Ordin de protecţie. Sentința nr. 1739/2015. Judecătoria BÂRLAD
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1739/2015 pronunțată de Judecătoria BÂRLAD la data de 09-07-2015 în dosarul nr. 3112/189/2015
document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BÂRLAD
JUDB
Sentința civilă Nr. 1739/2015
Ședința din Camera de Consiliu de la 09 Iulie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: I. T.
Grefier: L. G.
Ministerul Public a fost reprezentat prin procuror I. G., din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad.
Pe rol fiind cererea prin care reclamanta O. L., domiciliată în satul/., a solicitat să se emită un ordin de protecție împotriva pârâtului O. F., domiciliat în aceeași localitate.
La apelul nominal făcut în ședința au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că procedura este legal îndeplinită; s-au verificat actele și lucrările dosarului, după care;
Prezente, părțile arată că s-au împăcat.
Reclamanta a precizat că renunță la judecată.
Prezent în instanță, pârâtul a arătat că este de acord cu renunțarea la judecată.
Avocat B. A., pentru pârât, având cuvântul solicită ca instanța să ia act de renunțarea la judecată.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, față de voința părților, solicită ca instanța să ia act de renunțarea la judecată, în temeiul art. 406 alin.3 Cod de procedură civilă.
Considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, în temeiul art. 394 C.pr.civ, președintele închide dezbaterile.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată la instanță cu nr._ din 23.06.2015, reclamanta O. L. a solicitat să se emită un ordin de protecție împotriva pârâtului O. F., prin care să se dispună:
- evacuarea temporară a pârâtului din locuința situată în satul/.;
- reintegrarea reclamantei și a copiilor minori O. A., O. D. și O. M. în locuința situată în satul/.;
- obligarea pârâtului la păstrarea unei distanțe minime de 200 metri față de reclamantă, față de copiii părților, față de locuința acestora;
- interdicția pentru pârât a oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondență sau în orice alt mod, cu reclamanta;
- stabilirea reședinței copiilor minori ai părților la reclamantă,
În motivarea cererii, precizată la primul termen de judecată din 2.07.2015, reclamanta a arătat că ea și pârâtul O. F. sunt soți și din căsătorie au rezultat minorii O. A., O. D. și O. M.. Locuința conjugală a părților se află în satul/., în casa părinților reclamantei. Pârâtul are un comportament violent fizic și verbal atât față de ea, cât și față de copiii părților, pârâtul se lovește cu securea peste cap, îi curge sângele în palmă și apoi îl linge în fața copiilor. La data de 19.06.2015, pârâtul i-a alungat pe reclamantă și pe cei 3 copii minori din locuință. În prezent, reclamanta și cei 3 copii locuiesc cu chirie tot în satul Grivița. Reclamanta a mai arătat că nici ea, nici pârâtul nu sunt angajați în muncă.
În drept, reclamanta a invocat prevederile Legii nr. 217/2003, republicată.
În dovedirea cererii, reclamanta a depus la dosar, în copie, acte de stare civilă. și a folosit proba cu martori.
Judecata cauzei s-a făcut cu citarea părților.
Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, se reține că, la termenul de judecată din 9.07.2015, reclamanta a precizat că renunță la judecată. La același termen de judecată, prezent în instanță, pârâtul a arătat că este de acord cu renunțarea la judecată.
Reținând că reclamanta a renunțat la judecată, în cauză devin aplicabile prevederile art. 406 alin.1-4 din codul de procedură civilă (Legea nr. 134/2010), conform cărora:
„(1) Reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în ședință de judecată, fie prin cerere scrisă.
(2) Cererea se face personal sau prin mandatar cu procură specială.
(3) Dacă renunțarea s-a făcut după comunicarea cererii de chemare în judecată, instanța, la cererea pârâtului, îl va obliga pe reclamant la cheltuielile de judecată pe care pârâtul le-a făcut.
(4) Dacă reclamantul renunță la judecată la primul termen la care părțile sunt legal citate sau ulterior acestui moment, renunțarea nu se poate face decât cu acordul expres sau tacit al celeilalte părți. Dacă pârâtul nu este prezent la termenul la care reclamantul declară că renunță la judecată, instanța va acorda pârâtului un termen până la care să își exprime poziția față de cererea de renunțare. Lipsa unui răspuns până la termenul acordat se consideră acord tacit la renunțare”.
Rezultă că, reclamanta a renunțat la judecată după ce s-a comunicat pârâtului cererea de chemare în judecată, fiind incidente prevederile art. 406 alin.3 Cod.proc.civ.
Pentru considerentele arătate, se va constata că reclamanta a renunțat la judecarea cererii privind emiterea ordinului de protecție, formulată împotriva pârâtului O. F..
Consecință a renunțării la judecată, reclamanta va fi obligată să plătească cheltuielile judiciare avansate de stat, respectiv să plătească suma de 260 lei, către Baroul de Avocați V., reprezentând onorariu de avocat avansat din fondul Ministerului Justiției, în temeiul art. 27 alin.4 din Legea nr. 217/2003.
Pentru aceste considerente,
În numele Legii,
Hotărăște:
Constată că reclamanta O. L. (CNP-_), domiciliată în satul/., a renunțat la judecata cererii pentru emiterea unui ordin de protecție formulată împotriva pârâtului O. F., domiciliat în aceeași localitate.
Obligă reclamanta să plătească cheltuielile judiciare avansate de stat, respectiv să plătească suma de 260 lei, către Baroul de Avocați V., reprezentând onorariu de avocat avansat din fondul Ministerului Justiției.
Executorie.
Cu apel în 3 zile de la pronunțare, cererea de apel urmând să fie depusă la Judecătoria Bârlad.
Pronunțată în ședința publică din 9 iulie 2015.
Președinte, I. T. | ||
Grefier, L. G. |
Red. T.I.
Tehnored.//L.G. 10 Iulie 2015/ 4 ex.
| ← Înregistrare tardiva a nasterii. Sentința nr. 866/2015.... | Pensie întreţinere. Sentința nr. 1415/2015. Judecătoria BÂRLAD → |
|---|








