Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u.. Hotărâre din 04-03-2015, Judecătoria BÂRLAD
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Judecătoria BÂRLAD la data de 04-03-2015 în dosarul nr. 678/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BÂRLAD
JUDB
SETINȚA CIVILĂ Nr. 678/2015
Ședința publică de la 04 Martie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE G. E.
Grefier E. D.
Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe creditoarea S. I. SRL, cu sediul procesual ales în București, ., ., J_, CUI_, în contradictoriu cu debitorul T. D. ÎNTREPRINDERE INDIVIDUALĂ, cu sediul în Bârlad, .. 5, ., ., jud. V., F_, CUI_, având ca obiect ,, ordonanță de paltă” – OUG 119/2007/ art. 1013 C. ș.u.
Dezbaterile din prezenta cauză au avut loc în ședința publică din data de 25.02.2014, și au fost consemnate în încheierea de ședința din acea dată, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când, pentru a se depune la dosar originalul actelor înregistrate la dosar sub nr. 3794/24.02.2015, instanța a dispus amânarea pronunțării pentru data de azi, 04.03.2015.
Ulterior deliberării,
JUDECĂTORIA
Prin cererea înregistrată la această instanță la data de 29.12.2014 sub nr. de dosar _ creditoarea S. I. SRL a chemat în judecată, pe debitorul T. D. ÎNTREPRINDERE INDIVIDUALĂ, solicitând ca pe cale de ordonanță de plată, să fie obligat la plata debitului inițial de 2044,2 lei, la plata penalităților de întârziere în cuantum de 0,2 % pe zi de întârziere și la plata de cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii a arătat că a încheiat cu debitorul un contract de vânzare cumpărare comercială prin care s-a obligat sa vândă anumite produse, urmând ca debitul să plătească prețul stabilit. Deși și-a îndeplinit obligațiile contractuale, debitorul a refuzat să-și îndeplinească obligațiile corelative și nu a efectuat plata debitului reprezentând:
- debit inițial de 2044,2 lei conform facturilor fiscale, conform contractului de vânzare-cumpărare comercială,
- penalități de întârziere în cuantum de 0,2 % pe zi de întârziere conform art. 4 pct. 4.6 din contractul de vânzare-cumpărare comercială
Susține că, a încercat soluționarea pe cale amiabilă a situației, înaintând către debitor somația conform art. 1014 C. proc. civ.
Cererea a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 1013-1022 C. proc. civ.
În susținere a atașat copie de pe Somație, confirmare de primire, facturi fiscale, contract de vânzare –cumpărare comercială nr. 613/06.06.2012, certificat de înregistrare fiscală.
Debitorul nu a formulat întâmpinare, nu s-a prezentat în fața instanței.
În prezenta cauză a fost administrată proba cu înscrisurile depuse la dosar.
Analizând înscrisurile de la dosar, instanța reține următoarele:
Între părțile din prezentul dosar a fost încheiat Contractul de vânzare-cumpărare comercială nr. 613/06.06.2012, prin care creditoarea . în calitate de vânzător s-a obligat să vândă debitorului T. D. ÎNTREPRINDERE INDIVIDUALĂ, în calitate de cumpărător, mărfuri ( produse alimentare, băuturi alcoolice și nealcoolice, produse din tutun etc) în sortimentele, cantitățile și valorile conform facturilor fiscale. Contractul a fost încheiat pentru o perioadă de 12 luni, începând cu data de 28.05.2012 specificându-se în art. III ca perioada de valabilitate se prelungește automat, pe perioade de timp egale cu cea inițială, dacă niciuna din părți nu notifică celeilalte, cu 15 zile înainte de împlinirea termenului intenția sa de denunțare a contractului. Părțile contractante au prevăzut ca termenul de plată este de 21 de zile de la data emiterii facturii, fiind înscris pe factură, stipulându-se ca se va achita contravaloarea mărfurilor cu numerar sau prin virament, iar în cazul în care cumpărătorul nu efectuează plata prețului în termenele stabilite, vânzătorul poate solicita alături de plata facturii și plata de penalități de 0,2 % pe zi întârziere ( art. 4.6).
Creditoarea a emis următoarele facturi fiscale: nr. F5_ din data de 22.08.2013 în valoare totală de 580,43 lei, cu scadență la 29.08.2014 și nr. F4_ din data de 16.08.2013 în valoare de 1913,77 lei, cu scadență la 23.08.2014.
La data de 14.11.2014 creditoarea a comunicat debitorului cu scrisoare recomandata cu confirmare de primire si conținut declarat ( f. 4-8) o Somație de plată prin care i s-a solicitat ca în termen de 15 zile de la primirea somației sa achite suma de 2044,2 lei reprezentând contravaloarea facturilor emise conform contractului de vânzare-cumpărare și penalități de întârziere în cuantum de 0,2% pe zi de întârziere conform art. 4.6 din contract.
Potrivit art. 1013 alin. 1 C.proc. civ. procedura ordonanței de plată se aplică creanțelor certe, lichide și exigibile constând în obligații de plată a unor sume de bani care rezultă dintr-un contract civil, inclusiv din cele încheiate între un profesionist și o autoritate contractantă, constatat printr-un înscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însușit de părți prin semnătură ori în alt mod admis de lege.
