prevederile art. 454-460 din codul de procedură civilă (1865).

Cererea a fost timbrată cu 20 lei taxă judiciară de timbru.

În dovedirea cererii, au fost depuse, în copie: adresa de înființare a popririi emisă la data de 3.04.2014 în dosarul de executare nr. 101/2012 al biroului executorului judecătoresc F. M. din Iași; adresa nr. M/2571/14.03.2014, emisă de Casa Națională de Pensii- Serviciul Evidența Națională de Stagii de Cotizare; adresa din data de 27.05.2014 emisă în dosarul de nr. executare nr. 101/2012 al biroului executorului judecătoresc F. M.( f.4-7)

Printr-un înscris depus la dosar la data de 31.07.2014 (fila 16), debitorul B. C. a arătat că angajatorul a înființat poprirea solicitată asupra drepturilor sale bănești.

Prin note scrise depuse la dosarul instanței la primul termen de judecată din 6.08.2014, terțul poprit . a arătat că poprirea solicitată de biroul executorului judecătoresc F. M. a fost înființată încă din luna mai 2014, prima reținere fiind aferentă drepturilor salariale ale debitorului din luna aprilie 2014.

În dovedirea susținerilor sale, terțul poprit a depus la dosar, în copie, chitanțele din datele de 28.05.2014, de 27.06.2014 și de 24.07.2014, din care rezultă că terțul poprit a transferat în contul biroului executorului judecătoresc F. M. sumele de câte 200 lei, poprite din drepturile bănești cuvenite debitorului B. C..

Debitorul a depus la dosar, în copie, dovezi de plată a salariului său.

Prin Sentința civilă nr.1811 din data de 06.08.2014 Judecătoria Bârlad a admis cererea de validare a popririi și a validat poprirea înființată prin adresa emisă la data de 3.04.2014 în dosarul de executare nr. 101/2012 al biroului executorului judecătoresc F. M. din Iași, în baza titlului executoriu-contractul de credit nr. C2203/4300/_/ 18.06.2007, la cererea creditoarei O. F. ZRT, reprezentată prin O. F. SRL București, cu sediul în București, ..79, ., asupra drepturilor bănești pe care debitorul B. C. (CNP-_) le are de primit de la terțul poprit . București, până la concurența sumei totale de 9.421,15 lei, din care: 8.687,63 lei, reprezentând credit restant și dobânzi restante la data de 2.04.2014; 733,52 lei, reprezentând cheltuieli de executare silită. Poprirea a fost validată atât pentru sumele ajunse la scadență, cât și pentru cele care vor fi scadente în viitor.

De asemenea s-a dispus obligarea terțul poprit . București să plătească, creditoarei, suma de 8.821,15 lei (9.421,15 lei, din care s-a scăzut suma de 600 lei, deja plătită de către terțul poprit), pe care terțul poprit o datorează debitorului B. C.. În măsura în care sumele datorate de către terțul poprit, debitorului B. C., nu ating suma de 8.821,15 lei, terțul poprit va plăti creditoarei diferența neacoperită din veniturile pe care terțul poprit le datorează periodic debitorului.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut următoarele:

În baza titlului executoriu-contractul de credit nr. C2203/4300/_/18.06.2007, creditoarea O. F. ZRT a început executarea silită împotriva debitorului său B. C., executarea silită făcând obiectul dosarului de executare silită nr. 101/2012 al biroului executorului judecătoresc F. M. din Iași.

În cadrul dosarului de executare menționat, prin adresa nr. M/2571/14.03.2014 Casa Națională de Pensii- Serviciul Evidența Națională de Stagii de Cotizare a comunicat executorului judecătoresc faptul că debitorul B. C. este angajat la . București.

În urma informațiilor pe care le-a obținut cu privire la locul de muncă al debitorului, biroul executorului judecătoresc F. M. a emis adresa de înființare a popririi din data de 3.04.2014, către terțul poprit . București.

Prin adresa de înființare a popririi, executorul judecătoresc a solicitat înființarea popririi asupra veniturilor realizate de către debitorul B. C. până la concurența sumei totale de 9.421,15 lei, din care: 8.687,63 lei, reprezentând credit restant și dobânzi restante la data de 2.04.2014; 733,52 lei, reprezentând cheltuieli de executare silită.

Adresa de înființare a popririi a fost comunicată terțului poprit la data de 7.04.2014, așa cum rezultă din dovada aflată, în copie, la fila 7 dosar instanță. La această adresă, terțul poprit nu a răspuns executorului judecătoresc dacă a înființat sau nu poprirea.

