Înregistrare tardiva a nasterii. Sentința nr. 866/2015. Judecătoria BÂRLAD

Sentința nr. 866/2015 pronunțată de Judecătoria BÂRLAD la data de 30-03-2015 în dosarul nr. 359/189/2015

Acesta nu este document finalizat

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BÂRLAD

JUDB

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 866/2015

Ședința publică de la 30 Martie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE M. R.

Grefier N. B.

Ministerul Public reprezentat de procuror G. I. din cadrul Parchetului de pe lângă judecătoria Bârlad.

Pe rol judecarea cauzei Minori și familie privind pe petent M. C. PRIMARUL COMUNEI BĂCANI, intimat P. G., cu domiciliul în satul Băltățeni, ., CNP._ și pe pârât U. A. Teritorială a mun. Bârlad - Serviciul Public Comunitar Pentru Evidența Persoanei, având ca obiect „înregistrare tardiva a nașterii”.

La apelul nominal făcut în ședința publică răspunde consilier juridic N. L., cu împuternicire pentru petentă,lipsă fiind intimata și pârâta.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței faptul că procedura de citare este legal îndeplinită, la data de 20.03.2015 a fost depus la dosar raportul de expertiză medico-legal, s-au verificat actele și lucrările dosarului, după care:

C.j pentru petentă declară că nu mai are alte probleme de soluționat, președintele deschizând dezbaterile asupra fondului cauzei și dă cuvântul.

Având cuvântul pe fond, petentul solicită admiterea cererii așa cum a fost formulată în sensul de a fi pronunțată o hotărâre judecătorească prin care să se dispună ca Serviciul de Stare civilă al Primăriei mun. Bârlad să emită certificatul de naștere al minorei P. I.-S..

Reprezentantul Ministerului Public, procuror G. I. având cuvântul pe fond, arată că prin cererea introductivă s-a solicitat înregistrarea tardivă a minorei I. S. iar din probele administrate în cauză rezultă că sunt îndeplinite dispozițiile legale pentru a fi admisă acțiunea.

Președintele închide dezbaterile.

INSTANȚA

Asupra cauzei de față:

Prin cererea înregistrată la 26.01.2015 Primăria comunei Băcani,jud. V., a solicitat înregistrarea tardivă a nașterii minorei P. I. S., născută la data de 14.05.2010 în mun. Bârlad.

Din actele dosarului instanța reține că cererea este fondată.

Astfel, așa cum rezultă din certificatul medical constatator al născutului viu, nr.567 din 4.11.2014 emis de Spitalul municipal de Urgență „E. B.” Bârlad la data de 14.05.2010, s-a născut copilul P. I. S., mama fiind intimata P. G..

Din raportul de expertiză medico-legală nr.49/E din 18.03.2015 emis de Serviciul Județean de Medicină Legală V., rezultă că minora P. I. S. are dezvoltarea somatică corespunzătoare vârstei de aproximativ 4-6 ani.

Față de cele arătate, în baza art.98 și următoarele Cod civil, va fi admisă cererea astfel cum a fost formulată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea petentei Primăria comunei Băcani, jud. V. și dispune înregistrarea tardivă a nașterii copilului P. I.-S., născută la data de 14.05.2010 în mun. Bârlad, de către intimata P. G. CNP._, tatăl fiind necunoscut, conform certificatului medical constatator al născutului viu nr.567 din 4.11.2014 emis de Spitalul municipal de Urgență „E. B.” Bârlad.

Dispune ca Serviciul de Stare civilă al Primăriei mun. Bârlad să emită certificatul de naștere al minorei P. I.-S..

Cu apel în 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Bârlad

Pronunțată în ședința publică de la 30 Martie 2015

Președinte,

M. R.

Grefier,

N. B.

Red. R.M.08.04.2015

Tehnored. B.N.08.04.2015/6 ex

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Înregistrare tardiva a nasterii. Sentința nr. 866/2015. Judecătoria BÂRLAD