Art. 1018 alin. 3 C.proc. civ, stabilește că în citație se va preciza că debitorul este obligat să depună întâmpinare cu cel puțin 3 zile înaintea termenului de judecată, făcându-se mențiune că, în cazul nedepunerii întâmpinării, instanța, față de împrejurările cauzei, poate considera aceasta ca o recunoaștere a pretențiilor creditorului.
Creanța este certă în sensul dispozițiilor art. 662 alin. 2 din Codul de procedură civilă, când existența ei neîndoielnică rezultă din însuși titlul executoriu.
Potrivit art. 662 alin. 3 C.proc. civ. creanța este lichidă atunci când obiectul ei este determinat sau când titlul executoriu conține elemente care permit stabilirea lui.
Creanța este exigibilă dacă obligația debitorului este ajunsă la scadență sau acesta este decăzut din beneficiul termenului de plată.
Din textele legale de mai sus reiese că cererea prin care se declanșează procedura ordonanței de plată trebuie să îndeplinească, pe lângă condițiile generale și trei condiții speciale de admisibilitate.
În primul rând, creditorul trebuie să aibă o creanță a cărei obligație corelativă constă în îndatorirea debitorului de a plăti o sumă de bani.
În al doilea rând, creanța trebuie să fie certă, lichidă și exigibilă.
A treia condiție de admisibilitate se referă la mijlocul de probă prin care s-ar putea face dovada creanței pretinse de creditor, în sensul că pot fi folosite înscrisurile.
Raportându-se la reglementările incidente, studiind dosarul prin prisma condițiilor de admisibilitate în ceea ce privește debitul principal, instanța constată că acestea sunt îndeplinite.
Astfel, creanța invocată de creditoare este certă, întrucât rezultă din înscrisurile care o constată, respectiv Contractul de vânzare-cumpărare comercială nr. 613/06.06.2012 și facturile emise și depuse în copie la dosarul cauzei.
Creanța este lichidă, întrucât cuantumul este determinat prin facturile fiscale emise în temeiul contractului de vânzare-cumpărare.
Creanța este exigibilă termenul de plata fiind stabilit în contract si consemnat pe fiecare dintre facturile emise.
Aceasta creanță are corelativă o obligație de plată a unei sume de bani și este probată prin înscrisurile de la dosar, opozabile debitorului.
Pentru toate motivele de fapt și de drept mai sus invocate, instanța urmează să emită ordonanța de plată prin care va obliga debitorul să achite creditoarei suma de 2044,2 lei reprezentând contravaloare marfă achiziționată conform Contractului de vânzare-cumpărare comercială nr. 613/06.06.2012 și facturilor nr. F5_ din data de 22.08.2013 și nr. F4_ din data de 16.08.2013 emise de creditoare.
Instanța constată că cerințele emiterii ordonanței de plata așa cum sunt dezvoltate mai sus sunt întrunite si în ceea ce privește penalitățile de întârziere, acestea fiind în cuantum de 0,2% pe zi întârziere potrivit dispozițiilor art. 4,6 din Contractul de vânzare-cumpărare creanța fiind certă, lichidă și exigibilă, astfel că va dispune obligarea debitorului să plătească creditoarei penalități de întârziere în cuantum de 0,2 % pe zi întârziere începând cu data scadenței fiecărei facturi si până la plata efectiva a debitului.
În scopul executării obligației de plată, în temeiul art. 1021 alin. 3 C.proc. civ., instanța va fixa un termen de plată de 20 de zile de la data comunicării ordonanței.
Creditoarea a efectuat cheltuieli de judecată în cuantum de 200 lei reprezentând taxa judiciară de timbru, achitata cu chitanța nr._(27) din data de 14.01.2015 ( f. 24).
Față de soluția la care a ajuns instanța în urma deliberării, având în vedere dispozițiile art. 453 C.pr.civ. care prevăd că partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată, instanța urmează să admită cererea creditoarei privind acordarea cheltuielilor de judecată. În acest sens, debitorul va fi obligată la plata sumei de 200 lei cheltuieli de judecată .
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulată de creditoarea S. I. SRL, cu sediul procesual ales în București, ., ., J_, CUI_, în contradictoriu cu debitorul T. D. ÎNTREPRINDERE INDIVIDUALĂ, cu sediul în Bârlad, .. 5, ., ., jud. V., F_, CUI_.
Obligă debitorul T. D. ÎNTREPRINDERE INDIVIDUALĂ să plătească creditoarei în termen de 20 zile de la comunicarea prezentei ordonanțe:
- suma de 2044,2 lei reprezentând contravaloare marfă achiziționată conform Contractului de vânzare-cumpărare comercială nr. 613/06.06.2012 și facturilor nr. F5_ din data de 22.08.2013 și nr. F4_ din data de 16.08.2013 emise de creditoare.
Obligă debitorul să plătească creditoarei penalități de întârziere în cuantum de 0,2 % pe zi întârziere începând cu data scadenței fiecărei facturi si până la plata efectiva a debitului.
Obligă debitorul să plătească creditoarei suma de 200 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Executorie.
Cu drept de cerere în anulare în termen de 10 zile de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria Bârlad.
Ordonanța de plată se va comunica fiecărei părți.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 04 Martie 2015.
Președinte, G. E. | ||
Grefier, E. D. |
Red./Tehnored./G.E./06.03.2015
E.D. / 4 ex./ 10 Martie 2015
| ← Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii.... | Rezoluţiune contract. Sentința nr. 674/2015. Judecătoria BÂRLAD → |
|---|