Prin adresa din data de 27.05.2014, biroul executorului judecătoresc a înștiințat creditoarea despre faptul că terțul poprit nu a înființat poprirea solicitată.

Potrivit art. 24 din Codul de procedură civilă (Legea nr. 134/2010), „Dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după . acesteia”.

Codul de procedură civilă (Legea nr. 134/2010) a intrat în vigoare la data de 15.02.2013, în timp ce executarea silită împotriva debitorului B. C. a început în anul 2012, când erau în vigoare dispozițiile vechiului Cod de procedură civilă din 1865.

În condițiile de mai sus, erau incidente prevederile art. 460 din Codul de procedură civilă din 1865, conform cărora:

„Dacă terțul poprit nu-și mai îndeplinește obligațiile ce-i revin pentru efectuarea popririi, inclusiv în cazul în care, în loc să consemneze suma urmăribilă a liberat-o debitorului poprit, creditorul, debitorul sau organul de executare, în termen de 3 luni de la data când terțul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă, poate sesiza instanța de executare, în vederea validării popririi.

Instanța a citat creditorul urmăritor, debitorul și terțul poprit și, dacă din probele administrate rezulta că terțul poprit datorează sume de bani debitorului, va da o hotărâre de validare a popririi prin care va obliga terțul poprit să plătească creditorului, în limita creanței, suma datorată debitorului, iar în caz contrar, va hotărî desființarea popririi. Terțul poprit, care, cu rea-credință, a refuzat să-și îndeplinească obligațiile privind efectuarea popririi, va putea fi amendat, prin aceeași hotărâre, cu o sumă cuprinsă între 200 lei și 1.000 lei.

Dacă sumele sunt datorate periodic, poprirea se validează atât pentru sumele ajunse la scadență, cât și pentru cele care vor fi scadente în viitor, validarea producându-și efectele numai la data când sumele devin scadente.

După validarea popririi, terțul poprit va proceda, după caz, la consemnarea sau plata prevăzută la art. 456, în limita sumei determinate expres în hotărârea de validare. În caz de nerespectare a acestor obligații, executarea silită se va face împotriva terțului poprit, pe baza hotărârii de validare ce constituie titlu executoriu”.

Din actele dosarului, instanța a reținut că debitorul B. C. este angajat la terțul poprit ., iar cu chitanțele din datele de 28.05.2014, de 27.06.2014 și de 24.07.2014, depuse la dosar, în copie, de către terțul poprit, rezultă că terțul poprit a transferat în contul biroului executorului judecătoresc F. M. sumele de câte 200 lei, poprite din drepturile bănești cuvenite debitorului B. C.; în total, în perioada 28.05-27.06.2014, s-a poprit suma de 600 lei.

Ca urmare, din totalul sumei de 9.421,15 lei, cu privire la care s-a solicitat validarea popririi, a mai rămas de plată suma de 8.821,15 lei (9.421,15 lei – 600 lei = 8.821,15 lei).

Însă terțul poprit nu a comunicat biroului executorului judecătoresc faptul dacă a fost sau nu înființată poprirea.

Dată fiind situația de fapt sus prezentată, cu precădere față de împrejurarea că terțul poprit nu a înștiințat biroul executorului judecătoresc despre faptul înființării popririi, instanța apreciază că cererea de validare a popririi era întemeiată.

Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs . susținând că hotărârea este nelegala, fiind incidente dispozițiile art. 304 alin. l pct. 9 VCPC.

A solicitat in principal casarea hotărârii, intrucat instanța de fond a procedat la judecata litigiului fara a introduce in cauza administratorul judiciar si nici măcar nu s-a consemnat susținerea avocatului, aceea ca se afla sub incidența Legii 85/2006 - a insolventei.

Date fiind dispozițiile art. 87 alin. 5 VCPC, trebuia sa stea in judecata prin administratorul judiciar, sa se dispună introducerea in cauza a acestuia si citarea sa.

Neprocedandu-se astfel, hotărârea este supusa casării.

A solicitat în subsidiar modificarea hotărârii, intrucat instanța de judecata, desi a verificat inscrisurile depuse in probatiune privind infiintarea popririi asupra veniturilor salariatului debitor B. C. inca din luna mai 2014, precum si înscrisurile - chitanțe prin care a dovedit ca s-au transferat sumele poprite ( cate 200 lei ) in contul executorului judecătoresc F. M., in mod nelegal a admis cererea si a validat o poprire pe care deja o efectua.

A precizat că si debitorul B. C. a depus la dosarul cauzei o adresa prin care a informat instanța ca s-a infiintat poprirea.

Prin Decizia civilă nr. 461/R/16.12.2014 Tribunalul a respins excepția tardivității și a admis recursul declarat de ., societate în insolvență, reprezentată legal prin administrator judiciar AMT SERVICII INSOLVENȚĂ SPRL C., împotriva sentinței civile nr. 1811/06.08.2014, pronunțată de Judecătoria Bârlad în dosarul nr._, pe care a casat-o și a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare.

Pentru a pronunța această soluție Tribunalul a reținut că:

Recurenta . se află în procedura insolvenței, dosar nr._/3/2012, aflat pe rolul Tribunalului București.

În cauză, comunicarea hotărârii s-a făcut către ., la sediul acesteia iar nu la sediul lichidatorului numit prin încheierea de ședință din data de 21.02.2014.

În atare condiții, s-a reținut că recursul este formulat în termen, comunicarea hotărârii nefiind efectuată către administratorul judiciar ce reprezintă în mod legal societatea aflată în insolvență.

După ., societățile comerciale nu mai pot sta în judecată decât prin administratorul/lichidatorul judiciar, conform Legii nr. 85/2006, act normativ special, derogatoriu de la dreptul comun, citarea în cauză a administratorului/lichidatorului judiciar nu este doar o chestiune de reprezentare, ci de îndeplinire a procedurii de citare cu partea aflată într-o astfel de procedură specială.

În caz contrar, este încălcată exigența fundamentală a contradictorialității procesului civil, care impune instanței interdicția de a dispune vreo măsură înainte ca aceasta să fie pusă în discuția părților legal citate, cu consecința încălcării dreptului la apărare și la un proces efectiv.

În cauză, recurenta nu a fost citată prin administrator judiciar și nici hotărârea instanței de fond nu a fost comunicată la sediul acestuia deși acesta a fost numit prin încheierea de ședință din data de 21.02.2014.

În temeiul Deciziei nr. 461/R/2014 a fost înregistrat la Judecătoria Bârlad la data de 07.01.2015 dosarul nr._ .

La solicitarea instanței Biroul executorului judecătoresc F. M. a comunicat instanței copie de pe dosarul de executare nr. 101/2012.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele :

În baza titlului executoriu-contractul de credit nr. C2203/4300/_/18.06.2007, creditoarea O. F. ZRT a început executarea silită împotriva debitorului său B. C., executarea silită făcând obiectul dosarului de executare silită nr. 101/2012 al biroului executorului judecătoresc F. M. din Iași.

În cadrul dosarului de executare menționat, prin adresa nr. M/2571/14.03.2014 Casa Națională de Pensii- Serviciul Evidența Națională de Stagii de Cotizare a comunicat executorului judecătoresc faptul că debitorul B. C. este angajat la . București.

Biroul executorului judecătoresc F. M. a emis adresa de înființare a popririi din data de 3.04.2014, către terțul poprit . București, prin care a solicitat înființarea popririi asupra veniturilor realizate de către debitorul B. C. până la concurența sumei totale de 9.421,15 lei, din care: 8.687,63 lei, reprezentând credit restant și dobânzi restante la data de 2.04.2014; 733,52 lei, reprezentând cheltuieli de executare silită.

Adresa de înființare a popririi a fost comunicată terțului poprit la data de 7.04.2014, așa cum rezultă din dovada aflată, în copie, la fila 7 dosar instanță. La această adresă, terțul poprit nu a răspuns executorului judecătoresc dacă a înființat sau nu poprirea.

Prin adresa din data de 27.05.2014, biroul executorului judecătoresc a înștiințat creditoarea despre faptul că terțul poprit nu a înființat poprirea solicitată aducându-i la cunoștință faptul că potrivit art. 460 alin 1 C. proc. civ. are posibilitatea de a sesiza instanța de executare în vederea validării popririi.

În cauză sunt incidente prevederile art. 456 alin 1 lit a) C. proc. civ de la 1865 potrivit cu care: În termen de 15 zile de la comunicarea popririi, iar în cazul sumelor de bani datorate în viitor, de la scadența acestora, terțul poprit este obligat să consemneze suma de bani sau după caz, să indisponibilizeze bunurile mobile incorporale poprite și să trimită dovada executorului în cazul popririi prevăzută la art. 453 alin 1.

Potrivit dispozițiilor art. 460 din Codul de procedură civilă din 1865, „Dacă terțul poprit nu-și mai îndeplinește obligațiile ce-i revin pentru efectuarea popririi, inclusiv în cazul în care, în loc să consemneze suma urmăribilă a liberat-o debitorului poprit, creditorul, debitorul sau organul de executare, în termen de 3 luni de la data când terțul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă, poate sesiza instanța de executare, în vederea validării popririi.”

Din actele dosarului, rezultă că debitorul B. C. este angajat la terțul poprit ., iar cu chitanțele din datele de 28.05.2014, 27.06.2014 și 24.07.2014, depuse la dosar, în copie, de către terțul poprit, rezultă că acesta a transferat în contul biroului executorului judecătoresc F. M. sumele de câte 200 lei, poprite din drepturile bănești cuvenite debitorului B. C.; în total, în perioada 28.05-27.06.2014, s-a poprit suma de 600 lei.

Din fisa de calcul aflata la fila 43 dosar de executare rezultă că începând cu 03.06.2014 și până la data de 23.12.2014 terțul poprit . a virat suma de 200 lei lunar.

Însă din actele dosarului Judecătoriei Bârlad și din cele ale dosarului executorului judecătoresc nu rezultă că terțul poprit și-a îndeplinit obligația de a comunica biroului executorului judecătoresc dovada consemnării sumei de bani, așa cum solicită în mod expres dispozițiile art. 456 alin 1 lit a C. proc. civ. de la 1865, citate mai sus.

Față de cele reținute mai sus, având în vedere si faptul că terțul poprit datorează si pe viitor sume de bani debitorului, poprirea fiind cu executare succesivă, instanța apreciază că cererea de validare a popririi este întemeiată, urmând să fie admisă.

În consecință, se va dispune validarea popririi înființată la cererea creditoarei O. F. ZRT, reprezentată prin O. F. SRL București de către Biroul executorului judecătoresc F. M. din Iași prin adresa emisă la data de 3.04.2014 în dosarul de executare nr. 101/2012, în baza titlului executoriu - contractul de credit nr. C2203/4300/_/18.06.2007, asupra drepturilor bănești pe care debitorul B. C. (CNP-_) le are de primit de la terțul poprit . București, până la concurența sumei totale de 9.421,15 lei, din care: 8.687,63 lei, reprezentând credit restant și dobânzi restante la data de 2.04.2014; 733,52 lei, reprezentând cheltuieli de executare silită, sumă ce va fi consemnată pe numele creditoarei la dispoziția și pe seama executorului judecătoresc F. M..

Poprirea se va valida atât pentru sumele ajunse la scadență, cât și pentru cele care vor fi scadente în viitor.

Instanța va lua act că O. F. ZRT, în calitate de creditoare nu a solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea de validare a popririi, formulată de creditoarea O. F. ZRT, cu sediul procesual ales în București, ..79, ., în contradictoriu cu:

- debitorul B. C. (CNP-_), domiciliat în Bârlad, ., jud. V.;

- terțul poprit . București, cu sediul în București, .-52, . Center, sector 1, J_, RO_, prin administrator judiciar AMT SERVICII DE INSOLVENȚĂ SPRL C., cu sediul în C., Calea Unirii nr. 30, ..

Validează poprirea înființată la cererea creditoarei O. F. ZRT, reprezentată prin O. F. SRL București, cu sediul în București, ..79, ., de către Biroul executorului judecătoresc F. M. din Iași prin adresa emisă la data de 3.04.2014 în dosarul de executare nr. 101/2012, în baza titlului executoriu - contractul de credit nr. C2203/4300/_/18.06.2007, asupra drepturilor bănești pe care debitorul B. C. (CNP-_) le are de primit de la terțul poprit . București, până la concurența sumei totale de 9.421,15 lei, din care: 8.687,63 lei, reprezentând credit restant și dobânzi restante la data de 2.04.2014; 733,52 lei, reprezentând cheltuieli de executare silită, sumă ce va fi consemnată pe numele creditoarei la dispoziția și pe seama executorului judecătoresc F. M..

Poprirea se validează atât pentru sumele ajunse la scadență, cât și pentru cele care vor fi scadente în viitor.

Ia act că O. F. ZRT, în calitate de creditoare nu a solicitat cheltuieli de judecată.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică astăzi, 11 Februarie 2015.

Președinte,

G. E.

Grefier,

E. D.

Red./tehnored. G.E./12.02.2015

E.D./ 7 ex./ 13 Februarie 2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Validare poprire. Sentința nr. 433/2015. Judecătoria BÂRLAD